Deliberând asupra recursului declarat de recurentul inculpat A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 C. proc. pen., constată următoarele:
I. Prin încheierea din data de 05 martie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 C. proc. pen., invocată de recurentul inculpat A..
Pentru a pronunţa această soluţie, cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 din C. proc. pen., Înalta Curte a constatat următoarele:
Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, şi anume:
- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. O asemenea condiţie este consecinţa caracterului general obligatoriu şi al efectelor erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale;
- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
În analiza condiţiilor enumerate anterior, Înalta Curte a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de recurentul inculpat A., în faţa Înaltei Curţi şi are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 438 C. proc. pen., cererea fiind motivată în scris de recurentul inculpat A., prin apărător, susţinându-se de către apărare că sesizarea este admisibilă, fiind îndeplinite cerinţele imperative prevăzute la art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se invocă:
Art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. reglementează cazurile în care se poate face recurs în casaţie. Astfel, potrivit acestui text de lege hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:
1. în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente;
7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;
8. în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal;
11. nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată;
12. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;
Cazurile de la pct. 2-6, 9, 10, 12 şi 14 au fost abrogate prin Legea nr. 255/2013.
În concret, în opinia recurentului inculpat A., dispoziţiile art. 438 din C. proc. pen. nu sunt compatibile cu dispoziţiile constituţionale prevăzute de art. 16 alin. (1) şi 20 din Constituţia României, întrucât în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei nu este prevăzută în mod expres posibilitatea părţilor de a uza de motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. Astfel, în opinia autorului excepţiei, câtă vreme dispoziţiile art. 438 din C. proc. pen. nu fac trimitere în mod expres la posibilitatea de a invoca dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ., privind latura civilă a procesului penal şi în situaţia în care în cadrul procesului penal a fost soluţionată în mod greşit, din punct de vedere procedural, latura civilă, cu precădere prin aplicarea eronată a dispoziţiilor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.), inculpatul nu are la dispoziţie o cale de atac efectivă.
În analiza condiţiilor prevăzute de lege cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992, republicată, Înalta Curte a constatat că acestea nu sunt îndeplinite cumulativ în cauză, întrucât, deşi excepţia a fost invocată de către recurentul inculpat A. în faţa unei instanţe judecătoreşti şi vizează dispoziţii dintr-o lege în vigoare, care nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, admisibilitatea unei astfel de cereri impune însă îndeplinirea cumulativă şi a cerinţei ca excepţia invocată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, legătură ce trebuie să aibă semnificaţie cu privire la soluţia ce ar putea fi dată fondului litigiului, inclusiv din perspectiva interesului pe care partea îl justifică.
În speţă, s-a constatat că excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentul inculpat A. nu îndeplineşte condiţiile cerute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituţionalitate a textului de lege, dorindu-se în realitate modificarea acestuia, prin adăugarea unor cazuri de casare prevăzute de C. proc. civ., astfel cum solicită autorul excepţiei prin cererea de sesizare formulată, ceea ce ar transforma Curtea Constituţională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituţie şi nici de legea organică de organizare şi funcţionare.
Înalta Curte a constatat că în cauza de faţă nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate.
În consecinţă, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 C. proc. pen., invocată de recurentul inculpat A., ca inadmisibilă.
II. Împotriva încheierii din data de 05 martie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017 recurentul inculpat A. a exercitat calea de atac prezentă, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi - Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind stabilit în mod aleatoriu la data de 19 aprilie 2021.
La termenul de judecată din 19 aprilie 2021, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia tardivităţii recursului, susţinând că acesta a fost declarat cu nerespectarea termenului prevăzut de lege.
Analizând cu prioritate excepţia tardivităţii declarării căii de atac a recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, încheierea prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, poate fi atacată la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.
În lipsa unor dispoziţii exprese în cuprinsul legii speciale (Legea nr. 47/1992), termenul procedural de 48 de ore înăuntrul căruia se poate promova calea de atac împotriva soluţiei instanţei penale de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, se calculează conform art. 269 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., dispoziţii procesual penale cu caracter general, aplicabile în procedura pendinte, în virtutea art. 24 din Legea nr. 255/2013.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen.:
"(1) La calcularea termenelor procedurale se porneşte de la ora, ziua, luna sau anul prevăzut în actul care a provocat curgerea termenului, în afară de cazul când legea dispune altfel. (2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteşte ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineşte."
În incidenţa dispoziţiilor legale precitate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că încheierea din dosarul nr. x/2017 prin care a fost a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de inculpatul A., a fost pronunţată la data de 5 martie 2021, fără ca în cuprinsul acesteia să se menţioneze ora la care s-a pronunţat hotărârea.
Dezlegând problema momentului (dies a quo) de la care se calculează termenul procedural pe ore în situaţia în care nu se cunoaşte ora pronunţării actului procedural care a determinat curgerea lui, doctrina şi jurisprudenţa (I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 107/2017, I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 164/2017) au statuat că, în acest caz, termenul începe să curgă de la ora 24:00 a zilei în care a fost întocmit actul procedural.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că termenul de 48 de ore în care inculpatul A. putea contesta încheierea din dosarul nr. x/2017 sub aspectul soluţiei date cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, a început să curgă la sfârşitul zilei de 5 martie 2021 (vineri), ora 24:00, şi s-a împlinit la data de 8 martie 2021 (luni), ora 02:00.
În consecinţă, calea de atac formulată de inculpat la data de 8 martie 2020, ora 1:45 PM, a fost exercitată după expirarea termenului legal. În aceste condiţii, devin incidente dispoziţiile art. 268 alin. (1) C. proc. pen., în conformitate cu care, când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen.
Prin urmare, cum excepţia tardivităţii constituie o excepţie peremptorie - care împiedică judecarea cauzei, se constată că există un impediment legal în analiza pe fond a recursului formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 05 martie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017.
Pe cale de consecinţă, constatând întemeiată excepţia tardivităţii recursului invocată de către reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca tardiv, recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 05 martie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 05 martie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 aprilie 2021.