Ședințe de judecată: Iulie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 432/RC/2021

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 1898/16.12.2019 Tribunalul Bucureşti, s-a constatat că prin încheierea din data de 12.11.2019 s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare din 20 (douăzeci) de infracţiuni de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. şi o infracţiune de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., totul cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen., în infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (21 acte materiale).

În temeiul art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (21 acte materiale).

În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea următoarelor drepturi pe o perioadă de 5 (cinci) ani: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita profesia de medic în sistemul public de sănătate şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public (pedeapsa complementară se va executa în condiţiile prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., a căror exercitare a fost interzisă cu titlu de pedeapsă complementară (pedeapsa accesorie se va executa în măsura în care se va dispune revocarea sau anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei).

În temeiul art. 70 din C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a publicării hotărârii definitive de condamnare pe cheltuiala proprie.

Conform art. 70 din C. pen. executarea pedepsei complementare se va realiza după rămânerea definitivă a hotărârii, prin publicarea unui extras, în forma stabilită de instanţă, într-un cotidian naţional, o singură dată.

În temeiul art. 62 din C. pen. cu referire la disp. art. 61 alin. (4) lit. c) din C. pen. a aplicat, pe lângă pedeapsa principală de 3 ani închisoare stabilită prin prezenta, pedeapsa amenzii într-un număr de 300 zile-amendă şi a stabilit suma corespunzătoare unei zile amendă la 500 RON, inculpatul A. având de plătit statului suma de 150.000 RON cu titlu de amendă în condiţiile prevăzute de art. 91 alin. (2) din C. pen.

A pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 63 şi 64 din C. pen. referitoare la înlocuirea pedepsei amenzii penale cu pedeapsa închisorii, respectiv executarea pedepsei amenzii penale prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii.

În temeiul art. 91 din C. pen. dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin. (2) din C. pen.

S-a menţionat că, în temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele stabilite de această instituţie;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a impus inculpatului obligaţia de a frecventa un număr de două programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probaţiune Bucureşti sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

S-a menţionat că, în temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 zile la una dintre următoarele două entităţi: SC Amenajare Edilitară şi Salubrizare SA Sector 5 şi Direcţia Generală de Poliţie Comunitară Sector 1 Bucureşti, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

Încredinţează Serviciului de Probaţiune Bucureşti supravegherea inculpatului în legătură cu măsurile dispuse.

În temeiul art. 96 alin. (1) din C. pen. a atras atenţia inculpatului asupra faptului că nerespectarea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse atrage revocarea suspendării sub supraveghere şi executarea pedepsei.

În temeiul art. 96 alin. (4) din C. pen. a atras atenţia inculpatului cu privire la faptul că în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o soluţie de condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.

A luat act că inculpatul a fost reţinut în cauză de la data de 11.12.2016 la 12.12.2016 şi a executat arest la domiciliu de la data de 12.12.2016 la 20.12.2016.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen. rap. la art. 289 alin. (3) din C. pen. şi art. rap. la art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen. a confiscat de la inculpatul A. sumele de 3250 euro (sumă ce va fi plătită în echivalent în RON la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României la data plăţii efective) şi 21.800 RON.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. a menţinut măsurile asigurătorii instituite prin: - ordonanţa din data de 14.12.2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti cu privire la sumele de 1500 RON (recipisă de consemnare B. nr. x din 12.12.2016), 3000 euro (recipisă de consemnare B. nr. x din 12.12.2016), 13.299 RON (recipisă de consemnare B. nr. x din 12.12.2016), 5015 euro (recipisă de consemnare B. nr. x din 12.12.2016), 750 dolari SUA (recipisă de consemnare B. nr. x din 12.12.2016); - ordonanţa din data de 13.12.2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti cu privire la sumele de 32.370,02 RON existentă în contul deschis la C. - Sucursala Academiei - IBAN x (conform încheierii pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală la data de 10.02.2017, Dosar nr. x/2016), 8.179,21 RON existentă în contul deschis la D. SA - IBAN x (conform încheierii pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, la data de 10.02.2017, Dosar nr. x/2016) şi 24.079,76 euro existentă în contul deschis la C. - Sucursala Academiei - IBAN x şi extinde măsurile asigurătorii şi în scopul garantării executării pedepsei amenzii penale în cuantum de 150.000 RON aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. a ridicat măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţa din data de 13.12.2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti cu privire la următoarele conturi bancare aparţinând inc. A.: x, x şi depozitul la termen în dolari SUA cu cod de identificare x, cont TD nr. x, deschise la C. şi x,x,x, deschise la D.. SA.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. pen. a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 17.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî în acest sens, Tribunalul Bucureşti a reţinut că prin încheierea din data de 12.11.2019, instanţa, în temeiul disp. art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., a admis cererea inculpatului A. de schimbare a încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare şi a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din 20 (douăzeci) de infracţiuni de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. şi o infracţiune de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 din C. pen., totul cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen., în infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (21 acte materiale).

Aşadar, infracţiunea de luare de mită în formă continuată imputată inculpatului s-a consumat la momentul săvârşirii celui de al doilea act material din componenţa infracţiunii, respectiv la data de 26.10.2016 (actul material reţinut în raport de martorul E., descris la pct. 1 din rechizitoriu), şi s-a epuizat la data săvârşirii ultimului act material, respectiv în perioada octombrie - decembrie 2016 (actul material reţinut, în raport, cu martorul F., descris la pct. 20 din rechizitoriu).

În raport cu aceste aspecte legea penală aplicabilă ansamblului infracţional executat de inculpat este cea de la data epuizării infracţiunii continuate, în speţă legea penală nouă, chiar dacă primul act material ce intră în conţinutul infracţiunii continuate a fost săvârşit sub imperiul legii vechi, în cursul anului 2012.

În cauza dedusă judecăţii, conform actului de sesizare, s-a reţinut că inculpatul a săvârşit actele materiale de luare de mită în modalitatea pretinderii de sume de bani, urmată de primirea acestora sub forma unor donaţii pentru realizarea unor demersuri în plan medical (pct. 14, 20, 21 şi 22 din actul de sesizare), precum şi în modalitatea primirii de sume de bani (pct. 1, 3 - 13, 15 - 19 din actul de sesizare) pentru/în legătură cu acordarea de asistenţă medicală pacienţilor în cadrul unităţii medicale din sistemul public de sănătate în care inculpatul îşi desfăşura activitatea.

Astfel, pentru ca infracţiunea de luare de mită în formă continuată imputată inculpatului să întrunească cerinţele de tipicitate, trebuie verificată existenţa condiţiilor esenţiale ataşate subiectului activ al infracţiunii şi elementului material.

În ceea ce priveşte subiectul activ al infracţiunii, acesta poate fi funcţionarul public/funcţionarul astfel cum această expresie este definită la art. 175 din C. pen.

S-a reţinut că la data săvârşirii actelor materiale inculpatul avea calitatea de medic şef de secţie în cadrul Spitalului YY., calitate în care acesta organizează şi răspunde de întreaga activitate în secţia pe care o conduce, oferind pacienţilor asistenţă medicală competentă conform cu pregătirea şi modul de funcţionare a secţiei.

Prin Decizia nr. 26/03.12.2014 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 24/13.01.2015, a stabilit că medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. pen.

Conform art. 175 alin. (2) lit. b) teza a II a din C. pen. funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie: (...) b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură.

Aşadar, inculpatul, în calitatea sa de medic şef de secţie în cadrul Spitalului YY., unitate medicală din sistemul public de sănătate, este subiect activ calificat al infracţiunii de luare de mită.

În legătură cu elementul material al infracţiunii trebuie îndeplinite următoarele cerinţe: a. banii sau foloasele patrimoniale pretinse/primite nu sunt cuvenite în mod legal făptuitorului; b. pretinderea/primirea trebuie realizată în legătură (de ex. în scopul, ca răsplată) cu îndeplinirea unui act (licit/ilicit) ce intră în îndatoririle de serviciu ale autorului.

Referitor la elementul material al infracţiunii, instanţa de fond a analizat cu prioritate existenţa actelor materiale de pretindere de sume de bani, urmate de primirea acestora (pct. 14, 20, 21 şi 22 din actul de sesizare) şi a celor de primire de bani în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale inculpatului (pct. 1, 3 - 13, 15 - 19 din actul de sesizare), acestea reprezentând faptele principale (res probanda - faptele sau împrejurările de fapt referitoare la fapta prevăzută de legea penală şi persoana care a săvârşit-o), pentru ca ulterior să fie analizate cerinţele ataşate elementului material.

Referitor la actele materiale de primire de bani de la aparţinătorii pacienţilor în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, înainte sau după efectuarea actului medical (pct. 1. E., 3. G., 4. H., 5. I., 6. J., 7. K., 8. L., 9. M., 10 . N., 11. O., 12. P., 13. Q., 15. R., 16. S., 17. T., 18. U.), instanţa a reţinut că probatoriul administrat în cursul urmăririi penale (declaraţiile martorilor denunţători, înregistrările în mediul ambiental, înscrisuri referitoare la consultarea pacienţilor) şi în cursul cercetării judecătoreşti (reaudierea martorilor) confirmă dincolo de orice dubiu executarea de către inculpat a actelor materiale de primire de sume de bani în legătură cu actele medicale constând în consultaţii ori intervenţii chirurgicale.

