Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 11 februarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (8) şi art. 74 alin. (6) din C. proc. pen., formulată de intimata S.C. A. S.A..
Pentru a dispune astfel, instanţa supremă a reţinut că art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că excepţia trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
De asemenea, s-a reţinut că sesizarea Curţii Constituţionale este admisibilă numai în măsura în care prin excepţia invocată se tinde la constatarea neconformităţii unei prevederi dintr-o lege cu Constituţia României, iar nu şi atunci când se urmăreşte modificarea sau completarea acesteia, situaţie în care competenţa îi revine în exclusivitate, conform dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din legea fundamentală, Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, în timp ce instanţa de contencios constituţional este chemată să se pronunţe numai asupra constituţionalităţii actelor, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, aşa cum rezultă din art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Astfel, s-a constatat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost formulată de intimata S.C. A. S.A. într-un dosar înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, ce are ca obiect cererea de strămutare a judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, formulată de petentul B., excepţiile ridicate vizând dispoziţiile art. 72 alin. (8) şi ale art. 74 alin. (6) din C. proc. pen., iar textele de lege nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a instanţei de contencios constituţional.
Referitor la lipsa de conformitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (8) din C. proc. pen. cu legea fundamentală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a constatat că excepţia ridicată nu are legătură cu soluţionarea cauzei, în planul componentei privind necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.
Or, sub acest aspect, s-a constatat că argumentele prezentate nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate.
În aceste condiţii, instanţa supremă a apreciat că prin demersul efectuat intimata urmăreşte modificarea şi completarea dispoziţiilor art. 72 alin. (8) din C. proc. pen. prin stabilirea posibilităţii suspendării cauzei a cărei strămutare se solicită, ceea ce transformă Curtea Constituţională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituţie şi nici de legea organică de organizare şi funcţionare.
Totodată, s-a reţinut că neconstituţionalitatea unei reglementări constituie o stare intrinsecă a acesteia şi nu poate fi rezultatul corelării unor norme ce nu au rang constituţional.
Secţia penală a instanţei supreme a subliniat şi faptul că scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiată pe o dispoziţie neconstituţională.
Aşadar, premisa sesizării instanţei constituţionale o constituie constatarea, inter alia, că prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepţia urmăreşte, în mod real şi efectiv, să obţină concursul Curţii, în considerarea şi în limitele stricte ale competenţei sale constituţionale.
Prin urmare, instanţa supremă a constatat că, în speţă, o atare premisă nu este realizată întrucât autorul excepţiei nu tinde la declanşare unui mecanism de cenzură implicită, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, a concordanţei dintre o normă legală şi exigenţele Constituţiei României, ci, în realitate, doreşte modificarea şi completarea conţinutului art. 72 alin. (8) din C. proc. pen. prin instituirea unor noi cazuri de suspendare a judecăţii cauzei, ceea ce ar transforma Curtea Constituţională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituţie şi nici de legea organică de organizare şi funcţionare în raport cu art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (6) din C. proc. pen., s-a constatat că nici aceasta nu are legătură cu soluţionarea cauzei, dat fiind faptul că, obiectul dosarului în care a fost invocată excepţia îl constituie cererea de strămutare a unei cauze şi nu o cale de atac promovată împotriva unei soluţii pronunţate în conformitate cu dispoziţiile art. 74 alin. (1) din C. proc. pen., doar în această ultimă situaţie putându-se aprecia că autorul excepţiei ar avea un interes legitim.
Aşadar, s-a opinat că prevederile a căror neconstituţionalitate se invocă nu au legătură şi nu pot influenţa modalitatea de rezolvare a cererii cu care este investită instanţa în dosarul de faţă, apreciindu-se totodată că, pentru a avea o înrâurire asupra soluţionării cauzei, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (6) din C. proc. pen. trebuia ridicată în cadrul unei eventuale căi de atac promovate împotriva sentinţei pronunţate în cererea de strămutare.
Împotriva încheierii din data de 11 februarie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2021, la data de 14 februarie 2021, intimata S.C. A. S.A. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la 22 martie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public, precum şi cele ale reprezentantului intimatei fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Examinând recursul declarat de intimata S.C. A. S.A., prin raportare la dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, constată că acesta a fost tardiv formulat, din următoarele considerente:
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3) din aceeaşi lege, instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Aceleaşi dispoziţii legale anterior menţionate reglementează posibilitatea exercitării căii de atac împotriva unei astfel de încheieri, la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.
În prezenta cauză, încheierea prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (8) şi art. 74 alin. (6) din C. proc. pen., formulată de intimata S.C. A. S.A., a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 11 februarie 2021.
Instituţia termenului în procesul penal prefigurează un principiu fundamental al activităţii judiciare, şi anume operativitatea şi are ca scop, pe de o parte, limitarea în timp a duratei unor măsuri procesuale, iar pe de altă parte, împiedică tergiversarea desfăşurării procesului penal, asigurând operativitatea acţiunilor cerute de justa soluţionare a cauzelor penale.
De asemenea, se reţine că, în conformitate cu prevederile art. 269 alin. (2) din C. proc. pen., la calcularea termenelor pe ore nu se socoteşte ora la care începe să curgă termenul, nici ora la care acesta se împlineşte.
În acest context, se reţine că termenul pe ore va începe să curgă la cel din urmă moment la care putea să fie considerat că persoana în favoarea căruia este instituit termenul a luat cunoştinţă de pronunţarea soluţiei dispuse în respectiva cauză.
Prin urmare, cum nu a fost indicată ora pronunţării hotărârii prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionalitate cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, se consideră că soluţia a fost pronunţată la ultima oră de la sfârşitul zilei de 11 februarie 2021, respectiv la ora 24:00.
În aceste condiţii, termenul de 48 de ore, prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac, a început să curgă la data de 12 februarie 2021, la ora 01:00 AM şi s-a împlinit la data de 14 februarie 2021, ora 2:00 AM.
Verificând respectarea termenului de declarare a recursului, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că intimata S.C. A. S.A. a transmis cererea de recurs, prin e-mail, la data de 14 februarie 2021, orele 02:05 PM . Cum termenul de declarare a căii de atac s-a împlinit la data de 14 februarie 2021, orele 2:00 AM, se constată că intimata a exercitat calea de atac a recursului cu depăşirea termenului legal de 48 de ore prevăzut de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Faţă de considerentele expuse anterior, constatând ca recursul a fost formulat cu depăşirea termenului prevăzut de lege, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, va respinge, ca tardiv, recursul formulat de intimata S.C. A. S.A. împotriva încheierii din data de 11 februarie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2021, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul formulat de intimata S.C. A. S.A. împotriva încheierii din data de 11 februarie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 martie 2021.