Şedinţa publică din data de 18 februarie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 25.11.2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B. i-au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bacău, solicitând:
- anularea parţială a actelor de dispoziţie contestate, respectiv Ordinul nr. 3517/C/28.09.2016 şi Ordinul nr. 3530/C/28.09.2016.
- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea şi comunicarea unor noi ordine de salarizare, cu uzitarea nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, şi care să includă majorările de 2%, 5% şi 11%, cu aplicabilitate începând cu data de 09.04.2015 şi, în continuare, începând cu data 01.08.2016 cu referire la dispoziţiile O.U.G. nr. 57/2016, astfel cum a fost modificată şi completată prin O.U.G. nr. 20/2016;
- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să aloce şi să vireze fondurile necesare plăţii acestor sume paratului Tribunalul Bacău, acesta din urmă cu obligaţia plăţii efective a sumelor datorate acestora;
- obligarea paraţilor la plata diferenţelor băneşti datorate şi cuvenite acestora, actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare corespondente, începând cu data naşterii dreptului material, respectiv 9.04.2015, până la data plăţii efective, precum si a dobânzii la dobânda, aceasta pentru justă şi echitabilă dezdăunare pecuniară.
- plata de penalităţi de întârziere/daune cominatorii de 100 RON/zi întârziere în favoarea fiecăruia, pentru fiecare zi de întârziere din partea Ministerului Justiţiei în emiterea noilor ordine de reîncadrare salarială
- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 2318 din 13 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-au respins excepţiile lipsei procedurii prealabile, inadmisibilităţii şi prescripţiei dreptului material la acţiune, ca neîntemeiate.
S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei relativ la capătul de cerere privind plata diferenţei salariale rezultate, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală.
S-a admis cererea de chemare în judecată, în parte, formulată de reclamanţii A., şi B., în contradictoriu pârâţii Ministerul Justiţiei, şi Tribunalul Bacău.
A fost obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită reclamanţilor ordine de stabilire a drepturilor salariale individuale, astfel: producătoare de efecte juridice în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 347,10 RON; - producătoare de efecte juridice în perioada 01.12.2015 - 30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 381,823 RON; - producătoare de efecte juridice începând cu data de 01.10.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 445,5 RON.
A fost obligat pârâtul Tribunalul Bacău să plătească diferenţele salariale rezultate, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective. Respinge, în rest, cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu această pârât, ca neîntemeiată.
S-a respins capătul de cerere privind plata diferenţei de drepturi salariale rezultate, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 2318 din 13 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Ministerul Justiţiei a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
S-a apreciat de către recurentul-pârât că reclamanţii au beneficiat de indemnizaţia de încadrare brută lunară prevăzută de legislaţia privind salarizarea magistraţilor, drepturile salariale ale acestora fiind calculate şi acordate în mod corect, în conformitate cu dispoziţiile legale speciale în materie care s-au succedat în timp.
În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, s-a susţinut de către recurentul-pârât că la data de 09.12.2016 şi 20.03.2017 a fost emis OMJ nr. 4680/C/2016, în baza art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 31 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015, şi ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016, avându-se în vedere şi indemnizaţiile acordate unui număr de 5 judecători din cadrul Tribunalului Călăraşi cărora li se stabiliseră, prin OMJ nr. 1561/2015 şi 1563/2015, indemnizaţii de încadrare într-un alt cuantum decât al celorlalţi colegi, ca efect al unor hotărâri judecătoreşti.
Totodată, prin OMJ nr. 219/C/01.02.2017 a fost modificat OMJ nr. 4680/C/2016, la art. 1 alin. (1) din cuprinsul acestuia prevăzându-se că "începând cu data de 1 octombrie 2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 (...)"
În fine s-a invocat de către recurentul-pârât faptul că la data de 24 mai 2017 a fost emis OMJ nr. 1479/C/2017, în aplicarea celor două ordine menţionate anterior, prin care au fost stabilite noile cuantumuri ale indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi ale sporurilor aferente acestora, în prezent, reclamanţii primind indemnizaţiile majorate cu valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, astfel încât este nejustificată obligarea Ministerului Justiţiei de a emite ordine prin care să le fie recalculată indemnizaţia de încadrare prin raportare la o altă valoare sectorială, chiar dacă aceştia deţineau hotărâri judecătoreşti prin care li s-au acordat majorările salariale de 18%, însă anterior datei de 1 octombrie 2016, Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, care a avut ca obiect aplicarea O.U.G. nr. 20/2016, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 43/2016, acestea neputând opera retroactiv.
Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
4. Apărările formulate în recurs
Intimatii-reclamanti nu au formulat întâmpinare, anterior termenului de judecată, depunând la dosar practică judiciară.
5. Prin notele scrise depuse la dosar la data de 17 februarie 2020, recurentul-pârât a învederat că ţinând cont de Ordinul nr. 75/15.03.2018 al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 24 mai 2018 ministrul justiţiei a emis Ordinul nr. 2066/C/2018, prin care pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi ale asistenţilor judiciari se stabilesc prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 indemnizaţia se calculează prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON.
