Şedinţa publică din data de 9 februarie 2021
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 05.03.2018, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Municipiul Bucureşti, prin primarul general şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, au solicitat să se constate nulitatea deciziei de preluare nr. 990 din 14.06.1983 şi obligarea pârâţilor la plata valorii de circulaţie a apartamentului.
I.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal
Prin sentinţa nr. 2182 din 21.11.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia inadmisibilităţii capătului 2 de cerere, invocată din oficiu, a respins, cererea de obligare a pârâţilor la plata valorii de circulaţie a apartamentului nr. x situat în Bucureşti, ca inadmisibilă, a admis excepţia lipsei de interes cu privire la capătul 1 de cerere, invocată din oficiu şi, pe cale de consecinţă, a respins capătul 1 de cerere, ca lipsit de interes.
I. 3. Hotărârea pronunţată în apel de curtea de apel
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie prin decizia nr. 1270 A din 11 octombrie 2019, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi.
II. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, reclamanţii A. şi B. au declarat recurs.
II.1. Motivele de recurs
Prin cererea de recurs, recurenţii reclamanţi au invocat incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, recurenţii reclamanţi, susţin următoarele:
- în cauză, sunt sesizate neconcordante între Legea nr. 10/2001 şi Convenţia europeana a drepturilor omului, aceasta din urma având prioritate;
- acţiunea nu aduce atingere dreptului de proprietate dobândit de cumpărătorii de bună-credinţă C. si D., iar securitatea raporturilor juridice nu este afectata;
- constatarea nulităţii absolute a deciziei de preluare nr. 990 din 14.06.1983 poate fi solicitată oricând, iar Statul Roman nu se poate prevala de o legea speciala pentru a acoperi o ilegalitate;
- preluarea imobilului a fost făcută în temeiul Decretului nr. 223/1974 care era contrar art. 12 din Constituţia din 1965, art. 480-481 din C. civ. si art. 17 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului;
- atâta vreme cât preluarea a fost ilegală, reclamanţii se prevalează de existenta unui bun, iar prima instanţă, prin soluţia pronunţată, le-a încălcat accesul la un proces echitabil într-un termen rezonabil, astfel cum este garantat de CEDO;
- prin Hotărârea CEDO pronunţată în cauza Atanasiu si alţii împotriva României asistam la o schimbare de atitudine a CEDO faţă de legile de restituire a proprietăţii şi se afirmă expres că nu sunt eficace;
- CEDO a luat deja în considerare şi a respins în repetate rânduri susţinerile Guvernului în ceea ce priveşte pretinsa eficacitate a legilor de restituire a proprietăţii, inclusiv Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 165/2013(...);
- considerentele reţinute de ICCJ prin Decizia nr. 33/2008 nu sunt aplicabile în speţă;
II.2. Apărările formulate în cauză
Intimaţii pârâţi nu ua fost formulat întâmpinare.
II.3. Procedura de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar ulterior s-a fixat termen în şedinţa din camera de consiliu de astăzi, 9 feruarie 2021, în vederea analizării admisibilităţii în principiu a recursului.
II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, precum şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că este incidentă sancţiunea procedurală a nulităţii, în aplicarea prevederilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestei norme.
Totodată, conform art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să se raporteze la argumentele instanţei de apel invocate pentru soluţionarea cauzei în cuprinsul hotărârii recurate sau să vizeze procedura judiciară derulată în faţa instanţei anterioare, întrucât, în caz contrar, nu poate fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
În cauză, recurenţii reclamanţi au reiterat motivele prezentate în cererea de apel, neformulând nicio critică la adresa deciziei recurate, care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., indicând doar formal motivele de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Înalta Curte apreciază că prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la decizia recurată, iar modul concret de redactare a cererii de recurs nu îngăduie instanţei de recurs exercitarea controlului de legalitate.
Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenţii tind să obţină o nouă verificare a susţinerilor lor, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.
De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar şi de procedura derulată în faţa acesteia.
Recurenţii din cauza de faţă nu au prezentat asemenea critici, ci doar au reluat aceleaşi critici invocate şi în faţa instanţei de apel prin care arată că în cauză sunt sesizate neconcordanţe între Legea nr. 10/2001 şi CEDO, aceasta din urmă având prioritate, acţiunea nu aduce atingere dreptului de proprietate dobândit de cumpărătorii de buna-credinţă, iar securitatea raporturilor juridice nu este afectată, constatarea nulităţii absolute a deciziei de preluare nr. 990/14.06.1983 poate fi solicită oricând, iar Statul Român nu se poate prevala de o legea specială pentru a acoperi o ilegalitate, că atâta vreme cât preluarea a fost ilegală, reclamanţii se prevalează de existenţa unui bun, iar considerentele reţinute de Î.C.C.J. prin decizia nr. 33/2008 nu sunt aplicabile în speţă, critici ce nu pot antrena cenzurarea legalităţii soluţiei pronunţate în apel, întrucât acestea nu reprezintă critici de nelegalitate apte de a fi analizate în această etapă procesuală, având în vedere că recurenta ignoră în totalitate argumentele curţii de apel pentru înlăturarea criticilor sale din calea devolutivă de atac.
Dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. statuează că recursul se declară împotriva unor hotărâri judecătoreşti, a căror casare se poate obţine pentru anumite motive de nelegalitate expres prevăzute.
Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze criticarea legalităţii hotărârii atacate, iar nu doar reiterarea susţinerilor de la judecata în instanţa a cărei hotarâre se recurează, întrucât recursul este o cale de atac extraordinară, care presupune analiza legalităţii hotărârii instanţei anterioare, pe temeiul unuia sau a mai multor motive de casare dintre cele reglementate expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., motivarea recursului constă nu numai în indicarea tezei de nelegalitate din art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci mai ales în dezvoltarea lor pe temeiul tezei de casare indicate de recurent sau încadrate de către instanţă, pentru situaţia în care criticile dezvoltate sunt apte a susţine un alt caz de casare decât cel invocat de recurrent.
Prin urmare, nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, respectiv atunci când doar se reiau motivele de apel, fără a se critica, din perspectiva oricăruia dintre motivele de casare de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., legalitatea dezlegărilor date de instanţa anterioară criticilor pe care le-a analizat ori care i-au fost deduse judecăţii în calea de atac (pentru ipoteza omisiunii de analizare a unora dintre acestea).
O astfel de sancţiune intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, susţinerile recurenţilor reclamanţi nu vizează decizia atacată şi nici procedura din faţa instanţei de apel.
În consecinţă, cum aspectele invocate de recurenţii reclamanţi nu se grefează pe conţinutul hotărârii atacate, iar în cauză nu sunt incidente motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 1270A din 11 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 februarie 2021.