Ședințe de judecată: Mai | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 114/A/2021

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2021

Deliberând asupra apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, de inculpaţii A., B. şi C. şi de persoana interesată D. împotriva sentinţei penale nr. 139/F din 27 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2016, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 139/F din 27 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2016, în temeiul art. 386 din C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 din C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen. în infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., în privinţa inculpatului B.

În temeiul art. 386 din C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea de complicitate la luare de mită prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 289 din C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de complicitate la luare de mită prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., în privinţa inculpatului C.

În temeiul art. 386 din C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea de complicitate la luare de mită prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 289 din C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de complicitate la luare de mită prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., în privinţa inculpatei A.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului E. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatul E. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002.

S-a constatat că inculpatul E. a fost reţinut 24 ore de la data de 23.03.2016 şi arestat preventiv în perioada 25.03.2016-15.07.2016.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca efect al intervenirii prescripţiei generale a răspunderii penale.

S-a constatat că inculpatul B. a fost reţinut 24 ore de la data de 23.03.2016 şi arestat preventiv în perioada 25.03.2016-15.07.2016.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca efect al intervenirii prescripţiei generale a răspunderii penale.

În temeiul art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, s-a dispus condamnarea inculpatului C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani.

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat).

În temeiul art. 66 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În temeiul art. 91 alin. (1) din C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere executarea pedepsei aplicate pe o durată de 3 ani, care constituie termen de supraveghere stabilit conform art. 92 alin. (1) din C. pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. a) din C. pen., s-a impus inculpatului să nu părăsească teritoriul României, fără încuviinţarea instanţei.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a impus inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 1 sau la Direcţia Generală de Poliţie Comunitară Sector 1 Bucureşti, conform deciziei consilierului de probaţiune dispusă în temeiul art. 51 alin. (1) raportat la art. 57 alin. (2) din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor.

În temeiul art. 94 din C. pen., supravegherea executării obligaţiilor impuse se va face de către Serviciului de Probaţiune Bucureşti.

În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării în cursul termenului de supraveghere a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiei impuse, precum şi asupra săvârşirii de noi infracţiuni.

Pedepsele complementare se vor executa de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, conform art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

Pedepsele accesorii vor fi executate în situaţia în care pedeapsa principală devine executorie.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În temeiul art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, s-a dispus condamnarea inculpatei A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani.

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatei, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat).

În temeiul art. 66 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În temeiul art. 91 alin. (1) din C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate pe o durată de 3 ani, care constituie termen de supraveghere stabilit conform art. 92 alin. (1) din C. pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. a) din C. pen., s-a impus inculpatei să nu părăsească teritoriul României, fără încuviinţarea instanţei.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a impus inculpatei să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 3 sau la Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti, conform deciziei consilierului de probaţiune dispusă în temeiul art. 51 alin. (1) raportat la art. 57 alin. (2) din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor.

În temeiul art. 94 din C. pen., s-a dispus supravegherea executării obligaţiilor impuse se va face de către Serviciului de Probaţiune Bucureşti.

În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării în cursul termenului de supraveghere a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiei impuse, precum şi asupra săvârşirii de noi infracţiuni.

Pedepsele complementare se vor executa de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, conform art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

Pedepsele accesorii vor fi executate în situaţia în care pedeapsa principală devine executorie.

S-a constatat că inculpata A. a fost reţinută 24 ore de la data de 23.03.2016 şi arestată preventiv, respectiv în arest la domiciliu, în perioada 25.03.2016-15.07.2016.

În temeiul art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 118 alin. (1) lit. e) din C. pen., s-a dispus confiscarea specială a sumei de 1.400.000 euro de la inculpatul C.

În temeiul art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 118 alin. (1) lit. e) din C. pen., s-a dispus confiscarea specială a sumei de 400.000 euro de la inculpata A.

S-a menţinut măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 09.06.2016, astfel cum a fost modificată prin încheierea din 24.04.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în dosarul x/2016, asupra bunurilor deţinute de inculpatul C. până la concurenţa sumei de 1.400.000 euro.

S-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 5.04.2016 asupra terenului în suprafaţă de 1.000 mp (lotul 3) situat în Bucureşti, str. x, identificat cu număr cadastral x, dobândit în final de F.

S-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător dispus prin ordonanţa din 4.04.2016 asupra bunurilor dobândite de G.: apartamentul nr. x, situat în Bucureşti; garaj nr. x, situat în Bucureşti; garaj nr. y, situat în Bucureşti; apartament y situat în Spania,; cota indiviză de 50% dintr-un depozit/garaj situat în Spania.

S-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 5.04.2016 instituit asupra bunurilor dobândite de H., respectiv produsele financiare deţinute la I. detaliate în cuprinsul ordonanţei, precum şi poprirea sumelor datorate de unitatea bancară corespunzător acestor produse financiare.

În temeiul art. 274 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a fost obligat fiecare dintre inculpaţii C. şi A. la câte 12.000 RON fiecare cheltuieli judiciare avansate de stat (se includ aici şi sumele de 10.000 RON stabilite de către procuror pentru fiecare inculpat). Onorariul parţial al apărătorului din oficiu pentru inculpatul E., în sumă de 250 RON, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că prin rechizitoriul întocmit la data de 15.06.2016 în dosarul nr. x/2016 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: B., primar al Sectorului 2 al municipiului Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 din C. pen. rap. la art. 6 şi 7 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., E., secretar al Consiliului local al Sectorului 2 Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, prev. de art. 289 din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi spălare de bani, prev. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 289 din C. pen. rap. la art. 6 şi 7 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi spălare de bani, prev. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. şi C., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 289 din C. pen. rap. la art. 6 şi 7 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi spălare de bani, prev. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 din C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

S-a reţinut că la data de 12 ianuarie 2016, urmare a denunţului formulat de martorul J., procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor de Corupţiei au dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la comiterea infracţiunilor de luare de mită şi spălare de bani în legătură cu transmiterea către B., primarul Sectorului 2 Bucureşti, a unor foloase materiale pentru ca acesta să aprobe o solicitare de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unui teren situat pe raza Sectorului 2 .

Ulterior, prin ordonanţa din 16 februarie 2016 s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la comiterea infracţiunilor de luare de mită şi spălare de bani urmare a denunţului formulat de martorul J. referitor la remiterea către E., secretarul Consiliului Local al Sectorului 2 Bucureşti, a sumei de 2.000.000 euro, pentru ca acesta sa îşi exercite atribuţiile de serviciu în vederea facilitării reconstituirii dreptului de proprietate asupra unor suprafeţe de teren situate pe raza Sectorului 2 şi tranzacţiile realizate pentru a ascunde provenienţa sumei .

Prin ordonanţa din 22 martie 2016 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspecţii B., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., E. pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, prev. de art. 289 din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi spălare de bani, prev. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., C. pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 289 din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi spălare de bani, prev. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. şi A. pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 289 din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi spălare de bani, prev. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 din C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

Punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţi a fost dispusă prin ordonanţele din data de 23 martie 2016.

Prin ordonanţele din data de 24 martie 2016 şi 10 iunie 2016 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmării penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul B. în infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 din C. pen. rap. la art. 6 şi 7 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., iar faţă de inculpaţii A. şi C. în infracţiunile de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 289 din C. pen. rap. la art. 6 şi 7 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi spălare de bani, prev. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. .

Ca situaţie de fapt,acuzarea a susţinut, în rezumat, că în perioada 2006-2007, inculpatul B., primarul Sectorului 2 Bucureşti, a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la denunţătorul J. pentru a facilita procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991. După emiterea titlului de proprietate, inculpatul a primit o suprafaţă totală de teren de 1.500 mp, compusă din două loturi situate pe strada x, care au fost transferate în mod gratuit prin intermediul a două contracte de vânzare-cumpărare fictive către inculpaţii A. şi C., persoane interpuse indicate de inculpatul B.

Ulterior, pentru a ascunde originea infracţională a bunului, A. a cesionat dreptul de proprietate asupra terenului către K., apropiat al primarului B., iar C. a vândut terenul către un cumpărător de bună-credinţă cu suma de 1.400.000 euro, pe care a retras-o în cea mai mare parte în numerar şi a predat-o unei persoane a cărei identitate nu a putut fi stabilită până în acest moment.

În perioada 2007-2008, tot pentru a facilita procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor indicate anterior, inculpatul E., secretarul Consiliului Local al Sectorului 2 Bucureşti, a pretins şi a primit de la denunţătorul J. suma totală de 2.000.0000 euro şi plata cheltuielilor aferente contractului de vânzare-cumpărare prin intermediul căruia a fost disimulată natura acestei plăţi, contract încheiat cu tatăl inculpatului pentru un teren inutilizabil economic şi care avea o valoare de piaţă de aproximativ 15 ori mai mică la momentul încheierii înţelegerii.

Suma de 2.000.000 euro remisă de J. a fost transferată într-un cont bancar pentru care inculpatul E. avea drept de semnătură, iar pentru a-i ascunde originea infracţională au fost realizate ulterior mai multe transferuri bancare şi investiţii imobiliare în România şi Spania.

S-a reţinut în cuprinsul actului de sesizare că pe fondul dificultăţilor legate de procedura de reconstituire a drepturilor de proprietate către foştii proprietari, a apărut o oportunitate de investiţie pentru persoanele care cumpărau drepturile litigioase şi se ocupau ulterior de finalizarea procedurii de reconstituire. În acest context, martorul L., om de afaceri specializat în achiziţia de drepturi litigioase şi parcurgerea ulterioară a formalităţilor administrative necesare pentru reconstituirea efectivă a drepturilor de proprietate asupra terenurilor, a achiziţionat, la data de 02.05.2006, drepturile litigioase pentru suprafaţa rămasă de reconstituit lui M. (persoană care beneficiase anterior de trei dispoziţii de restituire emise de Primăria Municipiului Bucureşti şi una emisă de Primăria comunei Dobroieşti), prin intermediul persoanei interpuse N. La aceeaşi dată, a fost încheiată o procură privind reprezentarea lui M. de către persoane desemnate de L. Începând cu data de 24.05.2007 persoana împuternicită în acest scop a fost O.

Astfel, a fost admisă solicitarea adresată Primăriei Municipiului Bucureşti de transmitere a dosarului privind reconstituirea dreptului de proprietate către Primăria Sectorului 2 Bucureşti, urmând ca procedura să se desfăşoare în continuare la primăria de sector în baza Legii nr. 18/1991.

L. urmărea obţinerea dreptului de proprietate asupra mai multor suprafeţe de teren pe care le identificase pe raza Sectorului 2 şi cunoştea că acest lucru nu se poate realiza fără acordul primarului unităţii administrativ teritoriale. Pe acest fond, L. l-a contactat pe J., având în vedere relaţia acestuia de prietenie cu inculpatul B., primarul Sectorului 2.

S-a reţinut în actul de sesizare că cei doi martori denunţători au convenit un parteneriat pentru a finaliza reconstituirea dreptului de proprietate menţionat anterior, urmând să investească în comun sumele necesare pentru a determina funcţionarii să aprobe cererea, precum şi să împartă în mod egal beneficiile obţinute.

Urmare acestei înţelegeri, în perioada 2006-2007 J. a avut mai multe discuţii cu inculpatul B., căruia i-a solicitat sprijinul pe parcursul procedurii de reconstituire, iar acesta l-a pus în contact cu inculpatul E., care coordona această activitate la nivelul Primăriei Sectorului 2.

În acest context, denunţătorul le-a transmis celor doi inculpaţi disponibilitatea de a remite în schimbul ajutorului foloase materiale semnificative, ofertă pe care inculpaţii au acceptat-o. Pentru discuţiile avute cu cei doi funcţionari, J. a realizat mai multe deplasări la sediul primăriei, la unele dintre acestea fiind însoţit de martorul P., colaborator al lui L.

În continuare, actul de inculpare a analizat cronologic procedura desfăşurată la Primăria Sectorului 2 şi actele îndeplinite de inculpaţii B. şi E. Astfel, dosarul de retrocedare a fost înregistrat la data de 16.10.2006, urmând a fi analizat de membrii Comisiei locale de reconstituire a dreptului de proprietate din punct de vedere al îndeplinirii condiţiilor prevăzute de Legea nr. 18/1991.

Procedura presupunea ca verificarea să fie efectuată iniţial de către comisia de la nivelul primăriei de sector, iar dacă aceasta considera solicitarea întemeiată înainta o propunere, însoţită de o anexă, către Comisia de la nivelul Prefecturii Municipiului Bucureşti, care emitea titlul de proprietate. Inculpatul B. era preşedintele subcomisiei de fond funciar, iar inculpatul E. era secretarul subcomisiei.

Conform acuzării, declaraţiile martorelor Q., R. şi S. şi ale inculpatului E., precum şi analiza înscrisurilor care au stat la baza emiterii titlului de proprietate, demonstrează că inculpaţii au avut o implicare directă pe parcursul procedurii şi au fost interesaţi de finalizarea cu succes a acesteia.

Demersurile efectuate de B. şi E. au avut un caracter atipic, printre acestea regăsindu-se păstrarea nemijlocită a documentaţiei în biroul secretarului, ignorarea opiniilor formulate de departamentul juridic şi formularea propunerii de reconstituire în lipsa unei decizii asumate de către membrii subcomisiei de fond funciar. Totodată, inculpaţii au efectuat asemenea demersuri chiar după ce se desesizaseră prin formularea unei propuneri de reconstituire către Comisia judeţeană.

Astfel, la data de 04 decembrie 2006 a fost întocmit referatul Direcţiei Juridice din cadrul Primăriei Sectorului 2 nr. 1182, semnat de directorul Q. Referatul priveşte, transmiterea către Comisia Municipiului Bucureşti a Anexei nr. 47, împreună cu suprafaţa totală propusă spre compensare, la solicitarea d-lui M.", iar din cuprinsul acestuia rezultă că până la acel moment directorului nu-i fuseseră prezentate actele pe care se întemeia solicitarea, deşi le solicitase la Serviciul Cadastru-Fond Funciar, serviciu care o informase că "întreaga documentaţie se află în evidenţa d-lui Secretar al sectorului 2".

Mai mult, directorul Direcţiei Juridice atrăgea atenţia că din analiza altor dosare "au fost identificate acte de înstrăinare, prin care autorii petentului au vândut suprafeţe de teren" motiv pentru care solicita efectuarea unor demersuri la Arhivele Naţionale, întrucât exista posibilitatea ca la anul de referinţă 1945 dreptul revendicat să fi avut o întindere mai mică decât cea invocată în cerere.

Din acest referat şi din declaraţia martorei Q. a rezultat, pe de o parte, că exista deja o anexă cu propunere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru M., cu toate că Direcţia Juridică nu avizase încă solicitarea, iar pe de altă parte, că documentaţia era în posesia secretarului E., nu la compartimentul care avea în mod obişnuit această atribuţie.

Referatul are o viză din partea primarului B. cu menţiunea "T. Rog referire", respectiv o rezoluţie din partea secretarului E. cu menţiunea "Serv. Cadastru - Rog verificare atentă a documentaţiei aflată în evidenţa dvs. Au fost solicitate relaţii suplimentare la DVBC sector 2. Ce răspuns am primit? Se va analiza în cadrul subcomisiei sector 2".

Din cuprinsul documentaţiei depuse la dosar rezultă că primarul B. ar fi primit în audienţă în cursul lunii februarie 2007 pe M., deşi acesta nu mai avea nicio implicare urmare a vânzării drepturilor litigioase, menţiunea referindu-se probabil la J. sau la una dintre persoanele care lucrau pentru L. Cu acel prilej, inculpatul B. a întocmit o rezoluţie adresată lui E. în sensul de a verifica dacă "i-am dat noi, comisia, răspunsul legal".

La data de 16 martie 2007 subcomisia (respectiv inculpaţii B. şi E. şi alţi trei membri) a adresat petentului o solicitare de completare a dosarului, căreia nu i s-a dat curs.

La data de 05 aprilie 2007 a fost întocmită o altă notă a Direcţiei Juridice, cu nr. x, privind avizul în vederea introducerii pe ordinea de zi a Subcomisiei de fond funciar a cererilor numitului M. Semnatara acelei note, directorul Q., a evidenţiat că din dosarul de revendicare lipsesc mai multe documente clarificatoare cu privire la întinderea dreptului revendicat şi modalitatea de reconstituire. Totodată, martora a propus completarea dosarului de către solicitant şi solicitarea unor date de la Arhivele Naţionale. În concluzionarea acelei note, Q. a precizat că în lipsa clarificării aspectelor semnalate se va afla în "imposibilitatea de a aviza o eventuală propunere de atribuire în echivalent".

Nota în cauză a fost aprobată de către primarul B., însă acesta a convenit cu inculpatul E. să formuleze propunerea de reconstituire a dreptului de proprietate în lipsa avizului emis de martoră.

Întrucât demersurile privind procedura de retrocedare se apropiau de final, J. şi L. au formalizat înţelegerea referitoare la împărţirea terenurilor care urmau să fie obţinute.

Astfel, la data de 23 mai 2007 a fost încheiată o promisiune bilaterală de înstrăinare între M. prin mandatarul U. (reprezentându-l în fapt pe L.) şi V. (sora lui J., care acţiona ca un interpus al acestuia). Părţile conveneau transmiterea dreptului de proprietate asupra 1/2 din suprafaţa de teren pentru care Subcomisia sectorului 2 fusese solicitată să valideze dreptul de proprietate. În ceea ce priveşte preţul tranzacţiei, s-a arătat că acesta este de 600.000 euro, cuantumul (nesemnificativ raportat la valoarea terenurilor) fiind motivat conform contractului de faptul că se recunoşteau eforturile depuse de promitentul dobânditor la sprijinirea viitorului proprietar în demersurile sale de reconstituire a drepturilor.

Din declaraţiile celor doi martori a rezultat că în fapt preţul nu a fost plătit, iar contractul a avut ca scop crearea unui temei juridic pentru împărţirea terenurilor care urmau să fie obţinute în urma demersurilor efectuate pe lângă funcţionarii publici.

La data de 25 mai 2007 Subcomisia Sectorului 2 a Municipiului Bucureşti de Aplicare a Legilor Fondului Funciar a înaintat Comisiei Municipiului Bucureşti propunerea de analiză şi validare a anexei 47 pentru M., în ceea ce priveşte terenuri ce totalizau 83.499,89 mp.

Înscrisul a fost semnat doar de primarul B. şi de secretarul E., nu şi de ceilalţi membri ai comisiei. Anexa la care se face referire în propunere este semnată, la rândul său, doar de cei doi inculpaţi.

Din declaraţiile martorelor Q. şi S. a rezultat că formularea acestei propuneri nu a fost discutată în cuprinsul unei şedinţe a subcomisiei de fond funciar, ci a fost asumată exclusiv de către cei doi inculpaţi.

La dosarul cauzei au fost depuse procesele-verbale întocmite cu prilejul şedinţelor subcomisiei de fond funciar, din cuprinsul cărora rezultă că la data de 23.05.2007, cu doar două zile înainte de formularea propunerii, a avut loc o asemenea şedinţă . Cu acel prilej a fost discutat dosarul privind cererea lui M., dar nu s-a stabilit formularea unei propuneri de retrocedare şi nu s-a stabilit ce terenuri pot fi acordate în compensare.

Această împrejurare s-a apreciat că este relevantă, având în vedere că la momentul transmiterii propunerii nu fuseseră obţinute datele propuse de către directorul direcţiei juridice, martora Q., şi solicitate de membrii subcomisiei în data de 16.03.2007.

O parte din înscrisurile care fuseseră solicitate cu acel prilej au fost depuse abia la data de 09.07.2007, direct la Registratura Prefecturii municipiului Bucureşti, de către mandatarul O.

La data de 29 mai 2007, la doar 4 zile de la formularea propunerii, L. a transferat suma de 1.500.000 euro într-un cont personal al lui J. Conform înţelegerii dintre părţi cu privire la suportarea în comun a cheltuielilor, suma urma să fie folosită pentru mituirea funcţionarilor implicaţi în procedura de restituire. Pentru a justifica transferul bancar, între părţi s-a încheiat un contract fictiv de împrumut; din analiza conturilor bancare şi din declaraţiile martorilor rezultă că suma nu a fost restituită vreodată.

La data de 04 iulie 2007, inculpatul E. a înaintat Comisiei municipale de la nivelul prefecturii o adresă din care rezultă că la cabinetul său fusese înregistrată o cerere de renunţare la unul din loturile de teren propuse iniţial spre atribuire şi de înlocuire cu un alt amplasament din str. x. Noua propunere a fost semnată de inculpaţii B. şi E., precum şi de alţi 4 membri ai subcomisiei. În dreptul rubricii destinate directorului Direcţiei Juridice Q. este menţiunea "C.O." (concediu de odihnă).

În cadrul şedinţei din data de 11 iulie 2007, Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legilor Fondului Funciar a validat anexa 47, înaintată de către Subcomisia de aplicare a Legilor Fondului Funciar de pe lângă Consiliul Local al Sectorului 2, în ceea ce privea reconstituirea dreptului de proprietate pentru M.

În baza acelei hotărâri, la data de 19 iulie 2007, Subcomisia din cadrul Primăriei Sector 2 a emis procesul-verbal de punere în posesie nr. x, documentul fiind semnat de către inculpaţii B. şi E., precum şi de alţi cinci membri.

Ulterior, a fost emis titlul de proprietate nr. x din 20.09.2007 pe numele lui M. pentru o suprafaţă de teren totală de 9,6839 ha, compus din 7 loturi situate pe raza sectorului 2 Bucureşti, printre care un teren în suprafaţă de 11.774,06 mp situat pe strada x.

În privinţa folosului material cerut şi primit de inculpatul B. cu ajutorul inculpaţilor A. şi C. şi tranzacţiile subsecvente efectuate pentru ascunderea originii bunului, acuzarea a reţinut faptul că după emiterea titlului de proprietate, în baza înţelegerii anterioare, B. i-a transmis lui J. ca în contul foloaselor care i se cuveneau să îi fie cedat dreptul de proprietate asupra unei părţi din lotul de teren atribuit în strada x. Inculpatul a cerut ca terenul să fie transferat unor intermediari pe care i-a indicat, respectiv inculpaţii A. şi C.

J. i-a transmis la rândul său această solicitare lui L., urmând ca acesta să se ocupe de încheierea contractului de vânzare-cumpărare prin mandatarul proprietarului, pe care îl coordona.

În baza acestei solicitări, la data de 13.11.2007 s-au încheiat la acelaşi notar public, martora W., două contracte de vânzare-cumpărare prin care M., reprezentant de mandatarul O., a transferat dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 500 mp din terenul situat pe str. x către C. şi asupra unei suprafeţe de 1.000 mp din acelaşi lot către A.

În ambele contracte s-a menţionat că au fost redactate de către A., care avea calitatea de avocat, astfel încât cumpărătorii să beneficieze de plata unor taxe notariale reduse. Notarul a fost ales de C., fiind diferit de cel cu care coopera în mod obişnuit L. şi care a autentificat celelalte contracte privind terenurile atribuite prin acelaşi titlu de proprietate.

Preţul prevăzut în contractul cu C. a fost de 500 euro/mp, respectiv valoarea minimă conform Ghidul privind valorile minime orientative ale proprietăţilor imobiliare întocmit de Camera Notarilor Publici (preţ total 250.000 euro).

În contractul încheiat cu A. a fost prevăzut un preţ de 10 ori mai mic, respectiv 50 euro/mp (preţ total 50.000 euro).

Cu privire la modalitatea de plată s-a menţionat în ambele situaţii aceeaşi împrejurare că s-ar fi plătit un avans de 5.000 euro la o dată neprecizată, iar diferenţa s-ar fi achitat în numerar în ziua încheierii contractului, în condiţii care de asemenea nu au fost precizate.

Martorul O. a arătat că în realitate nu s-a achitat nicio sumă de bani, iar martorii L., J. şi P. au arătat că cele două contracte au avut caracter fictiv, terenurile fiind transferate în contul mitei promise primarului B., la indicaţia acestuia. Totodată, martora W. a arătat că dacă sumele ar fi fost achitate în prezenţa sa ar fi menţionat în mod expres acest lucru în conţinutul contractului.

Preţul de 500 euro/mp menţionat în contractul cu C. a fost ales la valoarea minimă a grilei notariale pentru a plăti taxe cât mai scăzute, având în vedere că în situaţia unor verificări inculpatul ar fi putut invoca faptul că deţinea în conturile bancare disponibil suficient cu care ar fi putut plăti această sumă. Analiza conturilor bancare demonstrează, însă, că singura retragere de numerar din data de 13.11.2007 fiind în cuantum de 9.000 euro, necesară pentru plata impozitelor şi a taxelor notariale.

Preţul de 50 euro/mp menţionat în contractul cu A. a fost ales astfel încât suma pretins plătită să poată fi justificată în cazul unei verificări prin raportare la veniturile obţinute de inculpată, având în vedere că sumele încasate de aceasta pe parcursul întregului an 2007 nu i-ar fi permis să plătească preţul minim prevăzut în grila notarială. Sumele pe care inculpata susţine că le-ar fi plătit în numerar în cursul anului 2007 pentru realizarea a numeroase achiziţii imobiliare depăşesc de mai multe ori veniturile în această perioadă.

Caracterul fictiv al contractelor de vânzare-cumpărare rezultă şi din discrepanţa dintre preţul menţionat în contractele fictive şi valoarea de piaţă a terenurilor.

În acest sens, în cursul urmăririi penale a fost realizată o expertiză tehnică judiciară, care a concluzionat o discrepanţă între preţul plătit şi valoarea de piaţă a loturilor respective. Deşi valoarea reală a terenurilor nu este esenţială pentru existenţa infracţiunii de luare de mită, având în vedere că transferul terenurilor s-a realizat cu titlu gratuit, estimarea valorii foloaselor primite cu titlu de mită este utilă pentru a aprecia pericolul social al faptelor. Concluziile expertizei sunt relevante şi pentru caracterul fictiv al tranzacţiilor, având în vedere că părţile nici măcar nu au încercat să menţioneze un preţ apropiat de valoarea reală a bunurilor.

Astfel, expertul a concluzionat că la data de 13.11.2007 valoarea reală a terenului transferat că A. era de 395,25 euro/mp (valoare care se impune a fi ajustată la 790,5 euro/mp), iar cea a terenului transferat către C. era de 1.301,99 euro/mp. În acelaşi sens, trebuie avut în vedere că la scurt timp după săvârşirea faptelor, unul din loturile de teren a fost vândut către un cumpărător de bună-credinţă cu un preţ de 2.800 euro/mp.

La data de 17.12.2008, A. a revândut terenul către K., persoană apropiată primarului B. (cei doi erau colegi în cadrul X., în care K. deţinea o funcţie de conducere; totodată K. era conducătorul de doctorat al inculpatului B.).

Preţul menţionat în contractul dintre A. şi K. este de 400 euro/mp, de 7 ori mai mic decât preţul plătit în aceeaşi perioadă pentru un teren din acelaşi lot şi care avea o documentaţie de urbanism similară şi mai puţin de jumătate faţă de valoarea minimă din ghidul cu preţuri minimale (care crescuse la 900 euro/mp). Conform raportului de expertiză tehnică, la data de 17.12.2008 valoarea de piaţă a terenului era de 958,82 euro/mp (valoare care se impune a fi ajustată la 1.917,64 euro/mp).

Relaţia apropiată dintre inculpatul B. şi beneficiarul final al terenului, care l-a obţinut la un preţ mult inferior valorii reale, confirmă faptul că prin transferul iniţial al dreptului de proprietate s-a urmărit crearea unui beneficiu patrimonial indirect primarului Sectorului 2. Urmează ca cercetările efectuate în cauza disjunsă să stabilească dacă transferul dreptului de proprietate către K. s-a realizat de asemenea cu titlu gratuit.

După vânzarea terenului către K., A. a obţinut de la Primăria Sectorului 2 o autorizaţie de construcţie pentru un imobil cu 10 nivele (3S+P+6E), care a fost ulterior edificat.

Din declaraţiile inculpatului E. şi ale martorilor Y. şi Z. a rezultat că autorizaţia a fost emisă în regim de urgenţă la solicitarea expresă a primarului B., cu încălcarea prevederilor legale. Totodată, din procesul-verbal de control întocmit de Inspectoratul de Stat în Construcţii a rezultat că autorizaţia de construire a fost emisă cu încălcarea prevederilor din PUD şi din C. civ., în lipsa proiectului de rezistenţă, a proiectului de instalaţii, a studiului geotehnic şi a avizelor de la instituţiile competente, precum şi fără a se efectua verificări cu privire la rezistenţa la foc.

Amploarea acestor neregularităţi şi implicarea directă a inculpatului B. a demonstrat că autorizaţia de construire nu ar fi fost emisă în lipsa unei relaţii speciale existente între primar şi inculpata A.

La data de 06.02.2008, C. a revândut terenul achiziţionat cu un preţ de 2.800 euro/mp (valoare totală 1.400.000 euro) către martorul AA., sub condiţia rezolutorie a obţinerii documentaţiei de urbanism de la Primăria Sectorului 2.

Ulterior, inculpatul a retras în numerar pe parcursul anului 2008 cea mai mare parte din suma încasată (aproximativ 1.139.795 euro). Inculpatul a susţinut că a folosit toţi banii astfel obţinuţi în interes personal, însă probele administrate au înlăturat această apărare şi au demonstrat că sumele au fost predate unei alte persoane, a cărei identitate nu a fost încă stabilită, beneficiarul final al infracţiunii de corupţie.

Din declaraţia inculpatului E. şi din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că implicarea lui C. în transferul foloaselor necuvenite se datorează relaţiei apropiate dintre inculpat şi martorul BB., care în acea perioadă ocupa funcţia de director al Direcţiei de control financiar Bucureşti din cadrul Curţii de Conturi.

Astfel, terenul din strada x ce a făcut obiectul reconstituirii fusese transferat în anul 2004 în domeniul public al statului şi atribuit Curţii de Conturi prin hotărâre de guvern în vederea construcţiei unui sediu. În cursul anului 2006, la solicitarea Primăriei Sectorului 2, Curtea de Conturi a renunţat la acest imobil şi l-a predat autorităţii locale. Predarea s-a realizat fără ca bunul să fie scos din domeniul public, printr-un simplu protocol care nu a fost semnat de toate persoanele desemnate în acest sens, iar din verificările efectuate în cursul urmăririi penale nu s-au putut identifica argumentele care au stat la baza acestei decizii.

BB. a avut o implicare activă în procedurile prin care Curtea de Conturi a renunţat la teren, inclusiv prin preluarea şi transmiterea în mod personal a corespondenţei dintre cele două instituţii, deşi atribuţiile sale nu aveau legătură cu o asemenea activitate.

Totodată, martorul BB. şi inculpatul C. au arătat că în perioada săvârşirii faptelor făceau parte dintr-un grup care se întâlnea în mod frecvent la un club şi din care făceau parte K. (beneficiarul final al celeilalte suprafeţe de teren), precum şi alţi politicieni.

Analiza coroborată a acestor mijloace de probă, a demonstrat că solicitarea inculpatului B. ca o parte din foloasele materiale să îi fie remise lui C. a urmărit recompensarea demersurilor efectuate la nivelul Curţii de Conturi, urmând să fie continuate cercetările în cauza disjunsă pentru a stabili dacă sumele obţinute de C. în urma vânzării terenului şi retrase în numerar au fost remise lui BB. sau lui K.

