Şedinţa publică din data de 18 februarie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 09 mai 2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat repunerea în termenul legal de formulare a contestaţiei şi anularea Raportului de evaluare nr. x/10.04.2017.
Prin sentinţa civilă nr. 7692/15.12.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 21 februarie 2018.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 2941 din 21 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de repunere în termenul de formulare a contestaţiei, ca nefondată şi a respins contestaţia formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca tardiv formulată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 2941 din 21 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Recurentul-reclamant a apreciat că sentinţa recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât instanţa de fond a apreciat în mod eronat că motivele invocate în susţinerea cererii de repunere în termen nu se circumscriu dispoziţiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ.
Acesta învederează că raportul de evaluare i-a fost comunicat la data de 14 aprilie 2017, iar la data de 29 aprilie 2017, în interiorul termenului legal de 15 zile pentru formularea contestaţiei, a trimis prin poştă, cu confirmare de primire, către Tribunalul Bucureşti, o cerere intitulată "Contestaţie împotriva Raportului de evaluare nr. x/10.04.2017", iar acest fapt rezultă, în opinia sa, din factura şi chitanţa eliberate de oficiul poştal în data de 29 aprilie 2017.
Recurentul-reclamant a susţinut că toate documentele care însoţeau plicul au fost completate corect cu menţionarea la rubrica destinatar a Tribunalului Bucureşti, iar simpla completare eronată a plicului cu menţionarea la rubrica destinatar a Agenţiei Naţionale de Integritate, este în mod evident o simplă eroare materială care ar fi putut fi uşor corectată dacă funcţionarul poştal ar fi verificat corespondenţa adreselor de pe buletinul de expediţie, nota de inventar şi confirmarea de primire.
Având în vedere toate aceste aspecte, precum şi faptul că prin Adresa nr. x/23.05.2017, dirigintele Oficiului Poştal 72 - ghişeul 1, a confirmat culpa funcţionarului poştal care a înregistrat plicul, menţionând că acesta a fost sancţionat, recurentul-reclamant apreciază că motivarea primei instanţe potrivit căreia culpa i-ar aparţine în mod exclusiv este una vădit greşită.
Printr-un alt set de critici, recurentul-reclamant a susţinut că în mod greşit a apreciat instanţa de fond că în prezenta speţă nu ar fi aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 27/2002.
Astfel, contestaţia formulată în temeiul art. 22 din Legea nr. 176/2010 este, în esenţă, o cerere formulată în scris de un cetăţean adresată autorităţilor statului şi, în raport de dispoziţiile art. 6 indice 1 din O.G. nr. 27/2002, intimata-pârâtă trebuia să transmită contestaţia adevăratului destinatar, având în vedere că scrisoarea recomandată cu confirmare de primire nu era adresată Agenţiei Naţionale de Integritate, ci Tribunalului Bucureşti, aspect ce rezultă din documentele care erau în interiorul plicului.
Nu în ultimul rând, recurentul-reclamant a apreciat că maniera de interpretare şi aplicare a legii de către prima instanţă reprezintă o încălcare a dreptului de acces la instanţă, garantat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, aşa cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
4. Apărările formulate în cauză
4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 05 octombrie 2018, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
A apreciat că, în raport de situaţia de fapt reţinută în cauză, în mod corect instanţa de fond a interpretat şi aplicat prevederile legale incidente, reţinând caracterul tardiv al contestaţiei formulate împotriva Raportului de evaluare nr. x/10.04.2017.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, în următoarele limite şi pentru următoarele considerente:
Obiectul acţiunii deduse judecăţii îl constituie contestaţia formulată de reclamantul A. împotriva Raportului de evaluare nr. x/10.04.2017, întocmit de Agenţia Naţională de Integritate. Instanţa de fond a dispus respingerea ca tardivă a contestaţiei, reţinând în esenţă că, din moment ce Raportul de evaluare nr. x/10.04.2017 i-a fost comunicat reclamantului de către autoritatea pârâtă la data de 14 aprilie 2017, prin raportare la termenul de 15 zile, prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, contestaţia formulată de reclamant, depusă la oficiul poştal în data de 08 mai 2017, este tardiv formulată.
Înalta Curte nu împărtăşeşte această opinie în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale incidente situaţiei de fapt, constatând a fi fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În acest sens, Înalta Curte reţine că intenţia vădită a reclamantului de a ataca raportul de evaluare s-a concretizat în termenul legal de contestaţie, acesta expediind prin poştă, la data de 29 aprilie 2017, în interiorul termenului de 15 zile prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, o cerere intitulată "Contestaţie împotriva Raportului de evaluare nr. x/10.04.2017".
Aşa cum reiese din factura nr. x şi chitanţa seria x, nr. x, eliberate de Oficiul Poştal Bucureşti nr. 72 - Ghişeu 1, din nota de inventar şi din confirmarea de primire, reclamantul a îndeplinit procedura de expediere a plicului cu scrisoare recomandată prin poştă, menţionând la rubrica "destinatar" Tribunalul Bucureşti.
În ceea ce priveşte conţinutul plicului, este de necontestat că acesta a fost expediat prin procedura scrisorii recomandate şi conţinea contestaţia reclamantului împotriva Raportului de evaluare nr. x/10.04.2017, având în vedere că, însăşi autoritatea pârâtă, prin întâmpinarea formulată în dosarul de recurs, recunoaşte că la data de 29 aprilie 2017, în termenul legal, A. a formulat contestaţie împotriva raportului de evaluare, însă a menţionat la rubrica "destinatar" Agenţia Naţională de Integritate, în loc de Tribunalul Bucureşti, context în care, contestaţia a fost direcţionată către instituţia pârâtă, nefiind înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti.
Prin urmare, din eroare plicul expediat prin procedura scrisorii recomandate, ce conţinea contestaţia formulată de reclamantul A. împotriva Raportului de evaluare nr. x/10.04.2017, a fost direcţionat către Agenţia Naţională de Integritate, iar contestaţia nu a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti.
Este adevărat că reclamantul a completat din eroare la rubrica "destinatar", înscrisă pe plic, Agenţia Naţională de Integritate, în loc de Tribunalul Bucureşti, dar această neconcordanţă putea fi remediată de funcţionarul poştal, care, aşa cum rezultă din Adresa nr. x/23.05.2017, emisă de dirigintele Oficiului Poştal Bucureşti nr. 72, a înaintat plicul către Agenţia Naţională de Integritate, deşi în cuprinsul facturii emise la prezentarea buletinului de expediţie era indicat drept destinatar Tribunalul Bucureşti.
În consecinţă, nu poate fi reţinută o culpă exclusivă în sarcina reclamantului A., iar acesta nu poate fi privat de dreptul de acces la instanţă garantat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, pentru faptul că plicul cu contestaţia sa, depusă la oficiul poştal la data de 29 aprilie 2017, în termenul legal de contestare, a fost direcţionat în mod eronat către Agenţia Naţională de Integritate şi, ca urmare, contestaţia nu a mai fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti.
Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod nelegal a dispus respingerea contestaţiei ca tardiv formulată, fără a cerceta fondul cauzei, motiv pentru care, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru considerentele expuse, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamantul A., casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea analizării susţinerilor şi apărărilor formulate de părţi pe fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2941 din 21 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2021.