Astfel, declaraţiile martorilor sus-menţionaţi, cu excepţia declaraţiei martorei T., în care au arătat că au remis inculpatului diferite sume de bani în considerarea actului medical pe care acesta îl efectuase ori urma să îl efectueze, se coroborează cu înregistrările în mediul ambiental în care sunt redate în detaliu (video şi scriptic), atât activităţile întreprinse de inculpat pe linie medicală (consultaţii medicale, indicaţii terapeutice), dar şi momentul în care acesta primeşte diferite sume de bani de la aparţinătorii pacienţilor.

Aceste probe directe sunt confirmate şi de rezultatul percheziţiei domiciliare efectuată în cabinetul comun al cadrelor medicale din cadrul secţiei de ortopedie pediatrică a Spitalului YY., dar şi în biroul inculpatului, ocazie cu care au fost identificate şi ridicate sumele totale de 3.299 RON, 5015 euro şi 750 dolari SUA, defalcate în sume mai mici, cum ar fi 750 dolari SUA, 300 RON, 150 euro, 2000 RON, 600 RON, 1000 RON, 1000 euro etc.

Chiar dacă în anumite cazuri sumele de bani nu au fost remise inculpatului în mod direct, cum ar fi de ex. înmânarea directă a sumelor de bani, ci prin aşezarea banilor/plicurilor cu bani pe biroul inculpatului ori introducerea acestora în buzunarul halatului purtat de inculpat, instanţa a reţinut că aceasta nu era decât o modalitate de primire a banilor pusă în practică de către inculpat.

Astfel, din declaraţiile martorilor care au procedat în acest fel (pct. 1. E., pct. 4. H., pct. 5. I., 6. J., 8. L. 9. M., 18. U.), s-a reţinut că, în urma discuţiilor avute de aceştia cu aparţinătorii altor pacienţi, au înţeles că trebuie oferită o sumă de bani inculpatului în funcţie de complexitatea actului medical (de ex. consultaţie, intervenţie chirurgicală).

Aşadar, deşi inculpatul nu le-a solicitat martorilor în mod expres vreo sumă de bani, prin maniera de gestionare a relaţiei cu beneficiarii actului medical (nerespingerea ofertelor de sume de bani), le-a creat convingerea că acesta este modul de lucru în cadrul secţiei pe care o coordona.

Altfel spus, inculpatul a fost cel care a conceput şi a perpetuat această practică în rândul pacienţilor cu scopul de a obţine avantaje materiale necuvenite de pe urma prestării de servicii medicale.

Instanţa de fond a constatat că în dezbateri apărarea a făcut referire la comportamentul pe care ar fi trebuit să îl adopte inculpatul în astfel de împrejurări, ridicând întrebarea retorică: "care ar fi putut fi comportamentul unui om, unui medic, în momentul în care găseşte pe birou un plic ce poate conţine bani sau nu, şi persoana care se presupune că i l-a oferit nu se mai află în acea încăpere".

Este evident faptul că inculpatul avea posibilitatea de a sesiza organele judiciare în legătură cu săvârşirea faptelor de dare de mită de către beneficiarii actului medical. În acest fel inculpatul ar fi făcut cunoscută în rândul pacienţilor poziţionarea sa în legătură cu actele de primire de mită şi ar fi descurajat astfel persoanele care încercau pe viitor să îi creeze avantaje patrimoniale necuvenite, fiind de domeniul evidenţei că darea/primirea de bani în astfel de împrejurări constituie un ilicit penal.

Inculpatul nu numai că nu a făcut acest lucru, dar a preferat să încurajeze această practică până într-acolo încât beneficiarii actului medical, în urma interacţiunii cu alte persoane care apelaseră la serviciile inculpatului, aveau convingerea că aceasta este o stare de fapt firească pentru a beneficia de îngrijiri medicale în sistemul public de sănătate.

În ceea ce priveşte actul material de luare de mită săvârşit la data de 28.11.2016 în raport cu martorul T., instanţa a reţinut că, deşi martora a negat vehement faptul că a remis inculpatului o sumă de bani cu titlu de mită, acest aspect a reieşit fără putinţă de tăgadă din înregistrările în mediul ambiental efectuate în cabinetul medical (la minutul 09:43 al înregistrării camera 1, respectiv minutul 57:11 al înregistrării camera 2, se observă cum T. pune un plic de culoare albă, pe biroul medicului A.), înregistrări care se coroborează cu rezultatul percheziţiei domiciliare efectuată în biroul inculpatului A. la data de 10.12.2016, ocazie cu care în şifonierul aflat în încăpere, pe raftul de sus, în partea din spate, a fost găsit un plic alb, îndoit, în care se afla suma de 1000 de RON formată din 10 bancnote a câte 100 de RON, iar pe plic era menţiunea olografă "Încă o atenţie şi mii de mulţumiri elev T.".

În ceea ce priveşte actele materiale de pretindere de sume de bani sub forma unor donaţii pentru realizarea unor demersuri în plan medical (pct. 20. F.), urmată de primirea acestora (pct. 14. V., pct. 22. F., pct. 21. W.) instanţa, de asemenea, a reţinut că probatoriul administrat în cursul urmăririi penale (declaraţiile martorilor denunţători şi ale personalului medical, înregistrările în mediul ambiental, interceptările convorbirilor telefonice, înscrisuri care atestă efectuarea unor "donaţii", extrase bancare referitoare la transferuri de bani) şi în cursul cercetării judecătoreşti (reaudierea martorilor) confirmă dincolo de orice dubiu executarea de către inculpat a actelor materiale de pretindere de sume de bani, în scopul efectuării unor acte medicale, constând în consultaţii ori intervenţii chirurgicale.

Astfel, în cazul actului material din data de data de 22.11.2016, constând în pretinderea sumei de 1350 euro de la martora V., urmată de primirea sumei de bani la data de 24.11.2016, sub forma unei donaţii pentru clinica de ortopedie pediatrică, cu scopul de a-l opera pe fiul martorei, instanţa a reţinut că discuţia înregistrată în mediul ambiental la data de 22.11.2016 este elocventă în acest sens.

Din biletul de externare eliberat pe numele X. de către Spitalul YY. - Clinica de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică a rezultat că acesta a fost internat în perioada 23.11-28.11.2016, medicul curant fiind inculpatul A.. A mai reieşit că la data de 24.11.2016 s-a intervenit chirurgical practicându-se epifiziodeza tranzitorie a femurului distal stâng cu 2 plăci în 8 şi alungirea percutanată a tendonului lui Achile şi imobilizarea în aparat gipsat femuropodal.

Situaţia de fapt de mai sus a fost confirmată de martora V. şi de martorii Y. şi Z., ultimii doi făcând parte din echipa medicală coordonată de inculpat.

De asemenea, în urma efectuării percheziţiei domiciliare în biroul inculpatului A. din cadrul Spitalului YY., din data de 10.12.2016, a fost identificat un biblioraft într-un dulap ce cuprindea mai multe plicuri incolore. Unul dintre acestea conţinea sumele de 1350 de euro formată din 27 de bancnote în cupiură de 50 de euro şi de 500 de euro formată din 10 bancnote în cupiură de 50 de euro, precum şi un înscris olograf intitulat Donaţie, semnat de V. şi de prof. A., datat 24.11.2016 şi având următorul text: "Subsemnata V., mama copilului X. donez clinicii de ortopedie pediatrică suma de 1350 euro pentru a fi utilizată în folosul activităţilor desfăşurate de medicii acestei secţii: congrese, publicaţii, cărţi, reviste etc".

A rezultat de aici că pretinderea sumei de 1350 euro s-a realizat anterior efectuării actului medical şi a constituit factorul decisiv pentru efectuarea acestuia, din moment ce intervenţia chirurgicală a avut loc la numai 2 zile de la data acceptării ofertei şi în chiar ziua aleasă de aparţinătorul pacientului (ziua de joi), în condiţiile în care, în cazul unei intervenţii similare, aparţinătorii pacientului au fost amânaţi luni de zile, în repetate rânduri, pe motivul că nu există locuri în spital (pct. 21 din actul de sesizare, situaţia martorului W.).

