Şedinţa publică din data de 17 februarie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 01.09.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Unitatea Militară 01961 Otopeni, a solicitat: desfiinţarea/constatarea nulităţii absolute a Deciziei administrativ-jurisdicţionale nr. 23/CJI 2411/20.07.2017, pronunţată de Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi desfiinţarea Hotărârii nr. 3/26.10.2016 a Comandantului U.M. 01961 Otopeni şi a procesului-verbal de soluţionare a contestaţiei nr. A.14653/20.10.2016, aferent hotărârii; anularea Deciziei de imputare nr. Al7945/22.12.2016 şi a procesului-verbal de cercetare administrativă nr. A17598/15.12.2016; obligarea intimaţilor la restituirea sumelor încasate cu titlu de impunere până la momentul rămânerii definitive a hotărârii pronunţate.
La data de 08.12.2017, reclamantul a depus la dosar o cerere completatoare a acţiunii introductive, solicitând inclusiv anularea Deciziei nr. 33/CJI 1700/02.06.2016, prin care s-a dispus admiterea cererii de repunere în termenul de cercetare administrativă. De asemenea, a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, considerând că este întrunită tripla identitate de obiect, cauză şi părţi, iar chestiunea litigioasă a mai fost soluţionată, astfel cum rezultă din considerentele Deciziei nr. 58/1131/09.12.2015.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 651 din 16 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:
- a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de reclamant;
- a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Unitatea Militară 01961 Otopeni, astfel cum a fost modificată şi completată;
- a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 33/CJI 1700/02.06.2016 pronunţată de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, doar în ceea ce priveşte admiterea cererii de repunere în termenul de cercetare administrativă pentru suma de 94.512,46 RON;
- a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 23/CJI 2411/20.07.2017 pronunţată de Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, doar în ceea ce priveşte respingerea plângerii formulată de reclamant pentru suma imputată de 94.512,46 RON şi a menţinut în rest celelalte dispoziţii.
- a dispus anularea în parte a Hotărârii nr. 3/26.10.2016 a comandantului U.M. 01961 Otopeni şi a procesului-verbal de soluţionare a contestaţiei nr. A.14653/20.10.2016, aferente hotărârii, pentru suma imputată reclamantului în cuantum de 94.512,46 RON şi a menţinut în rest celelalte dispoziţii.
- a dispus anularea în parte a Deciziei de imputare nr. A17945/22.12.2016 şi a procesului-verbal de cercetare administrativă nr. A 17598/15.12.2016, pentru suma imputată reclamantului în cuantum de 94.512,46 RON şi a menţinut în rest celelalte dispoziţii.
- a respins ca fiind rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea la restituirea sumelor reţinute.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 651 din 16 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea, în parte, a hotărârii în ceea ce priveşte menţinerea actelor administrative atacate pentru suma reprezentând cheltuieli de şcolarizare şi, în rejudecare, admiterea acţiunii în totalitate.
În dezvoltarea motivelor de casare mai sus menţionate, recurentul-reclamant a formulat, în esenţă, următoarele critici:
Prin sentinţa civilă recurată a fost respinsă, ca nefondată, solicitarea de constatare a nulităţii absolute a Deciziei nr. 23/CJI 2411/20.07.2017, bazată pe art. 19 din Ordinul M.Ap. N. nr. 27/2014, raportat la faptul că doi dintre membrii Comisiei de jurisdicţie au judecat atât cauza în care s-a pronunţat Decizia nr. 58/CJI 1131/09.12.2015, cât şi cauza în care s-a pronunţat Decizia nr. 23/CJI 2411/20.07.2017 (B. şi C.), iar Preşedintele B. a judecat şi cauza în care s-a pronunţat Decizia nr. 33/CJI 1700/2016.
Totodată, aceste decizii au fost adoptate de Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor cu încălcarea prevederilor art. 41 din Ordinul M.Ap. N. nr. 27/2014.
Argumentele reţinute de instanţa de fond pentru respingerea acestui motiv de nulitate a Deciziei nr. 23/CJI 2411/20.07.2017, sunt în contradicţie cu Decizia nr. 58/CJI 1131/09.12.2015, prin care s-a analizat fondul pricinii referitoare la suma de 94.512,46 RON, neputându-se susţine că reclamantul a beneficiat de imparţialitatea şi obiectivitatea Comisiei de jurisdicţie, în condiţiile în care aceleaşi persoane au analizat pe fond, într-o primă plângere, aspectele referitoare la cheltuielile de întreţinere imputate reclamantului, iar ulterior, au admis cererea de repunere în termen vizând acelaşi raport juridic.
