Asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin încheierea penală din data de 06 mai 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014, a fost menţinută măsura sechestrului asigurător instituită faţă de inculpaţii A. şi B. prin Ordonanţele nr. 174D/P/2011 din 13.06.2013 emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Craiova şi a fost ridicată măsura sechestrului asigurător instituită faţă de inculpaţii C. şi D. prin Ordonanţele nr. 174D/P/2011 din 13.06.2013 emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Craiova.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a reţinut că prin Rechizitoriul nr. x/2011 din data de 14 iunie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Craiova au fost trimişi în judecată, printre alţii:
- inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; şantaj în formă continuată prev. şi ped. de art. 194 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. complicitate la infracţiunea de delapidare prev. şi ped. de art. 26 raportat la art. 2151 alin. (2) din C. pen., complicitate la organizarea şi desfăşurarea de activităţi ilicite în domeniul jocurilor de noroc prev. de art. 26 din C. pen. rap. la art. 23 din O.U.G. nr. 77/2009, abuz în serviciu prev. şi ped. de art. 246 din C. pen. conflict de interese în formă continuată prev. şi ped. de art. 2531 din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.
- inculpata B., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 8 alin. (1) şi art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005; spălare de bani, prev. şi ped. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002; folosirea cu rea credinţă a bunurilor şi creditului societăţii ori în scop contrar intereselor acesteia, prev. şi ped. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.
Secţia penală a Înaltei Curţi a constatat că potrivit art. 249 din C. proc. pen., scopul măsurilor asigurătorii este acela de a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune, astfel, date fiind infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii A. şi B., măsura asiguratorie a fost apreciată ca justificată pentru a asigura posibilitatea recuperării presupusului prejudiciu produs prin săvârşirea presupuselor infracţiuni reţinute în sarcina lor.
În acelaşi timp, reţinându-se că printre presupusele infracţiuni săvârşite de aceştia sunt şi cele de evaziune fiscală şi spălarea banilor, şi, văzând dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi cele ale art. 50 din Legea nr. 129 din 11 iulie 2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care a abrogat Legea nr. 656/2002 (art. 32 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului) care stabilesc obligativitatea luării măsurii asigurătorii cu respectarea condiţiilor impuse de dispoziţiile art. 249 din C. proc. pen., Înalta Curte, secţia penală, a constatat că subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurilor sechestrului asigurător, iar organul judiciar nu este ţinut să verifice condiţia de necesitate a respectivei măsuri, care, în acest caz, este prezumată de lege.
Prin urmare, s-a considerat că scopul măsurii asigurătorii nu este acela de a priva pe cel cercetat de exerciţiul drepturilor sale fundamentale, ci de a ocroti un interes mai presus de interesul personal al acestora, respectiv acela al statului, care, prin măsurile de politică penală adoptate, tinde să protejeze persoana vătămată prin săvârşirea faptelor penale.
De altfel, Înalta Curte, secţia penală, a apreciat că măsura are un caracter temporar de împiedicare a înstrăinării bunurilor, astfel încât să poată fi asigurată acoperirea pagubei cauzate prin comiterea infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, prin luarea acesteia fiind restricţionat doar dreptul de dispoziţie asupra bunurilor imobile (jus abutendi), iar nu şi celelalte prerogative ale dreptului de proprietate, aceştia fiind pe mai departe titulari ai acestor prerogative.
Împotriva încheierii penale din data de 06 mai 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2014, inculpaţii A. şi B. au formulat contestaţie, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 24 mai 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public, cele ale apărătorului ales al inculpaţilor şi ultimul cuvânt al inculpatului A., fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Prin motivele de contestaţie formulate în scris, inculpaţii au criticat încheierea primei instanţe ca fiind nelegală şi netemeinică întrucât a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 252 din C. proc. pen., în sensul că nu au fost identificate şi evaluate bunurile inculpaţilor asupra cărora s-a instituit măsura sechestrului asigurător. Se arată că încheierea atacată este netemeinică având în vedere faptul că inculpaţilor D. şi C. li s-a ridicat măsura sechestrului asigurător, reţinându-se că inculpatul E. a achitat prejudiciul rezultat prin săvârşirea infracţiunii de organizare şi desfăşurare de activităţi ilicite în domeniul jocurilor de noroc, însă inculpatului A. nu, deşi acestuia i se reţine infracţiunea de complicitate la organizarea şi desfăşurarea de activităţi ilicite în domeniul jocurilor de noroc.
Un alt motiv de netemeinicie invocat de inculpaţi este că partea civilă S.C. F. S.A. nu s-a constituit parte civilă până la primul termen de judecată, fiind decăzută din dreptul de a se mai constitui parte civilă.
De asemenea, inculpaţii au criticat faptul că prima instanţă nu a verificat şi nu a înlăturat prin motivare înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv Sentinţa civilă nr. 591/24.09.2018 pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 1510 din 19.04.2018, pronunţata de Curtea de Apel Craiova, înscrisuri prin care inculpaţii au făcut dovada împrejurării că documentele care au stat la baza trimiterii în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală au fost anulate de instanţa de contencios administrativ şi fiscal.
