Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2020
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1). Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 26 august 2014, sub nr. x/2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea Rezoluţiei nr. x/2014 şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare sub aspectul săvârşirii de către judecătorii care au soluţionat dosarul penal nr. x/2012, a abaterii disciplinare prevăzute la art. 99 lit. t) din Legea nr. 304/2004 constând în exercitarea funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă.
Prin încheierea din 06.02.2015 Curtea, în temeiul art. 161 Legea nr. 554/2004 a dispus introducerea în cauză a magistraţilor vizaţi de rezoluţia de clasare, respectiv judecător B. şi judecător C..
Prin sentinţa civilă nr. 1045/09.04.2015, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia inadmisibilităţii cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile reglementate de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară şi cu intervenienţii B. şi C..
Prin decizia nr. 2116/16.04.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva acestei sentinţe, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 03.12.2019, sub numărul x/2014*.
2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1). Prin sentinţa civilă nr. 208 din 03 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară şi intervenienţii B. şi C., în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În motivarea acestei hotărâri, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut în esenţă, următoarele:
Dispoziţiile legale de la art. 127 alin. (2) C. proc. civ.. instituie un caz de competenţă teritorială alternativă, iar în această situaţie, potrivit art. 116 C. proc. civ. alegerea între instanţele deopotrivă competente, aparţine reclamantului.
În cauză, Curtea a constatat că prin cererea introductivă reclamantul nu a chemat în judecată şi pe magistraţii vizaţi de rezoluţia de clasare contestată, ci doar Inspecţia Judiciară în calitate de autoritate emitentă a actului administrativ contestat. De asemenea, a constatat că magistraţii nu au intervenit în proces din proprie iniţiativă şi nici nu au fost introduşi din iniţiativa reclamantului, ci au fost introduşi în cauză din oficiu de instanţa de judecată în condiţiile art. 161 Legea 554/2004, la termenul din 06.02.2015. Prin urmare, Curtea a reţinut că, în cauză, cadrul procesual pasiv a fost stabilit la termenul din 06.02.2015, ca urmare a intervenţiei instanţei.
În condiţiile în care cadrul procesual pasiv a fost stabilit ca urmare a intervenţiei instanţei, iar nu ca urmare a manifestării de voinţă a părţilor sau a terţilor introduşi, Curtea a apreciat că din perspectiva dispoziţiilor art. 127 alin. (2) C. proc. civ., calitatea de magistraţi în cadrul Curţii de Apel Bucureşti a terţilor introduşi prezintă relevanţă din punct de vedere al competenţei teritoriale.
Astfel, Curtea a apreciat că, în cauză, dreptul de alegere a instanţei de către reclamant în condiţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 116 C. proc. civ. se putea exercita doar de la data de 06.02.2015, sub forma improprie a invocării unei excepţii de necompetenţă teritorială, până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate. În măsura în care nu s-ar admite că reclamantul poate invoca excepţia de necompetenţă teritorială în această situaţie, dreptul de alegere al reclamantului prevăzut în mod expres de art. 127 alin. (2) C. proc. civ. ar fi afectat în substanţa sa, devenind în cazul concret, iluzoriu. Practic, asigurarea efectivităţii acestui drept de opţiune, presupune în cauză admiterea posibilităţii reclamantului de a invoca excepţia necompetenţei teritoriale.
S-a reţinut că în cauză, excepţia necompetenţei teritoriale a fost invocată la primul termen de judecată la care procedura de citare a fost legal îndeplinită cu toate părţile, respectiv la termenul din 10.02.2020 (în primul ciclu procesual, la termenul din 06.02.2015 s-a dispus introducerea în cauză a magistraţilor vizaţi de rezoluţia de clasare, iar la termenele următoare procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu intervenienta B.; astfel, pentru termenul din 06.03.2015 procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, întrucât dovada de comunicare nu a fost restituită la dosar, iar pentru termenul din 03.04.2015, dovada de comunicare deşi a fost restituită la dosar nu a fost completată în mod corespunzător - nu s-a menţionat modalitatea în care s-a realizat procedura), astfel încât apreciază că reclamantul a exercitat în termen dreptul de alegere a instanţei prevăzut de art. 127 alin. (2) C. proc. civ.
2.2). La data de 13 august 2020, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, iar prin sentinţa nr. 92 din 15 septembrie 2020, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, având ca obiect "anulare act administrativ", formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară şi intervenienţii B. şi C., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, de contencios administrativ şi fiscal; a constatat intervenit conflict negativ de competenţă, pe care l-a înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării, suspendând din oficiu judecata.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele motive:
Întrucât ipotezele legale de la art. 127 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ.. se referă doar la litigii în care judecătorul are calitatea de reclamant sau de pârât, per a contrario, dacă judecătorul are o altă calitate în proces, aceea de intervenient, cum este cazul în prezentul litigiu, Curtea a apreciat că aceste dispoziţii nu sunt aplicabile. Astfel, concluzia subzistă chiar dacă este vorba despre o cerere de intervenţie principală, prin care titularul său valorifică aceleaşi drepturi ca şi reclamantul, deoarece situaţiile prevăzute de legiuitor sunt de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinse, pe calea interpretării prin analogie, la alte situaţii decât cele expres reglementate. Pe de altă parte, s-ar ajunge la o stabilire a competenţei de soluţionare a întregii cauze în funcţie de cererea incidentală, ceea ce nu este posibil, având în vedere regulile de determinare a competenţei prevăzute de art. 123 C. proc. civ. În plus, nu ar fi posibilă nici disjungerea cererii de intervenţie, o asemenea soluţie fiind contrară prev.art. 66 alin. (2) C. proc. civ.
