Ședințe de judecată: Mai | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Conflict negativ de competență. Cerere de recunoaștere pe teritoriul României a hotărârii arbitrale pronunțate de Curtea de Arbitraj Maritim Comercial din Londra. Instanța competentă teritorial să soluționeze cauza

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Dispoziții generale. Competența instanțelor. Incidente procedurale privitoare la competența instanței

Index alfabetic: conflict negativ de competență

  • cerere de recunoaștere a hotărârii arbitrale străine
  • competență teritorială exclusivă

 

 

C. proc. civ.,art. 135 alin. (1), alin. (4), art. 1126 alin. (1)-(2)

Convenţia de la New York din 10 iunie 1958

Din economia dispozițiilor art. 1126 C. proc. civ. reise că solicitarea de recunoaştere şi executare a hotărârii arbitrale străine se prezintă printr-o cerere adresată tribunalului in circumscripţia căruia se află domiciliul sau, după caz, sediul celui căruia i se opune respectiva hotărâre arbitrală, în caz de imposibilitate de stabilire a tribunalului prevăzut la alin. (1) competenţa aparţinând Tribunalului Bucureşti.

Prin sintagma „domiciliul sau, după caz, sediul celui căruia i se opune respectiva hotărâre arbitrală”, legiuitorul a avut în vedere persoana care a figurat ca parte în litigiul arbitral şi care a fost obligată prin hotărârea arbitrală a cărei recunoaştere se solicită.

Astfel, în cazul emiterii de către o instituție bancară a unei scrisori de garanţie bancară, prin care au fost garantate de aceasta orice sume reprezentând prejudicii statuate printr-o hotărâre arbitrală definitivă şi executorie pe teritoriul României împotriva societăţii pârâte, ulterior procedurii de recunoaştere a hotărârii arbitrale, nu se poate reţine incidenţa art. 1126 alin. (1) C. proc. civ. pentru a se stabili competenţa de soluţionare în favoarea tribunalului de la sediul băncii, întrucât aceasta nu a avut calitatea de parte în litigiul arbitral.

În consecinţă, pentru soluţionarea cererii privind recunoaşterea pe teritoriul României a unei hotărâri arbitrale pronunţată de Curtea de Arbitraj Maritim Comercial din Londra, competenţa teritorială exclusivă revine Tribunalului Bucureşti, în temeiul art. 1126 alin. (2) C. proc. civ., întrucât partea căreia i se opune hotărârea şi care poate să refuze executarea voluntară este o societate, care nu are sediul pe teritoriul României.

 

  Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1680 din 14 septembrie 2021

 

1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 28 octombrie 2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, reclamanta A. DMCC în contradictoriu cu pârâţii B. CO. LTD. şi Banca C. S.A., prin Sucursala Constanța, a solicitat instanţei să se dispună recunoaşterea pe teritoriul României a hotărârii arbitrale din data de 08 aprilie 2020, pronunţată de Curtea de Arbitraj Maritim Comercial din Londra, în conformitate cu termenii Asociaţiei de Arbitraj Maritim din Londra - LMAA (2017), precum şi obligarea pârâtelor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea arbitrală a cărei recunoaştere se solicită, Curtea de Arbitraj Maritim Comercial din Londra a soluţionat litigiul dintre părţi şi a fost obligată debitoarea B. Co. Ltd. la plata sumei totale de 357.715,07 USD şi a dobânzii contractuale în cuantum de 2% pe lună sau 120,75 USD/zi, până la achitarea integrală a debitului.

Reclamanta a menţionat în cererea de chemare în judecată că s-a emis de către Banca C. S.A. scrisoarea de garanţie bancară nr. 1541968 din 18.12.2019, prin care au fost garantate de bancă orice sume reprezentând prejudicii statuate printr-o hotărâre arbitrală definitivă şi executorie pe teritoriul României împotriva societăţii B. Co. Ltd.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1124 şi urm. C. proc. civ. şi Convenţia de la New York din 10 iunie 1958 pentru recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine.

Prin sentinţa civilă nr. 172 din 01 februarie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive, invocată de instanţă din oficiu şi s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Instanța a invocat, din oficiu, la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate şi au pus concluzii, excepţia de necompetenţă teritorială exclusivă a Tribunalului Bucureşti potrivit art. 1126 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că una dintre părţile căreia i se opune hotărârea arbitrală este Banca C. S.A., care are sediul în Municipiul Cluj-Napoca.

2.  La 8 martie 2021 cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, Secţia civilă, sub acelaşi număr.

Prin sentinţa civilă nr. 260/2021 din 19 aprilie 2021, Tribunalul Cluj, Secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâta B. CO. LTD, şi a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în  favoarea Tribunalului Bucureşti.

În argumentarea acestei soluţii, tribunalul a constatat că, prin sintagma „căruia i se opune respectiva hotărâre”, prevăzută la art. 1126 alin. (1) C. proc. civ. legiuitorul a avut în vedere persoana fizica sau juridică care este parte în litigiul soluționat prin hotărârea arbitrală.

