Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Prin Decizia nr. 33/RC din data de 07 februarie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016 a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 623/Ap din 7 iulie 2017 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016.
Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 1128 din 9.06.2016, pronunţată de Judecătoria Braşov în Dosarul nr. x/2016 s-a dispus, printre altele, în baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj (faptă din data de 03.09.2015), prevăzută şi pedepsită de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) şi art. 77 lit. a) din C. pen. (persoană vătămată B.).
În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj (faptă din perioada septembrie - octombrie 2015), prevăzută şi pedepsită de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (5) din C. pen. (persoană vătămată C.).
În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele, aplicând inculpatului pedeapsa principală rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare (compusă din pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul de 1 an închisoare).
În baza art. 72, alin. (1) din C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii/arestării preventive/arestului la domiciliu, respectiv de la 09.11.2015 la zi.
În baza art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestului la domiciliu instituită împotriva inculpatului în prezenta cauză.
S-a constatat că persoanele vătămate B. şi C. nu s-au constituit părţi civile în procesul penal împotriva inculpatului, aceştia arătând în faţa instanţei, că nu doresc să participe în procesul penal nici în calitate de persoane vătămate.
În temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumelor de 450 euro şi 3250 RON, consemnate la D. cu chitanţa nr. x din 12.11.2015 şi recipisa x, respectiv chitanţa nr. x din 12.11.2015 şi recipisa nr. x .
În temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) şi alin. (5) din C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a diferenţei dintre suma totală de 7000 euro şi sumele anterior menţionate (450 euro şi 3250 RON).
De asemenea, s-a arătat că prin Decizia penală nr. 623/Ap din 7 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016 au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, părţile civile E., F., G. şi inculpatul C. împotriva Sentinţei penale nr. 1128/9.06.2016 a Judecătoriei Braşov, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, care a fost desfiinţată în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului A., soluţionarea laturii civile şi greşita reţinere a stării de recidivă faţă de inculpatul C..
Rejudecând în aceste limite, s-a dispus cu privire la inculpatul A. descontopirea pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, după cum urmează:
- 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj (faptă din data de 03.09.2015), prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) şi art. 77 lit. a) din C. pen. (persoană vătămată B.);
- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj (faptă din perioada septembrie - octombrie 2015), prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (5) din C. pen. (persoană vătămată C.), şi înlătură sporul de 1 an închisoare.
Au fost majorate pedepsele aplicate faţă de inculpat, după cum urmează:
- de la 3 ani şi 6 luni închisoare la 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj (faptă din data de 03.09.2015), prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) şi art. 77 lit. a) din C. pen. (persoană vătămată B.);
- de la 3 ani închisoare la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj (faptă din perioada septembrie - octombrie 2015), prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (5) din C. pen. (persoană vătămată C.).
În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele şi a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul de 1 şi 4 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 10 luni închisoare.
A fost dedusă, din pedeapsa aplicată perioada de arest la domiciliu de la 10.06.2016 la 20.01.2017 şi de arest preventiv de la 18.02.2017 la zi.
Totodată, au fost obligaţi inculpaţii C., A., H., I. şi J. la plata de despăgubiri civile către părţile civile E., F. şi G..
Împotriva hotărârii instanţei de apel, la data de 13 septembrie 2017, a formulat cerere de recurs în casaţie, inculpatul A..
Prin încheierea din 7 februarie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie a inculpatului A. împotriva Deciziei penale nr. 623/Ap din data de 7 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, întemeiată pe disp. art. 438 pct. 7 din C. proc. pen. şi s-a dispus trimiterea cauzei completului care judecă recursul în casaţie respectiv, C8, în compunere de 3 judecători, constatându-se că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 437 alin. (1) şi art. 438 din C. proc. pen.