De asemenea, s-a apreciat că este suficient ca judecătorul sau judecătorii respectivi să aibă această calitate la momentul sesizării instanţei. Or, domnii judecători B. şi C. şi-au început efectiv activitatea în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, de la data de 1 iulie 2014, deci anterior sesizării Curţii de Apel Bucureşti cu soluţionarea prezentei cereri de către reclamant.
S-a mai reţinut că la termenul de judecată din data de 3 iulie 2020, deci, după pronunţarea de către ICCJ -SCAF a deciziei nr. 2116/16.04.2019, prin care a fost admis recursul formulat de recurentul-reclamant A., casată sentinţa civilă nr. 1045/09.04.2015 (prin care Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia inadmisibilităţii cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, reglementate de art. 7 din Legea nr. 554/2004, fiind respinsă, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară şi cu intervenienţii B. şi C.), cauza fiind trimisă spre rejudecare instanţei de fond, aceasta, admiţând excepţia necompetenţei teritoriale, invocată prin notele de şedinţă depuse la dosar de către reclamant, a declinat competenţa teritorială de soluţionare a prezentei cauze, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti - SCAF.
Potrivit Deciziei nr. 31/11.11.2019, pronunţată de ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială, dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ.
Prin urmare, s-a apreciat că, din moment ce dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. nu erau aplicabile speţei, întrucât domnii judecători B. şi C. nu au calitatea de reclamanţi sau pârâţi, ci au fost introduşi în cauză de către instanţă, în calitate de intervenienţi, în temeiul art. 161 al Legii nr. 554/2004, nici invocarea excepţiei necompetenţei teritoriale, în temeiul art. 127 C. proc. civ. nu putea fi făcută de către reclamant, şi cu atât mai puţin, după trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond, nici admiterea acesteia de către instanţă nu putea interveni, opunându-se în acest sens prevederile art. 131 alin. (1) C. proc. civ.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă
Analizând actele şi lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente teritorial să judece pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, stabilind competenţa soluţionării acesteia în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, pentru următoarele considerente:
Litigiul dedus judecăţii îl constituie cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, de anulare a Rezoluţiei nr. x/2014 şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare, sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute la art. 99 lit. t) din Legea nr. 304/2004, asupra căreia, instanţele aflate în conflict, în examinarea competenţei teritoriale în soluţionarea cererii, au apreciat în mod diferit asupra incidenţei dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ.
Potrivit art. 127 C. proc. civ..: (1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.".
Prin aceste text se instituie un caz de competenţă facultativă, reglementându-se situaţia particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant, sau de pârât, raţiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţii.
Textul de lege vizează două condiţii, şi anume, când una dintre aceste persoane are legitimare procesuală activă sau pasivă (este reclamant sau pârât), iar cea de-a doua condiţie, este ca acesta să fie parte într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea.
În soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată că art. 127 C. proc. civ. nu este norma aplicabilă în stabilirea instanţei competente teritorial să soluţioneze acţiunea reclamantului, incidenţa acestui text de lege nefiind atrasă în cauză, dată fiind calitatea părţilor judecători- aceea de intervenient, şi nu de reclamant, cum expres şi imperativ prevede textul.
Mai mult, aşa cum s-a reţinut, intervenienţii judecători şi-au început activitatea în cadrul Curţii de Apel Bucureşti ulterior sesizării instanţei de către reclamant, astfel că, nici din această perspectivă nu poate fi reţinută aplicabilitatea art. 127 C. proc. civ.
Cum dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. conţin o derogare de la normele de competenţă, reglementând o situaţie excepţională, dar, în speţă, nu este îndeplinită condiţia premisă, aceea ca judecătorul să aibă calitatea de reclamant sau pârât şi să funcţioneze la instanţa competentă să soluţioneze cauza.
în stabilirea competenţei în prezenta cauză, Înalta Curte va avea în vedere dispoziţiile art. 131 C. proc. civ. şi Decizia nr. 31/2019 pronunţată de Înalta Curte - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, potrivit căreia: "în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ..".
Potrivit dispoziţiilor art. 131 "(1) La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop."
Or, cum, în cauză, excepţia necompetenţei teritoriale a fost invocată abia după trimiterea acesteia spre rejudecare, Curtea de Apel Ploieşti, ca instanţă ulterior învestită, şi-a declinat competenţa în favoarea primei instanţe, Curtea de Apel Bucureşti, şi pentru considerentul că prima instanţă a invocat excepţia necompetenţei teritoriale după momentul procesual prevăzut expres în art. 131 din C. proc. civ., această instanţă devenind competentă să soluţioneze cauza.
Prin urmare, având în vedere că prin dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. se reglementează o competenţă alternativă şi cum, în cauză, este îndeplinită condiţia premisă, Înalta Curte constată că instanţa pe rolul căreia s-a înregistrat cererea, respectiv Curtea de Apel Bucureşti nu se putea dezînvesti, motiv pentru care se va stabili, în favoarea acesteia, competenţa de soluţionare.
În consecinţă, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., văzând şi dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa competentă teritorial să soluţioneze prezenta cauză este Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Temeiul legal al soluţiei
Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ.., Înalta Curte urmează a stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., pârâta Inspecţia Judiciară şi intervenienţii B. şi C., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2020.