Tribunalul a arătat că determinarea competenței teritoriale a instanței învestite cu soluţionarea unei cereri privind recunoașterea unei hotărâri arbitrale pronunțate în străinătate se va face prin raportare la domiciliul sau sediul părții căreia i se opune această hotărâre.

În cauză, aşa cum a arătat și pârâta, hotărârea străină nu i se opune Băncii C. S.A., aceasta fiind doar parte într-un contract de depozit de garanție încheiat cu pârâta la data de 18 decembrie 2019.

Competenţa teritorială nu poate fi stabilită prin raportare la sediul instituției bancare, deoarece o eventuală executare a depozitului de garanție va putea interveni abia după recunoașterea hotărârii arbitrale.

Având în vedere faptul că partea căreia i se opune hotărârea şi care poate să refuze executarea voluntară este pârâta B. CO. LTD, care nu are sediul pe teritoriul României, devin aplicabile dispoziţiile art. 1126 alin. (2) C. proc. civ., competenţa de soluționare aparţinând Tribunalului Bucureşti.

În baza art. 133 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Tribunalul Cluj, Secţia civilă a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi în temeiul art. 135 alin. (1) din acelaşi cod a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

3. La data de 04 iunie 2021 dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a civilă şi Tribunalul Cluj, Secţia civilă, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., a pronunţat regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecata, înregistrată la 28 octombrie 2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, reclamanta A. DMCC în contradictoriu cu pârâţii B. CO. LTD. şi Banca C. S.A., prin Sucursala Constanţa, a solicitat instanţei să se dispună recunoaşterea pe teritoriul României a hotărârii arbitrale din data de 08 aprilie 2020, pronunţată de Curtea de Arbitraj Maritim Comercial din Londra potrivit art. 1124 şi urm. C.  proc. civ. şi Convenţiei de la New York din 10 iunie 1958 pentru recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine.

Potrivit art. 1126 alin. (1) C. proc. civ., „solicitarea de recunoaştere şi executare a hotărârii arbitrale străine se prezintă printr-o cerere adresată tribunalului in circumscripţia căruia se află domiciliul sau, după caz, sediul celui căruia i se opune respectiva hotărâre arbitrală”, iar potrivit alin. (2) din acelaşi cod, „în caz de imposibilitate de stabilire a tribunalului prevăzut la alin. (1) competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti”.

 Înalta Curte constată caracterul exclusiv al competenţei teritoriale reglementate de art. 1126 C. proc. civ., părţile neavând posibilitatea sesizării altor instanţe deopotrivă competente, iar determinarea acestei competențe se va face prin raportare la domiciliul sau sediul părții căreia i se opune hotărârea a cărei recunoaştere se solicită.

Prin sintagma „domiciliul sau, după caz, sediul celui căruia i se opune respectiva hotărâre arbitrală” de la art. 1126 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a avut în vedere persoana care a figurat ca parte în litigiul arbitral şi care a fost obligată prin hotărârea arbitrală a cărei recunoaştere se solicită.

Litigiul dintre părţi a fost soluţionat de Curtea de Arbitraj Maritim Comercial din Londra, prin hotărârea arbitrală a cărei recunoaştere se solicită în cauză, fiind obligată debitoarea B. Co. Ltd. la plata către A. DMCC a sumei totale de 357.715,07 USD şi a dobânzii contractuale în cuantum de 2% pe luna sau 120,75 USD/zi, până la achitarea integrală a debitului.

Prin urmare, Înalta Curte constată că partea căreia i se opune hotărârea arbitrală este societatea B. Co. Ltd., care are sediul în Federaţia Rusă, fiind incident în cauză alin. 2 al art. 1126 C. proc. civ., potrivit căruia „în caz de imposibilitate de stabilire a tribunalului prevăzut la alin. (1) competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti”.

În cauză, nu se poate reţine incidenţa art. 1126 alin. (1) C. proc. civ. pentru a se stabili competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Cluj, prin raportare la sediul Băncii C. S.A., întrucât aceasta nu a avut calitatea de parte în litigiul arbitral.

Banca C. S.A. a emis scrisoarea de garanţie bancară nr. 1541968 din 18.12.2019, prin care au fost garantate de aceasta orice sume reprezentând prejudicii statuate printr-o hotărâre arbitrală definitivă şi executorie pe teritoriul României împotriva societăţii B. Co. Ltd, ulterior procedurii de recunoaştere a hotărârii arbitrale.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiție stabileşte că pentru soluţionarea cererii formulată de reclamantul A. DMCC privind recunoaşterea pe teritoriul României a hotărârii arbitrale din data de 08 aprilie 2020, pronunţată de Curtea de Arbitraj Maritim Comercial din Londra, competenţa teritorială exclusivă revine Tribunalului Bucureşti, în temeiul art. 1126 alin. (2) C. proc. civ., întrucât partea căreia i se opune hotărârea şi care poate să refuze executarea voluntară este pârâta B. Co. Ltd, care nu are sediul pe teritoriul României.

Faţă de considerentele anterior expuse şi prin raportare la dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.