Caracterul fictiv al contractelor încheiate cu A. şi C. rezultă şi din modalitate în care denunţătorii au împărţit terenurile obţinute prin procedura de reconstituire, aşa cum este atestată de contractele notariale depuse la dosarul cauzei. Aceste înscrisuri confirmă că transferul dreptului de proprietate către inculpaţii A. şi C. s-a realizat cu titlu gratuit, ca parte a înţelegerii iniţiale dintre cei doi denunţători cu privire la suportarea în comun a cheltuielilor necesare pentru mituirea funcţionarilor.

L. şi J. au finalizat împărţirea terenurilor la sfârşitul lunii decembrie 2007. Regula a fost împărţirea în mod egal a fiecărui lot atribuit prin titlul de proprietate, terenurile cuvenite lui J. fiind transferate fie pe numele soţiei, fie al surorii sale, iar terenurile cuvenite lui L. fiind transferate pe numele interpuşilor săi, în special N.

Având în vedere suma avansată de L. lui J. la 29.05.2007 (folosită pentru mita remisă inculpatului E.), partea care a revenit lui J. a fost diminuată, acesta primind aproximativ 40% din suprafaţa totală atribuită prin titlul de proprietate. În mod corespunzător, terenul transferat la cererea lui B. inculpaţilor A. şi C. a fost scăzut din partea cuvenită lui J., care nu a primit nicio parte din lotul atribuit pe strada x.

Astfel, contribuţia lui L. la mita transferată celor doi funcţionari a constat în suma de 1.500.000 euro, pe când J. a completat cu 500.000 euro suma transferată lui E. şi a renunţat la terenul care i s-ar fi cuvenit în strada x, reprezentând mita pentru B.

În privinţa foloasele materiale cerute şi primite de inculpatul E. şi operaţiunile efectuate pentru a ascunde originea infracţională a sumelor primite, acuzarea a reţinut că pentru a-şi exercita atribuţiile de serviciu într-o modalitate care să faciliteze reconstituirea dreptului de proprietate, inculpatul E. a solicitat lui J. pe parcursul discuţiilor care au vizat formalităţile administrative de urmat remiterea unei sume de 2 milioane de euro.

Cei doi au convenit să mascheze mita sub forma unui contract de vânzare-cumpărare pentru un teren aparţinând tatălui inculpatului, situat într-o zonă periferică, cu regim de teren arabil şi traversat de linii de înaltă tensiune, astfel încât nu era susceptibil pentru utilizări economice. Totodată, au convenit ca toate taxele aferente vânzării să fie suportate de către J., astfel încât folosul obţinut de E. să nu fie diminuat cu aceste sume.

În baza acestei înţelegeri, la data de 09 august 2007 (la 20 de zile de la data punerii în posesie) s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare între CC. (tatăl inculpatului) în calitate de promitent-vânzător şi J. în calitate de promitent-cumpărător, având ca obiect un "teren extravilan arabil situat în Bucureşti, în suprafaţă de 5.000 mp, reprezentând sola 276, parcela x. Preţul convenit de părţi a fost de 2.000.000 euro (400 euro/mp), din care suma de 1.000.000 euro a fost achitată de J., prin virament bancar, în aceeaşi zi. Antecontractul a fost încheiat la locuinţa denunţătorului, iar la încheierea convenţiei a asistat şi inculpatul E.

La data de 17 septembrie 2007 (cu trei zile înainte de emiterea titlului de proprietate), J. a efectuat o altă plată de 500.000 euro, iar diferenţa de 500.000 euro a fost virată la data de 21.12.2007.

Actul de vânzare-cumpărare în formă autentică a fost încheiat la data de 05.06.2008, în care s-a menţionat că diferenţa de preţ urma să se achite la data de 06.08.2008. Din înscrisurile obţinute de la cabinetul notarial care a autentificat tranzacţia rezultă că impozitul datorat pentru venitul obţinut de CC., în cuantum de 74.800 RON, a fost achitat de către J. Având în vedere că impozitul pe venit reprezintă o obligaţie fiscală personală a vânzătorului, plata acestei sume are natura unui folos remis inculpatului, în materializarea înţelegerii iniţiale care viza ca suma de 2 milioane de euro să îi revină integral lui E. în schimbul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu.

Totodată, J. a achitat şi onorariul notarial în cuantum de 46.338 RON şi taxa ANCPI în valoare de 10.920 RON.

La 28 noiembrie 2008 CC. a întocmit o declaraţie autentică, prin care arăta că a primit de la J. diferenţa de preţ ce trebuia achitată conform modalităţii de plată stabilită prin contractul de vânzare-cumpărare.

Analiza conturilor bancare deţinute de J. a relevat următoarele tranzacţii relevante: din contul x deschis la DD., J. a dispus, la data de 09.08.2007, transferul sumei de 1.000.000 euro în contul x, deţinut de CC. cu specificaţia "AVANS TEREN, EE. VANZ CUMP x/09.08.2007"; la data de 17.09.2007, din acelaşi cont, J. a dispus transferul sumei de 500.000 euro, în contul x, deţinut de CC. cu specificaţia "EE. VANZARE CUMPARARE x"; la data de 21.12.2007, J. a contractat un credit de la FF., iar din suma obţinută a virat 500.000 euro în contul x deţinut de CC.

În opinia acuzării, caracterul fictiv al acestui contract rezultă din discrepanţa vădită dintre suma achitată de J. şi valoarea reală a terenului, precum şi din condiţiile în care a fost încheiată şi executată convenţia.

Astfel, conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în cauză, la data încheierii antecontractului valoarea reală a terenului era de aproximativ 215.000 euro(43 euro/mp). În cursul urmăririi penale a fost realizată o expertiză tehnică judiciară care a concluzionat că la data de 09.08.2007 valoarea de piaţă a terenului era de 122.250 euro (24,45 euro/mp).

Amplasarea terenului şi existenţa liniilor de înaltă tensiune au făcut ca denunţătorul să nu îi poată da nicio întrebuinţare şi nici să îl revândă, imobilul aflându-se în prezent în aceeaşi condiţie în proprietatea sa.

În mod vădit, achiziţia unui bun la o valoare de 15 ori mai mare decât cea reală, negociată de o persoană implicată într-o procedură administrativă chiar cu funcţionarul care gestionează acea procedură, la puţin timp înainte de finalizarea ei cu succes, maschează o infracţiune de luare de mită.

Intenţia părţilor de a realiza un folos necuvenit în patrimoniul inculpatului rezultă şi din modul în care s-a efectuat plata. În acest sens, s-a remarcat că jumătate din preţ s-a achitat la momentul încheierii antecontractului, iar diferenţa s-a achitat integral cu peste jumătate de an înainte de încheierea contractului în formă autentică. Această împrejurare a arătat că suma plătită nu reprezenta o contraprestaţie pentru transferul dreptului de proprietate, ci recompensarea modului în care funcţionarul şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu.

La momentul încheierii antecontractului şi efectuării plăţilor terenul nu avea efectuate formalităţile cadastrale şi nu era înscris în cartea funciară, astfel încât promitentul-cumpărător îşi asuma un risc disproporţionat pentru o convenţie cu scop licit, existând posibilitatea dreptul să fie afectat de sarcini, ca înţelegerea să nu fie opozabilă terţilor sau să existe un impediment la transcriere.

Întreaga sumă încasată în acest mod a fost transferată în patrimoniul fiilor inculpatului E. În condiţiile în care inculpatul are un frate, o vânzare licită a terenului de către tatăl lor ar fi presupus împărţirea în mod egal între aceştia a preţului obţinut, însă destinaţia finală a sumelor demonstrează că acestea reprezentau în realitate un venit obţinut exclusiv de către E.

De asemenea, corespondenţa dintre suma transferată de L. lui J. prin contractul fictiv de împrumut (1.500.000 euro la 29.05.2007) şi plăţile efectuate de J. lui E. anterior emiterii titlului de proprietate (1.500.000 euro în perioada 09.08-17.09.2007) a arătat că transferul acestei sume de bani a reprezentat o materializare a înţelegerii dintre cei doi denunţători cu privire la contribuţia comună la plata mitei.

După încasarea banilor, inculpatul a efectuat mai multe operaţiuni prin care a urmărit să le ascundă originea şi să îngreuneze eventuala recuperare a produsului infracţiunii.

Suma de 2 milioane euro a fost încasată într-un cont deschis de CC. la DD., iar de acolo a fost transferată în cea mai mare parte într-un alt cont deschis la I. pentru care dreptul de semnătură aparţine inculpatului E.

O parte din bani au fost transferaţi în conturile bancare ale fiului şi fiicei inculpatului (H. şi G.), iar o altă parte a fost folosită pentru investiţii imobiliare în România şi Spania pe numele fiicei inculpatului, fiind menţionate tranzacţiile efectuate din cele două conturi aparţinând lui CC.

Situaţia de fapt reţinută în actul de inculpare a rezultat din analiza mijloacelor de probă (detaliate la filele x): declaraţiile martorilor J., L., P., O., N., W., Q., S., R., Y., Z., GG., HH., II., JJ., procesul-verbal de control întocmit de Inspectoratul de Stat în Construcţii, declaraţia suspectei G., procesele-verbale de redare a conversaţiilor purtate de inculpatul E. cu martorii Y., KK., II. şi cu inculpatul B., documentaţiile care au stat la baza emiterii titlului de proprietate, actele de înstrăinare ulterioare a terenurilor ce au format obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, precum şi alte înscrisuri considerate relevante de către procuror.

Actul de acuzare detaliază şi concluziile expertizei tehnice evaluatorii întocmite în cauză privind valoarea de piaţă a celor trei suprafeţe de teren care fac obiectul cauzei, procurorul apreciind că acest mijloc de probă este relevant cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului Şutru şi pentru determinarea pericolului social al infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor B., C. şi A.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei cu privire la G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani, clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de dare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, şi spălare de bani, de către J., L. şi P. De asemenea, s-a dispus disjungerea cauzei şi constituirea unui nou dosar în vederea continuării cercetărilor cu privire la: participarea numiţilor K. şi LL. la săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, prev. de art. 289 din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi spălare de bani, prev. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 din C. pen., săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000, în legătură cu modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate descrisă în cuprinsul prezentului rechizitoriu şi cu modalitatea de emitere a autorizaţiei de construire nr. x din 22.12.2008 de către Primăria Sectorului 2 Bucureşti.

În Camera preliminară, prin încheierea din data de 22.07.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2016 au fost admise, în parte, excepţiile formulate de inculpaţii B., E. şi A. şi a fost exclus din materialul probator înscrisul intitulat "Refacerea raportului de expertiză" din data de 7.06.2016 . Prin aceeaşi încheiere s-a constatat legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. x/2016 din 15 iunie 2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, legalitatea administrării probelor (cu excepţia înscrisului menţionat anterior), a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii. Încheierea a rămas definitivă la data de 16.09.2016 prin respingerea contestaţiei parchetului.

În faza de cercetarea judecătorească, la data de 18 octombrie 2016 a fost fixat primul termen de judecată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, moment procesual la care s-a dat citire a actului de sesizare, inculpaţii menţionând că înţeleg să urmeze procedura de drept comun.

Prin încheierile de şedinţă din 18 octombrie 2016, 14 decembrie 2016, 2 martie 2017 şi 24 mai 2017 Curtea s-a pronunţat asupra cererilor de probatorii formulate în cauză, analizate de Curte şi încuviinţate, în parte, conform încheierilor de şedinţă de la acel moment.

Au fost audiaţi inculpaţii B., E., A., C., au fost audiaţi martorii L., J., MM., N., W., KK., AA., O., JJ., R., S., Q., Y., P., ale căror declaraţii date în cursul urmăririi penale au fost contestate de către inculpaţi, precum şi martorii NN., K. .

Din oficiu, Curtea a dispus întocmirea unui raport de constatare tehnico-ştiinţifică a comportamentului simulat în privinţa inculpaţilor A. şi C., urmare a acordului exprimat de aceştia, concluziile acestuia aflându-se în filele x.

A fost încuviinţată pe parcursul cercetării judecătoreşti şi administrată proba cu înscrisuri pe aspecte referitoare la tranzacţiile imobiliare desfăşurate de inculpaţii A. şi C. în perioada apropiată acuzaţiilor, documente bancare, extrase de cont privind bonitatea financiară a acestora, iar pentru inculpatul E. documente vizând situaţia juridică a terenului aparţinând tatălui acestuia, CC., relaţii de la I. cu privire la contul deschis de tatăl său la această unitate bancară, precum şi alte înscrisuri apreciate ca fiind utile soluţionării cauzei.

La termenul de judecată din 19 februarie 2019 inculpaţii B., A., C. şi E. au menţionat că nu doresc să dea declaraţii în faţa instanţei de apel filele x vol II.

La termenul de judecată din 19 februarie 2019 inculpaţii B., A., C. şi E. au menţionat că nu doresc să dea declaraţii în faţa instanţei de apel filele x vol II.

În ceea ce priveşte apărarea, s-a reţinut de instanţa de fond că toţi inculpaţii din prezenta cauză au negat acuzaţiile formulate împotriva lor, au dat declaraţii cu privire la faptele deduse judecăţii şi şi-au exercitat dreptul la apărare prin propunerea de probatorii, formularea de cereri şi de întrebări adresate celorlalţi inculpaţi ori martorilor.

Inculpatul B. a susţinut în faţa Curţii (în faza urmăririi penale s-a prevalat de dreptul la tăcere) că nu a pretins şi nu a primit vreun folos material în legătură cu soluţionarea favorabilă a dosarului de retrocedare menţionat de martorul denunţător J. A menţionat că l-a cunoscut pe martor în preajma zilei de 1 iunie 2007, însă nu a cunoscut faptul că acesta se afla în legătură cu solicitantul unei cereri de retrocedare. Nu a avut nicio discuţie cu inculpatul E. referitor la această solicitare de retrocedare. Pe inculpatul C. l-a cunoscut ulterior punerii sub acuzare, iar pe inculpata A. a cunoscut-o în jurul anului 2010, cu prilejul depunerii documentaţiei pentru înfiinţarea OO. Nu s-a întâlnit vreodată cu martorul L. A precizat că nu a avut nicio solicitare din partea martorului J. în legătură cu transferul dreptului de proprietate asupra celor două loturi de teren ce fac obiectul prezentei cauze, nu a avut niciodată vreo discuţie cu K. legat de vreun ajutor, pe care să îl fi acordat sub orice formă, inculpatei A.

Inculpata A. a susţinut că nu a discutat cu inculpatul B. anterior anului 2010, că terenul i-a fost propus spre cumpărare de către P., preţul fiind plătit în numerar către acesta, în prezenţa notarului, a inculpatului C. şi a martorului O. Nu a cunoscut că terenul face parte dintr-o proprietate mai mare. Terenul l-a vândut ulterior la iniţiativa martorului K. A menţionat că pe martorul J. l-a cunoscut cu prilejul soluţionării dosarului "Transferurilor", însă nu a interacţionat cu acesta, iar pe martorul L. nu l-a întâlnit niciodată. A negat faptul că ar fi fost în biroul martorului L. Pe inculpatul B. l-a cunoscut in anul 2010 cu prilejul înfiinţării OO.

Inculpatul C. a susţinut faptul că a negociat cumpărarea terenului cu L., întrucât el a identificat terenul şi l-a informat pe martor de existenţa acestuia, că a plătit preţul către O. în faţa notarului şi a martorului NN., că suma obţinută din revânzarea terenului a folosit-o exclusiv în interes propriu, pentru diferite investiţii imobiliare, fără a remite vreo parte din banii obţinuţi către alte persoane. Dintre persoanele implicate în acest dosar nu o cunoştea decât pe A. Notarul a fost ales de el deoarece mai colaborase cu acesta.

Inculpatul E. a negat acuzaţia, arătând că nu a pretins ori primit suma de 2 milioane de euro de la martorul J. A arătat că iniţiativa cumpărării terenului tatălui său i-a aparţinut martorului J., tranzacţia fiind încheiată de tatăl său, nu a fost prezent la sediul biroului notarial, nici cu prilejul autentificării contractului de vânzare-cumpărare şi nici al momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, nu a avut vreo negociere în privinţa înstrăinării terenului. L-a cunoscut pe martorul J. în jurul datei de 1 iunie 2007, însă nu a discutat cu acesta despre dosarul de retrocedare, nu a cunoscut că este implicat în această procedură. A precizat că pe martorul L. l-a cunoscut în jurul anului 2000, când a avut un conflict cu acesta, în sensul că l-a dat afară din birou. A menţionat că a avut împuternicire pe contul deschis de tatăl său, dar a efectuat doar depuneri, nu şi retrageri.

În esenţă, apărarea inculpaţilor B. şi E., s-a bazat pe faptul că nu au fost implicaţi în pretinderea/primirea vreunui folos material în legătură cu soluţionarea dosarului de retrocedare de care erau interesaţi martorii-denunţători J. şi L. Inculpaţii A. şi C. au insistat pe veridicitatea tranzacţiilor referitoare la cele două suprafeţe de teren, în sensul că au fost reale, au reprezentat manifestarea de voinţă a părţilor, realizate cu titlu de investiţie imobiliară, nefiind acte juridice simulate care să înlesnească comiterea infracţiunii de luare de mită de către inculpatul B. De asemenea, cu privire la înstrăinările ulterioare ale suprafeţelor de teren de către inculpaţii A. şi C., respectiv transferurile bancare şi investiţiile imobiliare în România şi Spania efectuate cu suma de bani obţinută din vânzarea terenului aparţinând lui CC., s-a invocat faptul că au fost efectuate legal, fără a încerca să ascundă originea infracţională a bunurilor (sumei de bani) obţinute. S-a accentuat faptul că în lipsa infracţiunii predicat nu poate subzista acuzaţia de spălare de bani.

Analizând actele şi lucrările dosarului Curtea a reţinut următoarele:

Probatoriul administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în mod nemijlocit în faţa Curţii a relevat faptul că în cursul anului 2006 martorul L., om de afaceri activ prin investiţiile realizate în piaţa imobiliară, a preluat drepturile litigioase pentru suprafaţa rămasă de reconstituit lui M. (moştenitorul foştilor proprietari PP. şi QQ.). În urma identificării unor suprafeţe de teren ce puteau a fi retrocedate prin compensare, martorul transferă dosarul privind reconstituirea dreptului de proprietate de la Primăria Municipiului Bucureşti la Primăria sectorului 2 Bucureşti (13.10.2006).

În procedura analizării dosarului de retrocedare de către subcomisia constituită prin ordin al prefectului la nivelul Sectorului 2 Bucureşti (inculpaţii B. şi Şutru erau preşedintele, respectiv secretarul acestei subcomisii), au fost efectuate verificări-4.12.2006, 16.03.2007 şi 5.04.2007-solicitându-se de către Direcţia Juridică a Primăriei Sectorului 2 Bucureşti completarea dosarului.

Întârzierea soluţionării dosarului de retrocedare l-a determinat pe martorul L. să apeleze la cercul de cunoştinţe al martorului J., în vederea urgentării soluţionării favorabile a dosarului, martorul cunoscând relaţia apropiată (notorie) dintre J. şi inculpatul B. Martorul L. i-a relatat martorului J. dificultăţile întâmpinate la nivelul Primăriei Sectorului 2 Bucureşti, acesta din urmă oferindu-se să-l ajute la finalizarea dosarului de retrocedare, în schimbul cedării a 1/2 din valoarea terenului ce urma a fi retrocedat. Înţelegerea celor doi martori s-a concretizat în scris la data de 23.05.2007 prin promisiunea bilaterală de înstrăinare încheiată între interpuşii martorilor (U., reprezentându-l în fapt pe L. şi V., sora lui J.). Prin acest înscris martorii-denunţători conveneau înstrăinarea, cu titlu oneros, a dreptului de proprietate asupra 1/2 din suprafaţa de teren supusă restituirii. La punctul 4 al condiţiilor promisiunii bilaterale se prevede preţul tranzacţiei, în cuantum de 600.000 euro, raţiunea fiind motivată de faptul că se recunoşteau eforturile depuse de promitentul dobânditor la sprijinirea viitorului proprietar în demersurile sale de reconstituire a drepturilor. S-a stipulat faptul că "prezenţa Promitentului-dobânditor, alături de Viitorul proprietar, pe parcursul procedurilor prevăzute de lege menite a reconstitui dreptul de proprietate în patrimonial Viitorului proprietar, este recunoscută fără putinţă de tăgadă de către acesta din urmă, o atare recunoştinţă putând fi concretizată prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare pentru preţul ferm şi irevocabil mai sus menţionat".

Preţul nu a fost plătit, iar rezultatul "lobby-ului" ce urma a fi întreprins de martorul J. în vederea urgentării finalizării dosarului de retrocedare s-a concretizat la doar două zile de la încheierea promisiunii bilaterale de înstrăinare, când dosarul de retrocedare a fost înaintat Comisiei Municipiului Bucureşti care, la data de 11 iulie 2007 a validat propunerea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru M., titlul de proprietate fiind emis la 20 septembrie 2007. În concret, martorul J. l-a abordat pe inculpatul B. oferindu-se să-i remită foloase materiale (iniţial nu s-a precizat în concret în ce ar consta foloasele) în schimbul ajutorului dat de primar pentru finalizarea dosarului de retrocedare. Inculpatul B. a acceptat oferta martorului J., condiţionând demersul său de îndeplinirea condiţiilor legale pentru restituirea proprietăţii. În acest sens, martorul J. s-a deplasat în mai multe rânduri la sediul Primăriei Sectorului 2 Bucureşti, uneori însoţit de martorul P., pentru a se întâlni cu inculpatul B. şi a se interesa de parcursul dosarului. În acest context, inculpatul B. l-a pus în legătură cu inculpatul E., secretarul Primăriei Sectorului 2 Bucureşti, căruia i-a relatat motivul pentru care J. este interesat de soluţionarea dosarului de retrocedare.

Martorul J. l-a informat pe P. despre stadiul dosarului de retrocedare, aceste informaţii aflându-le la rândul său de la inculpatul E. La rândul său, P. îl ţinea la curent pe martorul L. despre evoluţia dosarului, ultimul neavând acces la Primăria Sectorului 2 Bucureşti datorită unui conflict anterior avut cu inculpatul E. (conflict confirmat de inculpat şi de martorul P.).

De asemenea, cu prilejul deplasărilor efectuate în acea perioadă la primărie, inculpatul B. i-a solicitat martorului J. ca în schimbul ajutorului dat acestuia să-i fie remisă suma de 1.000.000 euro, solicitare modificată pe parcurs în sensul de a-i fi remise două suprafeţe de teren, din lotul aflat pe strada x ce forma obiectul retrocedării, indicând numele a două persoane pe numele cărora urmau să fie înstrăinate, respectiv inculpaţii A. şi C. Fiind implicat în analiza dosarului de retrocedare, inculpatul B. a ales să indice două persoane străine de această procedură şi care, aparent, nu aveau legătură cu persoana sa, însă în privinţa cărora avea de onorat obligaţii (conform relatării martorului L.). Martorul J. i-a transmis lui L., prin P., datele de legătură ale celor doi intermediari. Astfel, la scurt timp după emiterea titlului de proprietate-13.11.2007-s-au încheiat la biroul notarului public W., două contracte de vânzare-cumpărare prin care M., prin mandatar O., a transferat dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 500 mp din terenul situat pe str. x către C. (500 euro/mp) şi asupra unei suprafeţe de 1.000 mp din acelaşi lot către A. (50 euro/mp).

Notarul a fost ales de inculpatul C., fiind diferit de notarii cu care coopera în mod uzual martorul L. (RR., SS.) şi care au autentificat celelalte contracte privind terenurile atribuite prin acelaşi titlu de proprietate.

S-a menţionat în ambele situaţii că s-ar fi plătit un avans de 5.000 euro la o dată neprecizată, iar diferenţa s-ar fi achitat în numerar în ziua încheierii contractului. Cu privire la veridicitatea efectuării plăţii, Curtea a constatat că menţiunile privind plata (avans plus diferenţă) nu au fost dovedite în fapt, cele două acte translative de proprietate fiind făcute cu titlu gratuit, urmare a solicitării exprese a inculpatului B. Inculpaţii A. şi C. au ajuns în posesia celor două suprafeţe de teren datorită legăturilor avute cu inculpatul B. În concret, A. este fiica verişoarei primare a martorului K., coleg de partid cu inculpatul B., conducător al tezei de doctorat al acestuia (2006-2009), al cărui nume era înscris pe un birou din incinta Primăriei Sectorului 2 Bucureşti, martor în posesia căruia a şi ajuns în final suprafaţa de teren atribuită inculpatei. C. este ginerele martorului LL. (audiat în dosar cu privire la fapte ce au format obiectul disjungerii), martor care ocupa o funcţie de conducere în cadrul Curţii de Conturi, terenul din strada x fiind predat Primăriei Sectorului 2 Bucureşti în baza unui protocol încheiat cu Curtea de Conturi. Mai mult, inculpatul C. a fost cel care a indicat disponibilitatea atribuirii acestui teren prin compensare, urmărind evoluţia dosarului de retrocedare (conform propriei depoziţii). În acelaşi sens, martorul L. l-a indicat pe inculpatul C. ca fiind apropiat inculpatului B., precizarea fiind făcută şi cu referire la inculpata A. În plus, inculpatul C. a confirmat faptul că a fost coleg de armată cu martorul K. şi asociat cu acesta într-o societate comercială, iar pe inculpata A. o cunoştea ca fiind verişoara/nepoata martorului K. .

Aşadar, în ceea ce priveşte acuzaţia referitoare la acceptarea promisiunii, urmată de pretinderea şi primirea folosului material de către inculpatul B., cu ajutorul persoanelor interpuse A. şi C., în schimbul urgentării soluţionării dosarului de retrocedare privindu-l pe M. (beneficiarii în fapt J. şi L.), Curtea a constatat că probatoriul administrat a dovedit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, vinovăţia inculpaţilor la comiterea infracţiunii de luare de mită în forma autoratului - B., respectiv complicităţii-A. şi C. De asemenea, prin înstrăinarea ulterioară a celor două suprafeţe de teren ce au făcut obiectul material al infracţiunii de luare de mită (la 17.12.2008 A. vinde către K. şi la 6.02.2008 C. vinde către AA.) s-a urmărit ascunderea originii infracţionale a terenurilor obţinute, ambii inculpaţi cunoscând împrejurarea că au dobândit terenurile în mod ilicit, în condiţiile în care nu au plătit preţul terenurilor.

Cu privire la valoarea la care inculpaţii A. şi C. au dobândit suprafeţele de teren ce fac obiectul dosarului, respectiv folosul material pretins şi remis, acuzarea a reţinut în mod corect că nu ţine de esenţa infracţiunii de luare de mită, fiind definitorie doar pentru aprecierea pericolului social al faptei, în condiţiile în care preţul menţionat în contracte a fost subevaluat în raport cu valoarea de piaţă de la acel moment. În acest context, Curtea a observat că în perioada în care martorul L. urmărea valorificarea drepturilor litigioase-2006-2007-România se afla în plin boom imobiliar, criza financiară şi consecinţele acesteia (declinul pieţei imobiliare) declanşându-se în a doua jumătate a anului 2008.

S-a reţinut că din perspectiva acestei realităţi notorii trebuie circumscrise acţiunile întreprinse de martorul L., beneficiarul avizării pozitive a cererii de retrocedare formulată pe numele petentului M., persoană cunoscută şi apreciată în piaţa imobiliară, care a acceptat să vândă terenuri dezmembrate din cel dobândit, situat în zonă cu potenţial de dezvoltare, pentru sume de bani care nu se justifică prin raţiuni economice.

Probatoriul administrat a relevat efortul major depus de martorul L. pentru a intra în posesia drepturilor litigioase achiziţionate, martor care, în pofida experienţei acumulate în domeniul imobiliar a fost nevoit să cedeze 1/2 din valoarea terenurilor ce formau obiectul revendicării dreptului litigios pentru a-şi atinge ţelul (martorul nu avea legăturile necesare la nivelul primăriei, în plus se afla în conflict cu inculpatul E.).

Desigur, s-a reţinut că nu se poate să nu se observe că fundamentul acuzaţiilor din prezenta cauză l-a constituit denunţul martorului J. care la scurgerea unui interval de timp de 8-9 ani înţelege să formuleze un denunţ cu privire la fapte de corupţie la care ar fi contribuit. Fără a contesta interesul personal al martorului în demersul său, recunoscut de altminteri în depoziţia dată în faţa Curţii, precum şi justificarea martorului L. cu privire la propriul denunţ, ceea ce determină o prudenţă în aprecierea depoziţiilor acestora, instanţa a analizat dacă faptele sesizate se confirmă raportat la întreg ansamblul probator al cauzei.

Pe lângă denunţurile celor doi martori care conţin inadvertenţe fireşti dată fiind vechimea formulării în raport cu data faptelor, Curtea a remarcat faptul că nu a existat o conivenţă între aceştia, o înţelegere cu privire la conţinutul şi poziţionarea martorilor, iar la aprecierea sincerităţii depoziţiilor acestora este edificatoare înţelegerea scrisă intervenită între martori la 23.05.2007. Această promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, înscris care nu a fost preconstituit în vederea sprijinirii denunţurilor, conţine un amănunt esenţial care explică motivul principal pentru care a fost încheiat, constând în acţiunile viitoare pe care martorul J. urma să le întreprindă în sprijinirea martorului L., legate de demersul celui din urmă de reconstituire a drepturilor sale. În acest fel se justifică menţionarea preţului de 600.000 euro, care nu reflectă valoarea terenurilor supuse împărţelii, diferenţa constând în obligaţia de diligenţă asumată de martorul J. (în fapt a fost o veritabilă obligaţie de rezultat, martorul asumându-şi acest lobby în virtutea relaţiei deschise pe care o avea cu inculpatul B.). De la sine înţeles că în cuprinsul promisiunii bilaterale nu putea fi precizată forma ilicită pe care urma să o îmbrace activitatea de lobby a martorului.

Caracterul simulat al celor două contracte de vânzare-cumpărare încheiate de inculpaţii A. şi C., pentru suprafeţele de 1.000 mp şi 500 mp din lotul de 11.774,06 mp situat pe strada x, reiese din declaraţiile constante ale martorilor L. şi J., care au relevat motivul pentru care terenurile în cauză au ajuns în posesia a două persoane aflate în relaţionare cu inculpatul B., persoană ce făcea parte din comisia de aplicare a legilor fondului funciar, comisie care a analizat inclusiv situaţia juridică a lotului de teren din care au fost dezmembrate cele două parcele, coroborat cu depoziţiile martorilor denunţători, martorii P. şi O. au arătat că în realitate nu s-a achitat preţul menţionat în contract pentru cele două loturi. În acest sens, deşi apărarea a invocat faptul că plata preţului s-a făcut în biroul notarului public W., cu excepţia inculpaţilor A., C. şi a martorului NN., ceilalţi participanţi implicaţi direct ori indirect în aceste tranzacţii au infirmat varianta plăţii. De altminteri, notarul care a autentificat contractele de vânzare-cumpărare, martora W., a afirmat fără echivoc faptul că în prezenţa sa nu s-a efectuat plata, în caz contrar ar fi inserat acest aspect în cuprinsul contractelor, martorul O., interpusul martorului L. a afirmat că nu a primit vreo sumă de bani, iar martorul P. a arătat că s-a ocupat de dezmembrarea celor două loturi la indicaţia martorului L., ultimul precizându-i că aceasta este solicitarea inculpatului B.

