Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021
Asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată la 17 ianuarie 2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie sub nr. x/2020, revizuenta A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1462A din 13 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
2. Decizia Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie
Prin decizia nr. 796 A din 21 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 1462 A din 13 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatele Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăria Sectorului 3 Bucureşti.
3. Calea de atac exercitată în cauză
La 24 septembrie 2021, împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, revizuenta A. a declarat recurs.
În cuprinsul memoriului de recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 509 alin. (1), pct. 1, art. 509 pct. 5 şi art. 488 C. proc. civ., revizuenta a arătat că neadministrarea unor probe, respingerea pretenţiilor în temeiul unor excepţii procesuale, precum şi neanalizarea îndeplinirii unor condiţii ce decurg din dispoziţiile legale invocate de reclamantă ca temei juridic, constituie o încălcare a principiului disponibilităţii în sensul dispoziţiilor art. 509 alin. (1), pct. 1 C. proc. civ., iar acest motiv de revizuire este admisibil.
Referitor la considerentele pentru care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins cererea de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 pct. 5 C. proc. civ., arată că sunt îndeplinite condiţiile textului legal menţionat având în vedere că a fost invocat de revizuentă un înscris, acesta fiind probant prin el însuşi, a fost descoperit după pronunţarea hotărârii şi a fost prezentat de revizuentă, nu procurat la solicitarea instanţei.
Susţine că, în mod neîntemeiat, curtea de apel a apreciat că nu a fost îndeplinită cerinţa imposibilităţii de prezentare din culpa părţii adverse sau a unui caz fortuit şi a reţinut că declaraţiile de martori nu pot fi încadrate în categoria înscrisurilor, ajungând la concluzia că mijloacele de probă invocate de revizuentă şi prezentate drept înscrisuri noi nu pot primi o astfel de calificare din perspectiva art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
4. Procedura de filtru
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a înregistrat dosarul ca recurs şi a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a acestuia.
Completul de filtru nr. 8, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia din 29 martie 2021, comunicarea raportului către părţi pentru ca acestea să depună puncte de vedere, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Recurenta A. a depus punct de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, arătând că este de acord cu concluziile reţinute în cadrul acestuia.
Prin încheierea din 27 mai 2021, pronunţată în camera de consiliu, a fost admis în principiu recursul, fiind stabilit termen în şedinţa publică din 17 iunie 2021 pentru soluţionarea acestuia.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 488 din acelaşi act normativ, recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia poate fi exercitat un control judiciar, în limitele criticilor care vizează nelegalitatea hotărârii ce a fost pronunţată în soluţionarea cererii de revizuire.
În lumina acestor exigenţe, rezultă că analiza ce urmează a se realiza se va constitui într-un control judiciar asupra judecăţii realizate de curtea de apel, astfel cum aceasta se reflectă în decizia ce face obiectul prezentului recurs, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., prin raportare la criticile deduse judecăţii prin cererea de recurs.
Înalta Curte reţine că, în cauza dedusă judecăţii, recurenta a indicat ca temei de drept al cererii sale de revizuire dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi pct. 5 C. proc. civ., iar instanţa de revizuire a verificat aspectele procedurale ce vizează îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate pentru fiecare din motivele de revizuire invocate.
Printr-o primă critică formulată, care se circumscrie dispoziţiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenta a arătat că neadministrarea unor probe, respingerea pretenţiilor în temeiul unor excepţii procesuale, precum şi neanalizarea îndeplinirii unor condiţii ce decurg din dispoziţiile legale invocate de reclamantă ca temei juridic, constituie o încălcare a principiului disponibilităţii în sensul dispoziţiilor art. 509 alin. (1), pct. 1 C. proc. civ., iar acest motiv de revizuire este admisibil.
Curtea de Apel Bucureşti a reţinut, cu privire la acest motiv de revizuire, că în esenţă, revizuenta critică soluţia pronunţată de prima instanţă şi confirmată în apel, constând în respingerea acţiunii faţă de pârâtele Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăria Sectorului 3 Bucureşti ca fiind introdusă împotriva unor entităţi fără capacitate procesuală, învederând faptul că imobilul aparţine domeniului public sau privat al unităţii administrativ teritoriale, astfel că are calitate procesuală pasivă statul, precum şi faptul că nu s-au administrat probe pentru dovedirea îndeplinirii condiţiilor legale ale uzucapiunii, deşi la un termen de judecată anterior probele au fost încuviinţate, inclusiv audierea unor martori, care s-au prezentat personal în vederea audierii.
În raport de aspectele invocate de revizuentă în susţinerea acestui motiv, Curtea a apreciat că neadministrarea unor probe, respingerea pretenţiilor formulate pe temeiul unor excepţii procesuale şi neanalizarea îndeplinirii unor condiţii ce decurg din dispoziţiile legale invocate de reclamantă drept temei juridic nu pot constitui o încălcare a principiului disponibilităţii, în sensul prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. care are în vedere pronunţarea ultra, extra şi minus petita, în raport de pretenţiile deduse judecăţii, care alcătuiesc fondul cauzei.