În ceea ce priveşte Decizia administrativ-jurisdicţională nr. 33/CJI 1700/02.06.2016, soluţia instanţei de fond este dată cu încălcarea art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, întrucât nu s-a indicat nici un motiv temeinic pentru care nu s-a efectuat cercetarea administrativă şi nu s-a emis decizia de imputare şi pentru suma de 63.977,26 RON, în termenele prevăzute la art. 23 alin. (1) şi (2) şi la art. 25 alin. (4) din O.G. nr. 121/1998.
Deşi prin cererea de chemare în judecată s-a invocat faptul că atât cererea de repunere în termenul de cercetare administrativă, cât şi Decizia nr. 33/CJI 1700/02.06.2016, sunt nelegale, nefiind stabilită data la care comandantul unităţii ar fi luat cunoştinţă că decizia de imputare s-a emis pentru o paguba mai mică decât cea reală, instanţa de fond şi-a motivat soluţia în raport de data primirii la unitate a Deciziei nr. 58/CJI 1331/09.12.2015, motivare străină de cererea de repunere în termen şi contradictorie în raport de art. 96 din Ordinul nr. M.5/1999.
Sentinţa recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material în ceea ce priveşte soluţia de menţinere a actelor administrative atacate pentru suma stabilită suplimentar, diferenţa dintre suma de 94.512,46 RON, înscrisă în procesul-verbal de cercetare administrativă nr. A1485/02.02.2015, şi suma de 158.489,72 RON, pentru care s-a dispus angajarea răspunderii materiale prin Decizia nr. A17945/22.12.2016, corespunzând, în opinia intimaţilor, costurilor cheltuielilor de şcolarizare efectuate de U.M. 01838 Boboc.
Numirea reclamantului în prima funcţie a avut loc prin Ordinul şefului Statului Major al Forţelor Aeriene nr. APO 275/30.07.2010, cursul de la U.M. 01838 Boboc a fost urmat şi absolvit după data numirii reclamantului în prima funcţie, rezultând că perioada contractuală rămasă de executat din contract începe se se calculeze de la data primei numiri, respectiv 30.07.2010.
Instanţa de fond nu s-a pronunţat în mod expres asupra susţinerii din cererea introductivă, conform căreia cheltuielile solicitate de U.M. 01838 Boboc, fiind ulterioare primei numiri în funcţia de bază, nu pot intra sub incidenţa art. 85 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 80/1995, întrucât s-ar încălca prevederile art. 11 din Legea nr. 35/1990.
Suma de 63.977,26 RON reprezentând cheltuieli de şcolarizare efectuate de U.M. 01838 Boboc, nu este certă şi nici obiectiv determinată, în condiţiile în care: perioada rămasă de executat din contract este mai mică cu aproximativ 1 an de zile; arhivele de la Braşov aferente anilor 2007-2009, au fost distruse cu procesul-verbal nr. A435/30.0.1.2015.
Valoarea pagubei este calculată greşit şi din perspectiva faptului că la cuantumul cheltuielilor, publicat în Buletinul Informativ al Armatei, s-a adăugat în mod nelegal un spor reprezentat de înmulţirea cuantumului cheltuielilor cu un procent de 13,5% reprezentând rata de inflaţie pentru perioada 2010 - 2014. Astfel, a fost aplicat în mod greşit Ordinul MApN nr. 5/1999, care la pct. 133 stabileşte că imputarea pagubei se face la valoarea de înlocuire, iar la pct. 135 prevede în mod expres modurile în care se determină valoarea de înlocuire, fără a se referi la utilizarea indicelui de inflaţie.
4. Apărările formulate în cauză
Intimaţii-pârâţi Ministerul Apărării Naţionale şi Unitatea Militară 01961 Otopeni, nu au depus întâmpinări la dosarul cauzei.
Prin notele scrise depuse la dosar la termenul din 21 ianuarie 2021, intimaţii-pârâţi au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.
Criticile recurentului-reclamant subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sunt neîntemeiate.
Sentinţa recurată satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în motivarea hotărârii fiind expuse argumentele de fapt şi de drept care au format convingerea primei instanţe cu privire la soluţia pronunţată, fiind examinate efectiv problemele esenţiale ridicate de părţi.