Fără a nega posibilitatea teoretică ca plata tranzacţiilor să se fi realizat în numerar, Curtea a remarcat faptul că în speţă a fost vorba de sume mari de bani - 50.000 euro, 250.000 euro, fără a exista o probă consistentă din care să rezulte existenţa şi respectiv plata efectivă a acestor sume. Depoziţia martorului NN. pe acest aspect a fost înlăturată, în condiţiile în care martorul este indicat de abia în cursul judecăţii ca fiind de faţă la încheierea tranzacţiei, mărturia privind o situaţie de fapt petrecută cu 10 ani anterior, în împrejurări în care acelaşi martor a fost implicat în perioada similară în multe tranzacţii imobiliare derulate împreună cu inculpatul C., astfel că acurateţea celor relatate trebuie privită cu mari rezerve.

Mai mult, deşi în ambele contracte se face vorbire de plata unui avans în cuantum de 5.000 euro ("…sumă din care s-au plătit 5.000 euro, cu titlu de avans, anterior încheierii prezentului contract", filele x dup), nu există vreo dovadă în acest sens, un înscris care să ateste plata, momentul la care s-a făcut.

S-a reţinut că situaţia inculpatului C. este uşor nuanţată faţă de a inculpatei A., fără a-i schimba însă semnificaţia penală. Spre deosebire de A., inculpatul C. a invocat existenţa unui antecontract de vânzare-cumpărare încheiat cu N. (interpusul martorului L.) la 25.07.2007 cu privire la suprafaţa de 500 mp teren, pentru preţul de 50 euro/mp, cuantumul preţului fiind justificat de inculpat prin aceea că i se recunoştea astfel rolul pe care l-a avut în identificarea lotului de pe strada x. Cu toate acestea, inculpatul nu a făcut menţiune de existenţa acestui antecontract la momentul perfectării contractului. Dacă într-adevăr versiunea inculpatului C. ar fi reală, în sensul că martorul L. i-a promis vânzarea suprafeţei de 500 mp teren în schimbul informaţiei furnizate privind disponibilitatea terenului, acesta ar fi folosit antecontractul pentru a intra în posesia terenului la preţul convenit-50 euro/mp şi nu ar fi acceptat ulterior să plătească, la doar 4 luni de la încheierea antecontractului, un preţ de 10 ori mai mare. Aşadar, în condiţiile în care antecontractul ar fi reprezentat voinţa reală a părţilor inculpatul ar fi fost îndreptăţit să-i opună martorului L. forţa juridică a antecontractului, evitând astfel plata unei sume mărite considerabil. În acest sens, s-a remarcat faptul că inculpatul C. avea la îndemână potrivit clauzelor inserate în antecontract trei opţiuni în ipoteza în care martorul L. nu şi-ar fi respectat obligaţia asumată, respectiv: să ceară investirea cu formula executorie în vederea intrării în posesie; să se adreseze instanţei pentru a constata că este proprietarul oricărei suprafeţe de 500 mp la alegerea sa; să solicite suma de 200.000 euro cu titlu de daune, corespunzător unui pact comisoriu de grad IV. Or, în pofida acestor prevederi şi în condiţiile în care preţul ferm al vânzării a fost stabilit la 25.000 euro, inculpatul C. acceptă să încheie contractul de vânzare-cumpărare la preţul stipulat de 250.000 euro (deşi preţul era de 25.000 euro în antecontract), împrejurare neverosimilă şi care vine să întărească acuzaţia privitoare la faptul că preţul nu a fost în realitate achitat.

Pe de altă parte, atât inculpatul C. cât şi martorul L. au evidenţiat caracterul redus al preţului menţionat în antecontract, mult sub valoarea reală, inculpatul justificând aceasta prin faptul că astfel îi era recompensat "pontul" furnizat martorului.

Din punct de vedere economic nu avea justificare dezmembrarea celor două suprafeţe de teren şi vânzarea lor către inculpaţii A. şi C., prin aceasta diminuându-se în mod evident şi valoarea suprafeţei de teren redusă. Un argument probator suplimentar a constat în însăşi modul de împărţire a terenurilor între martorii J. şi L., cele două terenuri transferat la cererea inculpatului B. fiind scăzute din partea ce i-a revenit în final martorului J. Or, dacă cel puţin terenul atribuit inculpatului C. ar fi constituit onorarea unui obligaţii a martorului L. către acesta, nu ar fi avut temei ca martorul J. să suporte în final consecinţele dezmembrării celor două suprafeţe de teren, fiindu-i afectată astfel cota parte ce a format obiectul înţelegerii iniţiale a împărţelii. S-a reţinut că nu poate fi primită ipoteza unei obligaţii (cel puţin morale) a martorului L. faţă de inculpatul C., în condiţiile în care la 11 iulie 2007 Comisia Municipiului Bucureşti validase propunerea înaintată de Subcomisia de aplicare a legilor fondului funciar, la 19 iulie 2007 a avusese loc punerea în posesie, iar antecontractul este încheiat ulterior-25 iulie 2007, moment la care martorul L. îşi valorificase practic dreptul litigios obţinut. Versiunea inculpatului C. este infirmată de martorul L. care relatează faptul că nu a avut vreo discuţie cu inculpatul despre retrocedare, cu toate că s-a întâlnit în 3-4 rânduri cu acesta.

În situaţia mai sus descrisă, singura explicaţie veridică şi logică a unei asemenea conduite, atipică pentru o persoană cu experienţă în piaţa imobiliară şi care desfăşura în mod constant asemenea tranzacţii, s-a apreciat că este caracterul fictiv al contractelor de vânzare-cumpărare, încheiate concomitent, în data de 13.11.2007, la acelaşi notar (altul decât cei cu care colabora în mod uzual martorul L.), prin care C. şi A. au devenit proprietarii terenurilor respective. În plus, Curtea a remarcat faptul că apărarea inculpatei A. privind contactarea sa de către martorul P. şi oferirea terenului spre vânzare, justificat de nevoia de lichidităţi a martorului L., nu are suport probator, în condiţiile în care în perioada similară L. îi acordă martorului J. un împrumut în cuantum de 1.500.000 euro, o sumă de bani de 30 ori mai mare decât suma presupus a fi obţinută din vânzarea terenului către inculpata A. (50.000 euro).

Cercul relaţional dintre inculpatul B. şi inculpaţii A. şi C. s-a reţinut că este demonstrat în plus şi prin faptul că ulterior intrării în posesia terenurilor, ultimii doi inculpaţi obţin într-un timp rezonabil autorizaţie de construcţie, respectiv urbanizarea terenului, în condiţiile în care martorul L. a precizat că pentru diferenţa de teren rămasă din lotul de pe strada x (9.000 mp) a întâmpinat dificultăţi majore în obţinerea unei autorizaţii de construcţie .

De altfel, declaraţiile martorilor L., J., P. şi O. conform cărora inculpatul B. a fost cel care a indicat cumpărătorii celor 2 terenuri ce fac obiectul prezentei proceduri judiciare sunt credibile din perspectiva faptului că inculpaţii C. şi A., beneficiarii celor două terenuri, fac parte din anturajul proprietarului ulterior al terenului dobândit de inculpata A., respectiv K., primul fiind coleg de armată şi asociat într-o firmă, iar inculpata Radu fiind nepoata de verişoară a acestuia.

Martorul O. a arătat că în realitate nu s-a achitat nicio sumă de bani, iar martorii L., J. şi P. au arătat că cele două contracte au avut caracter fictiv, terenurile fiind transferate în contul mitei promise primarului B., la indicaţia acestuia. Totodată, martora W. a arătat că dacă sumele ar fi fost achitate în prezenţa sa ar fi menţionat în mod expres acest lucru în conţinutul contractului.

Pe aspectul referitor la achitarea preţului Curtea a încuviinţat, din oficiu, efectuarea testului poligraf pentru detecţia comportamentului simulat în privinţa inculpaţilor C. şi A., concluziile raportului de expertiză criminalistică întocmit de Laboratorul de Psihologie Criminalistică fiind în sensul că răspunsurile au provocat modificări specifice comportamentului simulat. Deşi concluzia este favorabilă celor stabilite de Curte pe situaţia de fapt, această probă nu a fost luată în considerare, întrucât pe de o parte, conţine erori de procedură (interviu pretest concomitent), erori de formulare a întrebărilor ("Minţi atunci când…?"), a formatului de test adoptat, a modului defectuos de înregistrare a diagramelor (mai multe seturi de întrebări, repetarea testării), iar pe de altă parte, chiar în ipoteza în care concluziile ar fi fost concludente, acestea ar fi reprezentat cel mult un indiciu care trebuia interpretat în acord cu ansamblul probator al cauzei (de menţionat că la dosar au fost depuse mai multe interpretări ale diagramelor aceleiaşi testări poligraf, cu concluzii opuse/neconcludente, precum şi testări efectuate din proprie iniţiativă de inculpata Radu). De altminteri, Curtea a pus în discuţie această probă având în vedere că a fost solicitată de inculpata A. încă din faza urmăririi penale, încuviinţată prin ordonanţa din data de 26.05.2016, într-un final aceasta refuzând să mai fie supusă testării.

La stabilirea situaţiei de fapt, Curtea a remarcat că depoziţiile martorilor KK. JJ., R. S. şi Y., angajaţi în cadrul Primăriei Sectorului 2 Bucureşti nu prezintă relevanţă pentru stabilirea adevărului juridic, doar martora Q. (şefa biroului juridic şi membră a subcomisiei) relatând faptul că nu a crezut vreun moment în înaintarea propunerii de validare (în condiţiile omisiunii unor date la dosar) şi a avut percepţia că se dorea soluţionarea cât mai urgentă a dosarului (punctând faptul că nu s-au exercitat presiuni asupra sa în acest sens). De altminteri, cu privire la eventuala nelegalitate a procedurii de retrocedare cercetările au fost disjunse, martora făcând aprecieri doar în privinţa temeiniciei solicitării de retrocedare.

Un aspect foarte important în economia dosarului, antamat şi analizat în cuprinsul actului de sesizare (secţiunea dedicată încadrării juridice şi aplicării legii penale în timp, filele x rechizitoriu), a vizat încadrarea juridică corectă a faptelor deduse judecăţii, încadrare juridică strâns legată şi de succesiunea în timp a legii penale.

Astfel, în privinţa inculpaţilor B., A. şi C. s-a constatat că legea penală în vigoare la data săvârşirii faptei de luare de mită (2006-13.11.2007, momentul epuizării), limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea de luare de mită săvârşită în forma tip erau de 3-12 ani şi respectiv 3-15 ani pentru forma agravată (art. 254 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969, cu luarea în considerare a formei calificate prevăzute de art. 7 din Legea nr. 78/2000 în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012, respectiv "fapta de luare de mită, prevăzută la art. 254 din C. pen., dacă a fost săvârşită de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) din C. pen. privind săvârşirea infracţiunii de către un funcţionar cu atribuţii de control").

Potrivit legii în vigoare la data judecării cauzei, limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de luare de mită săvârşită în modalitatea descrisă în referat sunt de 4 ani-13 ani şi 4 luni (art. 297 din C. pen. cu luarea în considerare a cauzei de agravare prevăzute de art. 7 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 187/2012, respectiv "faptele de luare de mită sau trafic de influenţă săvârşite de o persoană care exercită o funcţie de demnitate publică ., este organ de cercetare penală sau are atribuţii de constatare ori de sancţionare a contravenţiilor".

Potrivit art. 5 alin. (1) C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă. În interpretarea acestei dispoziţii Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 265/6 mai 2014 (Monitorul Oficial nr. 372/20.05.2014), a stabilit că nu este permisă combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, cu alte cuvinte că legea penală se aplică in integrum, nefiind permisă a treia formă de tratament sancţionator ce combină dispoziţii din ambele coduri (ceea ce ar conduce la o discriminare pozitivă).

Potrivit dispoziţiei art. 1 alin. (2) din C. pen. "nicio persoană nu poate fi sancţionată penal pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală la data când a fost săvârşită". Această dispoziţie, expresie a principiului nullum crimen sine lege praevia (interzicerea faptei sa fi existat înaintea comiterii infracţiunii), consacrat expres în dispoziţia art. 15 alin. (2) din Constituţie - "legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile", trebuie analizată a priori dispoziţiei art. 5 alin. (1) C. pen., atât prin prisma aşezării cronologice a textelor în C. pen. (înainte a de stabili legea penală aplicabilă, trebuie pornit de la premisa faptului că neretroactivitatea legii penale constituie regula), iar pe de altă parte că la compararea textelor trebuie să existe o continuitate a incriminării, respectiv a corespondenţei între vechea şi noua reglementare.

În acelaşi timp, agravanta prevăzută în art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000- persoană care exercită o funcţie de demnitate publică (introdusă prin Legea nr. 187/2012) nu are corespondent în legea veche, nefiind incriminată în momentul comiterii faptei. Prin prisma dispoziţiei anterior evocată (art. 1 alin. (2) C. pen.), indiferent de legea care va fi stabilită ca fiind lege mai favorabilă, agravanta nu poate forma obiect al tragerii la răspundere penală, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului mitior lex or efectelor deciziei interpretative a Curţii Constituţionale. Ca atare, s-a reţinut că singura agravantă ce îşi găseşte corespondent în legislaţia în vigoare atât la momentul comiterii faptei, cât şi la momentul judecării cauzei, este cea privitoare la calitatea subiectului activ al infracţiunii de luare de mită-persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor (art. 7 din Legea nr. 78/2000, anterior, respectiv art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 actual). Din această perspectivă, Curtea a constatat că agravanta prevăzută la art. 254 alin. (2) C. pen. anterior - funcţionar cu atribuţii de control, are un sens larg ce include şi atribuţiile de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor. In abstracto primarul întruneşte această calitate, însă în concret acuzaţia adusă inculpatului B. vizează faptul că în calitate de primar, membru/preşedinte al Subcomisiei de Fond Funciar numit prin ordin al Prefectului Municipiului Bucureşti, a facilitat procedura de reconstituire a dreptului de proprietate în schimbul unor foloase materiale pretinse/primite. Or, in concreto inculpatul B., deşi are calitatea de agent constatator al contravenţiilor (art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 2/2001), nu a acţionat în legătură directă cu atribuţiile de serviciu privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor (în acest sens Decizia nr. 2/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).

Conform art. 2 din H.G. nr. 890/2005 comisiile pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor se constituie prin ordin al prefectului, funcţionând sub îndrumarea şi controlul comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Art. 3 prevede că în Municipiul Bucureşti, prin ordin al prefectului se pot organiza subcomisii ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în componenţa prevăzută la art. 2, care îndeplinesc atribuţiile prevăzute la art. 5. Printre aceste atribuţii nu se regăseşte cea de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor (ce ar fi atras incidenţa agravantei art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000), din contră comisia avea obligaţia legală de a sesiza organele competente pentru sancţionarea propriilor membri, când este cazul.

Aşadar, s-a constatat că încadrarea juridică corectă a faptei dedusă judecăţii în raport de infracţiunea de luare de mită este cea prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, autorat pentru inculpatul B. respectiv complicitate pentru inculpaţii A. şi C., încadrare juridică pe care s-a şi întemeiat acuzarea până la momentul formulării propunerii de arestare preventivă (24.03.2016), aceeaşi încadrare juridică fiind menţinută în privinţa inculpatului E. în cuprinsul actului de sesizare al instanţei. În raport de aceasta este cert că legea penală mai favorabilă este cea în vigoare la momentul judecăţii care prevede limite de pedeapsă mai reduse (3-10 ani), termenul de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. (8 ani) fiind împlinit la data de 13.11.2015, anterior momentului începerii urmăririi penale-16.01.2016.

Deşi apărarea inculpatului B. a opinat în sensul că legea veche este mai favorabilă, prin prisma faptului că nu incrimina luarea de mită în beneficiul altei persoane (spre deosebire de textul actual care a adăugat sintagma "pentru sine sau pentru altul", Curtea a reţinut că nu poate primi această interpretare întrucât infracţiunea dedusă judecăţii s-a consumat încă de la momentul acceptării promisiunii oricărui folos material (fireşte pentru sine), iar primirea efectivă s-a realizat prin intermediul altor persoane arătate expres de inculpatul B.

Deşi constatată intervenită prescripţia răspunderii penale, analiza situaţiei de fapt a fost necesar a fi făcută întrucât, pe de o parte inculpaţii B., A. şi C. au cerut continuarea procesului penal, iar pe de altă parte cu privire la inculpaţii A. şi C., acuzaţi şi de infracţiunea de spălare de bani, se impunea stabilirea originii infracţionale a bunurilor, condiţie premisă pentru existenţa infracţiunii subsecvente (necondiţionat de tragerea la răspundere penală pentru infracţiunea predicat).

Cu privire la infracţiunea subsecventă reţinută în sarcina inculpaţilor A. şi C., Curtea a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 constituie infracţiunea de spălare a banilor schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri. În speţă, inculpaţii A. şi C. cunoscând că terenurile provin din săvârşirea unei infracţiuni (în condiţiile în care le-au dobândit în fapt cu titlu gratuit, fără a plăti contravaloarea lor), le-au înstrăinat ulterior pentru a da aparenţa de legalitate reintroducerii în circuitul civil şi pentru a se ascunde astfel modalitatea ilicită a dobândirii. Pe aspectul cunoaşterii originii provenienţei ilicite a terenurilor, Curtea a accentuat faptul că inculpatul C. a arătat în depoziţia dată în faţa instanţei că urmărea evoluţia dosarului de retrocedare, recunoscând interesul manifestat în această privinţă (dându-i însă o conotaţie licită acestui interes).

În drept, s-a constatat că fapta inculpatei A. de a înstrăina la data de 17 decembrie 2008 dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 500 mp către martorul K., în schimbul sumei de 4000.000 euro, teren obţinut prin ajutorul dat inculpatului B. care a pretins şi primit acest teren în vederea urgentării soluţionării unui dosar de retrocedare, cu scopul de a ascunde originea infracţională a bunului obţinut în acest mod, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Fapta inculpatului C. de a înstrăina la data de 06 februarie 2008 dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de teren de 1.000 mp menţionat către martorul AA. cu suma de 1.400.000 euro, teren obţinut prin ajutorul dat inculpatului B. care a pretins şi primit acest teren în vederea urgentării soluţionării unui dosar de retrocedare, cu scopul de a ascunde originea infracţională a bunului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Referitor la inculpatul C., Curtea a constatat că nu poate reţine ca făcând parte din latura obiectivă a infracţiunii de spălare de bani retragerile de numerar efectuate de acesta, din preţul obţinut în urma vânzării terenului, deoarece nu s-a stabilit traseul final al acestor sume, respectiv identificarea vreunei persoane în patrimoniul căreia să intre. Aserţiunea din rechizitoriu privind transferul lor în patrimoniul unei persoane a cărei identitate nu a putut fi stabilită, nu poate fi primită, în lipsa oricărui mijloc de probă administrat în acest sens.

La individualizarea pedepselor pentru infracţiunea de spălare de bani, a fost avută în vedere suma criteriilor generale (art. 74 alin. (1) C. pen.), în concret forma concretă de participaţie penală, acceptarea schimbării destinaţiei proprietarului terenurilor cunoscând faptul că au format obiectul material al unei infracţiuni de corupţie, valoarea bunurilor a căror origine ilicită s-a urmărit a fi ascunsă, lipsa antecedentelor penale, conduita şi poziţia procesuală manifestată pe parcursul soluţionării cauzei. Faţă de cele ce preced Curtea a apreciat că aplicarea unor pedepse situate la minimul special sunt apte să asigure dublul scop al acestora, respectiv funcţia preventivă de săvârşire a noi infracţiuni şi cea sancţionatorie. În raport de vechimea faptelor, s-a constatat că gradul de pericol concret al acestora s-a diminuat la momentul tragerii la răspundere penală, iar în raport de posibilităţile reale de îndreptare a inculpaţilor aplicarea pedepsei, chiar fără executarea efectivă este suficientă pentru atingerea scopului, evident cu respectarea obligaţiilor inerente pe perioada de supraveghere.

În raport de natura şi gravitatea infracţiunii, de împrejurările cauzei deduse judecăţii, s-a apreciat că se impune aplicarea pedepselor complementare (implicit accesorii) legate de dreptul de a fi ales în funcţii publice ori de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, că o persoană condamnată pentru faptele mai sus descrise este nedemnă, o perioadă, de a ocupa aceste funcţii.

Conform art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, în cazul infracţiunii de spălare a banilor se aplică dispoziţiile privind confiscarea bunurilor, norma specială făcând trimitere la art. 118 din C. pen. În acest sens s-au confiscat sumele de bani dobândite în urma comiterii infracţiunii, respectiv sumele cu care au fost înstrăinate suprafeţele de teren. Cu privire la dispoziţia de confiscare, Curtea a remarcat faptul că nu poate fi dispusă confiscarea suprafeţelor de teren, acestea ieşind din patrimoniul inculpaţilor. Aserţiunea din rechizitoriu privind caracterul gratuit al transferului subsecvent efectuat de inculpata A. către K. s-a apreciat că nu poate fi reţinută de către Curte, întrucât chiar prin actul de sesizare s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor cu privire la realitatea plăţii efectuate de către K.

S-a reţinut că distinct de acuzaţiile ce au fost anterior descrise, fără legătură cu persoanele implicate, parchetul a reţinut şi o presupusă infracţiune de luare de mită şi una de spălare de bani în sarcina inculpatului E., în legătură cu vânzarea unei suprafeţe de teren de către tatăl acestuia, CC., martorului J., act de înstrăinare ce ascunde o pretindere/primire a sumei de 2.000.000 euro (la care se adaugă plata cheltuielilor aferente contractului de vânzare-cumpărare) în acelaşi scop mai sus descris, respectiv al urgentării soluţionării dosarului de retrocedare.

Potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

În privinţa acuzaţiilor aduse inculpatului E., spre deosebire de acuzaţia de corupţie reţinută în sarcina inculpatului B., instanţa de fond a remarcat diferenţe semnificative de ordin probator care duc la concluzia că prezumţia de nevinovăţie nu a fost răsturnată în cauză.

Astfel, în privinţa inculpatului E. s-a observat că în denunţul şi declaraţia iniţială (16.01.2016 şi 27.01.2016, vol. 1 dup, filele x) martorul J. nu a făcut vreo referire la implicarea infracţională a inculpatului în soluţionarea favorabilă a dosarului de retrocedare, acest aspect fiind reliefat cu prilejul celui de-al doilea denunţ formulat în cauză şi a declaraţiei dată cu acea ocazie (16.02.2018, vol. 1 dup, filele x). În denunţul subsecvent, martorul J. a relatat faptul că o parte din suma de bani urma să ajungă la inculpatul B., conform menţiunilor inculpatului E., însă parchetul nu a găsit fondată această precizare, motiv pentru care nu i-a fost imputată inculpatului B. şi nu s-a stabilit vreo conivenţă între cei doi inculpaţi în legătură cu soluţionarea dosarului de retrocedare. De asemenea, s-a remarcat faptul că martorul L., care confirmă primul denunţ al martorului J. şi oferă detalii legate de implicarea directă a inculpatului B. în procedura soluţionării favorabile a dosarului de retrocedare, nu face vreo referire la persoana inculpatului E. ca fiind implicat în vreun fel în această "afacere". Mai mult, martorul L. a declarat că numele inculpatului E. nu a fost niciun moment menţionat în discuţiile avute cu martorul J., nu cunoştea ca acesta să aibă vreo implicare în privinţa demersurilor pe care le-a întreprins la nivelul Primăriei Sectorului 2 Bucureşti. Sinceritatea depoziţiei martorului L., pe acest aspect, s-a apreciat şi prin poziţia conflictuală deschisă pe care a recunoscut-o faţă de inculpatul E., or, în condiţiile în care ar fi avut într-adevăr cunoştinţă de vreo implicare a inculpatului, ar fi fost de la sine înţeles că ar fi adus-o la cunoştinţa organelor judiciare. Chiar în condiţiile în care martorul L. a recunoscut că i-a acordat un împrumut în sumă de 1.5000.000 euro martorului J., la solicitarea celui din urmă care a pretins că are nevoie de 2.000.000 euro pentru soluţionarea dosarului, nu a precizat că suma ar urma să ajungă la inculpatul E.

Pe de altă parte, chiar acuzarea a arătat că, spre deosebire de contractele de vânzare-cumpărare încheiate de inculpaţii C. şi A., unde nu s-a făcut dovada achitării preţului terenului, în situaţia vânzării-cumpărării suprafeţei de teren aparţinând lui CC. plata a fost efectuată de martorul J. prin trei tranzacţii bancare succesive (9.08.2007, 17.09.2007 şi 21.12.2007).

În plus, s-a observat că împrumutul a fost acordat martorului J. la data de 29.05.2007, ulterior trimiterii propunerii de la Primăria Sectorului 2 Bucureşti la Comisia Municipiului Bucureşti, practic când subcomisia de la nivelul primăriei de sector îşi încheiase atribuţiile legale, iar prima tranşă a fost achitată lui CC. la data de 9 august 2007, ulterior punerii în posesie.

Pe de altă parte, inculpatul E. a recunoscut faptul că martorul J. a formulat solicitarea de achiziţionare a terenului aparţinând tatălui său, sens în care i-a şi pus la o dispoziţie schiţa terenului. În acelaşi timp, s-a apreciat ca nu există vreo probă la dosar în sensul că inculpatul E. ar fi avut vreo contribuţie la negocierea contractului, încheierea acestuia ori derularea sa, mai mult notarul public care a realizat forma autentificată a contractului, TT., a relatat organelor judiciare că "vânzătorul CC. era foarte strict la preţ şi susţinea că nu semnează până nu încasează toţi bani. Era foarte interesat de bani", ceea ce denotă faptul că CC. nu îndeplinea un rol formal, acţionând ca paravan pentru inculpat.

Spre deosebire de acuzaţiile aduse celorlalţi inculpaţi, când parchetul a arătat că valoarea reală a terenurilor nu este esenţială pentru existenţa infracţiunii de luare de mită, în cazul inculpatului E. s-a susţinut că discrepanţa de valoare dintre preţul menţionat în contract şi valoarea de piaţă a terenului (stabilită prin expertiza tehnică de specialitate) este definitorie pentru dovedirea folosului material solicitat şi obţinut de inculpat. Aşa cum s-a argumentat anterior, nu există dovada vreunei implicări a inculpatului E. în tranzacţia încheiată de tatăl său cu martorul J., însă dincolo de acest aspect esenţial s-a remarcat faptul că terenul era susceptibil de a fi utilizat economic, se afla în intravilan, ulterior intrării în posesia martorului J. acesta a folosit terenul pentru garantarea unui împrumut bancar (evaluatorul băncii a avansat suma de 411.500 euro, fila x dup), fiind obţinut un certificat de urbanism şi o autorizaţie de construcţie pe acel teren.

Aşadar, chiar în condiţiile existenţei relaţiei de rudenie dintre vânzător şi inculpatul E., a vârstei înaintate a vânzătorului şi a existenţei unui frate cu care E. ar fi fost îndreptăţit să împartă viitoare moştenire (opinia parchetului), probele administrate în cauză nu dovedesc pretinderea/primirea folosului material de către inculpatul E., fiind supoziţii care nu îşi găsesc corespondent în probatoriul administrat.

În egală măsură, s-a reţinut că este cert faptul că inculpatul E. a avut împuternicire în perioada 2007-2008 pe contul nr. x deschis de tatăl său CC. la I. (ulterior a fost împuternicit H., fiul inculpatului), însă din relaţiile furnizate de unitatea bancară nu a reieşit faptul că inculpatul E. a efectuat vreo operaţiune de retragere/transfer a sumelor de bani aflate pe acest cont. Astfel, toate operaţiunile evidenţiate ca fiind efectuate pe acest cont, nu au fost puse în vreo legătură cu acte de dispoziţie ale inculpatului E. şi nu există vreo probă administrate în acest sens. Ca atare, s-a constatat că şi această versiune a acuzării este contrazisă de însăşi lipsa materialului probator, implicit nesubzistând acuzaţia subsecventă de spălare de bani reţinută în sarcina inculpatului E.

În condiţiile în care inculpatul E. începând cu faza camerei preliminare şi apoi în cadrul dezbaterilor finale a invocat prescripţia răspunderii penale, solicitând totodată continuarea procesului penal, instanţa de fond a constatat, dincolo de analiza probelor care au contribuit la aflarea adevărului cauzei, că presupusa infracţiune de luare de mită s-a epuizat la 21 decembrie 2007 (momentul plăţii ultimei tranşe conform antecontractului de vânzare-cumpărare din 9.08.2007). Totodată, s-a apreciat că nu poate fi primită concluzia analizei efectuate în cuprinsul actului de sesizare (secţiunea dedicată aplicării legii penale în timp, fila x), în sensul că momentul epuizării este 28 noiembrie 2008, dată la care s-a încheiat declaraţia autentificată care atestă primirea ultimelor foloase materiale în baza contractului, întrucât acest înscris unilateral emană de la CC. şi nu prezintă relevanţă cu privire la momentul anterior al plăţii efective. Pe de altă parte, s-a constatat că nu poate fi avut în vedere nici faptul că inculpatul E. a mai primit foloase materiale la data de 05.06.2008 cu prilejul autentificării contractului de vânzare-cumpărare, prin plata de către denunţător a impozitului datorat, întrucât această componentă a mitei nu a fost menţionată în denunţul formulat de martorul J., ori în declaraţiile date pe parcursul urmăririi penale, ba mai mult, întrebat fiind în mod expres de judecătorul Curţii asupra acestui amănunt martorul a arătat că "Înţelegerea avută cu E. s-a referit strict la suma de 2 milioane de euro, nu am discutat nimic în privinţa cheltuielilor legate de autentificarea contractului, plata taxelor notariale, a impozitului pe proprietate ori orice alte cheltuieli legate de acest teren". Aşadar, s-a apreciat că susţinerea acuzării în privinţa întinderii folosului material cerut şi primit de inculpatul E. nu se confirmă, împrejurarea că impozitul pe proprietate a fost achitat prin transfer bancar de către martorul J. nefăcând parte din presupusa înţelegere dintre martor şi inculpat. Ca atare, s-a constatat că termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de luare de mită - art. 289 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - 8 ani (art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen.) era împlinit la momentul formulării denunţului - 16.02.2016.

Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 386 din C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei: din infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 din C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen. în infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen. în privinţa inculpatului B.; din infracţiunea de complicitate la luare de mită prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 289 din C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de complicitate la luare de mită prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen. în privinţa inculpatului C.; din infracţiunea de complicitate la luare de mită prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 289 din C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de complicitate la luare de mită prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen. în privinţa inculpatei A.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului E. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului E. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002.

S-a constatat că inculpatul E. a fost reţinut 24 ore de la data de 23.03.2016 şi arestat preventiv în perioada 25.03.2016-15.07.2016.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca efect al intervenirii prescripţiei generale a răspunderii penale.

S-a constatat că inculpatul B. a fost reţinut 24 ore de la data de 23.03.2016 şi arestat preventiv în perioada 25.03.2016-15.07.2016.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca efect al intervenirii prescripţiei generale a răspunderii penale.

În temeiul art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, s-a dispus condamnarea inculpatului C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani.

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat).

În temeiul art. 66 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În temeiul art. 91 alin. (1) din C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere executarea pedepsei aplicate pe o durată de 3 ani, care constituie termen de supraveghere stabilit conform art. 92 alin. (1) din C. pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. a) din C. pen., s-a impus inculpatului să nu părăsească teritoriul României, fără încuviinţarea instanţei.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a impus inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 1 sau la Direcţia Generală de Poliţie Comunitară Sector 1 Bucureşti, conform deciziei consilierului de probaţiune dispusă în temeiul art. 51 alin. (1) raportat la art. 57 alin. (2) din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor.

