Şedinţa publică din data de 16 iunie 2021
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, la data de 26 august 2020, sub nr. x/2020, contestatorii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava au formulat, în contradictoriu cu intimata A., contestaţie la executare împotriva executării silite începute de BEJ B. în dosarul nr. x/2019, a somaţiei din 31 iulie 2020, a încheierii nr. 2 din 31 iulie 2020, a tuturor actelor de executare emise în dosar şi a încheierii nr. 2696/CS/2020 din 05 martie 2020, pronunţată de Judecătoria Iaşi, solicitând şi suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare.
În drept, contestatorii au invocat dispoziţiile art. 712 C. proc. civ.
La data de 03 noiembrie 2020, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat solicitând respingerea contestaţiei la executare, invocând, totodată, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 379 din 20 ianuarie 2021, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia a II a civilă, a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată, prin întâmpinare, şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare, în favoarea Judecătoriei Iaşi.
În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ. şi a art. 651 alin. (1) din acelaşi cod, conform cărora contestaţia la executare este de competenţa instanţei de executare, respectiv a judecătoriei de la domiciliul/sediul debitorului, având în vedere că, în raport de particularitatea situaţiei de fapt, în care procedura de executare silită a fost demarată simultan şi unitar împotriva tuturor debitorilor obligaţi prin titlurile executorii la îndeplinirea aceleiaşi obligaţii de plată a drepturilor salariale, în temeiul unei încheieri de încuviinţare a executării silite unice, determinarea instanţei de executare se face, în lipsa unor dispoziţii legale speciale şi derogatorii în materia executării silite, în completarea aspectelor nereglementate în Cartea a V-a a C. proc. civ., potrivit dreptului comun, dispoziţii reglementate în Cartea I a actului normativ, în măsura în care acestea din urmă nu contravin celei dintâi.
Astfel, această instanţă a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 112 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care în cazul în care cererea priveşte mai mulţi pârâţi, se introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia, iar alegerea dintre instanţele deopotrivă competente aparţine reclamantului, conform art. 116 C. proc. civ. şi, transpunând aceste norme de competenţă în materia executării silite, în ipoteza precum cea din prezenta cauză, în care prin titlul executoriu a fost instituită o obligaţie unică în sarcina mai multor debitori, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., a apreciat că, în materia executării silite, poate fi instanţă de executare, instanţa în a cărei circumscripţie teritorială se află domiciliul sau sediul oricărui debitor obligat prin titlul executoriu, iar determinarea acestei instanţe se realizează, în concret, în funcţie de modalitatea în care organul de executare, la solicitarea creditorului, înţelege să îşi exercite dreptul de opţiune în raport de instanţele deopotrivă competente, prin înregistrarea cererii de încuviinţare a executării silite pe rolul uneia dintre aceste instanţe.
De asemenea, instanţa a avut în vedere şi calitatea creditorului de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, instanţa a apreciat că sunt incidente şi dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad din circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea; totodată, potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (3) C. proc. civ. dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciar şi grefierilor.
Raportând dispoziţiile legale anterior redate la circumstanţele prezentei cauze, instanţa a reţinut că opţiunea rezultând din dispoziţiile art. 112 alin. (1) corelate cu cele ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ. a fost manifestată, cererea de încuviinţare a executării silite fiind admisă de Judecătoria Iaşi, în circumscripţia căreia se află sediul unuia dintre cei trei debitori.
Concluzionând, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată prin întâmpinare, întrucât instanţa de executare este Judecătoria Iaşi, făcând, totodată, referire, la o serie de hotărâri judecătoreşti pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în această materie.
Învestită prin declinare, Judecătoria Iaşi, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 3944/2021 din 07 aprilie 2021, a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că, potrivit art. 651 şi art. 712 alin. (1) C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti este instanţa de executare, în a cărei circumscripţie se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nu îşi putea declina competenţa.
S-a mai arătat că potrivit art. 714 alin. (2) din C. proc. civ., instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare poate fi alta decât instanţa de executare, care a pronunţat încuviinţarea executării silite, acest text instituind o normă de competenţă teritorială absolută, dar totodată alternativă, în temeiul căreia contestatorul are dreptul de a sesiza fie instanţa de executare care a încuviinţat executarea silită, de la sediul debitorului, fie instanţa de la locul situării imobilului urmărit silit.
Prin urmare, instanţa a apreciat că Judecătoria Sectorului 5 nu putea declina competenţa către Judecătoria Iaşi, în considerarea faptului că această din urmă instanţă a încuviinţat executarea silită, deoarece acest aspect nu exclude competenţa Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti în soluţionarea contestaţiei la executare.
