Asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 11 februarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2014 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie" din cuprinsul art. 433 şi art. 438 din C. proc. pen. în integralitate formulate de inculpaţii A. şi B..
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că, din analiza coroborată a textelor de lege criticate şi a motivelor invocate de către recurenţi în cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, aceasta nu îndeplineşte una dintre cerinţele de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, respectiv condiţia referitoare la existenţa unei legături dintre norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului .
În acest context, Înalta Curte a constatat că, instanţa de contencios constitutional este unica autoritate competentă să supună controlului de constituţionalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.
De asemenea, că încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale are valenţele unui act procedural prin care sunt definite limitele învestirii autorităţii de jurisdicţie constituţională, iar în întocmirea unui astfel de act procedural, instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia are, potrivit legii, nu doar competenţa, ci şi responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorităţii de jurisdicţie constituţională, în strictă conformitate cu dispoziţiile legii pertinente, dar şi cu specificul cauzei.
În aceste coordonate de principiu, raportându-se la particularităţile cauzei, Înalta Curte a constatat că susţinerile recurenţilor autori ai excepţiei nu au o legătură indisolubilă cu soluţionarea cauzei întrucât criticile aduse textului a cărui neconstituţionalitate se solicită privesc modalitatea de redactare a acestuia, această prerogativă nerevenind instanţei de control constituţional.
În sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională a identificat două condiţii pentru stabilirea legăturii excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei, condiţii care trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ: aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.
În ceea ce priveşte cererea privind excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie" din cuprinsul art. 433 şi art. 438 din C. proc. pen. în integralitate, sintagmă care în opinia inculpaţilor încalcă normele constituţionale, s-a apreciat că excepţia vizează adăugarea la lege, însăşi autoarea excepţiei arătând că pentru similitudine de raţiune, a invocat deciziile CCR nr. 369/2017 şi nr. 454/2018, decizii prin care s-a soluţionat în mod identic problema recursului civil reglementat de C. proc. civ.
Înalta Curte a constatat că textele criticate sunt clare şi precise şi nu reprezintă o problemă de neconstituţionalitate, astfel că nu intră în sfera de atribuţii a Curţii Constituţionale adăugarea la textul de lege, cum în realitate se solicită,
De asemenea, că excepţia de neconstituţionalitate trebuie să aibă construcţia unei argumentări a neconstituţionalităţii textului de lege invocat, iar rezultatul final al excepţiei de neconstituţionalitate (admiterea efectivă a excepţiei de către instanţa competentă) să conducă la un rezultat concret din punct de vedere al mersului dosarului în mod obiectiv.
Or, în cauză, excepţia invocată tinde la modificarea sau completarea normei, atribuţie care nu este conferită Curţii Constituţionale, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
Împotriva încheierii din data de 11 februarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2014, în termen procedural au formulat recurs recurenţii B. şi A., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 22 februarie 2021 sub nr. x/2021, în cauză fiind stabilit prim termen la data de 05 aprilie 2021.
În cererea de recurs, recurenţii, în esenţă, au criticat faptul că recursul în casaţie este limitat la cele cinci cazuri prevăzute de dispoziţiile art. 438 din C. proc. pen.
La termenul din data de 5 aprilie 2021 instanţa a acordat cuvântul asupra cererii de recurs formulate, concluziile apărătorului ales al recurenţilor, ale reprezentantului Minsiterului Public, precum şi ultimul cuvânt al recurenţilor fiind expuse pe larg în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând actele dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că recursul formulat este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Aşadar, cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, se observă că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume:
- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
Din perspectivă teoretică, referitor la condiţia privind legătura normelor legale ce fac obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei, Completul de 5 Judecători din cadrul Înaltei Curţi reţine că, pentru a fi admisibilă şi a trimite cererea de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să fie de natură să producă un efect real, concret, asupra soluţiei ce urmează a se pronunţa în cauză.
Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
Astfel, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, existenţa unei legături directe dintre norma contestată şi soluţia procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care decizia din contencios constituţional îl va avea în proces, aceasta trebuind să producă efecte materiale asupra conţinutului deciziei judecătorului.
În cauză, în acord cu prima instanţă, se constată că recurenţii B. şi A. au invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 433 şi art. 438 din C. proc. pen., într-o cauză având ca obiect cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B..
Examinând în aceste coordonate excepţia invocată, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că aceasta nu îndeplineşte condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei.