Totodată, văzând Decizia nr. 365/26.09.2019 a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii şi Ordinul nr. 276/21.10.2019 al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recurentul-pârât a emis OMJ nr. 4988/C/2019, prin care s-a statuat că în perioada 01.12.2016-31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 RON, drepturile salariale recalculându-se în mod corespunzător".
În raport de aceste aspecte, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului şi respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.
La notele de şedinţă s-au anexat, în copie, ordinele antereferite.
6. Procedura de soluţionare a recursului
Prin Rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte a stabilit termenul pentru judecata pe fond a recursului la data de 18 februarie 2020, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, prin care s-a stabilit că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Prin Ordinul nr. 3517/C/28.09.2016 emis de ministrul justiţiei, reclamanţilor le-au fost stabilite drepturile salariale cuvenite începând cu data de 01.08.2016, fără a se include în indemnizaţia de încadrare brută majorările de 2%, 5% şi 11%, prevăzute de O.G. nr. 10/2007.
De asemenea, prin Ordinele nr. 4680/C/21.12.2016, respectiv 219/C/2017 emise de pârâtul Ministerul Justiţiei asistenţilor judiciari le-au fost stabilite drepturile salariale cuvenite începând cu data de 01.08.2016, cu includerea în indemnizaţia de încadrare brută a majorărilor de 2%, 5% şi 11%, prevăzute de O.G. nr. 10/2007, respectiv cu utilizarea unei valori de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 10% începând cu data de 01.10.2016.
În prealabil, Înalta Curte constată că solicitarea recurentul-pârât Ministerul Justiţiei de respingere a acţiunii ca rămasă fără obiect, urmare a emiterii OMJ nr. 2066/C/2018, respectiv a OMJ nr. 4988/C/2019, este neîntemeiată.
Astfel, obiectul acţiunii de faţă este reprezentat de pretenţia reclamanţilor de a le fi recunoscute, calculate şi achitate drepturile salariale potrivit prevederilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unui nou ordin de salarizare, în conformitate cu acest text de lege.
Prin urmare, obiectul acţiunii exista atât la data introducerii cererii, cât şi la data pronunţării hotărârii de fond, iar emiterea OMJ nr. 2066/C/2018, respectiv a OMJ nr. 4988/C/2019, după soluţionarea cauzei în primă instanţă, cu consecinţa recalculării cuantumului indemnizaţiei de încadrare şi a sporurilor în raport de funcţie, grad, gradaţie şi vechime, conform prevederilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acţiunea reclamantului, ci reprezintă o punere în executare a dispoziţiilor instanţei de fond, având efectul unei recunoaşteri implicite a pretenţiilor reclamanţilor de către pârâtul Ministerul Justiţiei.
Aşa fiind, această împrejurare nu afectează obiectul acţiunii, care priveşte analizarea caracterului nejustificat al refuzului pârâtului de a da curs solicitării reclamanţilor şi, pe cale de consecinţă, obligarea acestuia să acţioneze conform dispoziţiilor legale, simpla emitere a acestor acte administrative nefiind relevantă din această perspectivă, din moment ce nu a fost emis ulterior, până la data pronunţării hotărârii de faţă, ordine individuale reclamanţilor, ci doar două ordine generice (colective), valorând recunoaştere în parte a temeiniciei pretenţiilor prezentate, dar nu executare a obligaţiilor legale incumbând ministrului justiţiei, adică de încadrare salarială a fiecărui asistent judiciar cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.
Pe fond, Înalta Curte reţine, sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, respectiv că "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, astfel încât personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Prin urmare, în acest caz, nu va funcţiona regula menţinerii în anul 2015 a aceluiaşi nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază şi sporuri) pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparaţie cu salariile de bază şi sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca şi acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creştere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare."
Totodată, concluzia instanţei de fond nu contrazice nici aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care vine să sublinieze principiul egalităţii în faţa legii a tuturor categoriilor de salariaţi, inclusiv a magistraţilor, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătoreşti obţinute anterior şi incluse în baza de salarizare.
Aşadar, decizia Curţii Constituţionale consacră soluţia adoptată prin Legea nr. 71/2015, instanţa de contencios constituţional nefăcând decât să elimine diferenţele de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizaţiilor, aşa cum a considerat pârâtul.
Aşa fiind, va fi înlăturată apărarea recurentului că egalizarea indemnizaţiilor se putea face numai după pronunţarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, de vreme ce aceasta nu a făcut decât să confirme principiul egalităţii în faţa legii a tuturor categoriilor de salariaţi, inclusiv a magistraţilor, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătoreşti obţinute anterior şi incluse în baza de salarizare.
Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariaţi şi angajatori care au calitatea de instituţii publice, plecând de la premisele egalităţii, nediscriminării şi transparenţei în acordarea remuneraţiei celor care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 2318 din 13 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 februarie 2020.