Din parcurgerea considerentelor sentinţei atacate rezultă că judecătorul fondului a analizat motivele de nelegalitate şi respectiv, apărările formulate de părţile în proces, reţinându-se că motivul de casare examinat nu are în vedere regăsirea literală în conţinutul hotărârii a tuturor susţinerilor prin care o parte a înţeles să convingă instanţa de judecată.
Instanţa de control judiciar nu poate primi nici criticile recurentului în sensul că sentinţa recurată cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei, susţinerile sub acest aspect reflectând dezacordul recurentului în privinţa argumentelor primei instanţe care au stat la baza dezlegării date problemelor în litigiu.
În contextul arătat, împrejurarea că recurentul-reclamant nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic prezentat de instanţa de fond în cuprinsul sentinţei, nu poate conduce la incidenţa motivului de casare mai sus examinat.
Astfel, susţinerile reclamantului vizând nulitatea absolută a Deciziei nr. 23/CJI 2411/20.07.2017, cu motivarea că doi dintre membrii Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor au judecat atât cauza în care s-a pronunţat Decizia nr. 58/CJI 1131/09.12.2015, cât şi cauza în care s-a pronunţat Decizia nr. 23/CJI/2411/20.07.2017 (B. şi C.), iar Preşedintele B. a judecat şi cauza în care s-a pronunţat Decizia nr. 33/CJI 1700/02.06.2016, au fost înlăturate în mod corect de către instanţa de fond.
În raport de prevederile art. 19 din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. 27/2014, care fac trimitere la dispoziţiile art. 41 şi art. 42 din C. proc. civ. în ceea ce priveşte constituirea completelor, se apreciază că nu sunt aplicabile cazurile de incompatibilitate invocate de către reclamant.
În acest sens, se constată că prin Decizia administrativ-jurisdicţională nr. 58/CJI 1131/09.12.2015 a fost anulată Decizia de imputare nr. A1983/10.02.2015, prin care s-a dispus angajarea răspunderii materiale în sarcina reclamantului pentru paguba în valoare de 94.512,46 RON, motivele reţinute de Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor fiind următoarele: numărul de zile luat în considerare pentru evaluarea pagubei a fost calculat eronat de către reprezentanţii unităţii; nu a fost analizată includerea în cheltuielile de şcolarizare şi a celor ocazionate de Cursul de bază aviaţie naviganţi la Şcoala de aplicaţie pentru Forţele Aeriene "Aurel Vlaicu"; cheltuielile efectuate de instituţia de învăţământ trebuiau actualizate pentru anul 2014 prin utilizarea indicelui de inflaţie al preţurilor de consum publicat de INS; nu au fost prezentate suficiente dovezi privind modul de calcul al cheltuielilor de şcolarizare.
Prin Decizia administrativ-jurisdicţională nr. 23/CJI/2411/20.07.2017, Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor a respins plângerea formulată de reclamant şi a menţinut răspunderea materială stabilită prin Decizia de imputare nr. A17945/22.12.2016 pentru paguba în valoare de 158.489,72 RON, reprezentând cheltuieli de instruire şi întreţinere pe timpul şcolarizării la trecerea în rezervă prin demisie, înainte de îndeplinirea primului contract de 8 ani cu Ministerul Apărării Naţionale.
La pronunţarea acestei decizii s-a avut în vedere Decizia administrativ-jurisdicţională nr. 33/CJI 1700/02.06.2016, prin care s-a admis cererea de repunere în termenul de cercetare administrativă, această decizie aflându-se la baza emiterii Deciziei de imputare nr. A17945/22.12.2016.
În consecinţă, în cauza soluţionată prin Decizia nr. 23/CJI/2411/20.07.2017 s-a avut în vedere cercetarea administrativă refăcută în urma admiterii cererii de repunere în termen, soluţie ce a fost dispusă prin Decizia nr. 33/CJI 1700/02.06.2016, fără ca prin această ultimă decizie să se procedeze la soluţionarea cauzei pe fond.
În contextul evidenţiat, întrucât nu se poate reţine că membrii Comisiei de jurisdicţie au formulat puncte de vedere sau opinii cu privire la problema care a constituit obiectul dosarelor soluţionate, urmează a fi înlăturată şi susţinerea recurentului în sensul că deciziile administrativ-jurisdicţionale mai sus menţionate au fost pronunţate cu încălcarea prevederilor art. 41 din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. 27/2014.