Astfel, în doctrină s-a reţinut că "această cerinţă presupune îndeplinirea cumulativă a două condiţii în vederea trimiterii cauzei la Curtea Constituţională, pentru soluţionarea excepţiei: existenţa unei relaţii între situaţia juridică a părţii şi mijlocul procesual la care aceasta a recurs şi respectiv remedierea situaţiei juridice a părţii prin soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate." (Curierul Judiciar nr. 9/2008, pg. 105 " - Condiţia interesului în cazul cererii de trimitere a cauzei la Curtea Constituţională în vederea examinării constituţionalităţii unui text de lege într-o cauză pendinte pe rolul instanţelor de judecată).
Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate, impune justificarea unui interes de către autorul cererii.
Stabilirea acestui interes se face de către instanţa de judecată, pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport, cu procesul în care a intervenit şi a efectului pe care decizia Curţii Constituţionale îl produce în soluţionarea procesului principal, respectiv asupra conţinutului hotărârii ce se va pronunţa în cauză.
Astfel, critica unui text de lege ca fiind neconstituţional nu poate fi analizată formal ci trebuie verificată condiţia prealabilă a interesului născut şi actual, fiind necesar a se aprecia că, în mod real, soluţionarea aspectului neconstituţional al textelor conduce la respectarea dreptului părţii în conformitate cu dispoziţiile Constituţiei României.
În cauză, excepţia de neconstituţionalitate menţionată priveşte următoarele texte din C. proc. pen.:
Art. 433-Recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Art. 438-(1) hotărârile sunt supuse ca sării în următoarele cazuri:
1.în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente;
2.-6 abrogate
7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;
8. În mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal;
9-10. abrogate;
11. Nu s-a constatat graţierea sau m-o greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată;
12. S-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;
13-14. abrogate
(2) Cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, am fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.
(3) În cazul în care cererea de recurs în Casaţie a fost respinsă, partea sau procurorul care a declara recursul în Casaţie nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiaşi hotărâri indiferent de motivul invocat.
În susţinerea admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia invocată făcând trimitere la textele de lege afectate de dispoziţiile criticate pentru neconstituţionalitate, precum şi la normele constituţionale şi cele din izvoarele internaţionale care, în opinia apărării, intră în conflict cu aceste dispoziţii, recurenţii au susţinut că prin limitarea cazurilor de recurs în casaţie se ajunge la o discriminare între justiţiabilii din procesele civile şi cei din procesele penal, cei din urmă fiind lipsiţi de al treilea grad de jurisdicţie.
În examinarea interesului cererii, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reţine, în acord cu instanţa care a analizat cererea pe fond, că, în speţă, se tinde însă la modificarea textului de lege criticat, în sensul de a se reglementa, în materia căii extraordinare de atac a recursului în casaţie posibilitatea exercitării acesteia împotriva tuturor hotărârilor pronunţate în căi de atac ordinare.
În acest context, Completul de 5 Judecători din cadrul Înaltei Curţi subliniază că o excepţie de neconstituţionalitate trebuie să tindă la excluderea unei norme/text de lege din fondul legislativ activ, din dreptul pozitiv, iar nu la completarea/modificarea unor dispoziţii legale, cu consecinţa reconfigurării căii extraordinare de atac a recursului în casaţie, aspect ce este de competenţa exclusivă a Parlamentului, conform art. 61 alin. (1) din Constituţia României.
Astfel, raportat la prevederile art. 146 din Constituţia României şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituţională verifică constituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare atunci când este ridicată o excepţie de neconstituţionalitate a acestora în faţa unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial, şi faţă de faptul că, în speţă, excepţia invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituţionalitate, ci de reformare legislativă, instanţa de control judiciar, în deplin acord cu judecătorii fondului, apreciază că aspectele invocate de autori nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale.
Ca urmare, având în vedere că remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit de recurenţi în scopul şi finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală, situaţie în care un asemenea demers este inadmisibil, se constată că, în mod corect, secţia penală a instanţei supreme a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, apreciind că excepţia invocată nu respectă cerinţa reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la legătura cu soluţionarea cauzei.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurenţii B. şi A. împotriva încheierii din data de 11 februarie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2014.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii B. şi A., până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de câte 160 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurenţii B. şi A. împotriva încheierii din data de 11 februarie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2014.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurenţii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii B. şi A., până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de câte 160 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 aprilie 2021.