În temeiul art. 94 din C. pen., supravegherea executării obligaţiilor impuse se va face de către Serviciului de Probaţiune Bucureşti.

În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării în cursul termenului de supraveghere a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiei impuse, precum şi asupra săvârşirii de noi infracţiuni.

Pedepsele complementare se vor executa de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, conform art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

Pedepsele accesorii vor fi executate în situaţia în care pedeapsa principală devine executorie.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În temeiul art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, s-a dispus condamnarea inculpatei A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani.

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., s-au interzis inculpatei, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat).

În temeiul art. 66 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În temeiul art. 91 alin. (1) din C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicate pe o durată de 3 ani, care constituie termen de supraveghere stabilit conform art. 92 alin. (1) din C. pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. a) din C. pen., s-a impus inculpatei să nu părăsească teritoriul României, fără încuviinţarea instanţei.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a impus inculpatei să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 3 sau la Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti, conform deciziei consilierului de probaţiune dispusă în temeiul art. 51 alin. (1) raportat la art. 57 alin. (2) din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor.

În temeiul art. 94 din C. pen., supravegherea executării obligaţiilor impuse se va face de către Serviciului de Probaţiune Bucureşti.

În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării în cursul termenului de supraveghere a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiei impuse, precum şi asupra săvârşirii de noi infracţiuni.

Pedepsele complementare se vor executa de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, conform art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

Pedepsele accesorii vor fi executate în situaţia în care pedeapsa principală devine executorie.

S-a constatat că inculpata A. a fost reţinută 24 ore de la data de 23.03.2016 şi arestată preventiv, respectiv în arest la domiciliu, în perioada 25.03.2016-15.07.2016.

În temeiul art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 118 alin. (1) lit. e) din C. pen., s-a dispus confiscarea specială a sumei de 1.400.000 euro de la inculpatul C.

În temeiul art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 118 alin. (1) lit. e) din C. pen., s-a dispus confiscarea specială a sumei de 400.000 euro de la inculpata A.

S-a menţinut măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 09.06.2016, astfel cum a fost modificată prin încheierea din 24.04.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în dosarul x/2016, asupra bunurilor deţinute de inculpatul C. până la concurenţa sumei de 1.400.000 euro.

S-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 05.04.2016 asupra terenului în suprafaţă de 1.000 mp (lotul 3) situat în Bucureşti, str. x, identificat cu număr cadastral x, dobândit în final de F.

S-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător dispus prin ordonanţa din 04.04.2016 asupra bunurilor dobândite de G.: apartamentul nr. x ; garaj nr. x, situat în Bucureşti; garaj nr. y, situat în Bucureşti, ; apartament y situat în Spania; cota indiviză de 50% dintr-un depozit/garaj situat în Spania.

S-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 05.04.2016 instituit asupra bunurilor dobândite de H., respectiv produsele financiare deţinute la I. detaliate în cuprinsul ordonanţei, precum şi poprirea sumelor datorate de unitatea bancară corespunzător acestor produse financiare.

În temeiul art. 274 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a fost obligat fiecare dintre inculpaţii C. şi A. la câte 12.000 RON fiecare cheltuieli judiciare avansate de stat (se includ aici şi sumele de 10.000 RON stabilite de către procuror pentru fiecare inculpat), iar onorariul parţial al apărătorului din oficiu pentru inculpatul E., în sumă de 250 RON, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva sentinţei penale nr. 139/F din 27 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2016 au declarat apei Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpaţii A., B., C. şi persoana interesată D.

Prezentarea sintetică a motivelor de apel

I. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat admiterea apelului în temeiul dispoziţiilor art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., desfiinţarea, în parte, a sentinţei penale atacate şi rejudecând, condamnarea inculpatului E. pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi spălare de bani, condamnarea inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, cu reţinerea agravantei prevăzută de art. 7 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000, precum şi condamnarea inculpaţilor C. şi A., formulând critici şi cu privire la greşita individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor C. şi A. În ceea ce priveşte latura civilă, a solicitat confiscarea specială cu privire la bunurile dobândite prin săvârşirea infracţiunilor de luare de mita şi spălare de bani şi a veniturilor obţinute din exploatarea acestor bunuri, sume obţinute de către E., precum şi veniturile obţinute în urma investiţiilor efectuate, suma de 2.000.000 de euro, care a constituit obiectul tranzacţiei de vânzare cumpărare plus impozitul datorat pentru venitul obţinut de CC., în cuantum de 74.800 RON, ce a fost achitat de către J. S-a solicitat desfiinţarea celor două contracte de vânzare cumpărare fictive încheiate la data de 13.11.2007 de notarul public, martora W. şi menţinerea măsurii sechestrului asigurator dispusă prin ordonanţa din 4.11.2016 şi prin ordonanţa din 5.04.2016, instituită în cursul urmăririi penale.

În dezvoltarea motivelor de apel, cu privire la greşita achitare a inculpatului E. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită şi spălare de bani, în esenţă, s-a susţinut că fapta de luare de mită a inculpatului E. este în legătură cu exercitarea atribuţiilor sale în cadrul Subcomisiei de aplicare a Legii funciare din cadrul Primăriei Sectorului 2, în susţinerea acuzaţiei, existând declaraţiile martorului denunţător J., care se coroborează cu declaraţiile martorilor Q., R. şi S., dar şi cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, din declaraţiile cărora rezultă o legătură indisolubilă între modalitatea în care s-a soluţionat acest caz la Subcomisia de aplicare a Legii fondului funciar şi modalitatea în care are loc vânzarea-cumpărarea terenului din litigiu care a făcut obiectul luării de mită şi momentele în care a avut loc încheierea contractului de vânzare-cumpărare fictiv.

S-a susţinut că în cauză sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de luare de mită sub aspectul existenţei laturii obiective, preţul de vânzare fiind achitat prin trei tranzacţii bancare succesive, respectiv la data de 9.08.2007, 17.09.2007 şi 21.12.2007, în condiţiile în care luarea de mită s-a consumat în momentul în care s-a pretins suma de bani sub forma încheierii acestui contract fictiv de 2.000.000 euro, toate plăţile fiind legate de momentul în care s-a soluţionat procesul de revendicare.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul E. referitor la infracţiunea de spălare a banilor, s-a făcut referire la Decizia nr. 16/2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a statuat că subiectul activ al spălării de bani din care provin bunurile poate fi subiect al infracţiunii în care provin bunurile, infracţiunea de spălare a banilor fiind săvârşită de către inculpatul E. ulterior comiterii infracţiunii de luare de mită.

Sub aspectul legii penale mai favorabile, s-a susţinut că aceasta este vechiul C. pen., atât din punct de vedere al prescripţiei, dar şi din punct de vedere al concursului de infracţiuni.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel, ce a vizat greşita schimbare a încadrării juridice, s-a susţinut că în mod greşit a fost eliminată forma agravantă reţinută de art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000, respectiv complicitate la luarea de mită pentru inculpaţii C. şi A., întrucât în Legea fondului funciar în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor, B., în calitate de preşedinte al subcomisiei de aplicare a Legii nr. 18/2000, avea şi rolul de a constata contravenţiile.

Din punct de vedere al aplicării legii penale în timp, în condiţiile în care nici judecătorul fondului nu a apreciat ca fiind lege penală mai favorabilă vechiul C. pen., ci noul C. pen., legea specială, precum şi ambele forme agravante ale infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000 sunt aplicabile inculpatului, aşa cum prevede şi Ordonanţa nr. 2/2001.

Cu privire la cel de-al treilea motiv de apel, s-a susţinut că vizează greşita individualizare a pedepselor aplicate celor doi inculpaţi C. şi A., şi se impune aplicarea unei pedepse orientată spre limita maximă în raport cu modalitatea în care s-a săvârşit fapta de spălare de bani, făcând referire la

Decizia nr. 434 din 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recurs în interesul legii.

Inculpata A. a solicitat admiterea apelului şi achitarea pentru infracţiunea de luare de mită, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., şi în subsidiar, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., întrucât fapta nu realizează condiţia de tipicitate, iar în privinţa infracţiunii de spălare de bani, a solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Cu privire la infracţiunea de luare de mită, a susţinut că probele invocate în acuzare nu au răsturnat prezumţia de nevinovăţie, întrucât acestea provin exclusiv din probe subiective de la denunţătorii L. şi J., iar în al doilea rând, după ce domnul J. a făcut denunţ şi s-au prezentat înscrisurile translative de proprietate, domnul L. a ales-o pe doamna A. ca fiind unul dintre beneficiari ai aşa numitei mite dată inculpatului B. În al treilea rând, inculpata a fost menţionată o singură dată de martorul L., atunci când a formulat denunţul, însă audiat în faţa instanţei, a declarat că a auzit prima dată de A. atunci când aceasta a fost reţinută.

Din perspectiva tipicităţii infracţiunii de luare de mită, a susţinut că practica judiciară nu a tranşat problema, dacă fapta săvârşită sub vechiul cod de către funcţionari de a primi, de a pretinde bani sau foloase, nu pentru sine, ci pentru altul, realizează cerinţele de tipicitate ale infracţiunii. Actul de pretindere poate fi atât direct, cât şi indirect săvârşit, dar numai în condiţiile art. 289 alin. (1) din C. pen., fapta poate fi comisă atât pentru funcţionarul care îşi vinde actul, cât şi pentru o altă persoană, sintagma pentru sine sau pentru altul fiind nouă în succesiunea de legi penale, iar în contextul probatoriului reiese că la niciun moment nu s-au intersectat patrimonial sau ca interese inculpata A. cu coinculpatul B.

Cu privire la infracţiunea de spălare de bani, întrucât a solicitat achitarea pentru infracţiunea de luare de mită, lipseşte situaţia premisă la prima infracţiune, ceea ce constituie un motiv de achitare, din perspectiva art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen.

Din modalitatea de formulare a acuzaţiei, rezultă faptul că nu corespunde cerinţelor de tipicitate ale art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, deoarece bunul odată dobândit în noiembrie 2007 se afla în circuitul civil, nefiind mascată în niciun fel proprietatea asupra bunului, iar transferul acestei proprietăţi după un an şi o lună nu are aptitudinea de a reintroduce în circuitul civil un bun, şi în al doilea rând, nu este nicio modalitate de disimulare a provenienţei prezumtiv infracţionale a acestui bun, dimpotrivă, este un act de dispoziţie a celui care a dobândit bunul asupra acestuia.

Inculpatul B. a solicitat admiterea apelului şi achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., criticând hotărârea instanţei de fond sub două aspecte, primul fiind că sentinţa prezintă fracturi de logică privitoare la faptul că se întemeiază o soluţie de achitare şi una de constatare a prescripţiei, care înseamnă reţinerea faptei ca fiind săvârşită, cu o dublă măsură pentru argumente absolut discutabile, iar pe de altă parte, se vorbeşte de o fundamentare a unei soluţii de reţinere a faptei de luare de mită, ca fiind săvârşită, bazată pe două seturi de probe, unul priveşte declaraţiile denunţătorilor care sunt contradictorii atât sub aspectul modalităţii de mituire, obiectului mitei şi a destinatarilor, iar pe de altă parte, sunt supoziţii interpretate într-un mod antagonic în privinţa inculpatului E.

A susţinut că în sentinţă nu se evidenţiază niciun element care să explice în ce mod a facilitat, raportat la atribuţiile sale de serviciu, demersurile efectuate în vederea reconstituirii dreptului de proprietate. Mai mult, nu se regăseşte sub nicio formă şi nu a existat nicio probă testimonială privind un funcţionar din cadrul primăriei care să ateste faptul că s-a exercitat vreo presiune sau că a fost interogat vreun funcţionar în legătură cu acest dosar.

De asemenea, judecătorul fondului a dispus în mod judicios achitarea inculpatului E., pe motiv că prezumţia de nevinovăţie nu a fost răsturnată pentru că s-a bazat doar pe denunţurile lui J. şi L., iar aceştia nu menţionează implicarea lui E., solicitând să se constate că argumentele judicioase ale judecătorului în privinţa lui E. sunt cu atât mai verificabile în privinţa sa.

Din lecturarea denunţurilor şi declaraţiilor celor doi martori denunţători, rezultă că inadvertenţele privesc aspecte esenţiale, fiecare indicându-l pe celălalt, existând contradicţii şi cu privire la declaraţiile acestora şi a celorlalţi martori pe care îi include judecătorul fondului în cercul de argumentare, şi prin urmare, nu există o corelaţie clară între declaraţiile tuturor persoanelor, fie denunţători, fie simpli martori, persoane de încredere a denunţătorilor care să contureze cu claritate circuitul, contradicţiile continuând şi în faţa judecăţii cu prilejul audierilor. Şi dacă acele denunţuri şi declaraţii ar fi putut fi coroborate între ele sau cu ansamblul probator, nu s-a indicat niciun moment în concret care a fost de fapt modalitatea de săvârşire a infracţiunii de mituire, respectiv de luare de mită de către acesta, chiar martorii apropiaţi ai denunţătorilor au confirmat că exista un interes personal al celor doi cumpărători Radu faţă de acele terenuri.

Inculpatul C. a solicitat admiterea apelului şi achitarea sa pentru ambele infracţiuni, pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită în principal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. şi, în subsidiar, în temeiul art. art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. iar pentru infracţiunea de spălare de bani, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

A susţinut că este învinuit de încheierea a două acte, primul fiind actul de cumpărare a unui imobil de 500 metri în noiembrie 2007, considerat act de ajutor al inculpatului B. la infracţiunea de luare de mită, iar al doilea este actul de vindere al aceluiaşi imobil către un cumpărător de bună credinţă, însă judecătorul fondului ar fi trebuit să analizeze fapta autorului infracţiunii, întrucât prima din condiţiile care trebuie să fie verificate din perspectiva complicelui, este dacă acel act considerat ca fiind act de ajutor este anterior sau concomitent cu actul autorului infracţiunii. Or, singura chestiune lămurită este că presupusa faptă a autorului este aceea de acceptare a unei promisiuni de primire de foloase necuvenite de la J., denunţătorul din cauză.

Eventuala primire de bunuri trebuia să se fi întâmplat la un moment foarte apropiat de momentul acceptării promisiunii, în aşa fel încât să se poată obiectiviza această modalitate de săvârşire a infracţiunii, însă nici nu este probată activitatea de primire cu privire la bunul cumpărat de acesta de la inculpatul B. Din perspectiva tipicităţii, infracţiunea de luare de mită în forma de participaţie a complicităţii sale nu poate fi primită, solicitând achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

În subsidiar, a solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., precizând că rezultă din probele administrate cumpărarea imobilului este o afacere particulară a acestuia şi niciodată nu a existat în niciun fel vreo înţelegere între acesta şi B.

A mai solicitat achitarea pentru infracţiunea predicat, arătând că infracţiunea de spălare de bani ca atare, fără infracţiunea predicat, nu poate să fie reţinută şi nici nu este ipoteza infracţiunii de spălare a banilor, pentru că, aceasta constă în transfer, în schimb de bunuri, anume actul de vindere de către acesta unei persoane de bună credinţă este o operaţiune la vedere prin care nu făcut altceva decât să înstrăineze acel bun către o altă persoană şi să încaseze banii.

Totodată, pentru infracţiunea de spălare de bani, a solicitat să se constate că în raport cu ceea ce judecătorul fondului a reţinut, şi anume că infracţiunea poate să fie reţinută doar cu privire la actul de vindere, este intervenită prescripţia răspunderii penale pentru că din 6.02.2008 până în 31.03.2016, când a început in personam urmărirea penală pentru această infracţiune a trecut o perioadă mai mare de 8 ani.

În ceea ce priveşte apelul parchetului relativ la motivele ce îl vizează pe inculpat E. acesta a solicitat respingerea demersului judiciar ca nefondat, susţinând că probele administrate l-au determinat pe judecătorul primei instanţe să se îndoiască de temeinicia acuzaţiei şi s-a dovedit că suma de bani provenea dintr-o vânzare-cumpărare, nefiind rezultatul infracţiunii de mită, toate operaţiunile bancare au fost făcute din dispoziţia lui CC., tatăl inculpatului şi titularul sumelor de bani obţinute din vânzare. Astfel, întreaga sumă de bani care ar fi constituit obiectul mitei se regăseşte în conturile lui CC., suma fiind blocată de parchet, singura excepţie fiind sumă de 410.000 euro transferată de către bunic către nepoată, UU. Toate operaţiunile s-au făcut de deţinătorul contului, aceste operaţiuni de transfer a unor sume de bani în străinătate, în Spania, la nepoata titularului contului au fost verificate, au fost făcute exclusiv prin transfer bancar, fiind verificate inclusiv de cele două oficii pentru prevenirea şi spălarea combaterii spălării banilor, atât din România cât şi din Spania.

În ceea ce priveşte la modul în care a fost începută urmărirea penală, relativ la credibilitatea celor două denunţuri formulate de J., unul în 12.01.2016 şi respectiv 16.02.2016, cât şi a poziţiei acestuia de martor, a susţinut că în primul nu se face nicio precizare despre inculpatul CC.

Din analiza probelor, persoanele care ar fi avut legătură cu pretinderea sumei de 2.000.000 sunt domnii B., L. şi P., iar faptele nu s-au dovedit pentru că ambele denunţuri formulate de J. nu aduc nicio probă şi nici nu se pot corobora între ele, dar nici cu declaraţiile martorilor.

Inculpatul, în calitate de secretar al Subcomisiei de la Sectorul 2, nu avea nicio atribuţie în legătură cu votul sau recomandarea pe care o făcea Subcomisia Prefecturii Capitalei, fiind doar un secretar administrativ. Pe de altă parte, acesta avea o anumită autoritate în primărie, dar nu avea niciun fel de atribuţii cu privire la cadastru, şi mai mult, discuţiile cu funcţionarii primăriei nu au fost forţate, nefiind exercitată nicio presiune.

A solicitat să se aibă în vedere că nu a avut nicio legătură cu vânzarea-cumpărarea, actele de vânzare-cumpărare s-au întocmit în casa lui J., unde inculpatul nu a fost niciodată, iar martorul TT. audiat în cursul cercetării judecătoreşti în faza apelului a arătat că nu a fost la sediul biroului lui notarial, unde au fost părţile semnatare a acestui contract. Mai mult, martorul acuzării a arătat fiind audiat în faza de cercetare judecătorească, că în ceea ce priveşte aceste achiziţii de bunuri imobile era o uzanţă ca actele să fie achitate şi toate taxele să fie achitate de J.

Nu în ultimul rând, a susţinut că termenul prescripţiei răspunderii penale în ceea ce priveşte fapta de corupţie este împlinit, arătând că nu există fixat în timp momentul în care s-ar fi săvârşit elementul material al infracţiunii de luare de mită. A solicitat să se constate intervenirea prescripţiei generale a răspunderii penale pentru infracţiunea de luare de mită, motiv pentru care a solicitat, în subsidiar, încetarea procesului penal ca urmare a intervenţiei prescripţiei pentru că legea penală mai favorabilă este noul C. pen., potrivit legii noi, termenul de prescripţie este de 8 ani şi, având în vedere că pretinderea a fost cel mai târziu la 09.08.2007, termenul s-a împlinit la 09.08.2015, deci înainte de formularea denunţului.

Învestită în cel de-al doilea grad de jurisdicţie, în temeiul dispoziţiilor art. 420 din C. proc. pen., Înalta Curte a încuviinţat probatorii procedând la efectuarea cercetării judecătoreşti astfel:

Prioritar trebuie precizat că inculpaţii din prezenta cauză nu au recunoscut săvârşirea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată, însă şi-au exercitat drepturile procesuale beneficiind de un proces echitabil în sensul legislaţiei naţionale şi a jurisprudenţei CEDO.

În faţa Înaltei Curţi la termenul de judecată din 19 februarie 2019 inculpaţii B., A., C. şi E. au menţionat că nu doresc să dea declaraţii .

Inculpatul B. a susţinut în faţa Curţii de Apel Bucureşti (în faza urmăririi penale s-a prevalat de dreptul la tăcere) că nu a acceptat promisiuni, nu a pretins şi nu a primit vreun folos material în legătură cu soluţionarea favorabilă a dosarului de retrocedare menţionat de martorul denunţător J.

Inculpata A. a susţinut în faţa Curţii de Apel Bucureşti că nu a discutat cu inculpatul B. anterior anului 2010, că terenul i-a fost propus spre cumpărare de către P., preţul fiind plătit în numerar către acesta, în prezenţa notarului, a inculpatului C. şi a martorului O.

Inculpatul C. a susţinut în faţa Curţii de Apel Bucureşti faptul că a negociat cumpărarea terenului cu L., întrucât a identificat terenul şi l-a informat pe martor de existenţa acestuia, că a plătit preţul către O. în faţa notarului şi a martorului NN., că suma obţinută din revânzarea terenului a folosit-o exclusiv în interes propriu, pentru diferite investiţii imobiliare, fără a remite vreo parte din banii obţinuţi către alte persoane.

Inculpatul E. a negat acuzaţia, arătând că nu a pretins ori primit suma de 2 milioane de euro de la martorul J. A arătat că iniţiativa cumpărării terenului tatălui său i-a aparţinut martorului J., tranzacţia fiind încheiată de tatăl său, nu a fost prezent la sediul biroului notarial, nici cu prilejul autentificării contractului de vânzare-cumpărare şi nici al momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, nu a avut vreo negociere în privinţa înstrăinării terenului.

În esenţă, apărarea inculpaţilor B. şi E., s-a bazat pe faptul că nu au fost implicaţi în pretinderea/primirea vreunui folos material în legătură cu soluţionarea dosarului de retrocedare de care erau interesaţi martorii-denunţători J. şi L.

La termenul din 11 iunie 2019 s-a dispus emiterea unei adrese către Direcţia Naţională Anticorupţie şi Serviciul Român de Informaţii, pentru a comunica dacă, pe durata întregii activităţi de urmărire penală desfăşurate în dosarul nr. x/2016, a existat o colaborare de orice natură între Direcţia Naţională Anticorupţie şi Serviciul Român de Informaţii şi, în caz afirmativ, pentru a comunica în ce s-a concretizat această colaborare, prin indicarea punctuală şi detaliată, atât a actelor de urmărire penală vizate, cât şi a contribuţiei concrete a Serviciului Român de Informaţii la efectuarea fiecăruia dintre aceste acte, unde este cazul, ce a fost înaintată la dosarul cauzei(filele x vol II).

La termenul din 17 septembrie 2019, faţă de lipsa nejustificată a martorului P., deşi a fost legal citat, nefiind depusă la dosar dovada imposibilităţii de prezentare şi în vederea continuării cercetării judecătoreşti, s-a dispus amânarea cauzei la data de 29 octombrie 2019, când au fost audiaţi martorii J.(filele x vol. III) şi P.(filele x vol. III).

La termenul din 10 decembrie 2019 au fost audiaţi martorii S. şi Q., declaraţii aflate la filele x, iar la următorul termen de judecată din 11 februarie 2020 a fost audiat martorul TT., declaraţie aflată la fila x, iar martora R. a fost audiată la termenul de judecată din 16 iunie 2020(fila x vol. III).

Examinând actele si lucrările dosarului după efectuarea cercetării judecătoreşti în apel şi sentinţa penală atacata atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte:

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, în mare parte, contrar opiniei primei instanţe, parţial acuzaţiei Ministerului Public, însa în antiteza totală cu punctul de vedere exprimat de apărare Înalta Curte reţine următoarele:

În perioada 2006 - 2007, inculpatul B., primarul Sectorului 2 Bucureşti, a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la denunţătorul J. pentru a facilita procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991.

După emiterea titlului de proprietate, inculpatul B. a primit o suprafaţă totală de teren de 1.500 mp, compusă din două loturi situate pe Strada x, care au fost transferate în mod gratuit prin intermediul a două contracte de vânzare-cumpărare fictive către inculpaţii A. şi C., persoane interpuse indicate de inculpatul B.

Ulterior, pentru a ascunde originea infracţională a bunului, A. a cesionat dreptul de proprietate asupra terenului către K., apropiat al primarului B., iar C. a vândut terenul către un cumpărător de bună-credinţă cu suma de 1.400.000 euro, pe care a retras-o în cea mai mare parte în numerar şi a predat-o unei persoane a cărei identitate nu a putut fi stabilită.

De asemenea, în perioada 2007 - 2008, tot pentru a facilita procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor indicate anterior, inculpatul E., secretarul Consiliului Local al Sectorului 2 Bucureşti, a pretins şi a primit de la denunţătorul J. suma totală de 2.000.000 euro şi plata cheltuielilor aferente contractului de vânzare-cumpărare prin intermediul căruia a fost disimulată natura acestei plăţi, contract încheiat cu tatăl inculpatului pentru un teren inutilizabil economic şi care avea o valoare de piaţă de aproximativ 15 ori mai mică la momentul încheierii antecontractului de vânzare cumpărare (09.08.2007).

Suma de 2.000.000 euro remisă de J. a fost transferată într-un cont bancar pentru care inculpatul E. avea drept de semnătură, iar pentru a-i ascunde originea infracţională au fost realizate ulterior mai multe transferuri bancare şi investiţii imobiliare în România şi Spania.

Activitatea de reconstituire a drepturilor de proprietate către foştii proprietari a fost marcată de cadrul legislativ incoerent, de numărul ridicat de cereri formulate, de insuficienţa documentelor care puteau dovedi existenţa dreptului de proprietate la nivelul anului 1945, precum şi de lipsa unei evidenţe clare a terenurilor disponibile pentru a fi restituite.

Numeroase cereri nu au fost soluţionate, iar situaţii similare au fost tratate în mod diferit de către autorităţi. Au existat astfel situaţii în care pentru o aceeaşi solicitare s-au aplicat atât dispoziţiile Legii nr. 10/2001, cât şi ale Legii nr. 18/1991, deşi cele două acte normative aveau obiecte de reglementare diferite şi stabileau o competenţă diferită de soluţionare a cererilor, după cum au existat situaţii în care aceleaşi acte doveditoare au fost considerate ca suficiente în cadrul unei proceduri sau insuficiente într-un alt caz.

Pentru terenurile ce nu puteau fi restituite pe vechiul amplasament, s-a generalizat o practică potrivit căreia solicitanţii identificau suprafeţe de teren libere de sarcini şi cereau ca acestea să le fie atribuite în compensare, deşi niciun act normativ nu prevedea dreptul petentului de a-şi alege imobilul atribuit în compensare sau prioritatea celui care identifică un anumit teren. Mai mult, compensarea se realiza prin atribuirea unui teren cu suprafaţă echivalentă, fără a se lua în considerare valoarea de piaţă a acestuia raportat la valoarea vechiului amplasament, astfel încât pentru un hectar de teren aflat la periferia oraşului se putea obţine în compensare un hectar de teren aflat în cea mai valoroasă zonă centrală.

În aceste împrejurări, pentru ca o procedură de reconstituire să fie finalizată cu succes era necesar, pe de o parte, ca solicitantul să fie familiarizat cu procedurile administrative şi să beneficieze de bunăvoinţa autorităţilor implicate în procesul de reconstituire. Pe de altă parte, era necesar ca autorul cererii de reconstituire să poată indica suprafeţe de teren aflate în proprietatea statului care nu erau afectate de sarcini, nu era revendicate şi nu aveau o destinaţie specială, pentru a-i putea fi atribuite. Întrucât foştii proprietari îndreptăţiţi la reconstituire erau de multe ori persoane în vârstă, cu resurse materiale limitate, a apărut o categorie de întreprinzători care cumpărau drepturile litigioase şi se ocupau ulterior de finalizarea procedurii de reconstituire. Drepturile litigioase erau uneori vândute succesiv între mai mulţi asemenea întreprinzători, sau apăreau asocieri între aceştia pentru a obţine combinaţia ideală dintre cei doi factori, posibilitatea de a influenţa autoritatea competentă, respectiv informaţiile referitoare la terenuri valoroase susceptibile pentru a fi atribuite în compensare. M. (persoană născută la 03.03.1928 şi decedată la 20.09.2011) fost moştenitorul foştilor proprietari PP. şi QQ. Începând cu anul 2001, M. a formulat o serie de notificări adresate Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti şi Prefecturii Bucureşti privind restituirea în natură a unor terenuri sau măsuri reparatorii pentru un teren cu suprafaţa de 66,45 ha, ce constituise anterior anului 1945 moşia Fundeni din comuna Colentina, judeţul Ilfov (în mare parte actual sector 2 din Municipiul Bucureşti).

În urma analizei de la nivelul Comisiei din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, în perioada februarie - aprilie 2005, au fost emise de către primarul general al capitalei un număr de trei dispoziţii prin care lui M. i-au fost restituite sau atribuite în proprietate terenuri cu suprafaţa totală de 29,20 ha. Totodată, prin emiterea unui titlu de proprietate de către Comisia comunei Dobroieşti i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru alte 9,8 hectare teren. Ulterior, pentru acoperirea integrală a dreptului revendicat, M. a solicitat organelor administrative acordarea în compensare a altor amplasamente.

Martorul denunţător L. a fost unul din oamenii de afaceri specializaţi în achiziţia de drepturi litigioase şi parcurgerea ulterioară a formalităţilor administrative necesare pentru reconstituirea efectivă a drepturilor de proprietate asupra terenurilor. În acest context, martorul colabora cu mai multe persoane (avocaţi, experţi tehnici, notari), avea angajaţi specializaţi în parcurgerea formalităţilor administrative şi deţinea informaţii referitoare la terenurile disponibile pe raza municipiului Bucureşti.

La data de 02.05.2006, martorul L. a achiziţionat drepturile litigioase pentru suprafaţa rămasă de reconstituit lui M., prin intermediul persoanei interpuse N. La aceeaşi dată, a fost încheiată o procură privind reprezentarea lui M. de către persoane desemnate de L., începând cu data de 24.05.2007 persoana împuternicită în acest scop a fost O.

În acest context, L., prin mandatarul lui M., a solicitat Primăriei Municipiului Bucureşti transmiterea dosarului privind reconstituirea dreptului de proprietate către Primăria Sectorului 2 Bucureşti, urmând ca procedura să se desfăşoare în continuare la primăria de sector în baza Legii nr. 18/1991. Urmare acestei cereri, la data de 13.10.2006 Direcţia Juridică, Contencios şi Legislaţie cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti a transmis către Primăria Sectorului 2 Bucureşti spre competentă soluţionare dosarul nr. x/2001.

L. urmărea obţinerea dreptului de proprietate asupra mai multor suprafeţe de teren pe care le identificase pe raza Sectorului 2 şi cunoştea că acest lucru nu se poate realiza fără acordul primarului unităţii administrativ teritoriale. L. l-a contactat pe J., având în vedere relaţia acestuia de prietenie cu inculpatul B., primarul Sectorului 2.

Martorul J. era în acea perioadă preşedintele executiv al clubului de fotbal VV., poziţie care îi asigura o relaţie privilegiată cu persoanele care susţineau echipa şi care erau invitate de către club să urmărească meciurile de fotbal la tribuna oficială a stadionului. Transmiterea acestor invitaţii reprezenta o oportunitate de socializare cu numeroşi demnitari, iar primarul B. era unul dintre suporterii care asista în mod constant la meciurile echipei.

Cei doi martori denunţători au convenit un parteneriat pentru a finaliza reconstituirea dreptului de proprietate menţionat anterior, urmând să investească în comun sumele necesare pentru a determina funcţionarii să aprobe cererea, precum şi să împartă în mod egal beneficiile obţinute.