Referitor la motivul de nelegalitate invocat de către reclamant în privinţa Deciziei nr. 33/CJI 1700/02.06.2016, constând în tardivitatea efectuării cercetării administrative şi a emiterii Deciziei de imputare nr. A17945/22.12.2016, în mod corect instanţa de fond a apreciat că cererea de repunere în termenul de efectuare a cercetării administrative, formulată de comandantul U.M. 01961 Otopeni, respectă termenul de 15 zile prevăzut de art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, reţinându-se că acest termen a început să curgă de la data când comandantul unităţii a luat cunoştinţă de faptul că răspunderea materială nu a fost stabilită conform prevederilor legale. Această situaţie de fapt a fost prezentată prin Decizia nr. 58/CJI 1131/09.12.2015, cu privire la care autorul cererii de repunere în termen a luat cunoştinţă la data de 25.04.2016.
În acord cu judecătorul fondului, instanţa de recurs constată a fost respectat termenul pentru efectuarea cercetării administrative şi înregistrarea actului de cercetare, reglementat de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, având în vedere că a fost admisă cererea de repunere în termen prin Decizia nr. 33/CJI 1700/02.06.2016 şi ulterior comunicării acestei decizii, cercetarea administrativă s-a desfăşurat în perioada 27.10.2016 - 15.12.2016.
Contrar susţinerii recurentului-reclamant în sensul că termenele trebuiau calculate de la prima constatare a producerii pagubei, se reţine că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 33 alin. (3) din O.G. nr. 121/1998, care prevăd că în cazul admiterii cererii de repunere în termen, termenele stabilite la art. 23 alin. (1) şi (2) şi la art. 25 alin. (4), curg de la data înregistrării hotărârii la unitatea în cauză.
În mod judicios prima instanţă a înlăturat şi motivul de nelegalitate al Deciziei nr. 33/CJI 1700/02.06.2016 vizând inexistenţa documentelor necesare în vederea formulării cererii de repunere în termen, întrucât admiterea acestei cereri a avut în vedere atât aspectul refacerii actului de procedură, urmare a anulării actului pentru vicii de procedură, cât şi aspectul referitor la producerea unei pagube mai mari decât paguba pentru care s-a emis decizia de imputare, iar în această situaţie, documentaţia anexată cererii de repunere în termen se consideră a fi suficientă.
Referitor la soluţia de anulare în parte a Deciziei nr. 33/CJI 1700/02.06.2016 doar în ceea ce priveşte admiterea cererii de repunere în termenul de cercetare administrativă pentru suma de 94.512,46 RON, judecătorul fondului a reţinut că, deşi în temeiul art. 33 din O.G. nr. 121/1998, repunerea în termen poate fi solicitată în anumite cazuri, în speţă, motivele invocate de autorul cererii de repunere în termen, ce vizează nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la efectuarea cercetării administrative, nu se regăsesc între cazurile reglementate de articolul mai sus indicat.
În condiţiile arătate, întrucât situaţia de fapt nu era prevăzută de O.G. nr. 121/1998, este corect raţionamentul instanţei de fond, care aplicând dispoziţiile art. 179 din C. proc. civ., a asimilat cercetarea administrativă unui act de procedură.
Procedând, în continuare, la examinarea argumentelor prezentate de Comisia de jurisdicţie în motivarea Deciziei nr. 33/CJI 1700/02.06.2016, în mod întemeiat prima instanţă a constatat, în primul rând, caracterul contradictoriu al acestor argumente, întrucât, deşi s-a reţinut că situaţia invocată de autorul cererii nu se încadrează între cazurile prevăzute de art. 33 din O.G. nr. 121/1998, au fost aplicate aceste prevederi concomitent cu cele ale art. 179 din C. proc. civ.
Un al doilea aspect reţinut a fi contradictoriu cu referire la argumentele Comisiei de jurisdicţie, îl constituie faptul că, deşi în motivarea Deciziei nr. 33/CJI 1700/02.06.2016 s-a arătat că se face aplicarea art. 179 alin. (2) din C. proc. civ., situaţie în care se impune refacerea actului de procedură, dispozitivul deciziei nu cuprinde dispoziţii în sensul arătat.