Inculpaţii mai precizează, cu referire la reţinerea în sarcina acestora a infracţiunii de evaziune fiscală, că instanţa nu a motivat de ce a înlăturat înscrisul "ordin de plată" nr. 33/27.05.2016 prin care s-a achitat prejudiciul reţinut de instanţa de judecată ca urmare a raportului de expertiză judiciară dispus şi efectuat în cauză.
În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare a banilor şi complicitate la delapidare, inculpaţii arată că nu se impune menţinerea măsurii sechestrului asigurător în condiţiile în care faţă de autorii faptelor, inculpaţii G. nu s-a dispus instituirea unor măsuri asigurătorii. În susţinerea afirmaţiilor, inculpaţii fac referire la înscrisul proces-verbal din 29.04.2013 încheiat de DGFP Argeş prin care se menţionează că atât la S.C. F. S.A., cât şi la S.C. H. S.R.L. s-au găsit înregistrate facturile fiscale şi nu s-au constatat aspect de natură penală.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, examinând contestaţiile formulate de inculpaţii A. şi B. prin prisma motivelor invocate de aceştia şi din oficiu, constată că sunt nefondate şi vor fi respinse ca atare, pentru următoarele considerente:
Conform art. 2502 din C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător.
Potrivit art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., măsurile asigurătorii se pot lua pentru a se evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.
De asemenea, conform art. 249 alin. (4) din C. proc. pen. "Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate."
În ceea ce priveşte cererea inculpaţilor A. şi B., de ridicare a măsurii asiguratorii instituită asupra bunurilor imobile, proprietatea inculpaţilor, în opinia Înaltei Curţi, Completul de 5 Judecători aceasta nu se justifică în momentul de faţă, fiind o garanţie pentru o posibilă plată a prejudiciului în contul ANAF, cu atât mai mult cu cât în cazul infracţiunii de evaziune fiscală pentru care sunt cercetaţi inculpaţii, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie şi a plăţii cheltuielilor judiciare către stat.
Astfel, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că apărarea inculpaţilor privind încălcarea dispoziţiilor art. 252 din C. proc. pen. nu poate fi primită deoarece din cuprinsul Ordonanţei nr. 174D/P/2011 din 13.06.2013, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Craiova, prin care în temeiul art. 163 din vechiul C. proc. pen., a fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile proprietatea inculpaţilor, se observă că organul judiciar care a procedat la aplicarea sechestrului a făcut în prealabil o identificare a acestora, respectiv în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii I. a identificat un teren intravilan, situat în tarla x, parcela x, înscris în CF nr. x Pleşoiu, nr. cadastral x. Faptul că la dosarul cauzei nu există un înscris din care să rezulte că a fost făcută o evaluare a bunurilor sechestrate, nu conduce la concluzia că acestea nu ar fi fost evaluate, organul judiciar putând apela la evaluatori sau experţi în situaţia în care nu este lămurit cu privire la valoarea bunurilor asupra cărora urmează a institui sechestrul asigurător.
Din actele şi înscrisurile aflate la dosarul cauzei se reţine că ANAF - DGRFP Craiova s-a constituit parte civilă conform Adresei nr. x din 18.11.2013, solicitând obligarea, în solidar, a inculpaţilor A., D., C., E., J. şi K. la plata către partea civilă Statul Român prin ANAF a sumei de 369.000 RON, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat ca urmare a desfăşurării de către inculpaţi a unor activităţi ilicite în domeniul jocurilor de noroc, la care se adaugă accesoriile prevăzute de art. 119 şi art. 120 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculate de la data producerii prejudiciului şi până la data achitării integrale a sumei datorate.
Totodată, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că s-a solicitat obligarea în solidar a inculpaţilor A., B., C., L., M. şi în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata către partea civilă a sumei de 520.994 RON, reprezentând prejudiciu, 212.217 RON TVA şi 161.645 RON impozit pe profit, la care se adaugă accesoriile prevăzute de art. 119 şi art. 120 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculate de la data producerii prejudiciului şi până la data achitării integrale a sumei datorate. Urmare a efectuării unei inspecţii fiscale generale la operatorul economic, cuprinzând perioada 01.02.2008 - 30.09.2013, organele de control ale ANAF au stabilit obligaţii fiscale suplimentare de 160.096 RON impozit pe profit şi 212.016 RON TVA cu majorări şi penalităţi de întârziere.
În continuare, se observă că, la data de 21 februarie 2014, S.C. N. S.A. s-a constituit parte civilă împotriva inculpaţilor L., A., B. şi a părţii responsabile civilmente S.C. H. S.R.L., astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la Dosar nr. x/2013 al Curţii de Apel Craiova, solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 456.000 RON, reprezentând plăţile efectuate de partea civilă în derularea contractului de pază, a sumei de 100.500 RON reprezentând obligaţii fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscală prin Raportul de inspecţie fiscală nr. x/22.07.2013 şi Decizia de impunere nr. x din derularea Contractului de prestări servicii de pază nr. x/22.01.2009 şi a sumei de 124.622 RON reprezentând TVA debit suplimentar + majorări de întârziere + penalităţi de întârziere stabilite de inspecţia fiscală prin acelaşi raport de inspecţie fiscală, la care se adăugă suma reprezentând actualizarea cu dobânda legală a sumelor de 456.000 RON, 100.500 RON şi 124.622 RON până la data plăţii efective.
