Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin hotărârea nr. 1 din 16 ianuarie 2020, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară a respins acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtei A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 3030/2004.
În motivare, s-a reţinut că, sub aspectul laturii subiective, fapta pârâtei procuror se circumscrie unei culpe scuzabile care nu este de natură a atrage răspunderea disciplinară, iar volumul mare de activitate, cazuistica diversificată, repartizarea supravegherii urmăririi penale aferente unui sector dificil, anume Biroul de Investigaţii Criminale şi Biroul de ordine publică din cadrul Poliţiei municipiului Oradea, întocmirea unui număr mare de acte pe parcursul urmăririi penale, disponibilitatea de a da îndrumări lucrătorilor de poliţie judiciară şi implicarea efectivă constituie împrejurări obiective exoneratoare de răspundere şi de înlăturare a caracterului imputabil al nesoluţionării cu celeritate a dosarelor şi lucrărilor expuse în situaţia de fapt.
Împotriva hotărârii nr. 1 din 16 ianuarie 2020 pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară, a declarat recurs Inspecţia Judiciară, solicitând admiterea acestuia, casarea în totalitate a hotărârii recurate şi reţinerea spre rejudecare a acţiunii disciplinare, în limitele stabilite de art. 501 din C. proc. civ., cu consecinţa admiterii, în tot, a acţiunii disciplinare pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 şi aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din acelaşi act normativ, proporţională cu gravitatea faptelor comise.
În susţinerea recursului, s-au invocat critici care s-ar subsuma, în opinia recurentei, motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Astfel, s-a arătat că fapta doamnei procuror nu se circumscrie unei culpe scuzabile, atitudinea sa, motivată de standarde profesionale proprii înalte, nefiind una lipsită de prevederea rezultatului, doamna procuror fiind conştientă că perseverând în această logică proprie, randamentul activităţilor sale profesionale va fi unul scăzut. De asemenea, doamna procuror nu a manifestat atenţie la semnalele şi nici nu a fost receptivă la îndrumările primite din partea conducerii parchetului, deşi cunoştea situaţia dosarelor şi lucrărilor repartizate, apărările sale mascând, prin aspecte cu aparenţă de obiectivitate, o capacitate de răspuns scăzută la exigenţele practice ale activităţii de procuror, şi care, excluzând ipoteza unor carenţe de pregătire profesională, dovedesc pasivitate, aceasta din urmă fiindu-i imputabilă sub forma culpei grave.
Instanţa de disciplină nu a avut în vedere faptul că prin conţinutul abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 este sancţionat tocmai dezinteresul procurorului, manifestat în mod repetat pentru soluţionarea cauzelor ce i-au fost repartizate, în termenul prevăzut de lege sau, acolo unde nu este prevăzut în mod expres, într-un termen rezonabil.
Analizând hotărârea atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, cu apărările intimatei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
În cazul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, obiectul juridic al acesteia îl constituie relaţiile sociale protejate prin normele juridice referitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor şi la efectuarea lucrărilor în termen legal, în cazul dedus judecăţii încălcarea de către magistrat a normelor legale care instituie un termen rezonabil pentru soluţionarea dosarelor.
Pentru a se stabili întrunirea cumulativă a condiţiilor prevăzute în cazul abaterii reglementate de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, urmează a se examina şi dacă încălcarea sau nesocotirea acestor dispoziţii au caracter imputabil, anume dacă au fost săvârşite cu vinovăţie.
În mod judicios, instanţa de disciplină a reţinut că, sub aspectul laturii subiective, faptele intimatei procuror nu sunt de natură a-i atrage acesteia răspunderea disciplinară.
Una din condiţiile pentru existenţa acestei abateri disciplinare este imputabilitatea, care trebuie să fie îndeplinită cumulativ cu celelalte condiţii: repetabilitatea şi nerespectarea dispoziţiilor legale privind soluţionarea cu celeritate a cauzelor sau a termenelor de efectuare a lucrărilor.
Este exclusă existenţa abaterii disciplinare în ipoteza în care soluţionarea cu întârziere a dosarelor sau efectuarea cu întârziere a lucrărilor se datorează unor factori de ordin obiectiv.
Abaterea disciplinară prevăzută de dispoziţiile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 este, sub aspect juridic, consecinţa nerespectării obligaţiei stipulate la art. 91 alin. (1) din aceeaşi lege, conform căreia "Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să rezolve lucrările în termenele stabilite şi să soluţioneze cauzele în termen rezonabil, în funcţie de complexitatea acestora (…)".
În speţă, principala cauză care a determinat crearea situaţiei de fapt, corect stabilită de secţia pentru procurori, constă în volumul mare de activitate cu care s-a confruntat magistratul, fluctuaţia de personal, cazuistica diversificată şi complexitatea anumitor dosare.
În acest sens, se observă că intimatei i-a fost repartizat pe o perioadă de aproximativ doi ani Biroul de Investigaţii Criminale, sector care genera aproximativ 60% din activitatea întregii unităţi, iar implicarea în supravegherea lucrătorilor de poliţie încă din fazele incipiente ale dosarelor a dus la o mai mare operativitate a acestui departament, însă acest lucru a presupus alocarea unui timp suplimentar din partea doamnei procuror.
Totodată, aşa cum rezultă din situaţia de fapt judicios stabilită de instanţa de disciplină, intimata a dat dovadă de interes şi a manifestat diligenţă în soluţionarea dosarelor, fiind preocupată de calitatea muncii prestate, ceea ce poate conduce la întârzieri în efectuarea altor lucrări, în absenţa unei normări a muncii şi în condiţiile unor resurse umane deficitare de desfăşurare a activităţii în cadrul unităţii parchetului respectiv, confirmate de materialul probator administrat în cauză.
Aceste aspecte coroborate creează cadrul propice suprasolicitării neuropsihice a magistratului şi producerii de erori/întârzieri în activitate; de asemenea, apariţia problemelor, pe fondul unei suprasolicitări neuropsihice, afectează calitatea actului de justiţie, inclusiv sub aspectul celerităţii soluţionării lucrărilor, relevant fiind, totodată, şi gradul de complexitate al dosarelor.
Rezultă, aşadar, că s-a dovedit în cauză împrejurarea că nesoluţionarea în termen a dosarelor repartizate este consecinţa, în principal, a unor factori de ordin obiectiv, iar nu a unor "motive imputabile" acestuia, aşa cum o cer dispoziţiile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004.
Prin urmare, în mod corect instanţa de disciplină a reţinut că, sub aspectul laturii subiective, fapta magistratului se circumscrie unei culpe scuzabile, iar nu gravei neglijenţe susţinute de recurenta Inspecţia Judiciară, astfel că lipseşte caracterul imputabil al faptei recurentului, unul dintre elementele constitutive prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii disciplinare pentru săvârşirea abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, reţinându-se, astfel, netemeinicia criticilor formulate de recurenta Inspecţia Judiciară.
Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei disciplinare este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Inspecţia Judiciară.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 1 din 16 ianuarie 2020, pronunţată de secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din 19 octombrie 2020.