Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată cu nr. 4069 din 30 octombrie 2003, la Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanta M.S. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bacău, anularea hotărârii nr. 466 din 8 iulie 2003, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, din cadrul pârâtei și obligarea acesteia la a-i recunoaște calitatea de persoană refugiată, cu acordarea drepturilor prevăzute de această lege.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a născut în Timișoara, la 14 februarie 1942, unde părinții săi se refugiaseră din Oradea, localitatea de domiciliu, ca urmare a ocupării Ardealului de Nord.
Prin sentința civilă nr. 212 din 25 noiembrie 2003, instanța de fond a respins ca nefondată, acțiunea reclamantei, cu motivarea că beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, numai persoanele, cetățeni români, care au fost persecutate etnic, prima condiție fiind ca persoana să existe la momentul strămutării forțate sau al refugiului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, recurenta-reclamantă, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și în fond, admiterea acțiunii. În susținerea motivelor de recurs, recurenta a precizat că a depus dovada faptului juridic al nașterii sale în localitatea de refugiu a părinților, astfel că este îndreptățită să beneficieze în calitate de persoană strămutată, de drepturile prevăzute de lege; a menționat, totodată, că, mamei sale, S.I., prin hotărârea nr. 1591/2002 a Comisiei, i-au fost recunoscute și acordate drepturile cuvenite, conform Legii nr. 189/2000, iar fratelui său, I.S., de asemenea, prin hotărâre judecătorească.
În cauză, pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței, în raport cu faptul că, reclamanta nefiind născută la data strămutării, nu îndeplinește condiția prevăzută de lege care se referă la strămutarea persoanei, ca urmare a persecuției etnice.
S-a mai reținut că reclamanta s-a bazat pe un probatoriu restrâns și insuficient, pentru ca cererea să-i fi fost soluționată pozitiv și că, de asemenea, a refuzat completarea cererii, cu actele cerute de comisie, motivând că rudelor sale le-au fost recunoscute deja aceste drepturi.
Refuzul este fondat.
Prin dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare și cu precizările din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a prevăzut acordarea drepturilor compensatorii, pentru persoanele care s-au aflat în situația de refugiat, suferind persecuții din motive etnice.
Astfel, se constată că refugiul familiei reclamantei s-a produs ca urmare a ocupării Ardealului de Nord, în condițiile istorice date, neavând relevanță împrejurarea că reclamanta nu era născută la data refugiului, câtă vreme aceasta a dobândit prin naștere, statutul de refugiat al părinților, pentru perioada cuprinsă între data nașterii sale și aceea a încetării stării de refugiu.
Așa fiind, urmează a se admite recursul, a se casa sentința atacată și în temeiul dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., a se admite acțiunea reclamantei, cu consecința anulării hotărârii contestate și cu acordarea drepturilor legal cuvenite conform Legii nr. 189/2000, începând cu 1 iunie 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de M.S., împotriva sentinței civile nr. 212 din 25 noiembrie 2003, a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și în fond, admite acțiunea reclamantei.
Anulează hotărârea nr. 466 din 8 iulie 2003, a Casei Județene de Pensii Bacău și obligă pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să îi recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, cu acordarea drepturilor cuvenite pe perioada 14 februarie 1942 - 6 martie 1945, începând cu 1 iunie 2003.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2005.