În cazul actului material din luna mai 2016, constând în pretinderea sumei de 1000 de euro, mascată ca donaţie pentru editarea unui tratat de ortopedie şi traumatologie pediatrică, de la martorul W. pentru a o opera pe fiica acestuia, AA., sumă pe care a şi primit-o la data de 31.05.2016 de la martora BB., instanţa a reţinut că declaraţiile martorilor W. şi BB. (părinţii minorei AA.) în care au arătat că s-au prezentat în mai multe rânduri la cabinetul inculpatului pentru efectuarea unei intervenţii chirurgicale asupra fiicei acestora, însă au fost amânaţi pe motiv că nu existau locuri disponibile în spital, deşi starea minorei era prezentată ca fiind una gravă, că după ce au fost de acord cu efectuarea unei donaţii în cuantum de 1000 euro pentru spital intervenţia a fost realizată în foarte scurt timp (aproximativ 2 zile), se coroborează cu procesul-verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare din 10.12.2016, efectuată la biroul inculpatului A. din cadrul Spitalului YY., ocazie cu care a fost identificat un biblioraft într-un dulap ce cuprindea mai multe plicuri, dintre care unul conţinea suma de 1000 de euro formată din 10 bancnote în cupiură de 100 de euro, precum şi un înscris olograf intitulat Donaţie, semnat BB. şi datat 31.05.2016, cu următorul text: "Subsemnata BB. donez pentru clinica de ortopedie suma de 1000 euro pentru editarea unui tratat de ortopedie şi traumatologie pediatrică".

Instanţa a constatat că declaraţiile martorei BB. în care a arătat că, deşi inculpatul A. nu le-a solicitat în mod expres sume de bani sau bunuri, prin comportamentul său şi prin amânarea constantă a operaţiei, le-a dat de înţeles că singura modalitate în care ar fi operat-o pe AA. era dacă s-ar fi făcut respectiva donaţie către spital, se coroborează sub aspectul modului de operare cu cazul expus anterior (pct. 14, martora V.).

Astfel, în cazul respectiv, ca şi în cazul martorei BB., inculpatul a procedat la efectuarea actului medical într-un termen scurt de la data efectuării "donaţiei", ceea ce relevă faptul că acceptarea ofertei inculpatului de a face o donaţie în favoarea clinicii a constituit factorul determinant pentru realizarea actului medical.

În cazul actului material din perioada octombrie - decembrie 2016, constând în pretinderea sumei de 18.000 RON de la martorul-denunţător F., mascată ca donaţie pentru tipărirea unei cărţi, pentru a-i acorda îngrijiri medicale fiului acestuia, CC., instanţa a reţinut că declaraţiile martorului F. în care a arătat că pentru operaţia fiului său ce trebuia să aibă loc în luna februarie 2017, inculpatul i-a cerut să achite ca şi sponsorizare o factură în valoare de 17.830 RON, emisă de o tipografie, se coroborează cu interceptările convorbirilor telefonice dintre inculpat şi martor: "A.: Şi dumneavoastră. Aţi primit documentele de la editura Carol Davila? F.: Am primit documentele. Le-o făcut, le-o făcut fetele. Săptămâna viitoare abia poate să vă, să deie avansul în partea aia, la ăia la(...) A.: Bun. Puteţi să achitaţi toată suma, da?! F.: A s-o achit domn A. toată suma, dar nu o dată toată. Acuma le dăm o parte, în vreo 2 săptămâni le mai dăm şi până la sfârşitul lui noiembrie îi achităm tot . . . . . . . . . .A.: Bine domnu F.. Când ai nevoie de noi, noi suntem aicea.", "A.: Îîî(...)şi(...)vreau să spun. Aţi plătit acolo ceva? Când(...)? F.: Încă nu, că acuma, deci, trebuie să scoatem un certificat de grefă să deblocăm toate conturile că o fost blocate pentru(...)unul cu-n sechestru din ăsta, asiguratoriu... A.: Da' plătiţi toată suma o dată ca să, că nu putem, adică noi, noi suntem în situaţia în care am spus: domne(...) F.: Am înţeles. A.: Păi, joi, eu aştept să-mi spuneţi că aţi plătit, nu că să mă suni să spui: domne, nu e joi(...) F.: Da, da, da. A.: E, e 18.000 de RON, şaptişpe mii nu ştiu cât, dar dumneata ca să fie, e 18.000 de RON, că dacă e, ne mai face(...) A.: Te rog eu frumos. Fă tot posibilul ca până joi s-o plăteşti ca să stăm şi noi cu faţa curată, că aşa e normal! ", " A.: Păi stai bre o dată, ca să lămurim nişte lucruri, că trebuie aflate lucrurile clar! A trecut atâta şi am rămas noi datori acolo, suma asta de 18.000. Se poate rezolva sau nu, dacă se poate rezolva sau nu? Asta e toată povestea. F.: Da' vin eu la Bucureşti cu ei în mână, vin cu ei în mână. A.: Păi da' când bre, ca să spunem şi noi?! F.: Până pe data de 20, eu îs în Bucureşti. A.: Pe data de 20?! F.: Până în 20 îs în Bucureşti. Şi are o problemă ăsta micul, îl doare, oboseşte la şcoală şi îl doare aşa pe sub braţ, nu ştiu. A.: Dar nu poţi să vii pe 19, dragă, că eu pe 20 nu mai sunt în Bucureşti?! F.: Am înţeles. Vin mai repede şi vin şi cu el oleacă ca să-l vedeţi! A.: Păi vino pe 18, atuncea!".

Declaraţiile martorului se coroborează şi cu înscrisurile puse la dispoziţie de martorul DD. (e-mail-urile trimise către şi de F.) şi din care rezultă că la data de 14.11.2016 martorului i s-a trimis factura proformă pentru tipărirea cărţii. Factura este emisă de EE. pe numele SC FF. SRL (o firmă a martorului F.), valoarea facturii fiind de 17.830 de RON, iar serviciul prestat este "sponsorizare carte Urgenţe în traumatologia şi ortopedia pediatrică".

Aşadar, a rezultat că inculpatul a pretins martorului suma de 18.000 RON, cu titlu de sponsorizare pentru editarea unei publicaţii medicale, în scopul de a acorda în viitor îngrijiri medicale fiului martorului, aspect care reiese, atât din declaraţiile martorului, dar şi din convorbirile telefonice interceptate în cauză şi redate mai sus.

În ceea ce priveşte actul material din luna mai 2012 constând în pretinderea sumei de 10.000 RON de la martorul F., mascată ca donaţie pentru GG. al cărei preşedinte era inculpatul, pentru a-i acorda îngrijiri medicale fiului acestuia, CC., sumă transferată de martor în două tranşe a câte 5.000 RON în contul GG., instanţa a reţinut că declaraţiile martorului în care a arătat că inculpatul îi solicita sume de bani înaintea intervenţiilor chirurgicale de ajustare a dispozitivului Veptr, intervenţii ce urmau a fi efectuate de inculpat din 6 în 6 luni, până când copilul îşi înceta creşterea, se coroborează cu contractul de sponsorizare încheiat la data de 16.03.2012 între societatea martorului (SC HH. SRL, în calitate de sponsor) şi GG. (în calitate de beneficiar), reprezentată de A., precum şi relaţiile furnizate de II. şi din care rezultă că la data de 23.05.2012 SC HH. SRL a transferat de două ori câte 5000 de RON în contul GG., justificarea plăţii fiind contract de sponsorizare. Potrivit contractului menţionat anterior sponsorul se obligă să susţină acţiunea de sponsorizare organizată de beneficiar şi să pună la dispoziţia beneficiarului suma de 10.000 de RON, sumă ce se va plăti în contul GG. deschis la II..

Aşadar, probatoriul administrat în cauză şi expus mai sus a confirmat existenţa actelor materiale de pretindere, respectiv primire a unor sume de bani de către inculpat în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

În continuare, instanţa a analizat cerinţele ataşate elementului material al infracţiunii, respectiv: a. banii sau foloasele patrimoniale pretinse/primite nu sunt cuvenite în mod legal făptuitorului; b. pretinderea/primirea trebuie realizată în legătură (de ex. în scopul, ca răsplată) cu îndeplinirea unui act (licit/ilicit) ce intră în îndatoririle de serviciu ale autorului.

a. banii sau foloasele patrimoniale pretinse/primite nu sunt cuvenite în mod legal făptuitorului:

Cu toate că inculpatul a avansat ideea că potrivit disp. art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2003 pacienţii aveau dreptul să facă donaţii secţiei de ortopedie în care acesta activa, iar nu lui personal, instanţa a reţinut că această chestiune a fost tranşată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 19/04.06.2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 590/05.08.2015.

În acest sens s-a făcut referire la art. 34 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului.

Prin decizia sus-menţionată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că fapta medicului angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate (cazul inculpatului), care are calitatea de funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. pen., de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în condiţiile art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, nu constituie o exercitare a unui drept recunoscut de lege având ca urmare incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. (1) teza I-a din din C. pen.

Împrejurarea că sumele de bani erau oferite ca donaţie pentru secţia de ortopedie în cadrul căreia activa inculpatul este nereală.

