Asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 460 din data de 05 noiembrie 2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca nefondată, cererea formulată de petentul A. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Curţii de Apel Braşov.
Pentru a dispune astfel, instanţa supremă a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov şi transmisă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 16.10.2020, petentul A. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Curţii de Apel Braşov, în motivarea cererii arătând că există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor Curţii de Apel Braşov este afectată datorită calităţii părţilor şi împrejurărilor cauzei.
S-a mai avut în vedere faptul că, potrivit art. 71 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calităţii părţilor ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice, strămutarea fiind acel remediu procesual prin intermediul căruia judecarea unei anumite cauze penale este luată din competenţa unei instanţe şi dată spre soluţionare unei alte instanţe din aceeaşi categorie şi de acelaşi grad, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni asupra obiectivităţii şi imparţialităţii tuturor judecătorilor unei instanţe.
În speţă s-a constatat că petentul A. a formulat cererea de strămutare a judecării cauzei la o altă instanţă egală în grad, întrucât există suspiciunea rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Braşov, este afectată datorită împrejurărilor cauzei şi calităţii părţilor.
În cazul unei cereri de strămutare, imparţialitatea instanţei trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparţial, dar şi din perspectiva celui interesat. La acest control, instanţa investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte pot pune în discuţie imparţialitatea judecătorului şi justifică temerea celui interesat.
De asemenea, Înalta Curte a subliniat că dreptul la un proces corect, imparţialitatea judecătorilor şi a instanţei de judecată sunt esenţiale pentru realizarea actului de justiţie.
Totodată, s-a constatat că afirmaţiile petentului A. nu sunt probate în cauză şi, în lipsa unor alte elemente de fapt verificabile, simpla susţinere că instanţa nu ar putea da dovadă de imparţialitate nu poate constitui motiv temeinic de strămutare.
Totodată, toţi judecătorii sunt obligaţi prin prevederile Codului deontologic să decidă în mod obiectiv şi liberi de orice influenţe asupra cauzelor repartizate, ori aceştia nu pot deroga de la această obligaţie profesională decât în cazurile expres şi limitative prevăzute de lege.
Curtea Europeană a hotărât că, în privinţa imparţialităţii obiective a judecătorului, aparenţele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudenţa instanţei europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.
Înalta Curte a apreciat că susţinerile petentului A. nu au un suport real şi că, în cauză, niciuna dintre cerinţele art. 71 din C. proc. pen. nu este îndeplinită, în raport de motivele invocate, neputându-se reţine elemente de natură să conducă la existenţa vreunei urme de îndoială asupra imparţialităţii şi obiectivităţii judecătorilor investiţi cu soluţionarea cauzei.
De asemenea, s-a apreciat că toate aspectele învederate de petent nu au nicio legătură cu imparţialitatea şi obiectivitatea judecătorilor Curţii de Apel Braşov învestiţi a judeca dosarul, acestea neconstituind temei de strămutare, aspecte ce reies şi din informaţiile furnizate de către Curtea de Apel Braşov.
Împotriva Sentinţei penale nr. 460 din data de 05 noiembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020 a formulat recurs petentul A., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, la data de 29 decembrie 2020 sub nr. x/2020, în cauză fiind stabilit termen la data de 25 ianuarie 2021, termen la care reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac promovate.
Înalta Curte, Completul de 5 judecători, analizând cu prioritate admisibilitatea recursului de faţă, constată că acesta este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate, de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, revenind, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit art. 74 alin. (1) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau curtea de apel competentă soluţionează cererea de strămutare prin sentinţă, potrivit alin. (6) al aceluiaşi articol, sentinţa nu este supusă niciunei căi de atac.
Totodată, dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale statuează că " Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepţiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispoziţiilor art. 8 din aceeaşi lege "Hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."
Aşadar, potrivit dispoziţiilor legale sus-menţionate rezultă că sentinţa atacată cu recurs de către petentul A. este una definitivă, nefiind supusă niciunei căi de atac, acesta învestind Înalta Curte, Completul de 5 judecători, cu soluţionarea unei căi de atac care nu întruneşte cerinţele legale şi, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de considerentele ce preced, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 460 din data de 05 noiembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 460 din data de 05 noiembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 ianuarie 2021.
GGC - GV