În raport de aceste motive de nelegalitate constatate în privinţa Deciziei nr. 33/CJI 1700/02.06.2016, judecătorul fondului a concluzionat în mod judicios că se impune anularea în parte a deciziei doar în ceea ce priveşte admiterea cererii de repunere în termenul de cercetare administrativă pentru suma de 94.512,46 RON, cu consecinţa anulării în parte şi a actelor subsecvente acestei decizii pentru suma imputată în cuantum de 94.512,46 RON, context în care s-a apreciat că nu se mai impune analizarea pe fond a celorlalte susţineri formulate de reclamant cu privire la imputarea acestei sume.
Examinând criticile recurentului-reclamant circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se constată că acesta este fondat, soluţia primei instanţe reflectând încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.
Conform Contractului privind exercitarea profesiei de cadru militar în activitate înregistrat sub nr. x din 08.10.2007, încheiat între reprezentantul Unităţii Militare 01932 Braşov şi reclamant, rezultă că perioada pentru care a fost încheiată acest contract este de 8 ani de la numirea în prima funcţie (pct. 1 din contract), stabilindu-se că pe timpul executării contractului, părţile au drepturile şi obligaţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare (pct. 3 din contract).
Potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, se constată că în perioada 08.10.2007 - 31.07.2010, reclamantul a urmat cursurile Academiei Forţelor Aeriene "Henri Coandă", la data de 31.07.2010 a fost numit în funcţia de pilot, prin Ordinul şefului Statului Major al Forţelor Aeriene nr. APO 275/30.07.2010, iar în perioada 31.07.2010 - 29.07.2011, a urmat Cursul de bază aviaţie naviganţi la Şcoala de aplicaţie pentru Forţele Aeriene "Aurel Vlaicu".
În dezacord cu opinia exprimată de instanţa de fond, potrivit căreia perioada contractuală începe să curgă de la 30.07.2011, dată la care reclamantul a absolvit Cursul de bază la Şcoala de aplicaţie pentru Forţele Aeriene "Aurel Vlaicu", se reţine că reclamantul a fost numit în prima funcţie la data de 31.07.2010, astfel că de la această dată se calculează perioada contractuală rămasă de executat, conform Contractului nr. x/A3595/08.10.2007.
Instanţa de control judiciar constată că reclamantul a urmat Cursul de bază aviaţie naviganţi la Şcoala de aplicaţie pentru Forţele Aeriene "Aurel Vlaicu" ulterior finalizării pregătirii sale profesionale, respectiv după absolvirea Academiei Forţelor Aeriene "Henri Coandă", iar obligaţiile asumate prin Contractul nr. x/A3595/08.10.2007 vizează restituirea cheltuielilor de întreţinere efectuate pe timpul şcolarizării, potrivit Angajamentului încheiat de reclamant la momentul încheierii contractului, în cuprinsul căruia este definită sintagma "cheltuieli de întreţinere".
Totodată, se reţine că legea aplicabilă în cauză nu este determinată de legea în vigoare la data trecerii în rezervă prin demisie, ci este determinată de data semnării Contractului nr. x/A3595/08.10.2007, întrucât la acea dată era certă existenţa drepturilor şi obligaţiilor părţilor, iar întinderea acestora era determinabilă sub aspectul lichidităţii, potrivit clauzei înscrise la pct. 3 din contract.
În consecinţă, la data încheierii Contractului nr. x/A3595/08.10.2007, erau în vigoare dispoziţiile art. 411 alin. (6) din Legea nr. 80/1995, care stabileau obligaţia cadrelor militare de a restitui cheltuielile de întreţinere pe timpul şcolarizării, proporţional cu perioada rămasă neexecutată din contract, reţinându-se că modificarea adusă acestor dispoziţii prin Legea nr. 53/2011, în sensul introducerii obligaţiei de restituire şi a cheltuielilor de instruire, nu poate fi aplicată retroactiv contractului în discuţie încheiat sub imperiul legii vechi, întrucât ar încălca prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie şi ale art. 6 alin. (1) din C. civ.
Ulterior, la Contractul nr. x/A3595/2007 a fost încheiat actul adiţional nr. x/30.05.2012, potrivit căruia la data de 15.11.2011, au intervenit modificări cu privire la modalitatea de restituire de către cadrele militare din Ministerul Apărării Naţionale a cheltuielilor de întreţinere şi de instruire pe timpul şcolarizării, şi de la acel moment devin aplicabile prevederile art. 5 din Ordinul nr. M.111/2011, prin care au fost introduse în categoria cheltuielilor şi cele ocazionate de instruire pe timpul şcolarizării, proporţional cu perioada din contract rămasă neexecutată.