Astfel, din probatoriul administrat, s-a reţinut în primul rând că sumele de bani au fost pretinse/oferite în condiţiile prevăzute la alin. (1) al art. 34 din Legea nr. 46/2003, respectiv prin supunerea pacienţilor la diferite forme de presiune pentru a-i determina să ofere recompensele, fiind vorba aici de: girarea de către inculpat, prin atitudinea sa de a primi în mod constant diferite sume de bani, a unei practici, cutume, potrivit căreia pacienţii trebuiau să ofere o oarecare sumă de bani, aceasta fiind percepută ca o condiţie pentru a accesa serviciile medicale oferite de inculpat (martorii audiaţi în cauză au arătat că din discuţiile avute cu ceilalţi aparţinători au aflat că trebuie să dea medicului o oarecare sumă de bani, după posibilităţi ori în funcţie de complexitatea actului medical); în cazul sumelor de bani pretinse/oferite cu titlu de donaţie sau sponsorizare, inculpatul pretindea această sumă anterior efectuării actului medical, iar în cazurile supuse analizei s-a stabilit că suma de bani astfel pretinsă reprezenta o condiţie pentru a beneficia de actul medical oferit de inculpat. În această ultimă ipoteză s-a reţinut că tocmai situaţia vulnerabilă în care se aflau pacienţii şi aparţinătorii lor (necesitatea efectuării unor intervenţii chirurgicale apreciate ca urgenţe ori situaţia personală a martorilor care aveau la dispoziţie o perioadă scurtă de timp pentru efectuarea intervenţiei, întrucât locuiau în străinătate) era în sine un factor suficient de presant încât să îi determine să accepte orice solicitări de ordin material, chiar şi voalate, venite din partea medicului (de ex. cazul martorei V. care trebuia să revină în Italia cu copilul minor şi căreia inculpatului i-a comunicat verbal: "dumneavoastră, dacă vreţi, faceţi o donaţie scrisă pentru spital şi rămâneţi la preţ jumătate").

În al doilea rând instanţa a constatat că în toate cazurile sumele de bani au fost primite de către inculpat ori au fost direcţionate (contractul de sponsorizare, pct. 22 din rechizitoriu) către asociaţia profesională al cărei preşedinte era chiar inculpatul. Chiar dacă în anumite cazuri s-au întocmit înscrisuri precum "donaţii" ori "contracte de sponsorizare", instanţa a reţinut că acestea nu prezintă relevanţă câtă vreme sumele de bani erau solicitate cu titlu de mită, aşa cum s-a arătat anterior.

Mai mult, instanţa a reţinut că în cazul "donaţiilor" sumele de bani au fost oferite efectiv inculpatului şi s-au aflat tot timpul la dispoziţia acestuia, fiind găsite cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată în biroul său aflat în incinta spitalului. De altfel, instanţa a observat că pentru "editarea unui tratat de ortopedie şi traumatologie pediatrică" inculpatul a pretins şi a primit în cursul lunii mai 2016 suma de 1000 euro de la martora BB., pentru ca ulterior, în cursul lunilor noiembrie - decembrie 2016, să pretindă suma de 17.830 RON de la martorul F. cu titlul de "sponsorizare carte Urgenţe în traumatologia şi ortopedia pediatrică". Această împrejurare denotă faptul că actele de donaţie/sponsorizare pentru diferite cauze (de ex. pentru editare tratat ortopedie pediatrică sau pentru realizare congrese, publicaţii, cărţii, reviste etc.) nu erau decât nişte forme de acumulare a unor sume de bani care rămâneau la dispoziţia inculpatului.

Este astfel evident faptul că sumele de bani nu erau cuvenite în mod legal inculpatului.

b. pretinderea/primirea trebuie realizată în legătură cu îndeplinirea unui act (licit/ilicit) ce intră în îndatoririle de serviciu ale autorului:

În toate cazurile analizate s-a stabilit că sumele de bani au fost oferite inculpatului în timpul efectuării actului medical (consultaţii) sau la foarte scurt timp după efectuarea actului medical.

Înregistrările ambientale efectuate în cauză şi declaraţiile martorilor confirmă fără dubiu faptul că sumele de bani oferite de aparţinătorii pacienţilor reprezentau, fie o răsplată pentru prestaţia medicală (consultaţie, intervenţie chirurgicală), fie o modalitate de a avea acces la serviciile medicale oferite de inculpat (cazul intervenţiilor chirurgicale şi consultaţiile pentru care pretins/primit bani sub forma unor acte de donaţie/sponsorizare).

Conform fişei postului inculpatului A., a rezultat că acesta este medic, şef secţie la Spitalul YY. şi organizează şi răspunde de întreaga activitate în secţia pe care o conduce, oferă pacienţilor asistenţă medicală competentă conform cu pregătirea modului de funcţionare a secţiei.

Astfel, actele pentru a căror îndeplinire inculpatul a pretins/primit sume de bani (consultaţii, intervenţii chirurgicale, îngrijiri medicale etc.) intră în îndatoririle sale de serviciu.

S-a reţinut săvârşirea infracţiunii în formă continuată pentru motivele expuse în încheierea din data de 12.11.2019.

Instanţa de fond a reţinut din probatoriul administrat că infracţiunea există şi a fost săvârşită de inculpat cu intenţie directă, calificată prin scop.

Elementul material al infracţiunii constă în primirea, respectiv pretinderea şi ulterior primirea de sume de bani în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Inculpatul a executat acte materiale corespunzătoare modalităţilor alternative de pretindere şi primire.

Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptelor.

La individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 74 alin. (1) din C. pen.

II. Prin Decizia penală nr. 430/A din 30.03.2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de apelantul-inculpatul A., împotriva Sentinţei penale nr. 1898/16.12.2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.

A desfiinţat în parte sentinţa atacată şi rejudecând pe fond:

A constatat că prin încheierea din data de 16.02.2021 a instanţei de control judiciar s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin încheierea din 12.11.2019 a instanţei de fond, dintr-o singură infracţiune de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (21 acte materiale), în două infracţiuni de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., (20 de acte materiale) şi o infracţiune de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., totul cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen.

A constatat că pentru fapta din luna mai 2012, legea penală mai favorabilă este legea nouă şi în consecinţă:

În baza art. 396 alin. (1) teza penultimă şi alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din C. proc. pen. a achitat pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În temeiul art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) din C. pen. şi art. 79 alin. (3) din C. pen. a condamnat pe inculpatul A. (20 de acte materiale) la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, faptă din perioada mai- decembrie 2016.

A menţinut modalitatea de executare a pedepsei principale, de 2 ani şi 6 luni închisoare stabilită de prima instanţă.

A redus perioada interzicerii celorlalte drepturi de la 5 ani, la 2 ani.

A înlăturat aplicarea pedepsei complementare a publicării hotărârii definitive de condamnare pe cheltuiala proprie.

A menţinut celelalte pedepse complementare şi accesorii aplicate de prima instanţă.

A redus termenul de supraveghere a executării pedepsei principale de la 4 ani, la 3 ani.

A redus numărul zilelor de muncă neremunerată în folosul comunităţii la care a fost obligat inculpatul, de la 120 zile, la 60 zile.

În temeiul art. 93 alin. (2) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a impus inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Bucureşti sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 424 alin. (3) din C. proc. pen. rap. la art. 72 din C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată prin prezenta decizie, perioada reţinerii de la data de 11.12.2016 la 12.12.2016 şi a arestului la domiciliu de la data de 12.12.2016 la 20.12.2016.

A înlăturat aplicarea pedepsei amenzii penale, care însoţeşte pedeapsa închisorii, în cuantum de 150.000 RON.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen. rap. la art. 289 alin. (3) din C. pen. şi rap. la art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen. a confiscat de la inculpatul A. sumele de 3250 euro (sumă ce va fi plătită în echivalent în RON la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României la data plăţii efective) şi 11.800 RON.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. a menţinut în parte măsurile asiguratorii instituite prin ordonanţa din data de 14.12.2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, numai cu privire la sumele de 1500 RON (recipisă de consemnare B. nr. x din 12.12.2016), 3000 euro (recipisă de consemnare B. nr. x din 12.12.2016), 13.299 RON (recipisă de consemnare B. nr. x din 12.12.2016).

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. a ridicat măsurile asiguratorii instituite prin ordonanţa din data de 14.12.2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cu privire la suma de 5015 euro (recipisă de consemnare B. nr. x din 12.12.2016), 750 dolari SUA (recipisă de consemnare B. nr. x din 12.12.2016); prin ordonanţa din data de 13.12.2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti cu privire la sumele de 32.370,02 RON existentă în contul deschis la C. - Sucursala Academiei - IBAN x (conform încheierii pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, la data de 10.02.2017, Dosar nr. x/2016), 8.179,21 RON existentă în contul deschis la D. SA - IBAN x (conform încheierii pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, la data de 10.02.2017, Dosar nr. x/2016) şi 24.079,76 euro existentă în contul deschis la C. - Sucursala Academiei - IBAN x.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate care nu contravin prezentei.

