Şedinţa publică din data de 18 februarie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 10 octombrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat: anularea Hotărârii nr. 533 din 11 iunie 2019 (art. 1 pct. 9) şi a Hotărârii nr. 795/26 septembrie 2019 (pct. 3) emise de pârât; obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ prin care să se constate îndeplinirea condiţiilor de numire în funcţia de procuror prevăzute de art. 331 din Legea nr. 303/2004; stabilirea unui termen de executare de 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, precum şi a amenzii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 24 din 17 februarie 2020, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii cererii în anulare a Hotărârii nr. 795/26.09.2019 (pct. 3), pronunţate de secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind stabilirea unui termen de executare a hotărârii şi a amenzii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, respingând acest capăt de cerere ca inadmisibil, şi a respins celelalte capete de cerere, ca nefondate.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 24 din 17 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi în rejudecarea cauzei, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de casare indicate prin cererea de recurs, reclamanta a formulat, în esenţă, următoarele critici:
Judecătorul fondului a încălcat principiul dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., în componenta sa privind dreptul de acces la o instanţă cu deplină jurisdicţie, atunci când a statuat că nu are puterea de a se pronunţa asupra încălcării principiului neretroactivităţii legii civile prin modul de aplicare a dispoziţiilor art. 331 din Legea nr. 303/2004.
Conflictul de legi în timp este soluţionat de instanţele de judecată care trebuie să decidă între aplicarea principiului neretroactivităţii legii civile sau a principiului efectului imediat al legii noi, ţinând cont de regulile fundamentale prevăzute de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 6 din C. civ.
Prima instanţă apreciind că aplicarea dispoziţiilor art. 331 din Legea nr. 303/2004 în deplină concordanţă cu principiul neretroactivităţii legii civile, nu este de competenţa sa, a încălcat dreptul de acces la justiţie care este inerent garanţiei unui proces echitabil, în sensul art. 21 din Constituţie şi art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Regulile procedurale au fost încălcate şi în ce priveşte modalitatea de soluţionare a capătului de cerere privind stabilirea unui termen de executare a hotărârii şi a amenzii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, al cărei temei de drept îl constituie dispoziţiile art. 18 alin. (6) din legea menţionată.
Prima instanţă a schimbat fundamentul juridic al acestei cereri, examinând-o numai din perspectiva dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, încălcând astfel prevederile art. 22 din C. proc. civ.
Dispoziţiile art. 331 din Legea nr. 303/2004 trebuie aplicate în deplină concordanţă cu principiul neretroactivităţii legii civile, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 6 din C. civ.
În cauză, acordarea calificativelor, reprezintă un act uno ictu ale cărui efecte s-au epuizat sub regimul legii în vigoare la momentul acordării calificativelor, respectiv Legea nr. 60/1968.
Calificativele acordate sub regimul acestei legi constituie un fapt complet definitivat, care nu mai poate produce alte consecinţe juridice în afara celor expres prevăzute de legea de la acea dată şi nu poate produce alte efecte viitoare, fără a încălca principiul neretroactivităţii legii civile şi a înfrânge cerinţa previzibilităţii normei juridice.
Prin urmare, calificativele acordate anterior apariţiei Legii nr. 303/2004, reprezintă din perspectiva conflictului de legi civile în timp, facta praeterita, realizată în întregime înainte de intrarea în vigoare a legii noi şi pentru care, dacă s-ar aplica o lege ulterioară, ar însemna să i se atribuie efect retroactiv.
Considerentele Deciziei nr. 436 din 08 iulie 2014, pronunţate de Curtea Constituţională, care a statuat în sensul că "dacă legea creează o situaţie juridică nouă, ea nu ar putea să prevadă că noua situaţie juridică s-a născut din fapte anterioare intrării sale în vigoare", chiar dacă vizează abaterile disciplinare săvârşite anterior aplicării Legii nr. 303/2004, sunt pe deplin aplicabile şi în ce priveşte calificativele acordate anterior Legii nr. 303/2004, calificative ce sunt guvernate de legea în vigoare la data acordării acestora.