Alături de considerentele prezentate anterior, ce evidenţiază stabilirea în mod eronat de către prima instanţă a perioadei rămase de executat din Contractul nr. x/A3595/08.10.2007, precum şi aplicarea greşită a prevederilor legale în vigoare la data la care reclamantul a trecut în rezervă prin demisie, Înalta Curte apreciază întemeiate şi criticile recurentului vizând modul de calcul al cheltuielilor care i-au fost imputate prin actele atacate.
Sub acest ultim aspect, instanţa de fond a constatat că din cuantumul cheltuielilor au fost scăzute cheltuielile de întreţinere şi instruire, aferente zilelor în care reclamantul a beneficiat de învoiri, permisii, concedii medicale sau alte situaţii în care nu a fost prezent la unitate, împrejurare care a rezultat din procesul-verbal de cercetare administrativă nr. A17978/23.12.2016, ce a avut la bază adresa nr. x/01.06.2016 emisă de comandantul U.M. 01838 Boboc, prin care s-a comunicat cuantumul cheltuielilor de instruire şi întreţinere pe timpul şcolarizării, precum şi perioadele de timp în care reclamantul a beneficiat de permisii/învoiri, potrivit adresei nr. x/22.11.2016.
În acord cu susţinerile recurentului-reclamant, instanţa de control judiciar apreciază că înscrisurile mai sus menţionate nu fac dovada caracterului real şi cert al pagubei în sensul prevederilor pct. 6 din Ordinul nr. M5/1999, întrucât, aşa cum s-a arătat anterior, perioada contractuală începe să curgă de la data de 31.07.2010 (data numirii în prima funcţie), iar în aceste condiţii, perioada rămasă neexecutată din contract este mai redusă cu aproximativ 1 an de zile.
Această concluzie se întemeiază pe faptul că în ceea ce priveşte evaluarea cheltuielilor de şcolarizare sub aspectele analizate în motivarea Deciziei nr. 23/CJI/2411/20.07.2017, Comisia de jurisdicţie a avut în vedere considerentele Deciziei nr. 58/CJI/1131/2015 referitoare la valoarea zilelor de absenţă legală (învoiri, permisii, concedii, etc.), iar la deducerea contravalorii acestor zile din suma totală a cheltuielilor de şcolarizare s-a luat în calcul în mod greşit numărul de zile rămase de executat din contract, în raport de data absolvirii cursului de bază, respectiv 30.07.2011.
Totodată, caracterul incert al pagubei imputate reclamantului reiese şi din împrejurarea consemnată în cuprinsul Deciziei nr. 58/CJI/1131/2015, în sensul că pentru anul universitar 2009 - 2010 nu au fost menţionate niciuna din informaţiile prezentate pentru perioada 2007 - 2009, motivându-se că registrul de evidenţă cu permisii şi învoiri pentru perioada menţionată, înregistrat sub nr. x/10.02.2009, a fost distrus cu procesul-verbal nr. x/30.01.2015, conform reglementărilor în vigoare.
În condiţiile arătate, din analiza înscrisurilor existente la dosarul cauzei, nu rezultă cu certitudine faptul că din cuantumul cheltuielilor stabilite în mod egal pentru toţi studenţii, au fost scăzute cheltuielile de întreţinere şi instruire aferente zilelor în care reclamantul a beneficiat în mod real de învoiri, permisii, concedii medicale sau alte situaţii în care nu a fost prezent în unitatea de învăţământ, nu a beneficiat de cazare, hrănire, instruire sau alte cheltuieli imputate, astfel că instanţa de recurs nu poate determina valoarea reală şi certă a pagubei.
Aşa fiind, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune admiterea recursului declarat de reclamant, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe în vederea stabilirii cu certitudine a cuantumului cheltuielilor datorate de reclamant, sens în care instanţa de fond urmează a aprecia asupra necesităţii administrării de probe şi a oricăror alte măsuri care se impun a fi luate.
Cu ocazia rejudecării litigiului, instanţa de fond urmează să analizeze şi susţinerile recurentului-reclamant vizând modul de calcul al pagubei, sub aspectul actualizării cheltuielilor imputate prin utilizarea indicelui de inflaţie, în raport de prevederile pct. 133 şi pct. 135 din Instrucţiunile aprobate prin Ordinul nr. M.5/1999.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 497 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamantul A., casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 651 din data de 16 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2021.