Pentru a hotărî în acest sens, instanţa de apel următoarele:

În ceea ce priveşte apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, instanţa de apel a observat că acesta se impune a fi admis din perspectiva criticii greşitei schimbări a încadrării juridice dispusă de judecătorul fondului, din 20 de infracţiuni de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. şi o infracţiune de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., toate cu aplic. art. 38 din C. pen., într-o singură infracţiune de luare de mită în formă continuată, 21 de acte materiale, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., raportat la cele dispuse de către curte cu referire la acest aspect prin încheierea de şedinţă din data de 16.02.2021.

În ceea ce priveşte apelul declarat de apelantul-inculpat A., s-a observat că în principal, inculpatul a solicitat rejudecarea de către prima instanţă a dosarului, faţă de lipsa motivării din sentinţa atacată, iar în caz contrar, rejudecarea de către instanţa de apel şi achitarea sa pentru toate faptele pentru care a fost trimis în judecată, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Raportat la solicitarea de admitere a apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi rejudecarea de către prima instanţă a cauzei, curtea a apreciat că în speţă nu sunt incidente disp. art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., hotărârea instanţei de fond cuprinzând toate menţiunile obligatorii prev. de art. 401-404 din C. proc. pen., iar potrivit art. 417 din C. proc. pen., curtea poate suplini o eventuală lacună în motivarea sentinţei instanţei de fond, efectuând propria sa analiză a probelor de la dosar şi propria sa apreciere a acestor probe. Totodată, a observat că, în speţă, nu este incident vreunul din cazurile de nulitate absolută prev. de art. 281 din C. proc. pen.

Faţă de solicitarea de achitare, instanţa de apel a reţinut că inculpatul A. a fost trimis în judecată şi condamnat de prima instanţă pentru următoarele fapte circumscrise elementului material al infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen., indiferent de încadrarea juridică a acestora, din actul de sesizare, din încheierea instanţei de fond din data de 12.11.2019 sau din încheierea Curţii din data de 16.02.2021:

1. la data de 26.10.2016 inculpatul a primit suma de 100 de euro, cu titlu de mită, de la E. în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, adică cu acordarea de îngrijiri medicale lui JJ., fiul lui E.;

2. la data de 31.10.2016 inculpatul a primit suma de 100 de RON, cu titlu de mită, de la de G., în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, adică consultarea în aceeaşi zi a lui KK., fiul lui G.;

3. la data de 01.11.2016 inculpatul a primit suma de 100 de RON, cu titlu de mită, de la H., în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, adică consultarea în aceeaşi zi a lui LL., fiul lui H.;

4. la data de 02.11.2016 inculpatul a primit suma de 500 de RON, cu titlu de mită, de la I., în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, adică efectuarea unei intervenţii chirurgicale la data de 01.11.2016 lui MM., fiul lui I.;

5. la data de 11.11.2016 inculpatul a primit suma de 400 de RON, cu titlu de mită, de la J., în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, adică consultarea în aceeaşi zi a celor doi copii ai martorului;

6. la data de 11.11.2016 inculpatul a primit suma de 300 de euro, cu titlu de mită, de la K., în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, adică efectuarea unor investigaţii medicale lui NN., fiul lui K.;

7. la data de 14.11.2016 inculpatul a primit suma de 50 de RON, cu titlu de mită, de la L., în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, adică consultarea în aceeaşi zi a fiicei martorei, OO.;

8. la data de 16.11.2016 inculpatul a primit suma de 350 de RON, cu titlu de mită, de la M., în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, adică consultarea în aceeaşi zi a fiicei martorei, PP.;

9. la data de 16.11.2016 inculpatul a primit suma de 4500 de RON, cu titlu de mită, de la N., în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, adică pentru a-i efectua o intervenţie chirurgicală lui QQ., fiul lui N.;

10. la data de 16.11.2016 inculpatul a primit suma de 1000 de RON cu titlu de mită de la O., în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, adică efectuarea unei intervenţii chirurgicale la data de 09.11.2016 fiicei martorei, RR.;

11. la data de 17.11.2016 inculpatul a primit suma de 200 de RON, cu titlu de mită, de la P., în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, adică efectuarea în aceeaşi zi a unei intervenţii chirurgicale lui SS., fiul lui P.;

12. la data de 18.11.2016 inculpatul a primit suma de 1000 de RON, cu titlu de mită, de la Q., în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, adică efectuarea la data de 17.11.2016 a unei intervenţii chirurgicale lui TT., fiul martorei;

13. la data de 22.11.2016 inculpatul a pretins de la V. suma de 1350 de euro, cu titlu de mită, mascată ca donaţie, înainte şi în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, adică efectuarea unei intervenţii chirurgicale lui X., fiul martorei; s-a mai reţinut că la data de 24.11.2016 inculpatul A. i-a cerut din nou martorei V. suma de 1350 de euro pe care a şi primit-o de la aceasta;

14. la data de 24.11.2016 inculpatul a primit suma de 500 de euro, cu titlu de mită, de la V., după şi în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, adică efectuarea în aceeaşi zi a unei intervenţii chirurgicale lui X.;

15. la data de 28.11.2016 inculpatul a primit suma de 500 de RON, cu titlu de mită, de la R., în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, adică efectuarea la data de 22.11.2016 a unei intervenţii chirurgicale fiicei martorei, UU.;

16. la data de 26.11.2016 inculpatul a primit suma de 700 de RON, cu titlu de mită, de la S., în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, adică efectuarea unei intervenţii chirurgicale la data de 25.11.2016 fiicei martorei, VV.;

17. la data de 28.11.2016 inculpatul a primit suma de 1000 de RON, cu titlu de mită, de la T., în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, adică efectuarea la data de 23.11.2016 a unei intervenţii chirurgicale lui T., fiul lui T.;

18. la data de 28.11.2016 inculpatul a primit suma de 1400 de RON, cu titlu de mită, de la U., în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, adică cu efectuarea la data de 21.11.2016 a unei intervenţii chirurgicale fiicei martorului, WW.;

19. în perioada octombrie - decembrie 2016 inculpatul a pretins de la F. suma de 18.000 de RON, cu titlu de mită, mascată ca donaţie pentru tipărirea unei cărţi, înainte şi în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, adică acordarea unor îngrijiri medicale lui CC., fiul martorului;

20. în luna mai 2016 inculpatul a pretins de la BB. suma de 1000 de euro, cu titlu de mită, mascată ca donaţie pentru editarea unui tratat de ortopedie şi traumatologie pediatrică, înainte şi în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, adică cu efectuarea unei intervenţii chirurgicale fiicei martorei, AA.; s-a reţinut că la data de 31.05.2016 inculpatul A. i-a cerut din nou martorei BB. suma de 1000 de euro pe care a şi primit-o;

21. în luna mai 2012 inculpatul a pretins de la F. suma de 10.000 de RON, cu titlu de mită, mascată ca donaţie pentru GG. al cărei preşedinte era inculpatul, înainte şi în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, adică acordarea unor îngrijiri medicale lui CC.; s-a reţinut că la data de 23.05.2012 inculpatul A. a primit de la F. suma de 10.000 de RON prin intermediul a două transferuri bancare.

Situaţia de fapt anterior menţionată a fost stabilită în baza mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale şi readministrate în mare parte, în cursul cercetării judecătoreşti pe fond, dar şi în apel: denunţurile şi declaraţiile martorilor-denunţători, declaraţiile martorilor, acte medicale, procesele-verbale de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, înscrisurile aflate la dosar, procesele-verbale de percheziţie domiciliară şi planşele fotografice anexate şi înregistrările audio-video efectuate cu ocazia percheziţiei domiciliare.

Curtea a constatat, raportat la apărarea inculpatului că acesta, cu excepţia anumitor acte materiale, cele cu privire la care s-a reţinut că au fost săvârşite prin ascunderea caracterului lor ilicit sub forma unor donaţii deghizate, nu contestă lipsa probelor doveditoare ale comiterii lor, ci caracterul ilicit al primirii banilor, într-o variantă, sau inexistenţa acţiunii de pretindere, în altă variantă, precum şi faptul că niciodată nu a condiţionat actul medical de primirea unor sume de bani.

Evident, în privinţa actelor materiale al căror caracter penal, s-a reţinut că a fost mascat prin întocmirea şi semnarea unor donaţii deghizate, inculpatul susţine în apărarea sa, inexistenţa faptelor din perspectivă penală.