Sintagma "au avut calificativul foarte bine la toate evaluările" din conţinutul art. 331 din Legea nr. 303/2004, se referă numai la calificativele acordate de la data apariţiei Legii nr. 303/2004, legea nouă neputând retroactiva, neputând atribui efecte pe care aceste calificative nu le puteau produce sub regimul legii în vigoare în anii 1984 şi 1985.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 331 din Legea nr. 303/2004 trebuie interpretate şi aplicate în sensul că este îndeplinită cerinţa calificativului "foarte bine" la toate evaluările, dacă evaluările privesc perioada minimă de 10 ani.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru nelegala timbrare a acestei căi de atac, iar în subsidiar, a solicitat, respingerea recursului ca nefondat.
Intimatul-pârât a învederat, în esenţă, că prima instanţă a respectat principiul dreptului la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil, iar împrejurarea că nu au fost primite, motivat, susţinerile reclamantei referitoare la aplicarea principiului neretroactivităţii legii civile, nu reprezintă o încălcare a acestui principiu.
Totodată, prima instanţă a analizat petitul privind stabilirea unui termen de executare a hotărârii şi a amenzii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, prin prisma tuturor dispoziţiilor legale invocate de reclamantă.
De asemenea, în mod corect instanţa de fond a reţinut că prevederile art. 331 din Legea nr. 303/2004 sunt dispoziţii în vigoare de imediată aplicare, iar din contextul cadrului legislativ actual nu se poate reţine că aceste dispoziţii au fost aplicate în mod retroactiv.
5. Alte aspecte procesuale
La termenul de judecată din 18 februarie 2021, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât, pentru motivele arătate în partea introductivă a prezentei decizii.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Criticile recurentei-reclamante circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.
Potrivit textului de lege mai sus enunţat, se poate solicita casarea unei hotărâri atunci când, prin hotărârea pronunţată, instanţa de judecată a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
În cauză, nu s-a dovedit încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor legale care guvernează desfăşurarea procesului civil, şi anume a celor referitoare la condiţiile stabilite şi impuse de lege cu privire la activitatea de judecată şi la raporturile dintre părţi şi instanţă, actele de procedură efectuate în cauză asigurând întreaga desfăşurare a procesului în condiţile legii, cu respectarea dispoziţiilor art. 22 din C. proc. civ.
Susţinerile recurentei-reclamante vizând încălcarea de către judecătorul fondului a principiului dreptului la un proces echitabil, în componenta sa privind dreptul de acces la o instanţă cu deplină jurisdicţie, nu pot fi primite.
Înalta Curte reţine că instituirea principiului prevăzut de art. 6 alin. (1) din C. proc. civ. are la bază dispoziţii constituţionale, precum şi prevederi existente în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, în tratate şi în alte reglementări internaţionale.
Conform art. 124 alin. (1) din Constituţia României, "Justiţia se înfăptuieşte în numele legii", iar alin. (2) şi (3) ale aceluiaşi articol stabilesc în sensul că "Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi", şi "Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii".
De asemenea, art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevede dreptul oricărei persoane la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.
În speţă, răspunzând susţinerilor reclamantei, prima instanţă nu a statuat în sensul că nu are puterea de a se pronunţa asupra încălcării principiului neretroactivităţii legii civile, prin modul de aplicare a dispoziţiilor art. 331 din Legea nr. 303/2004.
Din parcurgerea considerentelor sentinţei recurate se observă că judecătorul fondului a analizat într-o manieră clară şi completă susţinerile reclamantei privind încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile din perspectiva modului de aplicare a dispoziţiilor art. 331 din Legea nr. 303/2004, concluzionând că la emiterea hotărârilor contestate au fost respectate prevederile art. 6 alin. (1) şi (2) din C. civ., iar împrejurarea că una din cerinţele legale, analizate în soluţionarea cererii reclamantei, vizează fapte trecute, nu conduce la concluzia aplicării retroactive a normei legale.