Din considerentele încheierii penale atacate rezultă că, la verificarea măsurii asigurătorii conform art. 250 2 din C. proc. pen., instanţa nu a avut în vedere vreo solicitare din partea S.C. F. S.A. de constituire de parte civilă atunci când a dispus menţinerea măsurii asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpaţilor I.
Argumentele invocate de inculpaţi prin motivele scrise ale contestaţiei referitoare la înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv Sentinţa civilă nr. 591/24.09.2018 pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 1510 din 19.04.2018, pronunţata de Curtea de Apel Craiova, înscrisul "ordin de plată" nr. 33/27.05.2016, nu pot fi primite în această procedură prevăzută de art. 2502 din C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători apreciind că acestea sunt apărări ce ţin de fondul cauzei şi care vor fi avute în vedere de prima instanţă la soluţionarea pe fond a dosarului.
Nemulţumirea inculpatului A., cum că în privinţa sa a fost menţinută măsura asiguratorie, deşi în sarcina sa se reţine infracţiunea de complicitate la organizarea şi desfăşurarea de activităţi ilicite în domeniul jocurilor de noroc, iar în privinţa inculpaţilor D. şi C. s-au ridicat măsurile asigurătorii, este nejustificată pe de o parte, pe motiv că infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor D. şi C. nu sunt de natura acelora care să impună instituirea cu titlu obligatoriu a măsurilor asigurătorii, iar, pe de altă parte, din cererile de constituire de parte civilă formulate de ANAF - DGRFP Craiova şi S.C. N. S.A. se observă că doar parte civilă ANAF - DGRFP Craiova ar avea pretenţii la acoperirea prejudiciului cauzat bugetului de stat, dar, doar în ceea ce priveşte infracţiunea de organizarea şi desfăşurarea de activităţi ilicite în domeniul jocurilor de noroc faptă prevăzută de art. 23 din O.U.G. nr. 77/2009.
Completul de 5 Judecători al instanţei supreme constată că prin Rechizitoriul nr. x/2011, din data de 14 iunie 2013, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Craiova au fost trimişi în judecată inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; şantaj în formă continuată prev. şi ped. de art. 194 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. complicitate la infracţiunea de delapidare prev. şi ped. de art. 26 raportat la art. 2151 alin. (2) din C. pen., complicitate la organizarea şi desfăşurarea de activităţi ilicite în domeniul jocurilor de noroc prev. de art. 26 din C. pen. rap. la art. 23 din O.U.G. nr. 77/2009, abuz în serviciu prev. şi ped. de art. 246 din C. pen. conflict de interese în formă continuată prev. şi ped. de art. 2531 din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., iar inculpata B., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 8 alin. (1) şi art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005; spălare de bani, prev. şi ped. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002; folosirea cu rea credinţă a bunurilor şi creditului societăţii ori în scop contrar intereselor acesteia, prev. şi ped. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.
În concluzie, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, văzând că printre infracţiunile pentru care inculpaţii A. şi B. au fost trimişi în judecată, se află şi cea de evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 8 alin. (1) şi art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, apreciază că măsura asiguratorie este justificată pentru a asigura posibilitatea recuperării presupusului prejudiciu produs prin săvârşirea presupuselor infracţiuni reţinute în sarcina lor.
De asemenea, constată că standardul pentru luarea măsurii asigurătorii nu presupune ca autorităţile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzaţii complete încă din momentul dispunerii acesteia, fiind suficientă existenţa unor probe din care să rezultă suspiciunea rezonabilă în sarcina inculpaţilor privind săvârşirea infracţiunilor pentru care sunt cercetaţi, în acest sens fiind avute în vedere probele din dosarul de urmărire penală.
Totodată, instituirea unei măsuri asigurătorii nu presupune automat dispunerea confiscării speciale sau extinse, ci urmăreşte asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal sub aspectul evitării ascunderii, distrugerii înstrăinării sau sustragerii bunurilor prevăzute de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen.
În ceea ce priveşte proporţionalitatea măsurii, acesta rezultă din natura şi gravitatea infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor şi din cuantumul sumei care face obiectul infracţiunii de evaziune fiscală de care sunt acuzaţi inculpaţii şi până la concurenţa căreia s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător.
Pentru considerentele expuse, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, va respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva încheierii penale din data de 06 mai 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat fiecare contestator inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatorii inculpaţi în cuantum de câte 80 RON, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În temeiul art. 4251 alin. (7) punctul 1 lit. b) din C. proc. pen. respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva încheierii din data de 06 mai 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă fiecare contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatorii inculpaţi în cuantum de câte 80 RON, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 mai 2021.
GGC - NN