În consecinţă, faţă de aceste apărări, curtea a constatat în primul rând că prin referatul cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive, au fost reţinute mare parte din actele materiale care ulterior au făcut obiectul sesizării instanţei de fond, cu rechizitoriul parchetului, respectiv, cele din perioada 26.10.2016-24.11.2016, după cum urmează: fapta din data de 26.10.2016, ora 09:50, când a primit suma de 100 de euro de la E.; fapta din data de 31.10.2016, ora 19:21, când a primit suma de 100 de RON, de la de G.; fapta din data de 01.11.2016, ora 10:46, când a primit suma de 100 RON de la numita H.; fapta din data de 02.11.2016, ora 10:52, când a primit suma de 500 RON, de la numitul I.; fapta din data de 11.11.2016, ora 10:16, când a primit suma de 400 de RON, de la J.; fapta din data de 11.11.2016, ora 13:00, când a primit suma de 300 de euro, de la K.; fapta din data de 14.11.2016, ora 09:28 când a primit suma de 50 RON de la numita L.; fapta din data de 16.11.2016, ora 07:23 când a primit suma de 350 RON de la numita M.; fapta din data de 16.11.2016, ora 17:29 când a primit suma de 4500 RON de la N.; fapta din data de 16.11.2016, ora 20:39 când a primit 1000 RON de la O.; fapta din data de 17.11.2016, când a primit suma de 200 RON de la P.; fapta din data de 18.11.2016, când a primit de la Q., suma de 1000 RON; fapta din data de 21.11.2016, când i-a pretins numitei V. suma de 1350 euro mascată ca donaţie pentru secţia spitalului, pentru a-l opera pe fiul acesteia X., pe care l-a operat la data de 24.11.2016; fapta din data de 24.11.2016 când a primit suma de 500 euro de la V. pentru că l-a operat pe fiul acesteia X..

În acest sens, curtea a făcut referire la declaraţia dată în calitate de inculpat la data de 11.12.2016, în Dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, având ca obiect soluţionarea propunerii de arestare preventivă.

În aceste condiţii, în care inculpatul a recunoscut la data de 11.12.2016, un număr de 14 acte materiale, din totalul de 21, pentru care ulterior s-a dispus trimiterea sa în judecată, curtea a apreciat că orice alte consideraţii sunt inutile, această declaraţie de recunoaştere a inculpatului coroborându-se cu denunţurile şi declaraţiile martorilor-denunţători, declaraţiile martorilor, acte medicale, procesele-verbale de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, înscrisurile aflate la dosar, procesele-verbale de percheziţie domiciliară şi planşele fotografice anexate şi înregistrările audio-video efectuate cu ocazia percheziţiei domiciliare.

Referitor la faptele de la punctele 15 - 18, (15. R., 16. S., 17. T., 18. U.) din rechizitoriu, respectiv la actele materiale de primire de bani de la aparţinătorii pacienţilor în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, după efectuarea actului medical, curtea a reţinut că probatoriul administrat în cursul urmăririi penale (declaraţiile martorilor denunţători, înregistrările în mediul ambiental, înscrisuri referitoare la consultarea pacienţilor, procesele-verbale de percheziţie efectuată în cabinetul comun al cadrelor medicale din cadrul secţiei de Ortopedie Pediatrică a Spitalului YY., dar şi în biroul inculpatului) şi în cursul cercetării judecătoreşti pe fond şi în apel (reaudierea unor martori) confirmă dincolo de orice dubiu executarea de către inculpat a actelor materiale de primire de sume de bani în legătură cu actele medicale, constând în consultaţii ori intervenţii chirurgicale.

Astfel, declaraţiile martorilor sus-menţionaţi, cu excepţia declaraţiei martorei T., [care nu a recunoscut săvârşirea faptei şi faţă de care s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor într-un dosar separat sub aspectul săvârşirii de către aceasta a infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen.], în care au arătat că au remis inculpatului diferite sume de bani în considerarea actului medical pe care acesta îl efectuase, se coroborează cu înregistrările în mediul ambiental în care sunt redate în detaliu (video şi scriptic), atât activităţile întreprinse de inculpat pe linie medicală (consultaţii medicale, indicaţii terapeutice), dar şi momentul în care acesta primeşte diferite sume de bani de la aparţinătorii pacienţilor.

S-a precizat în legătură cu numita T. că prin încheierea Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în şedinţa din camera de consiliu din data de 17.01.2019, în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 318 alin. (12) şi alin. (15) din C. proc. pen. a fost admisă cererea de confirmare formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi s-a dispus confirmarea Ordonanţei nr. 1863/P/2017 din data de 13.12.2018 a acestui parchet, prin care s-a dispus renunţarea la urmărire penală faţă de numita T., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen.

Împrejurarea susţinută de către inculpat în apărare, constând în aceea că toţi martorii denunţători nu au denunţat din proprie iniţiativă săvârşirea infracţiunii de luare de mită de către inculpat, fiind contactaţi de către organele de urmărire penală, în diferite modalităţi şi chemaţi pentru a da declaraţii la poliţie sau la parchet, unde li s-a adus la cunoştinţă că există interceptări şi înregistrări audio-video ale momentelor în care îi dădeau bani inculpatului, astfel încât dacă nu vor recunoaşte aceste împrejurări vor suporta rigorile legii penale fiind pasibili de punere sub acuzare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită sau de favorizare a făptuitorului, deşi reală, nu poate determina nelegalitatea acestor probe, în speţă nefiind încălcat principiul loialităţii administrării probelor prev. de art. 101 din C. proc. pen.

De altfel, aceste chestiuni vizând legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală nu mai pot face obiectul unei analize în actualul stadiu procesual, decât prin prisma disp. art. 281 din C. proc. pen. care reglementează regimul nulităţii absolute, având în vedere că aspectele menţionate reprezintă obiectul analizei în camera preliminară, potrivit art. 342 din C. proc. pen.

În acelaşi sens, a apreciat curtea şi în ceea ce priveşte procesele-verbale de redare a înregistrărilor, a căror înlăturare de la dosarul cauzei a fost solicitată de către inculpat conform dispoziţiilor art. 403 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., întrucât, în opinia sa sunt lovite de nulitate absolută în sensul art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., astfel cum a fost reconfigurat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 302/2017, motivul de nulitate absolută fiind acela că au fost realizate de lucrători de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, înfiinţată prin Legea nr. 161/2005 în cadrul aparatului central al Ministerului Administraţiei şi Internelor (în prezent, Ministerul Afacerilor Interne) ca structură specializată exclusiv pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu, astfel încât, lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul DGA nu aveau competenţa funcţională şi materială de a întocmi procesele-verbale de redare a înregistrărilor, împrejurare ce atrage nulitatea absolută a acestora din urmă.

Astfel, curtea a observat că lucrătorii de poliţie judiciară la care face referire inculpatul sunt organe de urmărire penală în accepţiunea disp. art. 55 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., care, conform disp. art. 55 alin. (4) şi (6) din C. proc. pen. îndeplinesc atribuţiile organelor de cercetare penală sub conducerea şi supravegherea procurorului, care la rândul său este obligat să efectueze urmărirea penală în cazul infracţiunii prev. de art. 289 din C. pen., după cum se menţionează în disp. art. 56 alin. (3) lit. b) şi d) din C. proc. pen.

Aşadar, s-a menţionat că, atâta timp cât instanţa de control judiciar nu a constatat incidenţa disp. art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. susţinerea de mai sus se impune a fi înlăturată, ca neîntemeiată.

Cu privire la cererea de anulare a tuturor actelor efectuate de către angajaţii DGA Direcţia Generală Anticorupţie, judecătorul de cameră preliminară a constatat, la rândul său, existenţa prevederilor legale menţionate de către inculpat care stabilesc competenţa specială a acestora.

Însă, s-a arătat că în cauză, efectuarea actelor de urmărire penală de către angajaţii DGA nu s-a făcut în baza acestor norme funcţionale, ci în baza delegării dispuse de procuror. Au fost avute în vedere dispoziţiile art. 324 alin. (3) din C. proc. pen., care stabilesc că în cazurile în care procurorul efectuează urmărirea penală, poate delega, prin ordonanţă organelor de cercetare penală efectuarea unor acte de urmărire penală. Prin urmare, legalitatea efectuării acestor acte de urmărire penală de către angajaţii Direcţiei Generale Anticorupţie a fost dată de ordonanţa de delegare dispusă de către procuror, nefiind incidente limitările impuse de art. 57 alin. (2) din C. proc. pen.

Revenind la apărările pe fond, curtea a apreciat că, deşi, inculpatul nu pretindea în mod direct, sau explicit acele sume de bani, sau că nu condiţiona actul medical de primirea banilor, această împrejurare nu înlătură caracterul penal al faptelor sale, raportat şi la cele stabilite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 19/04.06.2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 590/05.08.2015, care a tranşat chestiunea derivată din aplicarea şi interpretarea disp. art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2003.

S-a menţionat că nu se poate reţine apărarea inculpatului, în sensul că nu este aplicabilă decizia de mai sus, întrucât în speţă, beneficiarul donaţiilor nu a fost acesta, în calitatea sa de medic, ci spitalul al cărui angajat era, dat fiind caracterul deghizat al acestora, care, deşi, contestat de către apelantul-inculpat, a reieşit fără putinţă de tăgadă din chiar declaraţiile martorilor denunţători V., F., W..

În toate cele trei cazuri potrivit relatărilor martorilor şi cronologiei evenimentelor este evident că inculpatul a procedat la o tergiversare a acordării îngrijirilor medicale necesare copiilor martorilor, fie în sensul amânării internării acestora, fie în sensul efectuării intervenţiilor chirurgicale de care aveau nevoie sub diverse pretexte, mai mult sau mai puţin conforme realităţii, pentru ca ulterior, după discuţiile avute cu părinţii şi după acceptarea de către aceştia a plăţii unor sume de bani cu titlu de donaţie pentru spital sau pentru publicarea unor cărţi, materiale ştiinţifice, la solicitarea şi la sugestia inculpatului, problemele anterioare vizând consultaţiile şi intervenţiile chirurgicale amânate să se rezolve într-un termen foarte scurt.