Examinând pe fond recursul în casaţie, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., declarat de inculpatul A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar şi în considerarea cazului menţionat (pct. 7 al art. 438 din C. proc. pen.) instanţa de recurs în casaţie a reţinut că, în susţinerea căii extraordinare de atac, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, arătând în esenţă, faptul că probele care au fost analizate de către judecătorii instanţei de apel au fost denaturat prezentate şi interpretate, în fapt elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj fiind analizate doar prin prisma interpretărilor personale ale organului de cercetare penală şi a interceptărilor telefonice aşa cum rezultă din procesele-verbale.
Înalta Curte a constatat, în raport de argumentele susţinute în cererea de recurs în casaţie invocate că, în realitate, ele nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare în fond a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. cu aplicarea art. 41 şi art. 43 din C. pen. (2 acte materiale). S-a arătat că această prerogativă este atributul exclusiv al instanţelor care administrează în mod nemijlocit probe cu privire la elementele de fapt, competente să devolueze cauza în fapt şi în drept, respectiv, instanţa de fond şi instanţa de apel.
Prin urmare, s-a subliniat că solicitarea recurentului inculpat A. de a se dispune achitarea sub aspectul infracţiunilor pentru care a fost condamnat de cele două instanţe inferioare are la bază reanalizarea tuturor aspectelor de fond ale cauzei, inclusiv probatoriul, recurentul urmărind, în realitate, o rejudecare a cauzei în cadrul procedurii recursului în casaţie, ca al treilea grad de jurisdicţie.
De asemenea, s-a arătat de către instanţa supremă că o reanalizare a declaraţiilor date de persoanele vătămate, în timpul urmăririi penale, motivând recurentul că au fost supuse unor presiuni pentru ca aceştia să fie determinaţi să declare că au fost constrânşi şi ameninţaţi să remită sumele de bani sustrase de la familia E. şi F., presupune o apreciere a probelor deja administrate în cauză cu influenţe asupra situaţiilor faptice constatate şi poziţiei subiective a acestora reţinute de cele două instanţe inferioare, analiză ce excede unor verificări de legalitate ce pot face obiectul judecării căii extraordinare a recursului în casaţie.
Înalta Curte învestită cu soluţionarea recursului în casaţie a menţionat că scopul recursului în casaţie este de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de control judiciar, iar argumentele invocate de inculpat nu susţin niciunul dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 din C. proc. pen., fiind formal circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Pe cale de consecinţă, având în vedere limitele prevăzute de dispoziţiile art. 447 din C. proc. pen. prin raportare la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. invocat de inculpat şi pentru care a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie, Înalta Curte a constatat că recurentul inculpat a invocat, formal, nelegalitatea hotărârii atacate, criticile formulate, vizând, în realitate, nelegala condamnare pentru infracţiunile de şantaj, recurentul urmărind, în esenţă, reevaluarea stării de fapt reţinută de ambele instanţe, activitate ce implică şi reaprecierea probatoriului administrat pe întreg parcursul procesului penal.
II. Împotriva Deciziei nr. 33/RC din data de 07 februarie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016, a formulat contestaţie în anulare condamnatul A., întemeiată pe dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.
În susţinerea motivelor de contestaţie în anulare, contestatorul A., a arătat, în esenţă, că a fost condamnat în urma refuzului instanţelor naţionale de a face aplicarea Deciziei nr. 51/2016 Curţii Constituţionale. A precizat că prin Decizia nr. 51/2016 instanţa de contencios constituţional a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. pen. este neconstituţională.
Sub acest aspect, a învederat că, din adresa ce se regăseşte la dosar, rezultă că interceptările au fost efectuate în cauză de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române prin persoane care nu aveau avizul de poliţie judiciară.
Contestatorul a mai apreciat că în cauză este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., întrucât atât hotărârea pronunţată de instanţa de fond, cât şi cea pronunţată de instanţa de apel s-au întemeiat pe o prevedere legală declarată neconstituţională şi pe probe ce nu a au fost legal administrate.