Urmare acestei înţelegeri, în perioada 2006 - 2007, J. a avut mai multe discuţii cu inculpatul B., căruia i-a solicitat sprijinul pe parcursul procedurii de reconstituire, iar acesta l-a pus în contact cu inculpatul E., care coordona această activitate la nivelul Primăriei Sectorului 2.

În acest context, denunţătorul le-a transmis celor doi inculpaţi disponibilitatea de a remite în schimbul ajutorului foloase materiale semnificative, ofertă pe care inculpaţii au acceptat-o. Pentru discuţiile avute cu cei doi funcţionari, J. a realizat mai multe deplasări la sediul primăriei, la unele dintre acestea fiind însoţit de martorul P., colaborator al lui L.

Dosarul privind solicitarea lui M. a fost înregistrat la Primăria Sectorului 2 cu nr. x/16.10.2006, urmând ca funcţionarii din cadrul acestei instituţii care făceau parte din Comisia locală de reconstituire a dreptului de proprietate să analizeze dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 18/1991 pentru reconstituirea dreptului de proprietate.

Procedura presupunea ca verificarea să fie efectuată iniţial de către comisia de la nivelul primăriei de sector, iar dacă aceasta considera solicitarea întemeiată înainta o propunere, însoţită de o anexă, către Comisia de la nivelul Prefecturii Municipiului Bucureşti, care emitea titlul de proprietate. Inculpatul B. era preşedintele subcomisiei de fond funciar, iar inculpatul E. era secretarul subcomisiei.

Declaraţiile martorelor Q., R. şi S. şi ale inculpatului E., precum şi analiza înscrisurilor care au stat la baza emiterii titlului de proprietate, demonstrează că inculpaţii au avut o implicare directă pe parcursul procedurii şi au fost interesaţi de finalizarea cu succes a acesteia.

Demersurile efectuate de B. şi E. au avut un caracter atipic, printre acestea regăsindu-se păstrarea nemijlocită a documentaţiei în biroul secretarului, ignorarea opiniilor formulate de departamentul juridic şi formularea propunerii de reconstituire în lipsa unei decizii asumate de către membrii subcomisiei de fond funciar. Totodată, inculpaţii au efectuat asemenea demersuri chiar după ce se desesizaseră prin formularea unei propuneri de reconstituire către Comisia judeţeană.

Astfel, la data de 04.12.2006 a fost întocmit referatul Direcţiei Juridice din cadrul Primăriei Sectorului 2 nr. 1182, semnat de directorul Q. Referatul priveşte "transmiterea către Comisia Municipiului Bucureşti a Anexei nr. 47, împreună cu suprafaţa totală propusă spre compensare, la solicitarea d-lui M.", iar din cuprinsul acestuia rezultă că până la acel moment directorului nu-i fuseseră prezentate actele pe care se întemeia solicitarea, deşi le solicitase la Serviciul Cadastru - Fond Funciar, serviciu care o informase că "întreaga documentaţie se află în evidenţa d-lui Secretar al sectorului 2".

Mai mult, directorul Direcţiei Juridice atrăgea atenţia că din analiza altor dosare "au fost identificate acte de înstrăinare, prin care autorii petentului au vândut suprafeţe de teren" motiv pentru care solicita efectuarea unor demersuri la Arhivele Naţionale, întrucât exista posibilitatea ca la anul de referinţă 1945 dreptul revendicat să fi avut o întindere mai mică decât cea invocată în cerere.

Din acest referat şi din declaraţia martorei Q. a rezultat, pe de o parte, că există deja o anexă cu propunere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru M., cu toate că Direcţia Juridică nu avizase încă solicitarea, iar pe de altă parte, că documentaţia era în posesia secretarului E., nu la compartimentul care avea în mod obişnuit această atribuţie.

Din cuprinsul documentaţiei depuse la dosar a rezultat că primarul B. ar fi primit în audienţă în cursul lunii februarie 2007 pe M., deşi acesta nu mai avea nicio implicare urmare a vânzării drepturilor litigioase, menţiunea referindu-se probabil la J. sau la una dintre persoanele care lucrau pentru L. Cu acel prilej, inculpatul B. a întocmit o rezoluţie adresată lui E. în sensul de a verifica dacă "i-am dat noi, comisia, răspunsul legal".

La data de 16.03.2007, subcomisia (respectiv inculpaţii B. şi E. şi alţi trei membri) a adresat petentului o solicitare de completare a dosarului, căreia nu i s-a dat curs.

La data de 05.04.2007, a fost întocmită o altă notă a Direcţiei Juridice, cu nr. x, privind avizul în vederea introducerii pe ordinea de zi a Subcomisiei de fond funciar a cererilor numitului M. Semnatara acelei note, directorul Q., a evidenţiat că din dosarul de revendicare lipsesc mai multe documente clarificatoare cu privire la întinderea dreptului revendicat şi modalitatea de reconstituire. Totodată, martora a propus completarea dosarului de către solicitant şi solicitarea unor date de la Arhivele Naţionale, respectiv obţinerea unui punct de vedere din partea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

Cu alte cuvinte, în accepţiunea Înaltei Curţi, subzistă suspiciunea rezonabilă că procedura de retrocedare în sine nu a fost legală, terenurile fiind retrocedate în mod abuziv, însă acest aspect nu reprezintă în substanţă obiectul acuzaţiei deşi ar fi trebuit să fie sau trebuie să facă obiectul unei cercetări amănunţite eventual într-o viitoare procedura judiciara, care, deşi disjunsa fiind de procuror din cauza pendinte, întârzie să fie soluţionată .

Întrucât aparent demersurile privind procedura de retrocedare se apropiau de final, J. şi L. au formalizat înţelegerea referitoare la împărţirea terenurilor care urmau să fie obţinute.

La data de 23.05.2007, a fost încheiată o promisiune bilaterală de înstrăinare între M. prin mandatarul U. (reprezentându-1 în fapt pe L.) şi V. (sora lui J., care acţiona ca un interpus al acestuia). Părţile conveneau transmiterea dreptului de proprietate asupra jumătate din suprafaţa de teren pentru care Subcomisia sectorului 2 fusese solicitată să valideze dreptul de proprietate.

În ceea ce priveşte preţul tranzacţiei, acesta a fost de 600.000 euro, cuantumul (nesemnificativ raportat la valoarea terenurilor) fiind motivat conform contractului de faptul că se recunoşteau eforturile depuse de promitentul dobânditor la sprijinirea viitorului proprietar în demersurile sale de reconstituire a drepturilor.

Din declaraţiile celor doi martori a rezultat că în fapt preţul nu a fost plătit, iar contractul a avut ca scop crearea unui temei juridic pentru împărţirea terenurilor care urmau să fie obţinute în urma demersurilor efectuate pe lângă funcţionarii publici.

La data de 25.05.2007, cu nr. de înregistrare x, Subcomisia Sectorului 2 a Municipiului Bucureşti de Aplicare a Legilor Fondului Funciar a înaintat Comisiei Municipiului Bucureşti propunerea de analiză şi validare a anexei 47 pentru M., în ceea ce priveşte terenuri ce totalizau 83.499,89 mp2.

Înscrisul a fost semnat doar de primarul B. şi de secretarul E., nu şi de ceilalţi membri ai comisiei. Anexa la care se face referire în propunere fiind semnată, la rândul său, doar de cei doi inculpaţi.

Din declaraţiile martorelor Q. şi S. a rezultat că formularea acestei propuneri nu a fost discutată în cuprinsul unei şedinţe a subcomisiei de fond funciar, ci a fost asumată exclusiv de către cei doi inculpaţi.

La dosarul cauzei au fost depuse procesele-verbale întocmite cu prilejul şedinţelor subcomisiei de fond funciar, din cuprinsul cărora a rezultat că la data de 23.05.2007, cu doar două zile înainte de formularea propunerii, a avut loc o asemenea şedinţă . Cu acel prilej a fost discutat dosarul privind cererea lui M., dar nu s-a stabilit formularea unei propuneri de retrocedare şi nu s-a stabilit ce terenuri pot fi acordate în compensare.

Această împrejurare este relevantă, având în vedere că la momentul transmiterii propunerii nu fuseseră obţinute datele propuse de către directorul direcţiei juridice, martora Q., şi solicitate de membrii subcomisiei în data de 16.03.2007. O parte din înscrisurile care fuseseră solicitate cu acel prilej au fost depuse abia la data de 09.07.2007, direct la Registratura Prefecturii municipiului Bucureşti, de către mandatarul O.

La data de 29.05.2007, la doar 4 zile de la formularea propunerii, L. a transferat suma de 1.500.000 euro într-un cont personal al lui J. Conform înţelegerii dintre părţi cu privire la suportarea în comun a cheltuielilor, suma urma să fie folosită pentru mituirea funcţionarilor implicaţi în procedura de restituire. Pentru a justifica transferul bancar, între părţi s-a încheiat un contract fictiv de împrumut, iar din analiza conturilor bancare şi din declaraţiile martorilor a rezultat că suma nu a fost restituită vreodată.

La data de 04.07.2007, inculpatul E. a înaintat Comisiei municipale de la nivelul prefecturii o adresă din care rezultă că la cabinetul său fusese înregistrată o cerere de renunţare la unul din loturile de teren propuse iniţial spre atribuire şi de înlocuire cu un alt amplasament din str. x. Noua propunere a fost semnată de inculpaţii B. şi E., precum şi de alţi 4 membri ai subcomisiei.

În cadrul şedinţei din data de 11.07.2007, Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legilor Fondului Funciar a validat anexa 47, înaintată de către Subcomisia de aplicare a Legilor Fondului Funciar de pe lângă Consiliul Local al Sectorului 2, în ceea ce privea reconstituirea dreptului de proprietate pentru M. În baza acelei hotărâri, la data de 19.07.2007, Subcomisia din cadrul Primăriei Sector 2 a emis procesul-verbal de punere în posesie nr. x, documentul fiind semnat de către inculpaţii B. şi E., precum şi de alţi cinci membri.

Ulterior, a fost emis titlul de proprietate nr. x din 20.09.2007 pe numele lui M. pentru o suprafaţă de teren totală de 9,6839 ha, compus din 7 loturi situate pe raza sectorului 2 Bucureşti, printre care un teren în suprafaţă de 11.774,06 mp situat pe strada x.

După emiterea titlului de proprietate, în baza înţelegerii anterioare, B. i-a transmis lui J. că în contul foloaselor care i se cuveneau să îi fie cedat dreptul de proprietate asupra unei părţi din lotul de teren atribuit în strada x. Inculpatul a cerut ca terenul să fie transferat unor intermediari pe care i-a indicat, respectiv inculpaţii A. şi C. J. i-a transmis la rândul său această solicitare lui L., urmând ca acesta să se ocupe de încheierea contractului de vânzare-cumpărare prin mandatarul proprietarului, pe care îl coordona.

În baza acestei solicitări, la data de 13.11.2007, s-au încheiat la acelaşi notar public, martora W., două contracte de vânzare-cumpărare prin care M., reprezentant de mandatarul O., a transferat dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 500 mp din terenul situat pe str. x către C. şi asupra unei suprafeţe de 1.000 mp din acelaşi lot către A.

În ambele contracte s-a menţionat că au fost redactate de către A., care avea calitatea de avocat, astfel încât cumpărătorii să beneficieze de plata unor taxe notariale reduse. Notarul a fost ales de C., fiind diferit de cel cu care coopera în mod obişnuit L. şi care a autentificat celelalte contracte privind terenurile atribuite prin acelaşi titlu de proprietate.

Preţul prevăzut în contractul cu C. a fost de 500 euro/mp, respectiv valoarea minimă conform Ghidul privind valorile minime orientative ale proprietăţilor imobiliare întocmit de Camera Notarilor Publici (preţ total 250.000 euro). În contractul încheiat cu A. a fost prevăzut un preţ de 10 ori mai mic, respectiv 50 euro/mp (preţ total 50.000 euro).

Cu privire la modalitatea de plată s-a menţionat în ambele situaţii aceeaşi împrejurare că s-ar fi plătit un avans de 5.000 euro la o dată neprecizată, iar diferenţa s-ar fi achitat în numerar în ziua încheierii contractului, în condiţii care de asemenea nu au fost precizate.

Martorul O. a arătat că în realitate nu s-a achitat nicio sumă de bani, iar martorii L., J. şi P. au arătat că cele două contracte au avut caracter fictiv, terenurile fiind transferate în contul mitei promise primarului B., la indicaţia acestuia. Totodată, martora W. a arătat că dacă sumele ar fi fost achitate în prezenţa sa ar fi menţionat în mod expres acest lucru în conţinutul contractului.

Preţul de 500 euro/mp menţionat în contractul cu C. a fost ales la valoarea minimă a grilei notariale pentru a plăti taxe cât mai scăzute, având în vedere că în situaţia unor verificări inculpatul ar fi putut invoca faptul că deţinea în conturile bancare disponibil suficient cu care ar fi putut plăti această sumă. Analiza conturilor bancare demonstrează, însă, că singura retragere de numerar din data de 13.11.2007 fiind în cuantum de 9.000 euro, necesară pentru plata impozitelor şi a taxelor notariale.

Preţul de 50 euro/mp menţionat în contractul cu A. a fost ales, astfel încât suma pretins plătită să poată fi justificată în cazul unei verificări prin raportare la veniturile obţinute de inculpată, având în vedere că sumele încasate de aceasta pe parcursul întregului an 2007 nu i-ar fi permis să plătească preţul minim prevăzut în grila notarială. Sumele pe care inculpata susţine că le-ar fi plătit în numerar în cursul anului 2007 pentru realizarea a numeroase achiziţii imobiliare depăşesc de mai multe ori veniturile în această perioadă.

Caracterul fictiv al contractelor de vânzare-cumpărare rezultă şi din discrepanţa dintre preţul menţionat în contractele fictive şi valoarea de piaţă a terenurilor. Deşi valoarea reală a terenurilor nu este esenţială pentru existenţa infracţiunii de luare de mită, având în vedere că transferul terenurilor s-a realizat cu titlu gratuit, estimarea valorii foloaselor primite cu titlu de mită este utilă pentru a aprecia pericolul social al faptelor.

Concluziile evaluărilor sunt relevante şi pentru caracterul fictiv al tranzacţiilor, având în vedere că părţile nici măcar nu au încercat să menţioneze un preţ apropiat de valoarea reală a bunurilor.

Astfel, expertul a concluzionat că la data de 13.11.2007 valoarea reală a terenului transferat că A. era de 395,25 euro/mp (valoare care se impune a fi ajustată la 790,5 euro/mp), iar cea a terenului transferat către C. era de 1.301,99 euro/mp. În acelaşi sens, este şi faptul că la scurt timp după săvârşirea faptelor, unul din loturile de teren a fost vândut către un cumpărător de bună-credinţă cu un preţ de 2.800 euro/mp.

La data de 17.12.2008, A. a revândut terenul către K., persoană apropiată primarului B. (cei doi erau colegi în cadrul X., în care K. deţinea o funcţie de conducere, K. fiind conducătorul de doctorat al inculpatului B.).

Preţul menţionat în contractul dintre A. şi K. este de 400 euro/mp, de 7 ori mai mic decât preţul plătit în aceeaşi perioadă pentru un teren din acelaşi lot şi care avea o documentaţie de urbanism similară şi mai puţin de jumătate faţă de valoarea minimă din ghidul cu preţuri minimale (care crescuse la 900 euro/mp). Conform raportului de expertiză tehnică, la data de 17.12.2008 valoarea de piaţă a terenului era de 958,82 euro/mp.

Relaţia apropiată dintre inculpatul B. şi beneficiarul final al terenului, care l-a obţinut la un preţ mult inferior valorii reale, confirmă faptul că prin transferul iniţial al dreptului de proprietate s-a urmărit crearea unui beneficiu patrimonial indirect primarului Sectorului 2. După vânzarea terenului către K., A. a obţinut de la Primăria Sectorului 2 o autorizaţie de construcţie pentru un imobil cu 10 nivele (3 S+P+6E), care a fost ulterior edificat.

Din declaraţiile inculpatului E. şi ale martorilor Y. şi Z. date în cauză a rezultat că autorizaţia a fost emisă în regim de urgenţă la solicitarea expresă a primarului B., cu încălcarea prevederilor legale. Totodată, din procesul-verbal de control întocmit de Inspectoratul de Stat în Construcţii a rezultat că autorizaţia de construire a fost emisă cu încălcarea prevederilor din PUD şi din C. civ., în lipsa proiectului de rezistenţă, a proiectului de instalaţii, a studiului geotehnic şi a avizelor de la instituţiile competente, precum şi fără a se efectua verificări cu privire la rezistenţa la foc.

Amploarea acestor neregularităţi şi implicarea directă a inculpatului B. a demonstrat că autorizaţia de construire nu ar fi fost emisă în lipsa unei relaţii speciale existente între primar şi inculpata A.

La data de 06.02.2008, C. a revândut terenul achiziţionat cu un preţ de 2.800 euro/mp (valoare totală 1.400.000 euro) către martorul AA., sub condiţia rezolutorie a obţinerii documentaţiei de urbanism de la Primăria Sectorului 2.

Ulterior, inculpatul a retras în numerar pe parcursul anului 2008 cea mai mare parte din suma încasată (aproximativ 1.139.795 euro). Inculpatul C. a susţinut că a folosit toţi banii astfel obţinuţi în interes personal, însă probele administrate au înlăturat această apărare şi au demonstrat că sumele au fost predate unei alte persoane, a cărei identitate nu a fost stabilită, beneficiarul final al infracţiunii de corupţie.

Din declaraţia inculpatului E. şi din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că implicarea lui C. în transferul foloaselor necuvenite se datorează relaţiei apropiate dintre inculpat şi martorul BB., care în acea perioadă ocupa funcţia de director al Direcţiei de control financiar Bucureşti din cadrul Curţii de Conturi.

Astfel, terenul din strada x ce a făcut obiectul reconstituirii fusese transferat în anul 2004 în domeniul public al statului şi atribuit Curţii de Conturi prin Hotărâre de Guvern în vederea construcţiei unui sediu. În cursul anului 2006, la solicitarea primăriei Sectorului 2, Curtea de Conturi a renunţat la acest imobil şi l-a predat autorităţii locale. Predarea s-a realizat fără ca bunul să fie scos din domeniul public, printr-un simplu protocol care nu a fost semnat de toate persoanele desemnate în acest sens, iar din verificările efectuate în cursul urmăririi penale nu s-au putut identifica argumentele care au stat la baza acestei decizii.

BB. a avut o implicare activă în procedurile prin care Curtea de Conturi a renunţat la teren, inclusiv prin preluarea şi transmiterea în mod personal a corespondenţei dintre cele două instituţii, deşi atribuţiile sale nu aveau legătură cu o asemenea activitate.

Totodată, martorul BB. şi inculpatul C. au arătat că în perioada săvârşirii faptelor făceau parte dintr-un grup care se întâlnea în mod frecvent la un club şi din care făceau parte K. (beneficiarul final al celeilalte suprafeţe de teren), precum şi alţi politicieni. Caracterul fictiv al contractelor încheiate cu A. şi C. rezultă şi din modalitate în care denunţătorii au împărţit terenurile obţinute prin procedura de reconstituire, aşa cum este atestată de contractele notariale depuse la dosarul cauzei. Aceste înscrisuri confirmă că transferul dreptului de proprietate către inculpaţii A. şi C. s-a realizat cu titlu gratuit, ca parte a înţelegerii iniţiale dintre cei doi denunţători cu privire la suportarea în comun a cheltuielilor necesare pentru mituirea funcţionarilor.

L. şi J. au finalizat împărţirea terenurilor la sfârşitul lunii decembrie 2007. Regula a fost împărţirea în mod egal a fiecărui lot atribuit prin titlul de proprietate, terenurile cuvenite lui J. fiind transferate fie pe numele soţiei, fie al surorii sale, iar terenurile cuvenite Iui L. fiind transferate pe numele interpuşilor săi, în special N.

Având în vedere suma avansată de L. lui J. la 29.05.2007, partea care a revenit lui J. a fost diminuată, acesta primind aproximativ 40% din suprafaţa totală atribuită prin titlul de proprietate. În mod corespunzător, terenul transferat la cererea lui B. inculpaţilor A. şi C. a fost scăzut din partea cuvenită lui J., care nu a primit nicio parte din lotul atribuit pe strada x.

Astfel, contribuţia lui L. la suma transferată celor doi funcţionari a constat în suma de 1.500.000 euro, pe când J. a completat cu 500.000 euro suma transferată lui E. şi a renunţat la terenul care i s-ar fi cuvenit în strada x, reprezentând mita pentru inculpatul B.

Pentru a-şi exercita atribuţiile de serviciu într-o modalitate care să faciliteze reconstituirea dreptului de proprietate, pe parcursul discuţiilor care au vizat formalităţile administrative de urmat inculpatul E. a solicitat lui J. remiterea unei sume de 2 milioane de euro.

Cei doi au convenit să mascheze mita sub forma unui contract de vânzare-cumpărare pentru un teren aparţinând tatălui inculpatului, situat într-o zonă periferică, cu regim de teren arabil şi traversat de linii de înaltă tensiune, astfel încât nu era susceptibil pentru utilizări economice. Totodată, au convenit ca toate taxele aferente vânzării să fie suportate de către J., astfel încât folosul obţinut de E. să nu fie diminuat cu aceste sume.

În raport cu cele arătate, Înalta Curte reţine că pentru existenţa laturii obiective a infracţiunii de luare de mită nu prezintă relevanţă, faptul că preţul vânzării terenului a fost achitat prin trei tranzacţii bancare succesive în condiţiile în care practic luarea de mită s-a consumat în momentul pretinderii de către inculpatul E. a sumei de 2 milioane de euro, sub forma încheierii contractului de vânzare cumpărarea şi acceptării de către J. a cumpărării terenului ce aparţinea lui CC., tatăl inculpatului E.

În cauză, Înalta Curte remarcă faptul că fiecare plată este legată de momente cheie în soluţionarea dosarului de retrocedare, iar suma de bani necesară pentru plata preţului contractului de vânzare cumpărare a fost obţinută în urma contractului de împrumut acordat martorului J. la data de 29.05.2007, la numai 4 zile de la data trimiterii propunerii de la Primăria Sectorului 2 Bucureşti la Comisia Municipiului Bucureşti, practic în momentul în care Subcomisia de la nivelul primăriei de sector îşi încheiase atribuţiile legale, totodată trebuie observat şi faptul că prima tranşă, din preţ a fost achitată lui CC. la data de 9.08.2007, imediat după punerea în posesie.

Relevantă este şi declaraţia lui E., din data de 23.03.2016, în calitate de suspect, în care recunoaşte faptul că nu a fost total străin de această tranzacţie de vânzare cumpărare, în condiţiile în care a realizat legătura dintre denunţător şi tatăl său, a asistat la discuţiile referitoare la preţ şi a impus condiţii cu privire la modalitatea de plată, a pus la dispoziţie schiţa terenului martorului J. la momentul la care s-a hotărât realizarea tranzacţiei.

În mod cert, martorul denunţător nu ar fi încheiat acest contract de vânzare cumpărare, în care preţul era supraevaluat, fiind plătită o valoare mult mai mare acestuia, dar şi pentru faptul că nu putea fi utilizat, în condiţiile în care era traversat de către linii de înaltă tensiune. Potrivit expertizei tehnice de specialitate efectuată în cauză, la data de 09.08.2007 valoarea de piaţă a terenului era de 122.250 euro (24,45 euro/mp) fiind un teren situat într-o zonă periferică, cu regim de teren arabil şi traversat de linii de înaltă tensiune, nefiind susceptibil pentru utilizări economice.

Cu privire la preţ, se apreciază că relevantă în susţinerea acuzaţiei de luare de mită este şi depoziţia notarului TT., care în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a subliniat faptul că pentru plata taxelor a fost utilizată valoarea contractului pentru că preţul din grilă era mai mic. În referire la inutilitatea terenului, relevantă este depoziţia martorului P., care a declarat în faţa instanţei supreme faptul că J. a apelat la ajutorul acestuia, după aproximativ 3 ani de la data cumpărării terenului pentru a obţine un plan urbanistic în detaliu, scopul PUD-ului fiind de a creşte valoare economică. Edificatoare sunt şi încercările martorului J., care nu a putut utiliza terenul ca şi garanţie imobiliară pentru obţinerea unui împrumut bancar. Or, dacă ar fi fost un teren valoros din punct de vedere economic, J. nu ar fi avut nevoie de nicio intervenţie în acest sens. Martorul J. a relatat în faţa instanţei de apel faptul că a oferit ca şi garanţie imobiliară mai multe proprietăţi, pentru a putea obţine un împrumut bancar de un milion de euro, având în vedere că valoarea acestui teren era foarte mică.

Înalta Curte şi-a format convingerea că scopul contractului de vânzare cumpărare a fost, în fapt, mascarea săvârşirii infracţiunii de luare de mită de către inculpatul E. care a pretins lui J. suma de 2 milioane de euro pentru a acorda sprijin în realizarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate.

În baza acestei înţelegeri, la data de 09.08.2007, la 20 de zile de la data punerii în posesie, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare între CC., tatăl inculpatului, în calitate de promitent-vânzător şi J. în calitate de promitent-cumpărător, având ca obiect un teren extravilan arabil situat în Bucureşti, în suprafaţă de 5.000 mp, reprezentând sola 276, parcela x. Preţul convenit de părţi a fost de 2.000.000 euro (400 euro/mp), din care suma de 1.000.000 euro a fost achitată de J., prin virament bancar, în aceeaşi zi. Antecontractul a fost încheiat la locuinţa denunţătorului, iar la încheierea convenţiei a asistat şi inculpatul E.

Ulterior au fost virate şi alte sume de bani printre care la data de 17.09.2007, cu trei zile înainte de emiterea titlului de proprietate, J. a efectuat o altă plată de 500.000 euro.

Actul de vânzare-cumpărare în formă autentică a fost încheiat la data de 05.06.2008, în care s-a menţionat că diferenţa de preţ urma să se achite la data de 06.08.2008.

La 28.11.2008 (momentul epuizării infracţiunii de luare de mita) CC. a întocmit o declaraţie autentică, prin care arătat că a primit de la J. diferenţa de preţ ce trebuia achitată conform modalităţii de plată stabilită prin contractul de vânzare-cumpărare.

Din înscrisurile obţinute de la cabinetul notarial care a autentificat tranzacţia rezultă că impozitul datorat pentru venitul obţinut de CC., în cuantum de 74.800 RON, a fost achitat de J. care a suportat şi onorariul notarial în cuantum de 46.338 RON şi taxa ANCPI în valoare de 10.920 RON.

În condiţiile în care în accepţiunea Înaltei Curţii obiectul mitei este reprezentat, contrar acuzaţiei, strict de diferenţa evidentă dintre valoarea terenului la data autentificării contractului de vânzare-cumpărare (05.06.2008) ce este de 440.000 euro, conform raportului de constatare întocmit în cauză şi suma de 2.000.000 euro ce reprezintă preţul efectiv încasat, suportarea de către o parte contractantă în mod exclusiv a cheltuielilor anexe, conform înţelegerii, nu se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii de luare de mită exclusiv sub acest aspect.

Contractul de vânzare cumpărare chiar daca maschează infracţiunea de luare de mita a fost translativ de proprietate şi valabil încheiat în aprecierea judecătorilor învestiţi să soluţioneze prezentul apel, iar în viziunea vânzătorului CC. care cu siguranţă nu a cunoscut înţelegerea ilicita dintre fiul său şi cumpărătorul J. (martor denunţător) perfect legal, aşa încât nu se va proceda la confiscarea tuturor sumelor indicate în acuzaţie sau la desfiinţarea actului cum în mod greşit a solicitat parchetul.

Caracterul simulat al infracţiunii de luare de mita sub "protecţia" unui contract de vânzare-cumpărare valabil încheiat şi translativ de proprietate rezultă din discrepanţa vădită dintre suma achitată de J. şi valoarea reală a terenului, precum şi din împrejurările concrete în care a fost încheiată şi executată tranzacţia.

Astfel, conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în cauză, la data încheierii antecontractului valoarea reală a terenului era de aproximativ 215.000 euro (43 euro/mp) iar la data autentificării 440.000 euro. Amplasarea acestuia şi existenţa liniilor de înaltă tensiune au făcut ca denunţătorul să nu îi poată da nicio întrebuinţare foarte mult timp.

În mod indubitabil, achiziţia unui bun la o valoare mult mai mare decât cea reală, negociată de o persoană implicată într-o procedură administrativă chiar cu funcţionarul care gestionează acea procedură, la puţin timp înainte de finalizarea ei cu succes, maschează o infracţiune de luare de mită.

Intenţia părţilor de a realiza un folos necuvenit în patrimoniul inculpatului E. rezultă şi din modul în care s-a efectuat plata. În acest sens, Înalta Curte a remarcat că jumătate din preţ s-a achitat la momentul încheierii antecontractului, iar diferenţa s-a achitat aproape integral cu peste jumătate de an înainte de încheierea contractului în formă autentică. Această împrejurare arată că suma plătită nu reprezenta o contraprestaţie pentru transferul dreptului de proprietate, ci recompensarea modului în care funcţionarul E. şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu.

La momentul încheierii antecontractului şi efectuării plăţilor terenul nu avea efectuate formalităţile cadastrale şi nu era înscris în cartea funciară, astfel încât promitentul-cumpărător îşi asuma un risc disproporţionat pentru o convenţie cu scop licit, existând posibilitatea ca dreptul să fie afectat de sarcini, ca înţelegerea să nu fie opozabilă terţilor sau să existe un impediment la transcriere.

De asemenea, corespondenţa dintre suma transferată de L. lui J. prin contractul fictiv de împrumut (1.500.000 euro la 29.05.2007) şi plăţile efectuate de J. lui E. anterior emiterii titlului de proprietate (1.500.000 euro în perioada 09.08 - 17.09.2007) a arătat că transferul acestei sume de bani a reprezentat o materializare a înţelegerii dintre cei doi denunţători cu privire la contribuţia comună la plata mitei,

După încasarea banilor, inculpatul E. a efectuat mai multe operaţiuni prin care a urmărit să le ascundă originea şi să îngreuneze eventuala recuperare a produsului infracţiunii. Suma de 2 milioane euro a fost încasată într-un cont deschis de CC. la DD., iar de acolo a fost transferată în cea mai mare parte într-un alt cont deschis la I. pentru care dreptul de semnătură aparţine inculpatului E. O parte din bani au fost transferaţi în conturile bancare ale fiului şi fiicei inculpatului (H. şi G.), iar o altă parte a fost folosită pentru investiţii imobiliare în România şi Spania pe numele fiicei inculpatului.

Analiza tranzacţiilor bancare efectuate din contul deschis de CC. la DD. a relevat următoarele operaţiuni: la data de 20.12.2007, a fost dispus transferul sumei de 65.300 euro în contul x (contul pentru RON deţinut la aceeaşi bancă), din care a fost transferată la data de 20.12.2007 suma de 227.169,54 RON în contul WW. cu menţiunea "x/18.12.2007 . Suma reprezintă o parte din preţul unui apartament situat în Bucureşti, str. x, achiziţionat de fiica inculpatului; tot la data de 20.12.2007, s-a dispus transferul sumei de 1.400.000 euro în contul x, deţinut de CC. la I. şi pentru care inculpatul E. avea drept de semnătură; la data de 27.12.2007, s-a dispus transferul sumei de 500.000 euro în acelaşi cont x; la data de 22.10.2008, s-a dispus transferul sumei de 42.860 euro în contul x având ca titular pe H. Plata a fost înregistrată de către banca plătitoare cu menţiunea "Transfer".