În aceste condiţii, s-a precizat că nu se poate susţine că respectivele plăţi au fost benevole sau că au reprezentat adevărate donaţii pe care legea le permite dacă avem în vedere disp. art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2003, în interpretarea din Decizia nr. 19/04.06.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Nici împrejurarea că în anumite cazuri sumele de bani nu au fost remise inculpatului în mod direct, ci prin aşezarea banilor/plicurilor cu bani pe biroul inculpatului ori introducerea acestora în buzunarul halatului purtat de inculpat, nu poate determina o altă concluzie, ca, de altfel, nici modul în care inculpatul înţelegea să cheltuie banii ulterior primirii lor, respectiv pentru spital şi nu în interes personal, după cum a declarat.

În legătură cu actele materiale de pretindere de sume de bani sub forma unor donaţii pentru realizarea unor demersuri în plan medical, urmate de primirea acestora (pct. 13. V., pct. 19. F., pct. 20. W.), curtea a apreciat ca fiind necesare câteva consideraţii vizând acuzaţia de la punctul 19 din rechizitoriu şi acuzaţia de la punctul 20 din actul de sesizare, întrucât acuzaţia de la punctul 13, a fost menţionată în referatul cu propunerea de arestare preventivă şi recunoscută de inculpat prin declaraţia din data de 11.12.2016, fiind, de altfel susţinută şi de declaraţiile martorilor Z. şi DD., colegi cu inculpatul, atât la Clinica privată "XX.", cât şi la Spitalul YY..

Este perfect adevărat că martora V., ca, de altfel, şi martora K., şi-au păstrat inclusiv în faza procesuală a apelului poziţiile procesuale exprimate anterior, în sensul că au subliniat că inculpatul nu le-a pretins niciodată bani sau alte foloase, în contraprestaţie pentru actul medical efectuat şi că nu a condiţionat niciodată actul medical de plata unor sume de bani, însă, având în vedere modalitatea în care se reţine că au fost săvârşite cele două acte materiale vizându-le pe cele două martore, pretindere urmată de primire sub forma unei donaţii deghizate în primul caz şi primire, în cel de-al doilea caz, din punct de vedere al elementului material al infracţiunii prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen., aceste susţineri nu au relevanţa dorită de apărare.

În ceea ce priveşte acuzaţia de la punctul 19 din rechizitoriu, constând în aceea că în perioada octombrie - decembrie 2016 inculpatul a pretins de la F. suma de 18.000 de RON, cu titlu de mită, mascată ca donaţie pentru tipărirea unei cărţi, înainte şi în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, adică acordarea unor îngrijiri medicale lui CC., fiul martorului, s-a observat că declaraţiile martorului F. în care a arătat că pentru operaţia fiului său ce trebuia să aibă loc în luna februarie 2017, inculpatul i-a cerut să achite ca şi sponsorizare o factură în valoare de 17.830 RON, emisă de o tipografie, se coroborează cu interceptările convorbirilor telefonice dintre inculpat şi martor şi cu înscrisurile puse la dispoziţie de martorul DD. (e-mail-urile trimise către şi de F.) din care rezultă că la data de 14.11.2016 martorului i s-a trimis factura proformă pentru tipărirea cărţii, factură emisă de EE. pe numele SC FF. SRL (o firmă a martorului F.), în valoare de 17.830 de RON, iar serviciul prestat este "sponsorizare carte Urgenţe în traumatologia şi ortopedia pediatrică".

Aşadar, rezultă că inculpatul a pretins martorului suma de 18.000 RON, cu titlu de sponsorizare pentru editarea unei publicaţii medicale, în scopul de a acorda în viitor îngrijiri medicale fiului martorului, aspect care reiese, atât din declaraţiile martorului, dar şi din convorbirile telefonice interceptate în cauză.

Împrejurarea că martorul F. nu a plătit până la urmă această sumă de bani, deoarece între timp inculpatul A. a fost cercetat penal, este irelevantă, acţiunea de pretindere ce reprezintă element material al laturii obiective a infracţiunii, nefiind condiţionată de primirea ulterioară a banilor.

Relevante în cazul analizat sunt şi declaraţiile martorului DD. care a relatat discuţiile telefonice pe care le-a avut cu martorul F., la iniţiativa ultimului şi care se coroborează cu susţinerile martorului denunţător.

În ceea ce priveşte fapta din luna mai 2016, punctul 20 din rechizitoriu, când inculpatul a pretins de la BB. suma de 1000 de euro, cu titlu de mită, mascată ca donaţie pentru editarea unui tratat de ortopedie şi traumatologie pediatrică, înainte şi în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, adică cu efectuarea unei intervenţii chirurgicale fiicei martorei, AA., sumă de bani ce a fost primită la data de 31.05.2016, curtea a constatat că declaraţiile martorilor W. şi BB. (părinţii minorei AA.) în care au arătat că s-au prezentat în mai multe rânduri la cabinetul inculpatului pentru efectuarea unei intervenţii chirurgicale asupra fiicei lor, însă au fost amânaţi pe motiv că nu existau locuri disponibile în spital, deşi starea minorei era prezentată ca fiind una gravă, că după ce au fost de acord cu efectuarea unei donaţii în cuantum de 1000 euro pentru spital, intervenţia a fost realizată în foarte scurt timp (aproximativ 2 zile), se coroborează cu procesul-verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare din 10.12.2016, efectuată la biroul inculpatului A. din cadrul Spitalului YY., ocazie cu care a fost identificat un biblioraft într-un dulap ce cuprindea mai multe plicuri, dintre care unul conţinea suma de 1000 de euro formată din 10 bancnote în cupiură de 100 de euro, precum şi un înscris olograf intitulat Donaţie, semnat BB. şi datat 31.05.2016, cu următorul text: "Subsemnata BB. donez pentru clinica de ortopedie suma de 1000 euro pentru editarea unui tratat de ortopedie şi traumatologie pediatrică".

Astfel, în acest caz, ca şi în cazul martorei V., inculpatul a procedat la efectuarea actului medical într-un termen scurt de la data "donaţiei", ceea ce relevă faptul că acceptarea ofertei inculpatului de a face o donaţie în favoarea clinicii a constituit factorul determinant pentru realizarea actului medical.

Aşadar, probatoriul administrat în cauză confirmă existenţa actelor materiale de pretindere, respectiv primire a unor sume de bani de către inculpat în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

S-a mai precizat, raportat la apărarea inculpatului din apelul declarat, în legătură cu actele materiale de "primire", că inculpatul A., cu toate că formal refuza iniţial primirea banilor cu titlu de mită, ulterior îşi însuşea aceste sume de bani, astfel cum rezultă din procesul-verbal de redare a înregistrărilor ambientale-video din 26.10.2016 şi din procesul-verbal de redare a înregistrărilor ambientale-video din 01.12.2016.

Faptul că inculpatul A. conştientizează caracterul ilegal al primirii banilor de la părinţii pacienţilor minori, rezultă şi din procesul-verbal de redare a înregistrărilor ambientale-video din data de 05.12.2016.

Cu privire la actele materiale de pretindere şi ulterior primire a banilor, (numai în două cazuri), sub forma unor donaţii deghizate, în număr de 3 acte materiale, în raport cu V., W. şi F., toate din anul 2016, s-a arătat că, în opinia curţii, caracterul deghizat al donaţiilor reiese şi din împrejurarea că în primele două cazuri sumele de bani date de V., 1350 euro şi de W., 1000 euro, au fost găsite la percheziţia domiciliară la biroul inculpatului A. din cadrul Spitalului YY. în plicuri, exact la fel cum erau ţinute şi celelalte sume de bani primite direct cu titlu de mită.

Toate cele trei acte materiale, inclusiv mita deghizată în donaţie folosită pentru tipărirea unei cărţi la care inculpatul era autor, au fost săvârşite într-o manieră care a nesocotit disp. art. 34 alin. (1) din Legea nr. 46/2003, legea drepturilor pacientului.

Mai mult, primirea sumelor de bani, obiect material al actelor materiale de mai sus, nu poate fi socotită donaţie şi din următoarele considerente: sumele de bani au fost solicitate înainte de prestarea actului medical prin exercitarea chiar şi a unei presiuni minime asupra unei persoane aflată într-o stare de vulnerabilitate faţă de inculpat; inculpatul a fost cel care a avut iniţiativa dării sumei de bani respective şi nu aparţinătorul pacientului; nu s-a încheiat un contract de donaţie valabil între pacient şi spital, ci doar un înscris olograf; banii nu au intrat în patrimoniul spitalului, ci au fost opriţi de inculpat; inculpatul a folosit sau urma să folosească banii respectivi în interes personal.

