Ședințe de judecată: Iulie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 1367/2021

Decizia nr. 1367

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2021

Deliberând, asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin decizia nr. 157 din 28 ianuarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost respins, ca tardiv, recursul declarat de petenta A. încheierii din 22 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a "executării silite în dosarul execuţional nr. x/2017".

În motivare, instanţa de recurs a reţinut că, din actele şi lucrările dosarului, reiese că termenul de 48 de ore de la pronunţare, prevăzut de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 pentru exercitarea căii de atac a recursului, s-a împlinit la data de 24 octombrie 2020, iar recursul a fost înregistrat la 29 octombrie 2020 (astfel cum reiese din data menţionată pe ştampila Curţii de Apel Oradea de înregistrare a căii de atac), cu mult după împlinirea termenului legal de declarare a căii de atac.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare contestatoarea A..

În motivarea contestaţiei în anulare, neîntemeiată în drept, contestatoarea a solicitat repunerea în termenul de recurs împotriva deciziei nr. 157 din 28 ianuarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, susţinând că nu a putut formula şi depune recursul în termenul legal, întrucât a fost evacuată din locuinţa conjugală prin executarea silită nelegală dispusă în dosarul nr. x/2017.

Contestaţia în anulare a fost comunicată intimatei, care nu a depus întâmpinare.

Examinând prezenta contestaţie în anulare, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, se reţine că cererea formulată de petenta A. a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 19 martie 2021, sub nr. x/2021, şi, desi nu a fost încadrată în drept, a fost calificată la momentul înregistrării dosarului ca fiind "contestaţie în anulare", sens în care va fi analizată ca atare, având în vedere şi poziţia procesuală exprimată de contestatoare în şedinţa publică din 16 iunie 2021.

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, ce poate fi promovată numai pentru motivele limitativ prevăzute de lege, care sunt de strictă interpretare.

Pe această cale nu pot fi puse în discuţie probleme de fond ori săvârşirea unor greşeli de judecată, oricare ar fi natura lor.

Analizând cererea dedusă judecăţii din perspectiva art. 503 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează contestaţia în anulare obişnuită, şi care dispune în sensul că:

"Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata", Înalta Curte reţine că această normă legală sancţionează judecarea unei cauze cu încălcarea obligaţiei imperative vizând citarea părţilor, instituită prin art. 153 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care "instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel."

Or, în speţă, se constată că, la termenul din data de 28 ianuarie 2021 la care a avut loc judecata recursului şi când instanţa a invocat, din oficiu, excepţia tardivităţii căii de atac, constestatoarea a fost prezentă personal, astfel că orice eventuală lipsă de procedură s-a acoperit în condiţiile art. 160 C. proc. civ., întrucât partea nu a cerut amânarea procesului şi nici nu a invocat neregularitatea la termenul la care a fost prezentă.

Ceea ce a criticat recurenta la termenul din 28 ianuarie 2021 a fost faptul necomunicării încheierii din 22 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, însă, se reţine că în situaţia exercitării recursului împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare sunt aplicabile dispoziţiile speciale ale art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, derogatorii de la dreptul comun, care prevăd că recursul se exercită în termen de 48 ore de la pronunţare, fiind fără relevanţă data comunicării încheierii.

Analizând prezenta cale de atac din perspectiva art. 503 alin. (2) pct. 1-4 C. proc. civ., care reglementează contestaţia în anulare specială, se reţine că nici aceste dispoziţii nu sunt incidente în cauză.

Astfel, motivul privitor la necompetenţă, prevăzut la art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. se referă exclusiv la necompetenţa instanţei care a pronunţat hotărârea care se atacă, textul precizând expres ca necompetenţa instanţei care a pronunţat hotărârea contestată să fi fost absolută şi excepţia de necompetenţă să fi fost invocată în faţa acelei instanţe, iar instanţa să fi omis a se pronunţa asupra ei.

Or, în cauză, se reţine că, în faţa instanţei de recurs, nu a fost invocată excepţia necompetenţei absolute a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, astfel cum impun dispoziţiile legale anterior redate.

Din actele dosarului rezultă că în calea de atac a recursului a fost invocată doar excepţia tardivităţii recursului, de către instanţă, excepţie care a fost admisă, iar recursul a fost respins în consecinţă.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., dispoziţiile legale prevăd că hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Erorile materiale la care se referă norma procedurală anterior menţionată vizează aspecte formale ale judecăţii, care trebuie să fie evidente şi săvârşite de instanţă ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale din dosarul cauzei, iar pentru verificarea acestor situaţii nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, deoarece contestaţia în anulare este o cale de atac de retractare, şi nu de reformare a unei decizii definitive, ceea ce înseamnă că nu poate fi formulată pentru a provoca rejudecarea cauzei pe fondul său, respectiv pentru a repune în discuţie nelegalitatea hotărârii, ca urmare a invocării unor greşeli materiale care, în fapt, vizează pretinse greşeli de judecată relative la dezlegarea dată de instanţă cererii de recurs.

În cadrul contestaţiei în anulare, contestatoarea nu a indicat care sunt greşelile materiale, în sensul prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., ci s-a referit doar la faptul că nu a putut formula recursul în termenul legal, întrucât a fost evacuată din locuinţă prin executare silită, solicitând repunerea în termenul de recurs.

Înalta Curte reţine că, în calea de atac a recursului, astfel cum rezultă din actele dosarului, recurenta nu a formulat cerere de repunere în termenul de recurs, astfel că formularea unei astfel de cereri în cadrului contestaţiei în anulare este inadmisibilă, având în vedere dispoziţiile art. 186 alin. (3) C. proc. civ., care statuează că "cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

Referitor la motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., în raport de formularea clară a acestui text, rezultă că această cale extraordinară de atac nu este admisibilă decât în cazul în care instanţa de recurs, respingând în totalitate sau admiţând în parte recursul, a omis analizarea unui motiv de recurs ce ar fi putut conduce la admiterea în tot a acestuia, iar nu şi atunci când instanţa a respins recursul în temeiul unei excepţii procesuale, cum este în cauza dedusă judecăţii, deoarece numai în cazul analizei pe fond a recursului este posibil să se omită analizarea unui motiv de recurs.

Or, având în vedere că, în cauză, recursul a fost respins, ca tardiv, urmare a admiterii excepţiei tardivităţii, invocată din oficiu, se constată că nici motivul de contestatie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. nu este incident în speţă.

De asemenea, Înalta Curte reţine că nici motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., nu este incident în cauză, deoarece acest text de lege are în vedere situaţia în care instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză, or, în speţă, instanţa a fost învestită cu soluţionarea unui singur recurs, şi anume cel formulat de petenta A. împotriva încheierii din 22 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 508 C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 157 din 28 ianuarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 157 din 28 ianuarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2021.