Referitor la contul x deschis la I., unitatea bancară are menţionaţi drept clienţi atât pe CC., cât şi pe E. În ceea ce priveşte sumele transferate în acest cont, extrasele evidenţiază următoarele operaţiuni relevante: la data de 24.12.2007, a fost încasată sumei de 1.400.000 euro, sumă ce a fost transferată în aceeaşi zi într-un cont de depozit. La data de 31.12.2007, a fost încasată suma de 500.000 euro, sumă ce a fost transferată la data de 03.01.2007 într-un cont de depozit; la data de 06.07.2009, a dispus transferul sumei de 410.000 euro în contul x (bancă din Spania) deţinut de G. cu menţiunea achiziţie imobil". Suma a fost folosită pentru achiziţionarea unui apartament situat în Barcelona, Spania. Tot la data de 06.07.2009, a fost dispusă efectuarea a două transferuri, în cuantum de 5.000 euro fiecare, către conturile x şi x având ca titulari pe G., respectiv H. La data de 04.11.2009, a dispus transferul sumei de 25.000 euro în contul x (bancă din Spania) deţinut de G. cu menţiunea "cheltuieli şcolarizare"; la data de 16.07.2010, a fost dispus transferul sumei de 99.310 euro, în Spania, în contul x (XX.) deţinut de G. cu menţiunea "achiziţionare imobil"; la data de 19.07.2010 din contul deschis la I. de către CC. s-a dispus transferul sumei de 1.555.667,12 euro în contul x deschis de H. la aceeaşi bancă. Suma a fost folosită pentru realizarea succesivă a unor investiţii financiare, astfel încât, prin acumularea dobânzilor şi a creşterii în valoare a unităţilor de investiţii, soldul produselor financiare deţinute de H. la I. la data de 05.04.2016 era de 1.795.804,49 euro.

Un observator obiectiv în sensul jurisprudenţei CEDO, respectiv o persoană responsabilă, bine integrata în societate, cu un nivel mediu de inteligenţă, fără studii juridice, neimplicată în prezenta procedura, examinând actele şi lucrările dosarului, fără putinţă de tăgadă ar aprecia că starea de fapt mai sus expusă, aşa cum a fost reţinută de instanţa supremă, corespunde întru-totul adevărului, fiind evident că susţinerea inculpatilor privind nevinovăţia sfidează evidenţa, probatoriul administrat dovedind dincolo de orice dubiu rezonabil cele relatate.

Principii generale privind lege penala mai favorabila:

În cazul în care de la data săvârşirii infracţiunii până la data judecării definitive a cauzei, există o succesiune de legi penale, reprezentată de C. pen. 1969 (sub imperiul căruia s-au comis faptele) şi C. pen. intrat în vigoare pe parcursul judecării cauzei în primă instanţă, se pune problema aplicării legii penale în timp, respectiv incidenţa art. 4 sau, după caz, art. 5 C. pen.

În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de inculpaţi, Înalta Curte urmează să analizeze:

a) influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care sunt acuzaţi. În examinarea acestui criteriu, instanţa verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică;

b)consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării cauzei în primă instanţă.

În examinarea acestui criteriu, Înalta Curte va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei.

Examinarea încadrării juridice dată faptei/faptelor ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.

Pedeapsa decurge din caracterizarea în drept a faptei cercetate. Unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeaşi unitate împiedică şi combinarea dispoziţiilor de favoare privitoare la circumstanţe agravante şi atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabileşte incriminarea şi se individualizează sancţiunea penală. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei/faptelor în legea în vigoare la data săvârşirii ei/lor (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei/faptelor în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum sunt sancţionate fapta/faptele în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

În concluzie, problema care se pune în speţă din perspectiva legii penale în timp se reduce la stabilirea legii penale mai favorabile, în condiţiile art. 5 din C. pen.

Ţinând seama că aprecierea legii penale mai favorabile se face global, iar nu pe fiecare infracţiune ori instituţie de drept penal incidentă în cauză, Înalta Curte reţine că, în speţă, legea penală mai favorabilă este legea veche, având în vedere tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni, cel prevăzut de legea nouă fiind unul mult mai sever, prin impunerea unui spor obligatoriu la pedeapsa cea mai grea, de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite pentru infracţiuni concurente.

Referitor la modalitatea de executare, dispoziţiile legii vechi sunt mai favorabile, atât în ce priveşte suspendarea condiţionată a executării pedepsei prevăzută de art. 81 şi următoarele din C. pen. 1969, cât şi a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în condiţiile art. 861 şi următoarele din C. pen. 1969, ţinând seama de sfera obligaţiilor impuse condamnaţilor (prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii este prevăzută doar în legea nouă) şi de efectele suspendării (reabilitarea de drept nu mai este prevăzută de legea nouă).

Concret, caracterul mai favorabil al legii penale noi este doar aparent, acesta fiind anulat de tratamentul mai sever al concursului de infracţiuni, de imposibilitatea valorificării anumitor aspecte ca şi circumstanţe atenuante judiciare, precum şi de condiţiile/efectele suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzut de legea în vigoare, ceea ce conduce la concluzia că, în cauză, legea penală mai favorabilă, stabilită în condiţiile art. 5 din C. pen. şi ale Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 265/2014 este legea veche (C. pen. 1969, raportat la Legea nr. 78/2000), în cazul tuturor inculpaţilor.

Raportat la aceasta prezentare sintetica a stării de fapt, Înalta Curte va analiza distinct şi în detaliu situaţia juridică a fiecărui inculpat:

În ceea ce priveşte îl pe inculpatul E.:

Înalta Curte, primordial, precizează că, în mod greşit prima instanţă şi-a întemeiat hotărârea de achitare a inculpatului E. pe concluzii care trădează un raţionament logico juridic inadecvat după cum se va clarifica în cele ce succed:

A reţinut Curtea de Apel Bucureşti în mod greşit următoarele:

1) că martorul J. nu a făcut vreo referire la acest inculpat în denunţul şi declaraţia iniţiala, martorul L. nu a făcut vreo referire la inculpatul E., preţul terenului cumpărat de la CC. a fost efectiv plătit, spre deosebire de contractele încheiate cu inculpaţii C. şi A.

2) că prima plată către CC. s-a realizat după trimiterea propunerii de retrocedare când subcomisia îşi încheiase atribuţiile legale şi că nu există nicio probă că E. ar fi participat la negocierea contractului dintre CC. şi J.

3) că discrepanţa de valoare dintre preţul menţionat în contract şi valoarea reală a terenului, stabilită prin expertiză, nu este relevantă.

4) că nu există probe că E. ar fi efectuat operaţiuni de retragere/transfer a sumelor de bani aflate în contul lui CC.

Înalta Curte constată că fiecare dintre aceste argumente sunt eronate, întrucât, aşa cum rezultă din întregul material probator administrat în cursul procesului penal.

Astfel, faptul că martorul J. a formulat denunţurile împotriva celor doi funcţionari publici la date diferite nu justifică înlăturarea declaraţiilor acestuia, iar o asemenea sancţiune procesuală excedează legii şi nu are nicio justificare obiectivă.

Înalta Curte reţine că nu există niciun argument care să conducă la concluzia că afirmaţiile martorului J. cu privire la E. ar fi nesincere. Martorul nu a obţinut niciun beneficiu procesual sau de altă natură din formularea celui de-al doilea denunţ, nu se află în relaţii de duşmănie cu inculpatul, iar declaraţiile sale, menţinute de altfel în cursul judecăţii, sunt confirmate pe deplin de celelalte probe administrate în cauză. Nu există temeiuri pentru a face o distincţie între declaraţiile martorului cu privire la inculpatul B. şi cele care îl privesc pe E. şi pentru a considera că unele dintre acestea sunt sincere, iar altele nu.

Din analiza coroborată a întregului probatoriu rezultă cu evidenţă că remiterea sumei de bani nu a avut în loc în considerarea valorii economice a terenului cumpărat de martor, ci ca o contraprestaţie pentru exercitarea atribuţiilor de serviciu de către inculpat.

Aceasta fiind singura explicaţie logică pentru plata unui preţ de mult mai mare decât valoarea pieţei pentru un teren pe care martorul nu l-a folosit ulterior mult timp.

Destinaţia finală a acestei sume confirmă că inculpatul E. era adevăratul beneficiar al tranzacţiei, în condiţiile în care întreaga sumă a ajuns la copiii acestuia, fiind transferată prin conturi bancare asupra cărora avea drept de semnătură.

Declaraţiile martorului L. şi P. se coroborează cu declaraţiile lui J., având în vedere că aceştia au arătat că preţul terenului a fost achitat cu sumele avansate de L. pentru mituirea funcţionarilor publici implicaţi în procedura de reconstituire, chiar dacă nu au cunoscut toate detaliile referitoare la modul în care au fost transmise foloasele materiale.

În acelaşi sens, aşa cum rezultă din declaraţii, martorele Q. şi R. au indicat că inculpatul s-a implicat într-un mod atipic în procedura de reconstituire şi le-a cerut să semneze propunerea deşi nu aveau competenţe în acest sens, împrejurarea care confirmă că la acel moment se încheiase înţelegerea frauduloasa dintre J. şi E.

Înalta Curte concluzionează, dincolo de orice dubiu rezonabil, că probele administrate în cauză confirmă faptul că E. a pretins şi a primit foloase necuvenite în schimbul exercitării atribuţiilor de serviciu.

Împrejurarea că martorul denunţător L. nu a cunoscut identitatea tuturor destinatarilor mitei nu afectează în niciun mod temeinicia acuzaţiei formulate împotriva inculpatului E. Cei doi martori denunţători au convenit un parteneriat care presupunea să investească în comun sumele necesare pentru a determina funcţionarii să aprobe cererea de retrocedare, iar ulterior să împartă în mod egal beneficiile obţinute. Detaliile referitoare la mituirea funcţionarilor publici erau cunoscute doar de către J., aceasta fiind de altfel rolul său esenţial în cadrul înţelegerii.

Martorul a confirmat că pentru formularea propunerii de retrocedare a fost necesară plata unei sume de bani, distinct de terenul remis ulterior inculpatului B. şi a adus la cunoştinţă această împrejurare şi martorului P. În condiţiile în care suma transmisă în acest scop martorului J. era tocmai cea care a fost transferată lui CC. şi ulterior copiilor lui E., fiind evident că declaraţia martorului confirmă acuzaţia formulată împotriva inculpatului şi nu îl disculpă în niciun mod.

Totodată, Înalta Curte are în vedere că suma transmisă de L. lui J. nu a fost niciodată restituită de acesta, ceea ce confirmă că banii au fost destinaţi de la început mituirii funcţionarilor publici.

Înalta Curte constata că plata de către martorul J. a preţului terenului reprezintă tocmai elementul material al infracţiunii de luare de mită, astfel încât realitatea operaţiunii bancare nu poate fi asimilată unei probe de nevinovăţie. Paralele cu situaţia contractelor încheiate de inculpaţii C. şi A. este greşită, având în vedere că ipotezele sunt în mod esenţial diferite.

De asemenea, împrejurarea că plăţile s-au realizat după formularea propunerii de retrocedare reprezintă tocmai materializarea înţelegerii infracţionale dintre E. şi J. Condiţionarea remiterii banilor de exercitarea în prealabil a atribuţiilor de serviciu de către funcţionarul public este specifică majorităţii infracţiunilor de corupţie.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, analiza momentelor la care s-au realizat transferurile bancare confirmă că acestea corespund momentelor esenţiale ale procedurii de retrocedare şi se coroborează în acest sens cu declaraţiile martorului denunţător.

Martorul L. a transferat suma de 1.500.000 euro în contul lui J. la data de 29.05.2007, la 4 zile după formularea propunerii de retrocedare de către inculpat. J. a făcut prima plată către CC. (în cuantum de 1.000.000 euro), la data de 09.08.2007, la 20 de zile după data punerii în posesie la care a participat inculpatul, iar cea de-a doua plată de 500.000 euro la data de 17.09.2007, cu trei zile înainte de emiterea titlului de proprietate.

Tot din perspectiva momentului la care au fost efectuate plăţile, Înalta Curte menţionează că mare parte din preţ a fost achitat în avans cu mult înainte de încheierea contractului în formă autentică (05.06.2008), împrejurare care demonstrează că suma plătită nu reprezenta un contra-echivalent pentru dreptul de proprietate asupra terenului, ci recompensarea modului în care funcţionarul şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu.

În mod evident, la momentul la care s-a realizat autentificarea contractului, înţelegerea dintre părţi era deja realizată, astfel încât declaraţia notarului TT., la care face referire instanţa de fond, este lipsită de relevanţă cu privire la participarea inculpatului la negocierea convenţiei.

Discrepanţa de valoare dintre valoarea de piaţă a terenului cumpărat de către J. şi preţul plătit de către acesta este esenţială pentru existenţa infracţiunii.

Prin urmare, singura explicaţie logică pentru această diferenţa este, aşa cum s-a precizat şi în "secţiunea starea de fapt" a prezentei hotărâri judecătoreşti că părţile nu au urmărit în realitate schimbul unor bunuri cu valoare similară, ci să creeze o justificare formală pentru transferul foloaselor necuvenite în patrimoniul inculpatului E.

Se apreciază că situaţia contractului încheiat de J. cu CC. este esenţial diferită de situaţia contractelor încheiate cu inculpaţii C. şi A., iar similitudinea pe care o realizează instanţa de fond între cele două ipoteze este greşită.

Astfel, în prima situaţie, banii au fost plătiţi de denunţător, iar discrepanţa dintre preţ şi valoarea reală a bunului primit de acesta demonstrează că în realitatea s-a urmărit mituirea funcţionarului public.

În cea de-a doua situaţie, preţul nu a fost plătit de către inculpaţii C. şi A., iar trenurile au fost transferate către aceştia cu titlu gratuit, astfel încât, faptele constituie infracţiunea de spălare a banilor indiferent care ar fi fost preţul menţionat în contract.

Împrejurarea invocată de instanţa de fond, şi anume că bunul era susceptibil de a fi utilizat economic, nu poate explica plata unei sume de peste 15 ori mai mare la data încheierii antecontractului, decât valoarea terenului de o persoană implicată într-o procedură administrativă, chiar către funcţionarul care gestionează acea procedură, fără a fi mascata o infracţiune de luare de mită.

Faptul că transferurile bancare au fost dispuse de către inculpatul E. rezultă atât din înscrisurile bancare, care atestă că inculpatul avea drept de semnătură pentru contul bancar, cât şi din declaraţia dată în cursul urmăririi penale în calitate de suspect de fiica inculpatului.

Actele prin care sunt săvârşite modalităţile alternative de săvârşire a infracţiunii se unesc în mod firesc într-o singură infracţiune de luare de mită, fiind o situaţie de unitate naturală de infracţiune în care dinamica infracţională se opreşte odată cu producerea ultimului rezultat din cadrul modalităţilor alternative.

Daca, cu referire la infracţiunea de luare de mita, a epuizat expunerea de motive ce a condus la reţinerea acestei fapte, Înalta Curte consideră necesar că se impun anumite precizări suplimentare faţă de cele expuse în secţiunea "starea de fapt " cu trimitere la infracţiunea de spălare de bani săvârşită de inculpatul E.

Cum s-a precizat, inculpatul E. a săvârşit subsecvent infracţiunii predicat de luare de mita şi infracţiunea prevăzută de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 din C. pen., ce a constat în activitatea de transferare a sumei de 1.560.000 euro în mai multe conturi bancare, pentru a şterge practic urma banilor, cunoscând că aceasta suma provenea din săvârşirea infracţiunii predicat, urmărind totodată să îngreuneze eventuala recuperare a produsului infracţiunii.

Circuitul financiar a fost următorul: suma a fost încasată într-un cont deschis de către CC. la DD., iar de acolo a fost transferată în cea mai mare parte într-un alt cont deschis la I., unde şi inculpatul E. deţinea drept de semnătură.

Ulterior, o parte din bani au fost transferaţi în conturile bancare ale fiului şi fiicei inculpatului (H. şi G.), iar o altă parte a fost folosită pentru investiţii imobiliare în România şi Spania pe numele fiicei inculpatului.

Inculpatul E. este autorul infracţiunii de spălare a banilor, în varianta prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, chiar dacă acesta este şi autorul infracţiunii predicat, din care a provenit sumele de bani "spălate" prin operaţiunea descrisă mai sus.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală - a statuat, prin decizia nr. 16/2016, printre altele, că subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile poate fi şi subiect activ al infracţiunii de spălare de bani. În aceeaşi decizie s-a reţinut că infracţiunea de spălare de bani nu trebuie reţinută automat în sarcina autorului infracţiunii din care provin bunurile, pentru simplul fapt că în activitatea sa infracţională s-a realizat şi una dintre acţiunile proprii elementului material al infracţiunii de spălare de bani, pentru că aceasta ar lipsi infracţiunea de spălare de bani de individualitate.

Aşadar, Înalta Curte reţine că infracţiunea de spălarea banilor a fost săvârşită de către inculpatul E. ulterior comiterii infracţiunii de luare de mită, prin acţiunii distincte, autonome, cele două infracţiuni fiind săvârşite în concurs real.

În drept, faptele inculpatului E. întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunilor de luare de mită şi spălare de bani prevăzute şi pedepsite conform legislaţiei penale la data judecării faptelor de art. 289 din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., iar conform legislaţiei penale la data săvârşirii faptelor prevăzute şi pedepsite de art. 254 alin. (1) din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 5 din C. pen., constând în aceea că în perioada 2007 - 2008, a pretins şi a primit de la denunţătorul J. suma de 1.560.0000 euro reprezentând diferenţa - contravaloare preţ la contractului de vânzare-cumpărare legal încheiat între J. şi tatăl său, CC., în schimbul demersurilor nelegale efectuate în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate a autorului lui M. în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, în calitate de secretar al Primăriei Sectorului 2 Bucureşti, şi membru al Subcomisiei de fond funciar. Sumele de bani obţinute din fapta de luare de mită, cu bună ştiinţă au fost transferate într-un cont bancar controlat de către inculpatul E., ulterior realizând mai multe investiţii imobiliare în România şi Spania pe numele altor persoane, în scopul ascunderii originii infracţionale a banilor şi identitatea beneficiarului real al folosului, dar şi a naturii reale a plăţii acestor sume, texte de lege în baza cărora acesta urmează sa fie condamnat cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 din C. pen.

Sub aspectul legii penale mai favorabile, faţă de inculpatul E., Înalta Curte reţine că aceasta este vechiul C. pen. şi legile speciale aşa cum erau în vigoare la data săvârşirii faptelor raportat la criteriile menţionate în supra, dar în principal cu referire la modalitatea de individualizare a executării pedepsei (posibilitatea suspendării sub supraveghere) şi tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni (dispoziţia din art. 34 lit. b) din C. pen. din 1969 este mai favorabilă prin raportare la noul text al art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen.).

Referitor la prescripţia răspunderii penale invocată în apărarea inculpatului E., Înalta Curte va proceda la o analiză detaliată a opozabilităţii instituţiei atât sub imperiul vechiul C. pen., cât şi a Noului C. pen.:

Faptă de luare de mita este săvârşită în perioada 2007 - 2008 şi epuizată la data de 28.11.2008, când are loc plata ultimei tranşe a preţului de vânzare cumpărare conform declaraţiei autentice a vânzătorului CC., iar termenul de prescripţie pentru infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi de art. 289 din Noul C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., se calculează astfel:

vechiul C. pen. - Cursul termenului de prescripţie de 10 ani prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 care a început sa curgă la data de 28.11.2008 când are loc plata ultimei tranşe a preţului de vânzare cumpărare conform declaraţiei autentice a vânzătorului CC. (mita simulată) şi s-a întrerupt la data de 16.02.2016 (se împlinea la data de 29.11.2018) prin ordonanţa de extindere a urmăririi penale, faţă de inculpat, astfel încât, în raport de dispoziţiile art. 124 din C. pen. din 1969, termenul de prescripţie specială pentru fapta de luare de mită se va împlini împlineşte la data de 29.11.2023.

Noul C. pen. - Potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) lit. c) din Noul C. pen., termenul de prescripţie pentru fapta de luare de mită este de 8 ani, termenul care s-a întrerupt la data de 16.02.2016 (se împlinea la data de 29.11.2016) astfel încât, în raport de art. 155 alin. (4) din vechiul C. pen. termenul de prescripţie speciala se împlineşte în data de 28.11.2024.

Infracţiunea de spălare de bani, prev. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 din C. pen., s-a epuizat la data de 16 iulie 2010, când inculpatul E. a dispus transferul ultimei sume de bani din totalul mitei de 1.560.000 de euro, respectiv a sumei de 99.310 euro din contul lui CC. în contul deţinut de G. în Spania pentru achiziţionarea unui imobil, la acel moment având loc ultima tranzacţie pentru a ascunde originea sumei de bani obţinută cu titlu de mită.

Potrivit legii penale aplicabile la data săvârşirii faptei, limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea de spălare de bani erau de la 3 la 12 ani, iar termenul de prescripţie este de 10 ani, potrivit art. 122 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969, termen care s-a întrerupt la data de 16.02.2016, prin ordonanţa de extindere a urmăririi penale, astfel încât, în raport de dispoziţiile art. 124 din C. pen. din 1969, acesta se împlineşte la data de 16 iulie 2025.

Potrivit dispoziţiilor Noului C. pen., limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de spălare de bani sunt de la 3 la 10 ani, iar potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., termenul de prescripţie este de 8 ani termen care s-a întrerupt la data de 16.02.2016, astfel încât în raport de art. 155 alin. (4) din C. pen. termenul de prescripţie se împlineşte în data de 16 iulie 2026.

Pe cale de consecinţă, pentru argumentele ce preced, Înalta Curte constată că susţinerea apărării în sensul că se impune în principal menţinerea soluţiei de achitare pentru ambele infracţiuni deduse judecăţii, adoptate de prima instanţă cu referire la inculpatul E., iar în subsidiar, încetarea procesului penal faţă de acesta, întrucât faptele sunt prescrise, nu are suport faptic şi juridic pentru a se putea dispune în acest sens, apelul formulat de procuror fiind întemeiat relativ la aceste aspecte.

În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii B., A. şi C.:

Înalta Curte precizează prioritar că, prima instanţă a reţinut o stare de fapt care corespunde în esenţă cu acuzaţia Ministerului Public, aşa cum a fost descrisă în rechizitoriu, reprezentând adevărul judiciar, iar argumentele prezentate de judecător au fundament evident în probatoriul administrat şi sunt însuşite sub acest aspect în totalitate de instanţa de control judiciar, însă relativ la opozabilitatea instituţiei prescripţiei răspunderii penale şi a schimbării încadrării juridice raţionamentul logico-juridic folosit este în mod categoric greşit.

Concret, întârzierea soluţionării dosarului de retrocedare l-a determinat pe martorul L. să apeleze la cercul de cunoştinţe al martorului J., în vederea urgentării soluţionării favorabile, martorul cunoscând relaţia apropiată dintre J. şi inculpatul B. Martorul L. i-a relatat martorului J. dificultăţile întâmpinate la nivelul Primăriei Sectorului 2 Bucureşti, acesta din urmă oferindu-se să-l ajute la finalizarea dosarului de retrocedare, în schimbul cedării a 1/2 din valoarea terenului ce urma a fi retrocedat. Înţelegerea celor doi martori s-a concretizat în scris la data de 23.05.2007 prin promisiunea bilaterală de înstrăinare încheiată între interpuşii martorilor (U., reprezentându-l în fapt pe L. şi V., sora lui J.). Prin acest înscris martorii-denunţători conveneau înstrăinarea, cu titlu oneros, a dreptului de proprietate asupra 1/2 din suprafaţa de teren supusă restituirii. La punctul 4 al condiţiilor promisiunii bilaterale se prevede preţul tranzacţiei, în cuantum de 600.000 euro, raţiunea fiind motivată de faptul că se recunoşteau eforturile depuse de promitentul dobânditor la sprijinirea viitorului proprietar în demersurile sale de reconstituire a drepturilor. S-a stipulat faptul că "prezenţa promitentului-dobânditor, alături de viitorul proprietar, pe parcursul procedurilor prevăzute de lege menite a reconstitui dreptul de proprietate în patrimonial viitorului proprietar, este recunoscută fără putinţă de tăgadă de către acesta din urmă, o atare recunoştinţă putând fi concretizată prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare pentru preţul ferm şi irevocabil mai sus menţionat".

Preţul nu a fost plătit, iar rezultatul "lobby-ului" ce urma a fi întreprins de martorul J. în vederea urgentării finalizării dosarului de retrocedare s-a concretizat la doar două zile de la încheierea promisiunii bilaterale de înstrăinare, când dosarul de retrocedare a fost înaintat Comisiei Municipiului Bucureşti care, la data de 11 iulie 2007 a validat propunerea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru M., titlul de proprietate fiind emis la 20 septembrie 2007. Martorul J. l-a abordat pe inculpatul B. oferindu-se să-i remită foloase materiale (iniţial nu s-a precizat în concret în ce ar consta foloasele) în schimbul ajutorului dat de primar pentru finalizarea dosarului de retrocedare. Inculpatul B. a acceptat oferta martorului J. (moment în care s-a consumat infracţiunea de luare de mita), condiţionând demersul său de îndeplinirea condiţiilor legale pentru restituirea proprietăţii. În acest sens, martorul J. s-a deplasat în mai multe rânduri la sediul Primăriei Sectorului 2 Bucureşti, uneori însoţit de martorul P., pentru a se întâlni cu inculpatul B. şi a se interesa de parcursul dosarului. În acest context, inculpatul B. l-a pus în legătură cu inculpatul E., secretarul Primăriei Sectorului 2 Bucureşti, căruia i-a relatat motivul pentru care J. este interesat de soluţionarea dosarului de retrocedare.

După acceptarea promisiunii de a primi foloase necuvenite, inculpatul B. i-a solicitat în concret martorului J. ca în schimbul ajutorului dat acestuia să-i fie remisă suma de 1.000.000 euro, solicitare modificată pe parcurs în sensul de a-i fi remise două suprafeţe de teren, din lotul aflat pe Strada x, ce forma obiectul retrocedării, indicând numele a două persoane pe numele cărora urmau să fie înstrăinate, respectiv inculpaţii A. şi C. Fiind implicat în analiza dosarului de retrocedare, inculpatul B. a ales să indice două persoane străine de această procedură şi care, aparent, nu aveau legătură cu persoana sa, însă în privinţa cărora avea de onorat obligaţii (conform relatării martorului L.). Martorul J. i-a transmis lui L., prin P., datele de legătură ale celor doi intermediari. Astfel, la scurt timp după emiterea titlului de proprietate (13.11.2007) s-au încheiat la biroul notarului public W., două contracte de vânzare-cumpărare prin care M., prin mandatar O., a transferat dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 500 mp din terenul situat pe Str. x către C. (500 euro/mp) şi asupra unei suprafeţe de 1.000 mp din acelaşi lot către A. (50 euro/mp).

Notarul a fost ales de inculpatul C., fiind diferit de notarii cu care coopera în mod uzual martorul L. (RR., SS.) şi care au autentificat celelalte contracte privind terenurile atribuite prin acelaşi titlu de proprietate.

S-a menţionat în ambele situaţii că s-ar fi plătit un avans de 5.000 euro la o dată neprecizată, iar diferenţa s-ar fi achitat în numerar în ziua încheierii contractului. Cu privire la veridicitatea efectuării plăţii, Înalta Curte constata că menţiunile privind plata (avans plus diferenţă) nu au fost dovedite în fapt, cele două acte translative de proprietate fiind făcute cu titlu gratuit, urmare a solicitării exprese a inculpatului B. Inculpaţii A. şi C. au ajuns în posesia celor două suprafeţe de teren datorită legăturilor avute cu inculpatul B. A. este fiica verişoarei primare a martorului K., coleg de partid cu inculpatul B., conducător al tezei de doctorat al acestuia (2006-2009), al cărui nume era înscris pe un birou din incinta Primăriei Sectorului 2 Bucureşti, martor în posesia căruia a şi ajuns în final suprafaţa de teren atribuită inculpatei. C. este ginerele martorului LL. (audiat în dosar cu privire la fapte ce au format obiectul disjungerii), martor care ocupa o funcţie de conducere în cadrul Curţii de Conturi, terenul din strada x fiind predat Primăriei Sectorului 2 Bucureşti în baza unui protocol încheiat cu Curtea de Conturi. Mai mult, inculpatul C. a fost cel care a indicat disponibilitatea atribuirii acestui teren prin compensare, urmărind evoluţia dosarului de retrocedare (conform propriei depoziţii). În acelaşi sens, martorul L. l-a indicat pe inculpatul C. ca fiind apropiat inculpatului B., precizarea fiind făcută şi cu referire la inculpata A. În plus, inculpatul C. a confirmat faptul că a fost coleg de armată cu martorul K. şi asociat cu acesta într-o societate comercială, iar pe inculpata A. o cunoştea ca fiind verişoara/nepoata martorului K. .

Aşadar, în ceea ce priveşte acuzaţia referitoare la acceptarea promisiunii pentru sine iniţial, urmată de pretinderea şi primirea folosului material de către inculpatul B., cu ajutorul persoanelor interpuse A. şi C., în schimbul urgentării soluţionării dosarului de retrocedare privindu-l pe M. (beneficiarii în fapt J. şi L.), Înalta Curte constata că probatoriul administrat a dovedit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, vinovăţia inculpaţilor la comiterea infracţiunii de luare de mită în forma autoratului - B., respectiv complicităţii - A. şi C. De asemenea, prin înstrăinarea ulterioară a celor două suprafeţe de teren ce au făcut obiectul material al infracţiunii de luare de mită (la 17.12.2008 A. vinde către K. şi la 6.02.2008 C. vinde către AA.) s-a urmărit ascunderea originii infracţionale a terenurilor obţinute, ambii inculpaţi cunoscând împrejurarea că au dobândit terenurile în mod ilicit, în condiţiile în care nu au plătit preţul terenurilor.

Cu privire la valoarea la care inculpaţii A. şi C. au dobândit suprafeţele de teren ce fac obiectul dosarului, respectiv folosul material pretins şi remis, se constată că acuzarea a reţinut în mod corect că nu ţine de esenţa infracţiunii de luare de mită, fiind definitorie doar pentru aprecierea pericolului social al faptei, în condiţiile în care preţul menţionat în contracte a fost subevaluat în raport cu valoarea de piaţă de la acel moment. În acest context, Înalta Curte observă că în perioada în care martorul L. urmărea valorificarea drepturilor litigioase - 2006-2007 - România se afla în plin boom imobiliar, criza financiară şi consecinţele acesteia (declinul pieţei imobiliare) declanşându-se în a doua jumătate a anului 2008.

Din perspectiva acestei realităţi notorii trebuie circumscrise acţiunile întreprinse de martorul L., beneficiarul avizării pozitive a cererii de retrocedare formulată pe numele petentului M., persoană cunoscută şi apreciată în piaţa imobiliară, care a acceptat să vândă terenuri dezmembrate din cel dobândit, situat în zonă cu potenţial de dezvoltare, pentru sume de bani care nu se justifică prin raţiuni economice.

Probatoriul administrat a relevat efortul major depus de martorul L. pentru a intra în posesia drepturilor litigioase achiziţionate, martor care, în pofida experienţei acumulate în domeniul imobiliar a fost nevoit să cedeze 1/2 din valoarea terenurilor ce formau obiectul revendicării dreptului litigios pentru a-şi atinge ţelul (martorul nu avea legăturile necesare la nivelul primăriei, în plus se afla în conflict cu inculpatul E.).