Similar instanţei de revizuire, Înalta Curte arată că legiuitorul a prefigurat cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. pentru ipoteza în care instanţa s-a pronunţat plus, minus sau extra petita ca fiind o aplicare a principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, principiu în conformitate cu care instanţa este ţinută să statueze numai în limitele fixate de cererile cu care a fost învestită.
Textul de lege evocat se referă la obiectul cererii cu care a fost învestită instanţa, deci la pretenţiile concrete formulate de părţi, având natura juridică a cererii de chemare în judecată (principală, reconvenţională sau incidentală) a cărei soluţionare pune capăt litigiului, aspect care o delimitează de alte cereri, pe care părţile le pot formula pe parcursul procesului, şi în raport de care nu se poate reţine incidenţa motivului de revizuire menţionat.
De altfel, în jurisprudenţă, s-a statuat că prin "lucru cerut", ipoteză invocată de revizuentă în cadrul cererii de revizuire, trebuie să se înţeleagă numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia şi au stabilit obiectul pricinii supuse judecăţii.
Or, împrejurările reclamate în speţă se circumscriu unor critici privind modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale de folosinţă a intimatelor Primăria Sectorului 3 şi Primăria Municipiului Bucureşti şi nu cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., raportat la ipotezele avute în vedere de acesta. Prin urmare, nu este permis a se repune în discuţie o hotărâre judecătorească definitivă atunci când partea este nemulţumită de soluţia pronunţată, în caz contrar stabilitatea juridică şi puterea de lucru judecat de care trebuie să se bucure hotărârile judecătoreşti rămânând fără niciun fel de eficienţă.
În aceleaşi coordonate ale lipsei încadrării în motivul de revizuire invocat se înscriu şi criticile aduse deciziei atacate din perspectiva neadministrării unor probe şi neanalizării îndeplinirii condiţiilor uzucapiunii, acestea fiind urmare a soluţiei pronunţate cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale de folosinţă, a cărei analiză era prioritară, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ.
Prin cea de-a doua critică dezvoltată în recurs, ce urmează a fi analizată prin raportare la dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că, în mod greşit, instanţa de revizuire a apreciat că nu a fost îndeplinită cerinţa imposibilităţii de prezentare a înscrisului nou din culpa părţii adverse sau a unui caz fortuit şi a reţinut că declaraţiile de martori nu pot fi încadrate în categoria înscrisurilor, ajungând la concluzia că mijloacele de probă invocate de revizuentă şi prezentate drept înscrisuri noi nu pot primi o astfel de calificare din perspectiva art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Susţine că sunt îndeplinite condiţiile textului legal menţionat având în vedere că a fost invocat de revizuentă un înscris, acesta fiind probant prin el însuşi, a fost descoperit după pronunţarea hotărârii şi a fost prezentat de revizuentă, nu procurat la solicitarea instanţei.
Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (…) după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică ori care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor."
Aşa cum rezultă din aceste dispoziţii legale, pentru admisibilitatea revizuirii este necesar ca, în mod cumulativ: revizuentul să înfăţişeze un înscris probator care să nu fi fost folosit în procesul finalizat cu hotărârea atacată; înscrisul invocat să fi existat la data la care a fost pronunţată hotărârea ce se solicită a fi revizuită; înscrisul să nu fi putut fi înfăţişat în procesul în care a fost pronunţată hotărârea atacată fie din motive mai presus de voinţa revizuentului, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică; în plus, acesta trebuie să fie determinant, adică să fi fost apt de a conduce la o altă soluţie dacă ar fi fost cunoscut de instanţă.
Se reţine că, în susţinerea acestui motiv de revizuire, au fost invocate înscrisurile din care rezultă că terenul a fost atribuit lui B. de către Consiliul Local al Sectorului 3 Bucureşti, precum şi declaraţiile de martori care dovedesc spăpânirea imobilului ca un adevărat proprietar de către revizuentă şi familia sa, de peste 40 ani.
Procedând la analizarea înscrisurilor invocate în susţinerea cererii de revizuire, în mod corect curtea de apel a constatat că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în speţă nefiind făcută dovada că acestea nu au putut fi înfăţişate în procesul în care a fost pronunţată hotărârea a cărei revizuire se cere, fie pentru că au fost reţinute de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii. În consecinţă, este de prisos a fi analizate susţinerile recurentei-revizuente, potrivit cărora înscrisurile evocate sunt probante prin ele înseşi, au fost descoperite după pronunţarea hotărârii şi au fost prezentate de revizuentă, nu procurate la solicitarea instanţei, câtă vreme cerinţele impuse de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. trebuie satisfăcute în mod cumulativ.
Sub un alt aspect, declaraţiile de martor invocate nu se circumscriu noţiunii de "înscris" interpretată în sens restrictiv, întrucât reprezintă un act prin care se materializează un alt mijloc de probă şi nu poate fi asimilat unui înscris în sensul avut în vedere prin dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În concluzie, Înalta Curte constată că, de fapt, ceea ce se tinde în realitate, prin intermediul cererii de revizuire, cât şi a motivelor de recurs invocate, este o reluare a judecăţii, cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat, chestiuni care nu se pot verifica din perspectiva cazurilor de revizuire prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 şi pct. 5 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 796 din 21 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 796 din 21 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2021.