Totodată, în ceea ce priveşte atributul normei de drept de a fi în acord cu prevederile constituţionale, prima instanţă a apreciat că asupra acestei chestiuni se poate pronunţa Curtea Constituţională, prin mecanismele prevăzute de Legea nr. 47/1992 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În contextul arătat, înlăturarea de către instanţa de fond, în mod argumentat, a susţinerilor reclamantei în sensul că hotărârile contestate sunt rezultatul aplicării greşite a dispoziţiilor art. 331 din Legea nr. 303/2004 şi a încălcării principiului neretroactivităţii legii civile, nu constituie o încălcare a principiului dreptului la un proces echitabil.
Criticile recurentei-reclamante vizând încălcarea regulilor de procedură în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a capătului de cerere având ca obiect stabilirea unui termen de executare a hotărârii şi a amenzii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sunt neîntemeiate.
Contrar susţinerilor recurentei, prima instanţă nu a schimbat fundamentul juridic al petitului în discuţie, ci l-a examinat prin prisma dispoziţiilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, invocate de către reclamantă în susţinerea acestui capăt de cerere.
Înalta Curte reţine că procedura specială de executare prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004 se aplică numai dacă prin dispozitivul hotărârii definitive ce constituie titlu executoriu, autoritatea publică a fost obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să se efectueze anumite operaţiuni administrative, fiind vorba despre obligaţii de a face care nu pot fi aduse la îndeplinire decât de autoritatea publică, prin reprezentaţii săi legali.
Procedura de executare reglementată de Legea contenciosului administrativ se declanşează la cererea creditorului, care poate acţiona în cadrul termenului de prescripţie a executării silite, termen care începe să curgă de la data stabilită în hotărâre pentru executarea acesteia sau, în lipsa unei astfel de dispoziţii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În această primă etapă a procedurii se încearcă obţinerea executării în natură a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu, prin mijloace de constrângere specifice, instanţa de executare putând, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, la solicitarea creditorului, să aplice conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar creditorului să îi acorde penalităţi, în condiţiile art. 906 din C. proc. civ.
Împrejurarea că, în speţă, în motivarea soluţiei de respingere, ca inadmisibil, a capătului de cerere privind stabilirea unui termen de executare a hotărârii şi a amenzii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond nu a făcut referire în mod explicit la prevederile art. 18 alin. (6) din această lege, nu înseamnă că a schimbat fundamentul juridic al petitului mai sus menţionat, prin examinarea acestuia numai din perspectiva dispoziţiilor art. 24 din lege.
Această concluzie se impune în raport de textul art. 18 din Legea nr. 554/2004, care stabileşte soluţiile pe care le poate da instanţa de judecată, reţinându-se că, în cauză, în temeiul art. 18 alin. (6) din lege, instanţa de fond a pronunţat o soluţie pornind de la modul de formulare a capătului de cerere în discuţie, prin care s-a solicitat stabilirea unui termen de executare a hotărârii în vederea aplicării amenzii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, fiind examinate în concret dispoziţiile legale invocate în susţinerea acestui petit.
Alături de argumentele prezentate anterior, întrucât pretinsa încălcare a regulilor de procedură în modalitatea mai sus arătată de către reclamantă, nu se încadrează printre cazurile de nulitate necondiţionată de existenţa unei vătămări, enumerate de art. 176 din C. proc. civ., se reţine că în raport de soluţia respingerii petitelor principale ale acţiunii, ca nefondate, soluţia dată în privinţa capătului accesoriu de cerere mai sus criticat, nu este de natură a cauza reclamantei o vătămare, care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului de procedură, în sensul dispoziţiilor art. 175 alin. (1) din C. proc. civ.
Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este nefondat, soluţia de respingere a capetelor de cerere având ca obiect anularea hotărârilor contestate şi obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ prin care să se constate îndeplinirea de către reclamantă a condiţiilor de numire în funcţia de procuror, potrivit art. 331 din Legea nr. 303/2004, fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale litigiului dedus judecăţii.