Mai mult, nici dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ., aplicate contestaţiei la executare de faţă, nu excludeau competenţa Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti în soluţionarea acesteia, deoarece calitatea de reclamant-contestator o deţine Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar pârât-intimat este un procuror care desfăşoară activitatea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, norma de competenţă în materie de executare silită fiind edictată în favoarea debitorului urmărit, nu a creditorului.
În atare condiţii, instanţa a conchis că sesizarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti s-a făcut, în mod legal, de către contestatoarea Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul cauzei de faţă îl reprezintă contestaţia la executare formulată de contestatorii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, în contradictoriu cu intimata A., împotriva executării silite începute de BEJ B. în dosarul nr. x/2019, solicitând anularea somaţiei din 31 iulie 2020, a încheierii nr. 2 din 31 iulie 2020, a tuturor actelor de executare emise în dosar şi a încheierii nr. 2696/CS/2020 din 05 martie 2020, pronunţată de Judecătoria Iaşi, precum şi suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare.
Sub aspectul determinării competenţei teritoriale în funcţie de obiectul cererii de chemare în judecată, sunt aplicabile dispoziţiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) şi (3) din acelaşi cod.
Potrivit dispoziţiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare.
Conform art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că instanţa de executare soluţionează contestaţiile la executare, precum şi orice alt incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.
Prin raportare la normele legale enunţate, Înalta Curte reţine că instanţele deopotrivă competente să soluţioneze contestaţia la executare sunt cele de la sediul debitorilor Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, instituţii în sarcina cărora a fost stabilită obligaţia de plată a drepturilor salariale prin titlurile executorii.
Însă, în absenţa unui text de lege special care să reglementeze modalitatea de determinare a instanţei de executare în caz de pluralitate de debitori cu sedii diferite, sunt aplicabile, prin analogie, dispoziţiile art. 112 şi art. 116 C. proc. civ., creditorul, cu ocazia sesizării organului de executare având alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.
Analizând cuprinsul titlurilor executorii în baza cărora se efectuează executarea silită, se constată că intimata-creditoare A. are calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, iar printre debitori se numără şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
Acest aspect atrage incidenţa art. 127 C. proc. civ., conform căruia, "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii." Aceste dispoziţii sunt aplicabile şi în cazul cererii introduse împotriva unui procuror, astfel cum reiese din alin. (3) al art. 127, conform cărora "Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."
În speţă, în ceea ce priveşte Judecătoria Suceava, în a cărei circumscripţie se afla, la data sesizării organului de executare, sediul unuia dintre debitori, se reţine că petenţii au înţeles să se prevaleze de prevederile art. 127 C. proc. civ., alegând să sesizeze una dintre instanţele de la sediul celorlalţi debitori, deopotrivă competente, potrivit art. 112 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, pentru soluţionarea contestaţiei la executare, au învestit Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în a cărei rază teritorială se află sediul contestatorului-debitor Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Împrejurarea că Judecătoria Iaşi a pronunţat încheierea de încuviinţare a executării silite nr. 2696/CS din 05 martie 2020, nu este de natură să atragă, în mod automat, competenţa acestei instanţe în soluţionarea contestaţiei la executare, întrucât, în cazul pluralităţii de debitori, în vederea stabilirii instanţei de executare urmează a se da prevalenţă dispoziţiilor speciale în materie, respectiv art. 651 alin. (1) C. proc. civ. şi doar în măsura în care niciuna din judecătoriile de la sediul debitorilor nu poate soluţiona cauza din pricina interdicţiilor instituite de art. 127 C. proc. civ., devine aplicabilă această din urmă dispoziţie. Art. 651 C. proc. civ. impune ca verificarea competenţei să se raporteze la sediul debitorului, iar nu la alte repere care excedează condiţiilor impuse de această normă, astfel că pronunţarea încheierii prin care s-a încuviinţat executarea silită nu poate atrage, în situaţia de faţă, competenţa aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea contestaţiei la executare.
De altfel, potrivit art. 666 alin. (6) C. proc. civ., încheierea prin care s-a dispus încuviinţarea executării silite poate fi supusă controlului instanţei de executare pe calea unei contestaţii la executare, deci inclusiv prin prisma stabilirii instanţei de executare competente.
Cum normele de competenţă ce vizează soluţionarea contestaţiei la executare sunt de ordine publică, Înalta Curte constată că instanţa de executare competentă să soluţioneze contestaţia la executare, în aplicarea dispoziţiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ., este Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, aceasta fiind instanţa de executare în a cărei rază teritorială se află sediul debitorului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 din C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulate de contestatorii Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în contradictoriu cu intimata A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a contestatiei la executare formulate de contestatorii Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în contradictoriu cu intimata A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iunie 2021.