Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2021
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
I. Circcumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă la data de 22 august 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, reprezentat prin Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, solicitând obligarea acestuia la plata despăgubirilor în valoare de 300.000 euro pentru terenul în suprafaţă de 1800 mp aflat pe platforma B., unde se află un parc industrial.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Argeş şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a susţinut că nu a solicitat soluţionarea dosarului de despăgubire, ci acordarea sumei de 300.000 euro pentru tergiversarea trimiterii dosarului la Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, instituţie cu care înţelege, de asemenea, să se judece în contradictoriu, conform cererii depuse la dosarul Tribunalului Argeş.
2. Hotărârile pronunţate în primă instanţă:
Prin sentinţa civilă. 401 din 9 noiembrie 2018, Tribunalul Argeş, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 382 din 27 februarie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată.
3. Hotărârea pronunţată în apel:
Prin decizia nr. 1340 A din 3 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 382 din 27 februarie 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
4. Calea de atac exercitată în cauză:
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., solicitând obligarea pârâtelor să-i plătească, cu titlu de despăgubiri, pentru un teren în suprafaţa de 1800 mp, aflat sub o secţie în incinta fostei fabrici de autoturisme B., din Câmpulung-Muscel, teren inclus în categoria curţi-construcţii, intravilan, B. devenind parc industrial, precum şi amendarea directorului ANRP, pentru tergiversarea rezolvării dosarelor depuse pentru despăgubiri, termenul fiind depăşit cu 2 ani.
În cuprinsul cererii de recurs, recurenta a invocat incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a motivat hotărârea prin considerente străine de natura cauzei.
A arătat că din cuprinsul sentinţei nr. 382 din 27 februarie 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă rezultă că, potrivit art. 1357 C. civ., recurenta trebuia să facă dovada existenţei faptei ilicite, a producerii prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate între acestea, însă instanţa de apel nu i-a permis să-şi susţină cauza, considerând că este lămurită situaţia de fapt; a învederat că prejudiciul este dovedit şi constă în suferinţele psihice cauzate (la dosar fiind depuse acte medicale din care reiese disconfortul psihic), iar raportul de cauzalitate rezultă din cele peste 30 de adrese trimise pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Totodată, a susţinut că instanţa de apel nu a luat în considerare art. 1357 C. civ., reţinând că recurenta nu a formulat critici pe fond cu privire la soluţionarea cererii, din perspectiva temeiului juridic considerat a fi incident, hotărând că nu va analiza legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate prin prisma îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale.
A mai arătat recurenta că, în situaţia în care instanţa de apel a apreciat că cererea de retrocedare este tardivă şi a respins cererea în raport de art. 1357 C. civ., nu se poate reţine că există o legătură între Legea nr. 165/2013 şi termenul de depunere a cererii; de altfel, conform art. 2 din Legea nr. 18/1991, terenurile din categoria curţi-construcţii, intravilane, nu fac parte din fondul funciar, motiv pentru care se poate considera că cererea a fost depusă în termenul legal.
5. Procedura de filtru:
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 26 noiembrie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1340 A din 3 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a fixat termen de judecată la 21 ianuarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
I. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că reclamanta a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, obligarea pârâtelor la plata unor despăgubiri reprezentând contravaloarea imobilului ce face obiectul dosarului de despăgubire nr. x/2012, pentru care s-a întârziat excesiv soluţionarea. Reclamanta a menţionat expres în faţa instanţei de fond că nu doreşte obligarea pârâtelor la soluţionarea dosarului administrativ, ci la plata daunelor pentru soluţionarea dosarului cu întârziere. Având în vedere precizarea făcută, tribunalul a constatat că este învestit cu soluţionarea unei acţiuni în pretenţii întemeiate pe răspunderea civilă delictuală.
Prin sentinţa civilă nr. 382 din 27 februarie 2019, instanţa de fond a considerat că, în situaţia în care entitatea învestită de lege nu a emis decizia în termenul prevăzut de art. 34 din Legea nr. 165/2013, reclamanta avea posibilitatea de a se adresa instanţei de judecată în termen de 6 luni de la data de 25.08.2016, pentru a solicita soluţionarea dosarului de despăgubire. Cum însă reclamanta nu a uzat de această posibilitate, apare a fi la acest moment decăzută din dreptul de a solicita instanţei soluţionarea cererii.
Totodată, prima instanţă a constatat că reclamanta a înţeles să formuleze o acţiune prin care să pretindă acoperirea unui prejudiciu invocat a avea o valoare de 300.000 euro pentru nesoluţionarea dosarului, prejudiciu neprecizat a avea un caracter material sau moral, şi că, în litigiul de faţă, nu sunt întrunite în cauză elementele răspunderii civile delictuale afirmate. Tribunalul a reţinut că reclamanta a probat exclusiv săvârşirea unei fapte ilicite de către intimate, acestea nesoluţionând în termen dosarul administrativ, nu şi celelalte condiţii cerute de art. 1357 C. civ. aceasta a afirmat un disconfort psihic ce i-ar fi fost cauzat, fără a explicita în mod concret în ce ar fi constat acesta şi modalitatea în care i-a afectat existenţa (ca atare, numai în situaţia în care ar fi probat în mod efectiv existenţa prejudiciului moral s-ar fi putut face o evaluare a întinderii acestuia în raport elementele de fapt concrete şi dovedite).
Prin apelul declarat împotriva hotărârii primei instanţe, reclamanta a arătat că tribunalul a refuzat să judece cererea sa pe fond conform art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, transformând-o în mod greşit dintr-o cerere de retrocedare în echivalent, făcută în temeiul Legii nr. 165/2013, într-o acţiune în pretenţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 1357 C. civ.