Prin Decizia penală nr. 521 din data de 09 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020 a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare declarată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 33/RC din data de 07 februarie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că specificul căii de atac a contestaţiei în anulare este definit în cuprinsul dispoziţiilor art. 426 - 432 din C. proc. pen., norme potrivit cărora contestaţia în anulare este calea extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.
Instanţa a mai reţinut că potrivit art. 426 din C. proc. pen., contestaţia în anulare poate fi cerută când:
a) judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate;
b) inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
c) hotărârea din apel a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
d) instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e) judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
f) judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
g) şedinţa de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
h) instanţa de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
i) împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
Conform dispoziţiilor art. 431 din C. proc. pen., contestaţia în anulare este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, instanţa fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii, înainte de a se pronunţa pe fondul contestaţiei.
Admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de lege, invocarea de motive care se sprijină pe cazurile prevăzute de art. 426 C. proc. pen., precum şi invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate. Prin urmare, dacă nu este îndeplinită una dintre cerinţele de a căror îndeplinire cumulativă este condiţionată admiterea în principiu, contestaţia în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă.
Analizând contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., Înalta Curte a constatat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 428 alin. (2) din C. proc. pen., contestaţia în anulare pentru motivul prevăzut la art. 426 lit. b) din C. proc. pen. poate fi introdusă oricând.
Însă, această cale extraordinară de atac a fost exercitată împotriva Deciziei nr. 33/RC din 2018 pronunţate în recurs în casaţie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizie ce nu poate fi supusă controlului judiciar pe calea contestaţiei în anulare deoarece cazurile de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. a), lit. c) - h) din C. proc. pen. fac trimitere expresă la hotărârea din apel.
Totodată, s-a mai reţinut, referitor la cazul de la art. 426 lit. b) din C. proc. pen. vizează situaţia în care inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, iar în recurs în casaţie nu se poate dispune pentru prima dată o soluţie de condamnare, concluzie care rezultă din dispoziţiile art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. în care sunt prevăzute cazurile în care se poate fac recurs în casaţie, precum şi din dispoziţiile art. 434 alin. (3) din acelaşi cod care interzic exercitarea recursului în casaţie de procuror în scopul obţinerii condamnării inculpatului.
S-a mai apreciat că motivele de contestaţie formulate de contestatorul A. au fost în mod formal încadrate în dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., în condiţiile în care acestea nu au legătură cu acest caz de contestaţie în anulare, îndeplinirea formală a unei condiţii, ca de exemplu indicarea unui caz de contestaţie în anulare prevăzut de lege, deşi necesară, nefiind suficientă pentru declararea ca admisibilă a căii de atac.
III. Împotriva Deciziei penale nr. 521 din data de 9 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020 a formulat apel contestatorul A., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curţi, Completul de 5 judecători, la data de 06 octombrie 2021 sub nr. x/2020, fiind stabilit termen aleatoriu la data de 16 noiembrie 2020, termen la care instanţa a dispus amânarea cauzei pentru a se comunica apelantului contestator Decizia penală nr. 521 din data de 9 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020 la locul de deţinere.
La termenul din data de 25 ianuarie 2021 reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac promovate, concluziile acestuia şi ale apărătorului desemnat din oficiu pentru apelant fiind expuse pe larg în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând apelul formulat, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, constată că este inadmisibil, pentru considerentele următoare:
În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.
Totodată, conform art. 550 alin. (1) coroborat cu art. 551 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., hotărârile pentru care nu este prevăzută calea de atac a contestaţiei sau apelului rămân definitive la data pronunţării lor şi devin executorii, ele neputând fi atacate ulterior.
În cauză, petentul a exercitat calea de atac a apelului împotriva unei hotărâri definitive (Decizia penală nr. 521 din data de 9 septembrie 2020), nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia şi, din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 521 din data de 9 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul contestator A., în cuantum de 868 RON, va rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.,va obliga apelantul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 521 din data de 9 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul contestator A., în cuantum de 868 RON, rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 ianuarie 2021.
GGC - GV