În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 331 din Legea nr. 303/2004 prevăd condiţiile legale pentru numirea în funcţia de judecător sau procuror, fără concurs sau examen, fiind vorba de dispoziţii în vigoare de imediată aplicare, astfel că în raport de cadrul legislativ actual, nu se poate reţine aplicarea retroactivă a prevederilor legale enunţate.
Din modul de reglementare a procedurii speciale instituite de dispoziţiile art. 331 din Legea nr. 303/2004, rezultă că au fost stabilite condiţii distincte pe care o persoană trebuie să le îndeplinească, în mod cumulativ, pentru a putea fi numită, fără concurs sau examen, în funcţia de judecător sau procuror, şi anume: persoana să fi ocupat minimum 10 ani funcţia de judecător sau procuror şi magistrat-asistent, să nu fi fost sancţionată disciplinar, să fi avut numai calificativul "foarte bine" la toate evaluările şi să-şi fi încetat activitatea din motive neimputabile.
Împrejurarea că, în speţă, una dintre aceste cerinţe prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare, priveşte calificativele acordate reclamantei în anii 1984 şi 1985, sub imperiul Legii nr. 60/1968, act normativ care nu mai este în vigoare, nu este de natură a conduce la concluzia aplicării retroactive a legii.
Contrar susţinerilor recurentei, calificativele acordate anterior apariţiei Legii nr. 303/2004, nu reprezintă, din perspectiva conflictului de legi civile în timp, facta praeterita, instanţa de control judiciar reţinând că este opţiunea legiuitorului de a stabili condiţiile necesare pentru numirea în magistratură, fără concurs sau examen, condiţii care se aplică doar procedurilor viitoare de numire în funcţia de judecător sau procuror.
O interpretare conform căreia cerinţa discuţie priveşte numai calificativele acordate începând cu data apariţiei Legii nr. 303/2004, ar conduce la situaţia ca în cazul recurentei-reclamante, care şi-a încetat activitatea în anul 1996 şi nu i-au fost acordate calificative în baza Legii nr. 303/2004, această cerinţă legală să nu se aplice, fapt ce ar contraveni procedurii instituite de art. 331 din legea menţionată, care prevede condiţii cumulative pentru numirea în magistratură, fără concurs sau examen.
Instanţa de recurs achiesează la opinia primei instanţe în ceea ce priveşte trimiterile făcute de reclamantă la considerentele Deciziei nr. 436 din 08 iulie 2014, pronunţată de Curtea Constituţională, constatând că aceste considerente nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât situaţiile nu sunt similare, chiar dacă problema în discuţie priveşte modificarea legislativă a unor condiţii de numire în funcţia de procuror, fără concurs.
Înalta Curte apreciază neîntemeiată, şi critica recurentei-reclamante potrivit căreia dispoziţiile art. 331 din Legea nr. 303/2004 trebuie interpretate şi aplicate în sensul că este îndeplinită cerinţa calificativului "foarte bine" la toate evaluările, dacă evaluările privesc perioada minimă de 10 ani.
În dezacord cu susţinerile recurentei, se constată că textul art. 331 din Legea nr. 303/2004 face referire în mod expres la sintagma "toate evaluările", ce semnifică întreaga perioadă în care persoana respectivă a îndeplinit funcţia de magistrat, astfel încât, calificativul "foarte bine" se impune a fi obţinut la toate evaluările.
În consecinţă, în mod judicios prima instanţă a reţinut că aplicarea dispoziţiilor art. 331 din Legea nr. 303/2004 în sensul prezentat de reclamantă, respectiv prin alegerea perioadei pe care doreşte să o ia în considerare pentru dovedirea cerinţei de a fi ocupat minimum 10 ani funcţia de procuror şi prin înlăturarea perioadei în care calificativul obţinut nu a fost cel prevăzut de lege, contravine cerinţelor legale instituite de dispoziţiile menţionate.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 24 din 17 februarie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2021.