Caracterul simulat al celor două contracte de vânzare-cumpărare încheiate de inculpaţii A. şi C., pentru suprafeţele de 1.000 mp şi 500 mp din lotul de 11.774,06 mp situat pe strada x, reiese şi din declaraţiile constante ale martorilor L. şi J., care au relevat motivul pentru care terenurile în cauză au ajuns în posesia a două persoane aflate în relaţionare cu inculpatul B., persoană ce făcea parte din comisia de aplicare a legilor fondului funciar, comisie care a analizat inclusiv situaţia juridică a lotului de teren din care au fost dezmembrate cele două parcele, coroborat cu depoziţiile martorilor denunţători, martorii P. şi O. care au arătat că în realitate nu s-a achitat preţul menţionat în contract pentru cele două loturi. În acest sens, deşi apărarea a invocat faptul că plata preţului s-a făcut în biroul notarului public W., cu excepţia inculpaţilor A., C. şi a martorului NN., ceilalţi participanţi implicaţi direct ori indirect în aceste tranzacţii au infirmat varianta plăţii. Notarul care a autentificat contractele de vânzare-cumpărare, martora W., a afirmat fără echivoc faptul că în prezenţa sa nu s-a efectuat plata, în caz contrar ar fi inserat acest aspect în cuprinsul contractelor, martorul O., interpusul martorului L. a afirmat că nu a primit vreo sumă de bani, iar martorul P. a arătat că s-a ocupat de dezmembrarea celor două loturi la indicaţia martorului L., ultimul precizându-i că aceasta este solicitarea inculpatului B.

Fără a nega posibilitatea teoretică ca plata tranzacţiilor să se fi realizat în numerar, Înalta Curte a remarcat faptul că în speţă a fost vorba de sume mari de bani - 50.000 euro, 250.000 euro, fără a exista o probă consistentă din care să rezulte existenţa şi respectiv plata efectivă a acestor sume. Depoziţia martorului NN. pe acest aspect a fost înlăturată, în condiţiile în care martorul este indicat de abia în cursul judecăţii ca fiind de faţă la încheierea tranzacţiei, mărturia privind o situaţie de fapt petrecută cu 10 ani anterior, în împrejurări în care acelaşi martor a fost implicat în perioada similară în multe tranzacţii imobiliare derulate împreună cu inculpatul C., astfel că acurateţea celor relatate trebuie privită cu mari rezerve.

Mai mult, deşi în ambele contracte se face vorbire de plata unui avans în cuantum de 5.000 euro ("…sumă din care s-au plătit 5.000 euro, cu titlu de avans, anterior încheierii prezentului contract", filele x dup), nu există vreo dovadă în acest sens, un înscris care să ateste plata, momentul la care s-a făcut.

Situaţia inculpatului C. este uşor nuanţată faţă de a inculpatei A., fără a-i schimba însă semnificaţia penală. Spre deosebire de A., inculpatul C. a invocat existenţa unui antecontract de vânzare-cumpărare încheiat cu N. (interpusul martorului L.) la 25.07.2007 cu privire la suprafaţa de 500 mp teren, pentru preţul de 50 euro/mp, cuantumul preţului fiind justificat de inculpat prin aceea că i se recunoştea astfel rolul pe care l-a avut în identificarea lotului de pe strada x. Cu toate acestea, inculpatul nu a făcut menţiune de existenţa acestui antecontract la momentul perfectării contractului. Dacă într-adevăr versiunea inculpatului C. ar fi reală, în sensul că martorul L. i-a promis vânzarea suprafeţei de 500 mp teren în schimbul informaţiei furnizate privind disponibilitatea terenului, acesta ar fi folosit antecontractul pentru a intra în posesia terenului la preţul convenit 50 euro/mp şi nu ar fi acceptat ulterior să plătească, la doar 4 luni de la încheierea antecontractului, un preţ de 10 ori mai mare. Aşadar, în condiţiile în care antecontractul ar fi reprezentat voinţa reală a părţilor inculpatul ar fi fost îndreptăţit să-i opună martorului L. forţa juridică a antecontractului, evitând astfel plata unei sume mărite considerabil. În acest sens, s-a remarcat faptul că inculpatul C. avea la îndemână potrivit clauzelor inserate în antecontract trei opţiuni în ipoteza în care martorul L. nu şi-ar fi respectat obligaţia asumată, respectiv: să ceară investirea cu formula executorie în vederea intrării în posesie; să se adreseze instanţei pentru a constata că este proprietarul oricărei suprafeţe de 500 mp la alegerea sa; să solicite suma de 200.000 euro cu titlu de daune, corespunzător unui pact comisoriu de grad IV. Or, în pofida acestor prevederi şi în condiţiile în care preţul ferm al vânzării a fost stabilit la 25.000 euro, inculpatul C. acceptă să încheie contractul de vânzare-cumpărare la preţul stipulat de 250.000 euro (deşi preţul era de 25.000 euro în antecontract), împrejurare neverosimilă şi care vine să întărească acuzaţia privitoare la faptul că preţul nu a fost în realitate achitat.

Pe de altă parte, atât inculpatul C., cât şi martorul L. au evidenţiat caracterul redus al preţului menţionat în antecontract, mult sub valoarea reală, inculpatul justificând aceasta prin faptul că astfel îi era recompensat "pontul" furnizat martorului.

Din punct de vedere economic nu avea justificare dezmembrarea celor două suprafeţe de teren şi vânzarea lor către inculpaţii A. şi C., prin aceasta diminuându-se în mod evident şi valoarea suprafeţei de teren redusă. Un argument probator suplimentar a constat în însăşi modul de împărţire a terenurilor între martorii J. şi L., cele două terenuri transferate la cererea inculpatului B. fiind scăzute din partea ce i-a revenit în final martorului J. Or, dacă cel puţin terenul atribuit inculpatului C. ar fi constituit onorarea unui obligaţii a martorului L. către acesta, nu ar fi avut temei ca martorul J. să suporte în final consecinţele dezmembrării celor două suprafeţe de teren, fiindu-i afectată astfel cota parte ce a format obiectul înţelegerii iniţiale a împărţelii. S-a reţinut că nu poate fi primită ipoteza unei obligaţii (cel puţin morale) a martorului L. faţă de inculpatul C., în condiţiile în care la 11 iulie 2007 Comisia Municipiului Bucureşti validase propunerea înaintată de Subcomisia de aplicare a legilor fondului funciar, la 19 iulie 2007 a avusese loc punerea în posesie, iar antecontractul este încheiat ulterior datei de 25 iulie 2007, moment la care martorul L. îşi valorificase practic dreptul litigios obţinut. Versiunea inculpatului C. este infirmată de martorul L. care relatează faptul că nu a avut vreo discuţie cu inculpatul despre retrocedare, cu toate că s-a întâlnit în 3-4 rânduri cu acesta.

În situaţia mai sus descrisă, singura explicaţie veridică şi logică a unei asemenea conduite, atipică pentru o persoană cu experienţă în piaţa imobiliară şi care desfăşura în mod constant asemenea tranzacţii, este caracterul fictiv al contractelor de vânzare-cumpărare, încheiate concomitent, în data de 13.11.2007, la acelaşi notar (altul decât cei cu care colabora în mod uzual martorul L.), prin care C. şi A. au devenit proprietarii terenurilor respective. În plus, apărarea inculpatei A. privind contactarea sa de către martorul P. şi oferirea terenului spre vânzare, justificat de nevoia de lichidităţi a martorului L., nu are suport probator, în condiţiile în care în perioada similară L. îi acordă martorului J. un împrumut în cuantum de 1.500.000 euro, o sumă de bani de 30 ori mai mare decât suma presupus a fi obţinută din vânzarea terenului către inculpata A. (50.000 euro).

Cercul relaţional dintre inculpatul B. şi inculpaţii A. şi C. este demonstrat în plus şi prin faptul că ulterior intrării în posesia terenurilor, ultimii doi inculpaţi obţin într-un timp rezonabil autorizaţie de construcţie, respectiv urbanizarea terenului, în condiţiile în care martorul L. a precizat că pentru diferenţa de teren rămasă din lotul de pe strada x (9.000 mp) a întâmpinat dificultăţi majore în obţinerea unei autorizaţii de construcţie .

De altfel, declaraţiile martorilor L., J., P. şi O., conform cărora inculpatul B. a fost cel care a indicat cumpărătorii celor 2 terenuri ce fac obiectul prezentei proceduri judiciare sunt credibile din perspectiva faptului că inculpaţii C. şi A., beneficiarii celor două terenuri, sunt din anturajul proprietarului ulterior al terenului dobândit de inculpata A., respectiv K., primul fiind coleg de armată şi asociat într-o firmă, iar inculpata Radu fiind nepoata de verişoară a acestuia.

Martorul O., în declaraţia dată, a arătat că în realitate nu s-a achitat nicio sumă de bani, iar martorii L., J. şi P. au arătat că cele două contracte au avut caracter fictiv, terenurile fiind transferate în contul mitei promise primarului B., la indicaţia acestuia. Totodată, martora W. a arătat că dacă sumele ar fi fost achitate în prezenţa sa ar fi menţionat în mod expres acest lucru în conţinutul contractului.

În drept, faptele inculpatului B. care în perioada 2006-2007, în calitate de primar al Sectorului 2 Bucureşti, a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la denunţătorul J. pentru a facilita procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991, iar după emiterea titlului de proprietate, a primit o suprafaţă totală de teren de 1.500 mp, compusă din două loturi situate pe strada x, care au fost transferate în mod gratuit prin intermediul a două contracte de vânzare-cumpărare fictive către inculpaţii A. şi C., persoane interpuse indicate de acesta, îndeplinesc condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de luare de mita în formă agravată - prev. şi pedepsită conform legislaţiei penale la data judecării faptelor de art. 289 din C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. a) şi lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., iar conform legislaţiei penale la data săvârşirii faptelor prev. şi pedepsită de art. 254 alin. (1) şi (2) din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen., text de lege în baza căruia Înalta Curte urmează să dispună condamnarea.

În drept, faptele inculpatei A. de a oferi ajutorul inculpatului B. să primească cu titlu de mită o suprafaţă de teren şi de a înstrăina la data de 17 decembrie 2008 dreptul de proprietate asupra acestei suprafeţe de 500 mp către martorul K., în schimbul sumei de 4.000.000 euro, teren obţinut prin ajutorul dat inculpatului B. care a pretins şi primit acest teren în vederea urgentării soluţionării unui dosar de retrocedare, cu scopul de a ascunde originea infracţională a bunului obţinut în acest mod, îndeplinesc condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor de complicitate la luare de mita şi spălare de bani prev. si pedepsită conform legislaţiei penale la data judecării faptelor de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 289 din C. pen. rap. şi la art. 6 şi art. 7 lit. a) şi lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 din C. pen., iar conform legislaţiei penale la data săvârşirii faptelor prev. şi pedepsite de art. 26 alin. (1) rap la art. 254 alin. (1) şi (2) din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 5 din C. pen., texte de lege în baza cărora Înalta Curte urmează să dispună condamnarea.

În drept, faptele inculpatului C. de a oferi ajutorul inculpatului B. să primească cu titlu de mită o suprafaţă de teren şi de a înstrăina la data de 06 februarie 2008 dreptul de proprietate asupra acestei suprafeţe de 1.000 mp către martorul AA. cu suma de 1.400.000 euro, teren obţinut prin ajutorul dat inculpatului B. care a pretins şi primit acest teren în vederea urgentării soluţionării unui dosar de retrocedare, cu scopul de a ascunde originea infracţională a bunului, obţinut în acest mod, îndeplinesc condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor de complicitate la luare de mită şi spălare de bani prev. şi pedepsită conform legislaţiei penale la data judecării faptelor de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 289 din C. pen. rap. şi la art. 6 şi art. 7 lit. a) şi lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 din C. pen., iar conform legislaţiei penale la data săvârşirii faptelor prev. şi pedepsite de art. 26 alin. (1) rap. la art. 254 alin. (1) şi (2) din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 5 din C. pen., texte de lege în baza cărora Înalta Curte urmează să dispună condamnarea.

Sub aspectul legii penale mai favorabile, aplicabile inculpaţilor B., A. şi C. se observă şi în situaţia inculpatului E. că aceasta este vechiul C. pen. şi legile speciale, aşa cum erau în vigoare la data săvârşirii faptelor raportat la criteriile mai sus menţionate (vezi secţiunea legea penala mai favorabila pag. 59 din prezenta hotărâre judecătorească) dar în principal cu referire la modalitatea de individualizare a executării pedepsei (posibilitatea suspendării sub supraveghere) şi tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni (dispoziţia din art. 34 lit. b) din C. pen. din 1969 este mai favorabilă prin raportare la noul text al art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen.).

Referitor la prescripţia răspunderii penale invocata în apărarea inculpaţilor B., A. şi C. şi reţinută de prima instanţă cu referire la infracţiunea de luare de mită şi respectiv complicitate la luare de mită, Înalta Curte va proceda la o analiza detaliată a opozabilităţii instituţiei atât sub imperiul vechiul C. pen., cât şi a Noului C. pen.:

Inculpatul B. a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de luare de mită, prev. de 289 din C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă care s-a epuizat la data de 13.11.2007, când au fost încheiate contractele de vânzare cumpărare cu o suprafaţă totală de 1.500 de mp, prin intermediul complicilor A. şi C.

Potrivit legii penale în vigoare la data săvârşirii faptei, limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea de luare de mită săvârşită în modalitatea descrisă în rechizitoriu şi confirmată de Înalta Curte erau de la 3 - 15 ani (art. 254 din C. pen. din 1969 anterior cu luarea în considerare a formei calificate prevăzute de art. 7 din Legea nr. 78/2000 în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012).

Potrivit legii noi, limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de luare de mită săvârşită în modalitatea descrisă în rechizitoriu şi confirmată de Înalta Curte sunt de la 4 ani - 13 ani şi 4 luni, art. 297 din C. pen. cu luarea în considerare a cauzei de agravare prevăzute de art. 7 din Legea nr. 78/2000 în forma modificată prin Legea nr. 187/2012.

Pentru inculpatul B. în raport de ambele reglementări, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de luare de mită este de 10 ani care a început să curgă la data 13.11.2007 (momentul epuizării), termen care nu s-a împlinit, fiind întrerupt la data de 16.01.2016, prin ordonanţa de începere a urmăririi penale, astfel încât în raport de dispoziţiile art. 124 din C. pen. din 1969, prescripţia speciala se va împlini la data de 13.11.2022, iar raport de art. 155 alin. (4) din Noul C. pen. se va împlini la data de 13.11.2027.

În acelaşi mod se calculează termenul de prescripţie şi pentru complicii inculpatului B., respectiv pentru inculpaţii A. şi C., întrucât cauzele de agravare (art. 6 şi 7 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000) generate de calitatea autorului au natura unor circumstanţe reale şi se răsfrâng asupra complicilor.

În cauză, în mod corect procurorul a reţinut în actul de sesizare, cu referire la inculpatul B. că trebuie reţinute agravantele prevăzute de dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. a) şi lit. c) din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 187/2012, care prevăd că "faptele de luare de mită sau trafic de influenţă săvârşite de o persoană care exercită o funcţie de demnitate publică (.), este organ de cercetare penală sau are atribuţii de constatare ori de sancţionare a contravenţiilor (.) se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 289 sau 291 din C. pen., ale cărei limite se majorează cu o treime ".

Funcţia publică este definită la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, ca fiind "ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome ". Se deduce cu uşurinţă şi fără putinţă de tăgadă că funcţia de primar este o funcţie de demnitate publică, aspect de altfel necontestat de nimeni .

Potrivit art. 15 alin. (2) din Ordonanţa nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, "pot fi agenţi constatatori primarii, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne, special abilitaţi, persoanele împuternicite în acest scop de miniştri şi de alţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, de prefecţi, preşedinţi ai consiliilor judeţene, primari, de primarul general al municipiului Bucureşti, precum şi de alte persoane prevăzute în legi speciale ".

În aplicarea acestei norme cu caracter general, prin legi speciale este reglementată atribuţia primarului de a constata şi de a sancţiona contravenţii în materia fondului funciar si nu numai .

Relativ la infracţiunea de spălare de bani, prev. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 din C. pen. reţinută de Înalta Curte faţă de inculpaţii A. şi C., Înalta Curte reţine următoarele:

Inculpata A. a săvârşit infracţiunea de spălare de bani epuizată la data de 17.12. 2008 (a început să curgă termenul de prescripţie), când a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare cu K., termenul de prescripţie a răspunderii penale fiind întrerupt la data de 22.03.2016 (ordonanţa de efectuare în continuare a urmăririi penale).

Termenul de prescripţie de 10 ani, prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969, se împlinea la data 17.12.2018, însă fiind întrerupt la data de 22.03.2016, în raport de dispoziţiile art. 124 din C. pen. din 1969, prescripţia specială se va împlini la data de 17.12.2023.

Potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) lit. c) din Noul C. pen., termenul de prescripţie este de 8 ani, se împlinea la data 17.12.2016, însă fiind întrerupt la data de 22.03.2016, în raport de art. 155 alin. (4) din C. pen. prescripţia specială se împlineşte în data de 17.12.2024.

Pentru inculpatul C., fapta de spălare de bani, prev. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, este consumată la data de 6 februarie 2008 şi epuizată în decembrie 2008 (a început să curgă termenul de prescripţie), când are loc ultima retragere de bani din preţul încasat de la cumpărătorul de bună credinţă, termenul de prescripţie a răspunderii penale fiind întrerupt la data de 22.03.2016 (ordonanţa de efectuare în continuare a urmăririi penale).

Termenul de prescripţie de 10 ani, prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969, se împlinea în decembrie 2018, însă fiind întrerupt la data de 22.03.2016, în raport de dispoziţiile art. 124 din C. pen. din 1969, prescripţia specială se va împlini în decembrie 2023.

Potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) lit. c) din Noul C. pen., termenul de prescripţie este de 8 ani, se împlinea în decembrie 2016, însă fiind întrerupt la data de 22.03.2016, în raport de art. 155 alin. (4) din C. pen., prescripţia specială se împlineşte în decembrie 2024.

Mai mult, aspectul incidenţei unei cauze care împiedică exercitarea acţiunii penale, respectiv prescripţia, a fost analizată încă de la momentul dispunerii arestării preventive a inculpaţilor B., E. şi A., prin încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi din 24.03.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, definitivă prin respingerea contestaţiilor inculpaţilor.

Concret, contrar opiniei primei instanţe, Înalta Curte concluzionează ca faptele de luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită săvârşită de către inculpaţii B., C. şi A. nu sunt prescrise.

În mod greşit instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice faţă de inculpaţii B., C. şi A., având drept consecinţă greşita încetare a procesului penal, ca urmare a prescripţiei răspunderii penale.

Astfel, aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, nu se poate realiza decât cu respectarea Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale prin care s-a constatat că "dispoziţiile art. 5 din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile".

Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, forţa obligatorie ce însoţeşte deciziile Curţii Constituţionale se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, unul dintre considerentele care au stat la baza Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale este cel de la paragraful nr. 48, în care s-au arătat următoarele aspecte relevante pentru prezenta cauză: " Având rolul de garant al drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, Curtea Constituţională nu poate ignora şi alte consecinţe de sorginte constituţională, cum ar fi exigenţele ce ţin de lipsa discriminării infractorului, fie ea, în acest caz, pozitivă, care nu numai că justifică, dar impun aplicarea unui tratament identic. Aceasta presupune că suspecţii/inculpaţii care au comis fapte sub imperiul legii vechi dar care vor fi judecaţi sub imperiul legii noi trebuie să aibă, în funcţie de legea mai favorabilă, o situaţie juridică identică, ori cu cei condamnaţi anterior potrivit legii vechi, ori cu cei ce vor săvârşi infracţiuni potrivit legii noi, nefiind permisă o a treia formă de tratament sancţionator ce combină dispoziţii din ambele coduri. Prin urmare, pentru a satisface cerinţele constituţionale ale art. 16 alin. (1) potrivit cărora "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fară privilegii şi fără discriminări", este interzisă combinarea unor prevederi din două legi succesive diferite, deoarece, în caz contrar, în aplicarea legii penale mai favorabile s-ar crea o discriminare pozitivă cu consecinţa creării unui privilegiu pentru infractorul care este judecat în perioada de tranziţie a legii".

Înalta Curte apreciază că, în conformitate cu decizia general obligatorie a Curţii Constituţionale, mai sus evocată, inculpatului B. nu îi pot fi reţinute decât următoarele două situaţii care trebuie comparate în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile:

Astfel, prima instanţă trebuia să reţină ori infracţiunea de luare de mita în forma existentă la data săvârşirii faptelor, respectiv: luare de mită - prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 ori infracţiunea de luare de mita în forma existentă la data judecării faptelor, respectiv: luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. a) şi lit. c) din Legea nr. 78/2000, ci nicidecum să combine aceste prevederi, operaţiune tehnico-juridica ce a avut ca rezultat crearea unei "lex tertia".

Procedeul instanţei de fond este contrar legii, întrucât, deşi înlătură dispoziţiile art. 7 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000, care se aplică doar formei tip a infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 C. pen., totuşi, la identificarea legii penale mai favorabile, păstrează art. 289 din C. pen.

Având în vedere că funcţiile deţinute de inculpat presupun atribuţii de control conform Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi Legii fondului funciar nr. 18/1991, iar fapta pentru care a fost trimis în judecată are legătură cu modul în care inculpatul exercita aceste atribuţii faţă de membrii subcomisiei de fond funciar, fiind aplicabilă forma agravată a infracţiunii prevăzute de art. 254 din C. pen. din 1969.

Aplicabilitatea deciziei nr. 2/2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală are relevanţă doar din punctul de vedere al calificării complete a faptei la momentul judecării acesteia, respectiv dacă se reţin ambele forme agravate ale infracţiunii prevăzute de legea specială (prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000) sau doar cea referitoare la calitatea de demnitar a inculpatului (prevăzută de art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000), fără a influenţa limitele de pedeapsă şi termenul de prescripţie a răspunderii penale.

De asemenea, art. 289 din C. pen. în vigoare rap. la art. 6 şi 7 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000 (forma ulterioara modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012) are limitele de pedeapsă prevăzute de lege de la 4 ani la 13 ani şi 4 luni închisoare, iar termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 10 ani.

Chiar dacă la momentul săvârşirii faptelor funcţia de demnitate publică nu atrăgea agravarea limitelor de pedeapsă, Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale impune ca aplicarea legii penale mai favorabile să se realizeze fără a combina prevederi din legi succesive, astfel încât reţinerea dispoziţiilor din noul C. pen. impunea instanţei de fond şi aplicarea prevederilor din Legea nr. 78/2000 în forma în vigoare.

Fapta de luare de mită cu care a fost sesizată instanţa constă în acceptarea, pretinderea şi primirea de foloase de către inculpat pentru a urgenta procedurile de retrocedare a unui imobil, prin prisma atribuţiilor care îi reveneau în calitate de primar şi preşedinte al subcomisiei de fond funciar.

Având în vedere că instrumentele în baza căruia primarul putea urgenta lucrările comisiei includeau posibilitatea acestuia de a sancţiona contravenţional membrii comisiei, în baza unei împuterniciri, infracţiunea are legătură cu atribuţiile de agent constatator ale inculpatului.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 78/2000, în vigoare de la 01.02.2014, faptele de luare de mită sau trafic de influenţă, săvârşite de o persoană care exercită o funcţie de demnitate publică sau este organ cu atribuţii de constatare ori de sancţionare a contravenţiilor, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de art. 289 din C. pen. sau art. 291 C. pen., ale cărei limite se majorează cu o treime, adică între 4 ani şi 13 ani şi 4 luni închisoare.

Astfel, de lege lata, prin modificarea art. 7 din Legea nr. 78/2000, legiuitorul a urmărit o agravare de jure a pedepselor pentru persoanele care au aceste calităţi sau atribuţii, argumentat de faptul că legiuitorul are în vedere şi infracţiunea de trafic de influenţă.

Decizia nr. 2/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, este incidentă vechii reglementări, întrucât o altă interpretare ar face inaplicabil art. 7 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000 în actuala reglementare şi nu s-ar putea proba, de exemplu, că un demnitar exercită traficul de influenţă din perspectiva atribuţiei de demnitar sau că s-ar folosi de atribuţiile prevăzute de art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Pe cale de consecinţă, pentru argumentele ce preced, susţinerea apărării în sensul că se impune în principal achitarea inculpaţilor B., A. şi C. pentru toate infracţiunile deduse judecăţii, iar în subsidiar încetarea procesului penal faţă de aceştia, întrucât faptele sunt prescrise, nu sunt primite de către Înalta Curte, întrucât sunt lipsite de fundament faptic şi juridic pentru a se putea dispune în acest sens, apelul formulat de procuror fiind întemeiat cu referire la aceste aspecte, iar apelurile formulate de inculpaţi nefondate.

Scurte lămuriri privind incidenta instituţiei recalificării faptelor:

Potrivit art. 49 din C. proc. pen. (1) Instanţa sesizată cu judecarea unei infracţiuni rămâne competentă a o judeca, chiar dacă, după schimbarea încadrării juridice, infracţiunea este de competenţa instanţei inferioare.

(2) Schimbarea calificării faptei printr-o lege nouă, intervenită în cursul judecării cauzei, nu atrage necompetenţă instanţei, în afară de cazul când prin acea lege s-ar dispune altfel.

Înalta Curte observă ca similar reglementării anterioare (art. 41 din C. proc. pen. din 1968), art. 49 din C. proc. pen. face distincţie între noţiunile de "încadrare juridică" şi "calificare juridică". Încadrarea juridică a faptei este făcută de procuror sau de instanţa de judecată, prin determinarea textului din legea penală care a fost încălcat prin fapta săvârşită. Calificarea juridică a faptei este stabilită de lege, care, descriind conţinutul unei anumite infracţiuni, permite să fie recunoscută această infracţiune în fapta săvârşită în realitatea obiectivă, în speţă având în vedere succesiunea legilor penale.

Având în vedere că starea de fapt expusă în rechizitoriul parchetului corespunde întru totul adevărului, iar încadrarea juridică dată faptelor conform noului C. pen. este un una corecta cu privire la toate infracţiunile şi toţi inculpaţii, Înalta Curte apreciază, după ce a ajuns la concluzia potrivit considerentelor ce preced, că legea penala mai favorabilă în ansamblul ei cu privire la toţi inculpaţii este vechiul C. pen., Legea nr. 78/2000 şi Legea nr. 656/2002 aşa cum erau în vigoare la data săvârşirii faptelor, astfel că se impune recalificarea punctuală a faptelor cu raportare la dispoziţiile în vigoare la data săvârşirii aşa cum a fost încadrată la secţiunea "în drept" pentru fiecare inculpat.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor ce urmează să fie aplicate inculpaţilor:

La stabilirea duratei şi cuantumului pedepselor principale, complementare şi accesorii, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 72 din C. pen. din 1969, complexitatea pericolului social al faptelor deduse judecăţii, elementele obiective şi subiective ce au condus la săvârşirea infracţiunilor, impactul social produs de săvârşirea unor astfel de fapte, poziţia adoptată de inculpaţi pe parcursul procesului penal, personalitatea acestora şi necesităţile procesului de reeducare şi resocializare, astfel încât pedeapsa să-şi poate îndeplini atât funcţia coercitivă, de îndreptare, cât şi cea preventivă, de descurajare a săvârşirii unor fapte similare de către alte persoane.

Individualizarea pedepsei reprezintă una dintre cele mai importante şi sensibile operaţiuni juridice de a cărei acurateţe depinde în mod direct reuşita procesului de îndreptare şi recuperare a inculpaţilor, întrucât aceasta presupune, prin evaluarea gravităţii infracţiunii comise şi a periculozităţii infractorului, determinarea gradului de răspundere penală a inculpaţilor în raport cu care urmează să se stabilească pedeapsa şi modul de executare a acesteia.

Aspectele legate de persoana inculpaţilor, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială pot fi avute la individualizarea pedepsei, în cadrul criteriilor generale de individualizare a pedepsei, cu consecinţa aplicării unei pedepse între minimul şi maximul acesteia, fără însă a fi reţinute drept circumstanţă atenuantă judiciară.

Înalta Curte apreciază că scopul executării pedepsei prevăzut în dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 253/2013 şi Legea nr. 254/2013 este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, iar prin executarea acesteia se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială, judecătorul fiind obligat la stabilirea şi aplicarea pedepselor să ţină seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de alte împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală. Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a comite alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop şi atenţionarea celorlalţi destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat, cât şi scopul mediat al pedepsei. Nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei înţelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârşi noi infracţiuni, ignorându-se valenţele educative şi intimidante ale pedepsei pronunţate faţă de ceilalţi membri ai societăţii. Reeducarea sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri şi deprinderi ale acestuia şi a inocula valenţe comportamentale în strictă concordanţă cu cerinţele de respectare a dispoziţiilor cuprinse în normele de drept penal.

Sancţiunile de drept penal nu pot acţiona eficient decât în măsura în care corespund principiilor fundamentale ale politicii penale şi ale dreptului penal şi dacă sunt guvernate de acestea, iar combaterea efectivă a criminalităţii nu se poate realiza decât printr-o îmbinare echilibrată a intimidării, prin constrângere, cu reeducarea inculpatului.

Înalta Curte, efectuând o proprie analiză a criteriilor de individualizare, în condiţiile art. 72 din C. pen. din 1969 şi raportat la principiile mai sus-expuse, are în vedere modalitatea de săvârşire a infracţiunilor (infracţiuni de corupţie ce reprezintă un flagel al lumii contemporane cu consecinţe nefaste în fundamentul statului de drept), scopul urmărit şi realizat (obţinerea de venituri ilicite într-o modalitate facilă), actele depuse în circumstanţiere la dosar, conduita după săvârşirea infracţiunilor (nerecunoaşterea faptelor), situaţia familială şi socială (persoane bine integrate în societate), nivelul de educaţie (studii superioare), lipsa antecedentelor penale şi, nu în ultimul rând, durata procesului penal şi timpul îndelungat scurs de la data comiterii faptelor deduse judecăţii.

Dispoziţiile legale naţionale instituie obligaţia organelor judiciare de a rezolva/soluţiona cauza penală într-un termen rezonabil, principiu consacrat şi de art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicată, care prevede că părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Prevederile art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv, crearea unui sistem judiciar eficient, capabil să soluţioneze cauzele penale într-un termen rezonabil şi să asigure, la nivelul legislaţiei naţionale, un remediu efectiv persoanelor care consideră că le-a fost cauzată o vătămare în drepturile consacrate prin Convenţie.

Întrucât cunoaşterea caracteristicilor unui infractor prezintă o deosebită importanţă pentru determinarea gradului concret de pericol social al acestuia şi pentru stabilirea unei pedepse eficiente, reţine Înalta Curte că inculpaţii au ales să comită fapte antisociale, deşi au beneficiat de o educaţie adecvată, iar nivelul de inteligenţă şi percepţie este ridicat, aspecte ce ar trebui să confere un gând în plus, o grijă, chibzuinţa unui individ, însă comportamentul acestora relevă un grad de indiferenţă faţă de normele legale şi o lipsă de interes faţă de repercusiunile faptelor ilicite comise.

Înalta Curte reţine că inculpaţii au profitat de autoritatea conferită de funcţiile pe care le deţin pentru a obţine sume uriaşe raportat la veniturile la care erau îndreptăţiţi, ignorând exigenţele de etică pe care le presupune calitatea de funcţionar public.