Reclamanta a susţinut că nu a pretins că ar fi suferit un disconfort psihic, că instanţa de fond a confundat daunele cu punctele din art. 21 din Legea nr. 165/2013 şi că nu i-a permis să îşi susţină cererea pentru a lămuri din ce categorie de folosinţă face parte terenul, respectiv curţi-construcţii.
În consecinţă, a solicitat casarea sentinţei şi obligarea pârâtelor să-i plătească cu titlu de despăgubiri compensatorii suma de 300.000 euro (transformată în puncte la data soluţionării dosarului), pentru un teren în suprafaţa de 1800 mp, aflat pe platforma B., conform Legii nr. 165/2013.
Prin decizia recurată, instanţa de apel a apreciat că hotărârea apelată este pronunţată cu respectarea principiului disponibilităţii, conform art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) C. proc. civ., şi că, întrucât reclamanta nu a formulat critici pe fond cu privire la soluţionarea cererii din perspectiva temeiului juridic reţinut a fi incident în cauză, nu va analiza legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate prin raportare la îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale.
Cu privire la susţinerile conform cărora operează excepţia tardivităţii formulării cererii privind soluţionarea dosarului administrativ, curtea a reţinut că aceste considerente excedează limitelor învestirii, analiza asupra intervenirii decăderii reclamantei din dreptul de a solicita soluţionarea pe fond a dosarului de despăgubiri din perspectiva art. 35 din Legea nr. 165/2013 putând fi efectuată numai în cadrul unui litigiu cu un obiect expres formulat în acest sens.
Prin cererea de recurs, invocând incidenţa art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa de apel a motivat hotărârea prin considerente străine de natura cauzei, reţinând că aceasta nu a formulat critici pe fond cu privire la soluţionarea cererii, din perspectiva temeiului juridic considerat a fi incident, sens în care nu a mai analizat legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate prin prisma îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale.
Înalta Curte constată că, potrivit art. 488 pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri în calea de atac a recursului se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Sub acest aspect, observă că susţinerile recurentei nu sunt fondate, hotărârea recurată fiind corect argumentată în fapt şi în drept, în limitele învestirii instanţei de apel conform art. 477 C. proc. civ., neexistând motive străine de natura cauzei, dezlegarea dată de curte problemelor de drept deduse judecăţii în apel fiind pe deplin şi coerent susţinută de considerente care conduc la soluţia din dispozitiv.
Este cert, raportat la cele arătate mai sus şi consemnate în considerentele hotărârii atacate, că instanţa de apel şi-a motivat în mod corespunzător soluţia adoptată, aceasta fiind în concordanţă cu actele şi lucrările dosarului şi textele legale incidente în cauză.
Astfel, fiind sesizată cu o critică ce viza încălcarea principiului disponibilităţii (în sensul că instanţa de fond a schimbat obiectul dedus judecăţii, adică ceea ce se pretinde prin cerere, şi cauza, adică temeiul juridic al acţiunii, pronunţăndu-se prin raportare la dispoziţiile art. 1357 C. civ., iar nu prin prisma prevederilor din Legea nr. 165/2013), instanţa de apel a verificat în ce măsură, potrivit art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul fondului s-a pronunţat asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, faţă de obiectul şi limitele procesului, stabilite prin cererile recurentei.
Or, faptul că instanţa de apel a constatat, raportat la conţinutul cererii expres precizate de recurentă la judecata în fond, că tribunalul a dat o corectă calificare juridică actelor şi faptelor deduse judecăţii, examinând cererea din perspectiva prevederilor art. 1357 C. civ., nu este echivalent cu o motivare străină de pricinii, de natură să conducă la concluzia nemotivării deciziei recurate conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care să facă aplicabil motivul de casare invocat.
De altfel, potrivit art. 477 C. proc. civ., instanţa de apel nu putea proceda la o nouă judecată în fond decât în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelantă, aşa cum rezultă din adagiul tantum devolutum quantum apellatum, ceea ce nu s-a supus apelului trecând în puterea lucrului judecat.
În acest context, în mod corect a considerat instanţa de apel că nu este învestită să analizeze legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate prin raportare la îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, caz în care motivele din recurs în legătură cu aplicarea greşită a art. 1357 C. civ. (ce pot fi subsumate dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.) urmează a fi înlăturate, fiind formulate omisso medio.
În ceea ce priveşte critica legată de formularea în termen a cererii de retrocedare, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut, în motivarea hotărârii, că în cuprinsul considerentelor sentinţei apelate sunt inserate constatările în sensul că termenul prevăzut de art. 34 din Legea nr. 165/2013 a expirat şi, întrucât a fost depăşit termenul de 6 luni prevăzut de art. 35 din acelaşi act normativ, în care reclamanta putea solicita instanţei soluţionarea cererii, apare că aceasta ar fi decăzută din dreptul de a formula o astfel de acţiune.
Cu toate acestea, a apreciat că "aceste considerente excedează limitelor învestirii instanţei, analiza asupra intervenirii decăderii reclamantei din dreptul de a solicita soluţionarea pe fond a dosarului de despăgubiri, din perspectiva prevederilor art. 35 din Legea nr. 165/2013, putând fi efectuată numai în cadrul unui litigiu cu un obiect expres formulat în acest sens".
Prin urmare, reţine Înalta Curte, instanţa de apel nu a dat eficienţă juridică raţionamentului expus de instanţa de fond cu privire la termenul de formulare a cererii de retrocedare, considerând că acesta nu poate fi valorificat decât în cadrul unei cereri întemeiate pe dispoziţiile speciale din Legea nr. 165/2013, iar nu în prezentul litigiu, împrejurare care nu poate conduce la vătămarea drepturilor recurentei.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, reţinând că nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1340 A din 3 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1340 A din 3 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 ianuarie 2021.