Asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 9 octombrie 2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2019.1 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României formulată de contestatorul inculpat A. cu privire la art. 60 din C. pen.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut, în esenţă că, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în cadrul examenului de admisibilitate al excepţiei de neconstituţionalitate instanţa trebuie să analizeze îndeplinirea cumulativă a mai multor cerinţe.
În analiza efectuată Înalta Curtea a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de contestatorul inculpat, în faţa instanţei supreme şi are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 60 din C. pen., fără ca textele criticate să fi fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, iar potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal.
Instanţa a mai constatat că excepţia de neconstituţionalitate invocată de contestatorul inculpat A. nu îndeplineşte condiţiile cerute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituţionalitate a textelor de lege, dorindu-se în realitate modificarea acestora, ceea ce ar transforma Curtea Constituţională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituţie şi nici de legea organică de organizare şi funcţionare.
În acest sens, s-a avut în vedere şi faptul că, pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional.
S-a mai reţinut că neconstituţionalitatea unui text de lege este dată de contradicţia dintre dispoziţia legală şi un principiu sau o prevedere constituţională însă, autorul excepţiei tinde în fapt la modificarea textelor legislative şi la revocarea măsurii preventive dispusă în cauză, ceea ce nu ţine de competenţa instanţei de contencios constituţional, fiind atributul puterii legislative, cererea re sesizare a Curţii Constituţionale vizând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 din C. pen.
În raport de aceste argumente, Înalta Curte a constatat că în cauza de faţă nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate, iar petentul nu justifică un interes real în promovarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Împotriva încheierii din data de 9 octombrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.1 a formulat recurs petentul A., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, la data de 29 octombrie 2020 sub nr. x/2020, în cauză fiind stabilit termen la data de 25 ianuarie 2021, când instanţa a acordat cuvântul în dezbaterea recursului.
Concluziile apărătorului desemnat din oficiu pentru petent, ale reprezentantului Ministerului Public precum şi susţinerile recurentului au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
Examinând hotărârea atacată, prin raportare la dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992, faţă de criticile formulate, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că recursul declarat de petentul A. este nefondat.
Astfel, referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, constată că din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate implică examinarea prealabilă a unor exigenţe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din legea menţionată.
Efectuată întotdeauna de instanţa în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor cerinţe ce trebuie îndeplinite cumulativ:
- calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;
- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;
- existenţa unei legături dintre norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului. Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate"
- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.
Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.
O atare evaluare nu contravine însă dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992. A admite că instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia nu ar avea posibilitatea de a cenzura cererile de sesizare echivalează cu a considera că, în procedura reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992, evaluarea instanţei are doar un caracter pur formal, concluzie inconciliabilă cu specificul cerinţelor de admisibilitate ce trebuie evaluate şi care, aşa cum s-a arătat, nu antamează întotdeauna doar chestiuni de formă.
Din această perspectivă, o cerere de sesizare a Curţii în controlul de constituţionalitate poate fi calificată ca inadmisibilă atunci când, exemplificativ, tinde, fie la învestirea acesteia cu un examen ce excedează, în mod vădit, competenţei sale, intrând în sfera de competenţă exclusivă a legiuitorului (mutatis mutandis Deciziile nr. 284/24.01.2011, 176/06.03.2012, 187/06.03.2012, 378/26.06.2014 ale Curţii Constituţionale), fie la un control de constituţionalitate nu a unui text de lege anume determinat, ci a concluziei ce ar rezulta din corelarea mai multor dispoziţii de lege (mutatis mutandis Deciziile nr. 486/11.12.2003, 85/27.01.2011, 537/15.10.2014 ale Curţii Constituţionale).
Totodată, în ceea ce priveşte condiţia de admisibilitate privind legătura cu soluţionarea cauzei este de observat că raportul cu soluţionarea cauzei trebuie să privească incidenţa dispoziţiei legale, a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată, în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii.
Astfel, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, existenţa unei legături directe dintre norma contestată şi soluţia procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care decizia din contencios constituţional îl va avea în proces, aceasta trebuind să producă efecte materiale asupra conţinutului deciziei judecătorului.
Examinând excepţia invocată de petentul A. sub aspectul interesului procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituţionalitate, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că această condiţie nu este îndeplinită.
Astfel, în doctrină s-a reţinut că "această cerinţă presupune îndeplinirea cumulativă a două condiţii în vederea trimiterii cauzei la Curtea Constituţională, pentru soluţionarea excepţiei: existenţa unei relaţii între situaţia juridică a părţii şi mijlocul procesual la care aceasta a recurs şi respectiv remedierea situaţiei juridice a părţii prin soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate." (Curierul Judiciar nr. 9/2008, pg. 105 " - Condiţia interesului în cazul cererii de trimitere a cauzei la Curtea Constituţională în vederea examinării constituţionalităţii unui text de lege într-o cauză pendinte pe rolul instanţelor de judecată").
Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate, impune justificarea unui interes de către autorul cererii.
Stabilirea acestui interes se face de către instanţa de judecată, pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport cu procesul în care a intervenit şi a efectului pe care decizia Curţii Constituţionale îl produce în soluţionarea procesului principal, respectiv asupra conţinutului hotărârii ce se va pronunţa în cauză.
Astfel, critica unui text de lege ca fiind neconstituţional nu poate fi analizată formal ci trebuie verificată condiţia prealabilă a interesului născut şi actual, fiind necesar a se aprecia că, în mod real, soluţionarea aspectului neconstituţional al textelor conduce la respectarea dreptului părţii în conformitate cu dispoziţiile Constituţiei României.
În cauză, excepţia de neconstituţionalitate menţionată priveşte dispoziţiile art. 60 C. pen.: "Închisoarea constă în privarea de libertate pe durată determinată, cuprinsă între 15 zile şi 30 de ani, şi se execută potrivit legii privind executarea pedepselor."
În susţinerea admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia invocată făcând trimitere la textele de lege afectate de dispoziţiile criticate pentru neconstituţionalitate, precum şi la normele constituţionale care, în opinia petentului, intră în conflict cu aceste dispoziţii, acesta a susţinut că este supus unor rele tratamente în închisoare, iar condiţiile în care execută măsura arestului preventiv sunt necorespunzătoare, aspecte de natură a atrage revocarea măsurii preventive dispusă în cauză.
În examinarea interesului cererii, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, în acord cu instanţa care a analizat cererea de sesizare pe fond, constată că o eventuală decizie a Curţii Constituţionale prin care s-ar statua asupra constituţionalităţii sau, dimpotrivă, asupra neconstituţionalităţii dispoziţiilor criticate nu poate avea niciun fel de înrâurire în ce priveşte soluţia dispusă în calea de atac a contestaţiei exercitată împotriva unei hotărâri prin care s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a cererii de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul A..
Similar instanţei de fond, Completul de 5 judecători, prin raportare la stadiul procesual al cauzei, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei deduse judecăţii, deoarece o posibilă soluţie a instanţei de contencios constituţional cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor ce reglementează regimul închisorii, nu poate avea vreo înrâurire efectivă asupra soluţiei ce s-ar putea pronunţa în contestaţia formulată de petent, cu atât mai mult cu cât aceasta a fost invocată într-o cale de atac inadmisibilă.
Cum nu poate fi stabilită o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei decizii de către instanţa de contencios constituţional cu privire la dispoziţiile criticate şi soluţionarea dosarului nr. x/2019 Completului de 5 Judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 9 octombrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.1.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul petent A., în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 9 octombrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.1.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul petent A., în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 ianuarie 2021.
GGC - GV