Faptele apar cu atât mai grave, prin prisma contextului în care au fost săvârşite, respectiv exploatarea cadrului creat de adoptarea legilor proprietăţii. Prin activitatea infracţională a inculpaţilor, intenţia legiuitorului de a repara abuzurile săvârşite în perioada regimului comunist a fost transformată într-o oportunitate de îmbogăţire pentru o categorie de persoane care nu aveau nicio legătură cu cei vizaţi de măsurile reparatorii.

Modul în care inculpaţii şi-au îndeplinit atribuţiile legate de restituirea dreptului de proprietate, generalizat la nivelul administraţiei publice locale, a dus practic la înlăturarea foştilor proprietari dintre beneficiarii legii, având în vedere că un solicitant obişnuit avea şanse reduse de a parcurge cu succes procedura administrativă.

Se reţine că acest gen de fapte a menţinut în realitate spolierea victimelor regimului comunist, dând naştere în schimb unei clase privilegiate formate din funcţionarii publici care aprobau cererile şi alte persoane care aveau o relaţie privilegiată cu politicienii care puteau influenţa deciziile administrative.

Modalitatea conspirată de săvârşire a infracţiunilor, prin tranzacţii disimulate şi implicarea unui număr ridicat de intermediari, care să îngreuneze aflarea adevărului, demonstrează specializarea inculpaţilor şi conturează un grad ridicat de periculozitate socială.

Se observa ca pericolul social concret al faptelor săvârşite de inculpaţi este destul de ridicat, iar pedeapsa aplicată trebuie să confere siguranţă în forţa ocrotitoare a legii, dar şi în exemplul moral, în sensul că o pedeapsă eficientă şi proporţională cu gravitatea faptei descurajează săvârşirea unor asemenea fapte penale.

Înalta Curte, punând în balanţă ansamblul considerentelor expuse anterior, privind săvârşirea faptelor, cu aspectele legate de persoana inculpaţilor, şi-a format convingerea că se impune aplicare unor pedepse orientate spre minimul special, iar ca modalitate de executare, văzând ca sunt îndeplinite condiţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. art. 861 din vechiul C. pen., va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, apreciind că şi în acest fel poate fi imprimată acestora o atitudine corectă, onestă faţă de norma de drept şi regulile elementare de convieţuire socială.

Relativ la masurile asiguratorii dispuse în cauza, măsura confiscării speciale a bunurilor ce au format obiectul infracţiunii de luare de mita ce urmează a fi dispusă şi cu privire la apelul formulat de persoana interesata D.:

Măsurile asigurătorii sunt o consecinţă a presupusei săvârşiri a unei fapte prevăzute de legea penală şi constau în indisponibilizarea temporară a unor bunuri mobile sau imobile prin instituirea unui sechestru asupra lor. Până la dovedirea vinovăţiei în materie penală, indisponibilizarea instituită prin sechestru nu afectează substanţa dreptului avut asupra bunurilor supuse măsurii, întrucât acest lucru se poate realiza numai prin dispozitivul hotărârii care trebuie să cuprindă şi cele hotărâte cu privire la măsurile asigurătorii.

În ceea ce priveşte proporţionalitatea măsurii faţă de scopul urmărit, se constată că judecătorul trebuie să examineze dacă întinderea măsurii asiguratorii este proporţională cu scopul urmărit, respectiv înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale cum este cazul în prezenta speţă.

Înalta Curte apreciază că măsura asiguratorie a sechestrului instituit de parchet, asupra cărora instanţa de fond s-a pronunţat în mod netemeinic în sensul ridicării sunt necesare în continuare pentru evitarea înstrăinării sau sustragerii de la urmărirea bunurilor care vor face obiectul confiscării speciale.

În conformitate cu art. 53 din Constituţia României, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz: pentru apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Potrivit art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că instituirea sechestrului nu este o judecată asupra unei acuzaţii în materie penală în sensul art. 6 din Convenţie, deoarece, atât stabilirea unor drepturi de creanţe ale unor terţi, cât şi confiscarea unor bunuri sunt măsuri ce urmează a fi luate ulterior, în cadrul unor proceduri separate. (Decizia din 18 septembrie 2006, pronunţată în Cauza YY. împotriva Germaniei - Decizia nr. 207 din 31 martie 2018 a Curţii Constituţionale).

Totodată, se reţine că prin decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, Curtea Constituţională a reţinut că "sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancţiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecinţă a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârşite, neavând, aşadar, caracter punitiv, ci eminamente preventiv. De altfel, potrivit art. 107 alin. (3) din C. pen., măsura de siguranţă a confiscării special se pot lua şi în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă."

În substanţă prin apelul declarant, persoana interesata D. a solicitat ridicarea măsurii sechestrului asigurator asupra imobilului din Bucureşti, nr. cadastral x dobândit prin procesul-verbal de punere în posesie nr. x din 16.11.1993 emis de Primăria Comunei Otopeni şi înstrăinat 1/2 prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 29.01.2007, emis de BNP ZZ. către inculpatul C. şi să se instituie sechestrul asigurator pe contravaloarea cotei de 1/2 ce aparţine inculpatului C., valoare ce urmează a fi consemnată la dispoziţia instanţei.

Din modul de redactare al art. 249 din C. proc. pen., Înalta Curte constată, sub un prim aspect, ca regulă generală desprinsă din modul de redactare a textului legal (art. 249 alin. (1) C. proc. pen.) că luarea măsurilor asiguratorii în procesul penal este, în principiu, facultativă, dispunerea acestora fiind lăsată la aprecierea organului judiciar.

Prin excepţie, legiuitorul a înţeles să reglementeze şi situaţii derogatorii de la această regulă, în care luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. O primă astfel de situaţie, cu aplicabilitate generală, este cea prevăzută de art. 249 alin. (7) din C. proc. pen., care statuează asupra caracterului obligatoriu al dispunerii măsurilor asigurătorii în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

O a doua categorie de situaţii derogatorii de la regula anterior enunţată opozabile în prezenta cauza este regăsită în cuprinsul legilor penale speciale, care, în cazul unor infracţiuni anume prevăzute, statuează asupra obligativităţii dispunerii măsurilor asigurătorii, categorie căreia i se subsumează Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (art. 20 consacrând obligativitatea acestui tip de măsuri procesuale în cazul în care s-a săvârşit una din infracţiunile expres şi limitativ prevăzute de legea specială) şi Legea nr. 656/2002 privind spălarea banilor (art. 24 1 prevăzând în mod imperativ că în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune de spălare a banilor, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie).

În acest sens, prin decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2016 a Curţii Constituţionale, analizând (…) şi particularităţile infracţiunilor în cazul cărora este prevăzută excepţia luării obligatorii a măsurilor asigurătorii, Curtea a reţinut că reglementarea acestor excepţii a fost determinată, în mod special, de importanţa relaţiilor sociale ocrotite prin acestea, de caracteristicile elementelor constitutive ale laturii obiective a acestor infracţiuni şi de pericolul social crescut al faptelor incriminate.

Astfel, în conformitate cu prevederile menţionate din legile speciale, organul judiciar nu este ţinut să verifice condiţia de necesitate a respectivei măsuri, care, în acest caz, este prezumată de lege.

Înalta Curte constată că se menţin temeiurile avute în vedere de procuror la luarea măsurilor asigurătorii, că nu au fost date garanţii îndestulătoare şi că în raport de complexitatea cauzei şi gravitatea infracţiunilor pentru care urmează să se dispună condamnarea inculpaţilor trimişi în judecată, ingerinţa asupra dreptului de proprietate este proporţională cu scopul urmărit (confiscarea specială şi achitarea cheltuielilor judiciare).

Raportat la considerentele expuse, apelul formulat de persoana interesată D. se vede a fi nefondat, pretenţiile acestuia putând fi valorificate în accepţiunea Înaltei Curţi, eventual într-o procedură judiciară separată. Nu trebuie făcut abstracţie de faptul că inculpatul C. are posibilitatea să execute benevol măsura de siguranţă a confiscării speciale şi să achite cheltuielile judiciare, situaţie care va lipsi de efect sechestrul judiciar instituit în mod legal şi temeinic asupra apartamentului situat în localitatea Otopeni.

De altfel, Curtea Constituţională în paragraful 23 din Decizia nr. 24 din 20 ianuarie 2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 276 din 12 aprilie 2016, a reţinut că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea unor bunuri mobile şi imobile prin instituirea unui sechestru. Ca efect al instituirii sechestrului, proprietarul acestor bunuri pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini, măsura afectând, aşadar, atributul dispoziţiei juridice şi materiale, pe întreaga durată a procesului penal, până la soluţionarea definitivă a cauzei şi nu aduce atingere substanţei acestuia.

Raportat la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului aferentă art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, Înalta Curte subliniază că, în cauză, vinovăţia inculpaţilor a fost dovedită dincolo de orice dubiu rezonabil, iar procedurile penale s-au derulat cu diligenţă şi celeritate, garantând astfel că ingerinţa în dreptul la proprietate este una proporţională.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 421 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen., va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 139/F din 27 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2016.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală apelată, şi rejudecând:

Va constată că legea penală mai favorabilă în ansamblul ei cu privire la toţi inculpaţii este vechiul C. pen., Legea nr. 78/2000 şi Legea nr. 656/2002 aşa cum erau în vigoare la data săvârşirii faptelor.

Cu privire la inculpatul B.:

Va recalifică fapta pentru care a fost trimis în judecată din infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen. în infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen., aşa cum era în vigoare la data săvârşirii faptelor.

În baza art. art. 254 alin. (1) şi (2) din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen. va condamna pe inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi îi aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) din vechiul C. pen. pe o durată de 5 ani.

Va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 64 lit. a), b), c) din vechiul C. pen. pe durata prev. de art. 71 alin. (2) din vechiul C. pen.

În baza art. 861 din vechiul C. pen., va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului B. pe durata unui termen de încercare de 8 ani, stabilit în condiţiile art. 862 din C. pen. 1969.

În baza art. 863 alin. (1) din vechiul C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acest serviciu, să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.

Va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 din vechiul C. pen., a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (5) din vechiul C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale se va suspendă şi executarea pedepsei accesorii.

Va constată că inculpatul B. a fost reţinut 24 ore de la data de 23.03.2016 şi arestat preventiv în perioada 25.03.2016-15.07.2016.

Cu privire la inculpatul E. va recalifica faptele pentru care a fost trimis în judecată din infracţiunile de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi spălare de bani prev. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. în infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi spălare de bani prev. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 toate cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi art. 33, art. 34 din vechiul C. pen., aşa cum erau în vigoare la data săvârşirii faptelor.

În baza art. 254 alin. (1) din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, va condamna pe inculpatul E. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de luare de mită şi îi aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) din vechiul C. pen. pe o durată de 5 ani.

Va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 64 lit. a), b), c) din vechiul C. pen. pe durata prev. de art. 71 alin. (2) din vechiul C. pen.

În baza art. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, va condamna pe inculpatul E. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de spălare de bani şi îi aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) din vechiul C. pen. pe o durată de 5 ani.

Va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 64 lit. a), b), c) din vechiul C. pen. pe durata prev. de art. 71 alin. (2) din vechiul C. pen.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) din vechiul C. pen., va contopi pedepsele stabilite inculpatului E. în pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) din vechiul C. pen.

În baza art. 861 din vechiul C. pen., va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului E. pe durata unui termen de încercare de 8 ani, stabilit în condiţiile art. 862 din C. pen. 1969.

În baza art. 863 alin. (1) din vechiul C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acest serviciu, să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.

Va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 din vechiul C. pen., a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (5) din vechiul C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.

Va constată că inculpatul E. a fost reţinut 24 ore de la data de 23.03.2016 şi arestat preventiv în perioada 25.03.2016-15.07.2016.

Cu privire la inculpatul A. va recalifica faptele pentru care a fost trimisă în judecată din infracţiunea de complicitate la luare de mită prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi spălare de bani prev. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 toate cu aplicarea art. 5 din C. pen. în infracţiunea de complicitate la luare de mită prev. de art. 26 alin. (1) rap la art. 254 alin. (1) şi (2) din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen. şi spălare de bani prev. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 toate cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi art. 33, art. 34 din vechiul C. pen., aşa cum erau în vigoare la data săvârşirii faptelor.

În baza art. 26 alin. (1) rap art. 254 alin. (1) şi (2) din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, va condamna pe inculpata A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită şi îi aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) din vechiul C. pen. pe o durată de 5 ani.

Va interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 64 lit. a) şi b) din vechiul C. pen. pe durata prev. de art. 71 alin. (2) din vechiul C. pen.

În baza art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, va condamna pe inculpata A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de spălare de bani şi îi aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) din vechiul C. pen. pe o durată de 5 ani.

Va interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 64 lit. a) şi b) din vechiul C. pen. pe durata prev. de art. 71 alin. (2) din vechiul C. pen.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) din vechiul C. pen., va contopi pedepsele stabilite inculpatei A. în pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) din vechiul C. pen.

În baza art. 861 din vechiul C. pen., va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatei A. pe durata unui termen de încercare de 8 ani, stabilit în condiţiile art. 862 din vechiul C. pen.

În baza art. 863 alin. (1) din vechiul C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpata se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acest serviciu, să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.

Va atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 din vechiul C. pen., a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (5) din vechiul C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.

Va constată că inculpata A. a fost reţinută 24 ore de la data de 23.03.2016 şi arestată preventiv, respectiv în arest la domiciliu, în perioada 25.03.2016-15.07.2016.

Cu privire la inculpatul C., va recalifica faptele pentru care a fost trimis în judecată din infracţiunea de complicitate la luare de mită prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi spălare de bani prev. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 toate cu aplicarea art. 5 din C. pen. în infracţiunea de complicitate la luare de mită prev. de art. 26 alin. (1) rap la art. 254 alin. (1) şi (2) din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen. şi spălare de bani prev. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 toate cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi art. 33, art. 34 din vechiul C. pen., aşa cum erau în vigoare la data săvârşirii faptelor.

În baza art. 26 alin. (1) rap art. 254 alin. (1) şi (2) din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, va condamna pe inculpatul C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită şi îi aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) din vechiul C. pen. pe o durată de 5 ani.

Va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 64 lit. a) şi b) din vechiul C. pen. pe durata prev. de art. 71 alin. (2) din vechiul C. pen.

În baza art. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, va condamna pe inculpatul C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de spălare de bani şi îi aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) din vechiul C. pen. pe o durată de 5 ani.

Va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 64 lit. a) şi b) din vechiul C. pen. pe durata prev. de art. 71 alin. (2) din vechiul C. pen.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) din vechiul C. pen., va contopi pedepsele stabilite inculpatului C. în pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) din vechiul C. pen.

În baza art. 861 din vechiul C. pen., va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului C. pe durata unui termen de încercare de 8 ani, stabilit în condiţiile art. 862 din vechiul C. pen.

În baza art. 863 alin. (1) din vechiul C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acest serviciu, să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.

Va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 din vechiul C. pen., a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (5) din vechiul C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.

În temeiul art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 118 alin. (1) lit. e) din vechiul C. pen. va menţine confiscarea specială a sumei de 1.400.000 euro de la inculpatul C., aşa cum a dispus prima instanţă.

În temeiul art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 118 alin. (1) lit. e) din vechiul C. pen., va menţine confiscarea specială a sumei de 400.000 euro de la inculpata A., aşa cum a dispus prima instanţă.

În temeiul art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 118 alin. (1) lit. e) din vechiul C. pen., va dispune confiscarea specială a sumei de 1.560.000 euro de la inculpatul E.

Va menţine măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 09.06.2016, astfel cum a fost modificată prin încheierea din 24.04.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în dosarul x/2016, asupra bunurilor deţinute de inculpatul C. până la concurenţa sumei de 1.400.000 euro, aşa cum a dispus prima instanţă.

Va menţine măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 5.04.2016 asupra terenului în suprafaţă de 1.000 mp (lotul 3) situat în Bucureşti, str. x, identificat cu număr cadastral x, dobândit în final de F.

Va menţine măsura sechestrului asigurător dispus prin ordonanţa din 4.04.2016 asupra bunurilor dobândite de G.: apartamentul nr. x, situat în Bucureşti; garaj nr. x, situat în Bucureşti; garaj nr. y, situat în Bucureşti; apartament y situat în Spania; cota indiviză de 50% dintr-un depozit/garaj situat în Spania.

Va menţine măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 5.04.2016 asupra bunurilor dobândite de H., respectiv produsele financiare deţinute la I. detaliate în cuprinsul ordonanţei, precum şi poprirea sumelor datorate de unitatea bancară corespunzător acestor produse financiare.

Va menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

Va respinge apelurile declarate de inculpaţii A., B. şi C. şi de persoana interesată D. împotriva sentinţei penale nr. 139/F din 27 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2016.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelanţii inculpaţi A., B., E. şi C. la plata sumei de câte 17.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare aferente întregului proces penal, apelantul persoana interesată D. la plata sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare şi inculpatul intimat E. la plata sumei de 17.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare aferente întregului proces penal.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii A., B., E. şi C., în cuantum de cate 300 RON, rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 139/F din 27 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2016.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată, şi rejudecând:

Constată că legea penală mai favorabilă în ansamblul ei cu privire la toţi inculpaţii este vechiul C. pen., Legea nr. 78/2000 şi Legea nr. 656/2002 aşa cum erau în vigoare la data săvârşirii faptelor.

Cu privire la inculpatul B.:

Recalifică fapta pentru care a fost trimis în judecată din infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen. în infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen., aşa cum era în vigoare la data săvârşirii faptelor.

În baza art. art. 254 alin. (1) şi (2) din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen. condamnă pe inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi îi aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) din vechiul C. pen. pe o durată de 5 ani.

Interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 64 lit. a), b), c) din vechiul C. pen. pe durata prev. de art. 71 alin. (2) din vechiul C. pen.

În baza art. 861 din vechiul C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului B. pe durata unui termen de încercare de 8 ani, stabilit în condiţiile art. 862 din C. pen. 1969.

În baza art. 863 alin. (1) din vechiul C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acest serviciu,

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 din vechiul C. pen., a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (5) din vechiul C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.

Constată că inculpatul B. a fost reţinut 24 ore de la data de 23.03.2016 şi arestat preventiv în perioada 25.03.2016-15.07.2016.

Cu privire la inculpatul E.:

Recalifică faptele pentru care a fost trimis în judecată din infracţiunile de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi spălare de bani prev. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. în infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi spălare de bani prev. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 toate cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi art. 33, art. 34 din vechiul C. pen., aşa cum erau în vigoare la data săvârşirii faptelor.

În baza art. 254 alin. (1) din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 condamnă pe inculpatul E. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de luare de mită şi îi aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) din vechiul C. pen. pe o durată de 5 ani.

Interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 64 lit. a), b), c) din vechiul C. pen. pe durata prev. de art. 71 alin. (2) din vechiul C. pen.

În baza art. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 condamnă pe inculpatul E. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de spălare de bani şi îi aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) din vechiul C. pen. pe o durată de 5 ani.

Interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 64 lit. a), b), c) din vechiul C. pen. pe durata prev. de art. 71 alin. (2) din vechiul C. pen.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) din vechiul C. pen. contopeşte pedepsele stabilite inculpatului E. în pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) din vechiul C. pen.

În baza art. 861 din vechiul C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului E. pe durata unui termen de încercare de 8 ani, stabilit în condiţiile art. 862 din C. pen. 1969.

În baza art. 863 alin. (1) din vechiul C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acest serviciu,

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 din vechiul C. pen., a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (5) din vechiul C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.

Constată că inculpatul E. a fost reţinut 24 ore de la data de 23.03.2016 şi arestat preventiv în perioada 25.03.2016-15.07.2016.

Cu privire la inculpatul A.:

Recalifică faptele pentru care a fost trimisă în judecată din infracţiunea de complicitate la luare de mită prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi spălare de bani prev. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 toate cu aplicarea art. 5 din C. pen. în infracţiunea de complicitate la luare de mită prev. de art. 26 alin. (1) rap la art. 254 alin. (1) şi (2) din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen. şi spălare de bani prev. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 toate cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi art. 33, art. 34 din vechiul C. pen., aşa cum erau în vigoare la data săvârşirii faptelor.

În baza art. 26 alin. (1) rap art. 254 alin. (1) şi (2) din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 condamnă pe inculpata A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită şi îi aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) din vechiul C. pen. pe o durată de 5 ani.

Interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 64 lit. a) şi b) din vechiul C. pen. pe durata prev. de art. 71 alin. (2) din vechiul C. pen.

În baza art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 condamnă pe inculpata A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de spălare de bani şi îi aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) din vechiul C. pen. pe o durată de 5 ani.

Interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 64 lit. a) şi b) din vechiul C. pen. pe durata prev. de art. 71 alin. (2) din vechiul C. pen.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) din vechiul C. pen. contopeşte pedepsele stabilite inculpatei A. în pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) din vechiul C. pen.

În baza art. 861 din vechiul C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatei A. pe durata unui termen de încercare de 8 ani, stabilit în condiţiile art. 862 din vechiul C. pen.

În baza art. 863 alin. (1) din vechiul C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpata se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acest serviciu,

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.

Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 din vechiul C. pen., a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (5) din vechiul C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.

Constată că inculpata A. a fost reţinută 24 ore de la data de 23.03.2016 şi arestată preventiv, respectiv în arest la domiciliu, în perioada 25.03.2016-15.07.2016.

Cu privire la inculpatul C.:

Recalifică faptele pentru care a fost trimis în judecată din infracţiunea de complicitate la luare de mită prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi spălare de bani prev. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 toate cu aplicarea art. 5 din C. pen. în infracţiunea de complicitate la luare de mită prev. de art. 26 alin. (1) rap la art. 254 alin. (1) şi (2) din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen. şi spălare de bani prev. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 toate cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi art. 33, art. 34 din vechiul C. pen., aşa cum erau în vigoare la data săvârşirii faptelor.

În baza art. 26 alin. (1) rap art. 254 alin. (1) şi (2) din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 condamnă pe inculpatul C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită şi îi aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) din vechiul C. pen. pe o durată de 5 ani.

Interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 64 lit. a) şi b) din vechiul C. pen. pe durata prev. de art. 71 alin. (2) din vechiul C. pen.

În baza art. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 condamnă pe inculpatul C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de spălare de bani şi îi aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) din vechiul C. pen. pe o durată de 5 ani.

Interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 64 lit. a) şi b) din vechiul C. pen. pe durata prev. de art. 71 alin. (2) din vechiul C. pen.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) din vechiul C. pen. contopeşte pedepsele stabilite inculpatului C. în pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) din vechiul C. pen.

În baza art. 861 din vechiul C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului C. pe durata unui termen de încercare de 8 ani, stabilit în condiţiile art. 862 din vechiul C. pen.

În baza art. 863 alin. (1) din vechiul C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acest serviciu,

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 din vechiul C. pen., a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (5) din vechiul C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.

În temeiul art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 118 alin. (1) lit. e) din vechiul C. pen. menţine confiscarea specială a sumei de 1.400.000 euro de la inculpatul C., aşa cum a dispus prima instanţă.

În temeiul art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 118 alin. (1) lit. e) din vechiul C. pen. menţine confiscarea specială a sumei de 400.000 euro de la inculpata A., aşa cum a dispus prima instanţă.

În temeiul art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 118 alin. (1) lit. e) din vechiul C. pen. dispune confiscarea specială a sumei de 1.560.000 euro de la inculpatul E.

Menţine măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 09.06.2016, astfel cum a fost modificată prin încheierea din 24.04.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în dosarul x/2016, asupra bunurilor deţinute de inculpatul C. până la concurenţa sumei de 1.400.000 euro, aşa cum a dispus prima instanţă.

Menţine măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 5.04.2016 asupra terenului în suprafaţă de 1.000 mp (lotul 3) situat în Bucureşti, str. x, identificat cu număr cadastral x, dobândit în final de F.

Menţine măsura sechestrului asigurător dispus prin ordonanţa din 4.04.2016 asupra bunurilor dobândite de G.: apartamentul nr. x; garaj nr. x, situat în Bucureşti; garaj nr. y, situat în Bucureşti; apartament y situat în Spania; cota indiviză de 50% dintr-un depozit/garaj situat în Spania.

Menţine măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 5.04.2016 asupra bunurilor dobândite de H., respectiv produsele financiare deţinute la I. detaliate în cuprinsul ordonanţei, precum şi poprirea sumelor datorate de unitatea bancară corespunzător acestor produse financiare.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

Respinge apelurile declarate de inculpaţii A., B. şi C. şi de persoana interesată D. împotriva sentinţei penale nr. 139/F din 27 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2016.

Obligă apelanţii inculpaţi A., B., E. şi C. la plata sumei de câte 17.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare aferente întregului proces penal.

Obligă apelantul persoana interesată D. la plata sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Obligă inculpatul intimat E. la plata sumei de 17.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare aferente întregului proces penal.

Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii A., B., E. şi C., în cuantum de cate 300 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2021.

 

 

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

ÎNCHEIERE

 

Şedinţa din camera de consiliu din data de 15 aprilie 2021

S-a luat în examinare, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta deciziei nr. 114/A din data de 13 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul E.

Completul de judecată a fost compus în conformitate cu dispoziţiile art. 111 alin. 6 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti din 17.12.2015.

Fără chemarea părţilor, conform art. 278 alin. 2 din Codul de procedură penală.

ÎNALTA CURTE:

Deliberând asupra îndreptării îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta deciziei nr. 114/A din data de 13 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul E., constată următoarele:

La data de 13 aprilie 2021, a fost pronunţată, în dosarul nr. x, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie decizia penală nr. 114/A din data de 13 aprilie 2021. Ulterior pronunţării şi comunicării minutei, s-a constatat că, din eroare, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul E. s-a menţionat la alin. 6 "În baza art. 33 alin. 1 lit. a, art. 34 alin. 1 lit. b şi art. 35 alin. 3 din Vechiul Cod penal contopeşte pedepsele stabilite inculpatului E. în pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b din Vechiul Cod penal.", în loc de "În baza art. 33 alin. 1 lit. a, art. 34 alin. 1 lit. b şi art. 35 alin. 3 din Vechiul Cod penal contopeşte pedepsele stabilite inculpatului E. în pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b şi c din Vechiul Cod penal.

Potrivit art. 278 alin. 1 Cod procedură penală, erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuşi organul de urmărire penală, de judecătorul de drepturi şi libertăţi sau de cameră preliminară ori de instanţa care a întocmit actul, la cererea celui interesat ori din oficiu, iar potrivit dispoziţiilor alin. 3 al aceluiaşi articol, despre îndreptarea efectuată organul judiciar întocmeşte, după caz, un proces-verbal sau o încheiere, făcându-se menţiune şi la sfârşitul actului corectat.

Examinând, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta deciziei nr. 114/A din data de 13 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul E., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, având în vedere că nu s-a menţionat art. 64 lit. a, b şi c din Vechiul Cod penal, respectiv, "În baza art. 33 alin. 1 lit. a, art. 34 alin. 1 lit. b şi art. 35 alin. 3 din Vechiul Cod penal contopeşte pedepsele stabilite inculpatului E. în pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b şi c din Vechiul Cod penal."

Pentru aceste motive, în temeiul art. 278 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură penală;

DISPUNE:

Îndreaptă eroarea materială strecurată în minuta deciziei nr. 114/A din data de 13 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul E., în sensul că la alin. 6 în loc de "În baza art. 33 alin. 1 lit. a, art. 34 alin. 1 lit. b şi art. 35 alin. 3 din Vechiul Cod penal contopeşte pedepsele stabilite inculpatului E. în pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b din Vechiul Cod penal.", se va menţiona "În baza art. 33 alin. 1 lit. a, art. 34 alin. 1 lit. b şi art. 35 alin. 3 din Vechiul Cod penal contopeşte pedepsele stabilite inculpatului E. în pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b şi c din Vechiul Cod penal.

Prezenta face parte integrantă din minuta deciziei nr. 114/A din data de 13 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, azi, 15 aprilie 2021.

 

 

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

ÎNCHEIERE

 

Şedinţa din camera de consiliu din data de 27 aprilie 2021

Completul compus din:

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie - a fost reprezentat de procuror AAA.

Pe rol soluţionarea cererii formulate de inculpatul E. privind îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta deciziei nr. 114/A din data de 13 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x.

În cauză s-a dispus chemarea părţilor, conform art. 278 alin. 2 din Codul de procedură penală.

La apelul nominal, făcut în şedinţa din camera de consiliu, a răspuns inculpatul E. asistat de apărător ales, avocat BBB.

S-a făcut referatul cauzei de către magistratul asistent, după care:

Apărătorul ales al inculpatului E. a solicitat admiterea cererii şi îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta deciziei nr. 114/A din 13 aprilie 2021, în sensul dispunerii confiscării speciale a sumei de 1.560.000 euro, în loc de 1.877.750 euro.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea cererii formulată de inculpatul E., fiind o eroare materială şi dispunerea confiscării sumei de 1.560.000 euro, în loc de 1.877.750 euro.

ÎNALTA CURTE:

Deliberând asupra cererii formulate de E. de îndreptare a erorii materiale strecurate în minuta deciziei nr. 114/A din data de 13 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x, constată următoarele:

La data de 21 aprilie 2021, inculpatul E., în temeiul art. 278 din Codul de procedură penală, a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul minutei nr. 114/A din 13 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x, în sensul că în loc de în temeiul art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 118 alin. 1 lit. e din Vechiul Cod penal dispune confiscarea specială a sumei de 1.560.000 euro de la inculpatul E. ", s-a consemnat din eroare "În temeiul art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 118 alin. 1 lit. e din Vechiul Cod penal dispune confiscarea specială a sumei de 1.877.750 euro de la inculpatul E."

Potrivit art. 278 alin. 1 Cod procedură penală, erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuşi organul de urmărire penală, de judecătorul de drepturi şi libertăţi sau de cameră preliminară ori de instanţa care a întocmit actul, la cererea celui interesat ori din oficiu, iar potrivit dispoziţiilor alin. 3 al aceluiaşi articol, despre îndreptarea efectuată organul judiciar întocmeşte, după caz, un proces-verbal sau o încheiere, făcându-se menţiune şi la sfârşitul actului corectat.

Examinând cererea formulată de inculpatul E. de îndreptare a erorii materiale strecurate în minuta deciziei nr. 114/A din data de 13 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, având în vedere că din eroare s-a consemnat la pagina 5 alin. 9, suma de 1.877.750 euro în loc de 1.560.000 euro, respectiv în loc de "În temeiul art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 118 alin. 1 lit. e din Vechiul Cod penal dispune confiscarea specială a sumei de 1.877.750 euro de la inculpatul E. ", se va menţiona "În temeiul art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 118 alin. 1 lit. e din Vechiul Cod penal dispune confiscarea specială a sumei de 1.560.000 euro de la inculpatul E."

Pentru aceste motive, în temeiul art. 278 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură penală;

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite cererea formulată de inculpatul E.

Îndreaptă eroarea materială strecurată în minuta deciziei nr. 114/A din data de 13 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul E. în sensul că la pagina 5 alin. 9 în loc de "În temeiul art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 118 alin. 1 lit. e din Vechiul Cod penal dispune confiscarea specială a sumei de 1.877.750 euro de la inculpatul E. ", se va menţiona "În temeiul art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 118 alin. 1 lit. e din Vechiul Cod penal dispune confiscarea specială a sumei de 1.560.000 euro de la inculpatul E."

Prezenta face parte integrantă din minuta deciziei nr. 114/A din data de 13 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, azi, 27 aprilie 2021.