Nu în ultimul rând, s-a menţionat în legătură cu toate cele 20 de acte materiale componente ale infracţiunii continuate de luare de mită, astfel cum a fost reţinută încadrarea juridică de către curte, prin încheierea de şedinţă din data de 16.02.2021, că din punct de vedere al laturii subiective, contrar apărării inculpatului, au fost comise cu intenţie indirectă cele de primire după efectuarea actului medical şi cu intenţie directă cele de pretindere anterioară efectuării actului medical.

Concluzia curţii vizând forma de vinovăţie ca element constitutiv al laturii subiective a infracţiunii de luare de mită, a rezultat din împrejurarea că, deşi, inculpatul nu a pretins în cazul a 17 acte materiale sumele de bani şi s-a opus iniţial, în anumite cazuri primirii lor, din modalitatea ulterioară în care s-a comportat, a acceptat tacit sau explicit primirea banilor.

În cazul celor trei acte materiale de pretindere, intenţia directă a reieşit tocmai din exprimarea voinţei inculpatului, în mod făţiş, prin solicitarea făcută martorilor V., W. şi F. de a efectua anumite "donaţii". Aşadar şi din această perspectivă, a criticilor referitoare la lipsa elementului volitiv specific laturii subiective, apărarea inculpatului se impune a fi cenzurată.

În ceea ce priveşte actul material din luna mai 2012, punctul 21 din rechizitoriu, constând, potrivit actului de acuzare, în pretinderea sumei de 10.000 RON de la martorul F., mascată ca donaţie pentru GG. al cărei preşedinte era inculpatul, pentru a-i acorda îngrijiri medicale fiului acestuia, CC., sumă transferată de martor în două tranşe a câte 5.000 RON în contul GG., se cuvin efectuate următoarele menţiuni în raport cu cele discutate în şedinţa publică din data de 16.03.2021, vizând chestiunea invocată de apărare şi apreciată de curte ca, reprezentând o problemă ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi nu o veritabilă cerere de schimbare a încadrării juridice aşa cum a susţinut apărarea inculpatului:

Din declaraţiile martorului F. a rezultat că acesta a achiziţionat dispozitivul Veptr ce era absolut necesar fiului său pentru a-i fi montat cu prilejul intervenţiei chirurgicale ce a fost efectuată de inculpat, în luna noiembrie 2011, data facturii fiind 19.11.2011, operaţia fiind efectuată în luna decembrie 2011.

Din aceeaşi declaraţie a reieşit că fiul martorului, ulterior montării acelui dispozitiv a necesitat mai multe intervenţii chirurgicale de ajustare a dispozitivului Veptr, intervenţii ce urmau a fi efectuate de inculpat din 6 în 6 luni, până când copilul îşi înceta creşterea şi că inculpatul îi solicita martorului sume de bani înaintea intervenţiilor chirurgicale de ajustare a dispozitivului Veptr.

Contractul de sponsorizare a fost încheiat la data de 16.03.2012 între societatea martorului (SC HH. SRL, în calitate de sponsor) şi GG. (în calitate de beneficiar), reprezentată de A., iar din relaţiile furnizate de II. a rezultat că la data de 23.05.2012 SC HH. SRL a transferat de două ori câte 5000 de RON în contul GG., justificarea plăţii fiind contract de sponsorizare.

Potrivit contractului menţionat anterior, sponsorul se obligă să susţină acţiunea de sponsorizare organizată de beneficiar şi să pună la dispoziţia beneficiarului suma de 10.000 de RON, sumă ce se va plăti în contul GG. deschis la II..

În actul de acuzare s-a reţinut că, în luna mai 2012, inculpatul A. i-a pretins martorului-denunţător F. o mită în valoare de 10.000 de RON mascată ca donaţie pentru GG. al cărei preşedinte era inculpatul, pentru a-i acorda îngrijiri medicale fiului acestuia, CC..

În consecinţă, este lesne de observat că nu se poate stabili cu certitudine în funcţie de care act medical din perioada respectivă, în care fiul martorului s-a aflat sub îngrijirea şi tratamentul inculpatului, dar şi ulterior, având în vedere controalele efectuate la intervale de 6 luni, a fost pretinsă şi primită în modalitatea de mai sus, suma de 10.000 RON, motiv pentru care nu se poate aprecia asupra incidenţei disp. art. 256 alin. (1) din vechiul C. pen., respectiv dacă acest act material din perspectiva analizată a aplicării legii penale mai favorabile poate atrage aplicarea vechiul C. pen. sau a Noului C. pen., care în reglementarea prev. de art. 289 alin. (1) din noul C. pen. include şi varianta din vechiul C. pen. prev. de art. 256 alin. (1) din vechiul C. pen.

În speţă, nu s-a administrat nicio probă sub aspectul momentului la care a fost efectuată consultaţia sau sub aspectul momentului la care a fost efectuată operaţia iniţială de montare a dispozitivului Veptr, putându-se doar deduce de către instanţa de control judiciar că intervenţia chirurgicală a avut loc la finele anului 2011, faţă de data achiziţionării dispozitivului, 19.11.2011, menţionată pe factura de plată, care să se coreleze cu data contractului de donaţie/sponsorizare, respectiv cu data la care au fost efectuate transferurile bancare, astfel încât să poată încadra juridic în mod corect fapta din mai 2012.

Raportat la această cronologie, nu se poate stabili, după cum s-a subliniat deja, dacă această acuzaţie se circumscrie dispoziţiilor art. 256 alin. (1) din vechiul C. pen.

Întrucât ceea ce este clar este faptul că suma de 10.000 RON, a fost remisă ulterior intervenţiei chirurgicale din decembrie 2011, dar anterior celorlalte intervenţii care au urmat, având în vedere situaţia particulară a fiului martorului denunţător, curtea a considerat că legea nouă este lege penală mai favorabilă în raport cu acest act material din rechizitoriu, având în vedere limitele de pedeapsă prev. de art. 289 alin. (1) din noul C. pen., de la 3, la 10 ani închisoare, faţă de limitele de pedeapsă prev. de art. 254 alin. (1) din vechiul C. pen., de la 3, la 12 ani închisoare.

Ceea ce a analizat, în continuare, curtea este dacă actul material din luna mai 2012, respectiv infracţiunea de sine stătătoare de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din noul C. pen., cu aplic. art. 5 din noul C. pen., conform încheierii din data de 16.02.2021 a curţii, respectă condiţiile de incriminare ale textului de lege menţionat.

Potrivit considerentelor primei instanţe, săvârşirea acestei fapte ar rezulta din declaraţia martorului-denunţător F., din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice şi din înscrisurile aflate la dosar.

Curtea a observat că declaraţia martorului F. nu se coroborează cu niciun mijloc de probă de la dosarul cauzei.

Mai mult decât atât, la dosar nu există nicio înregistrare a vreunei convorbiri telefonice purtate la finele anului 2011 sau în prima parte a anului 2012, când ar fi fost efectuată acţiunea de pretindere.

Printre mijloacele de probă aflate la dosar se regăseşte, însă, contractul de sponsorizare încheiat între SC HH. SRL, al cărei acţionar majoritar era martorul, în calitate de sponsor şi GG., în calitate de beneficiar încheiat cu privire la suma de 10000 RON, precum şi actele puse la dispoziţie de II., din care rezultă că în data de 23.05.2012, societatea a transferat de două ori câte 5000 RON în contul asociaţiei, cu titlu de sponsorizare.

Or, aceste înscrisuri nu fac altceva decât să confirme derularea unei operaţiuni licite, donaţia în favoarea GG., precum şi faptul că inculpatul nu a avut niciun beneficiu de pe urma încheierii contractului de donaţie, banii fiind viraţi în contul asociaţiei.

De altfel, martorul F. a precizat în declaraţia din data de 23.04.2019 din faţa instanţei de fond că: "Inculpatul nu mi-a spus niciodată că acei bani ajung la el, am convingerea că au ajuns unde trebuiau să ajungă ".

Mai mult, reprezentarea martorului F. a fost aceea a caracterului licit al contractului de donaţie, precizând în declaraţia din data de 23.04.2019 din faţa instanţei de fond următoarele: "Menţionez că eu am cerut să întocmim contracte de sponsorizare de fiecare dată. (...) Odată ce am venit la doctor, am fost de acord să ajut spitalul într-o modalitate legală, cu acte. (...) Eu am apreciat aceste donaţii ca fiind legale, din moment ce încheiasem un contract".

Nu în ultimul rând, chiar inculpatul, în faţa instanţei de apel, a arătat în declaraţia din data de 16.02.2021: "În legătură cu actul material din 2012 (...) la momentul la care s-a oferit să facă donaţia, tratamentul deja se încheiase ".

În contextul în care starea de fapt menţionată este neclară sub aspectul cronologiei sale, iar în favoarea inculpatului operează prezumţia de nevinovăţie, care nu poate fi răsturnată decât prin probe certe de vinovăţie, cea mai mică îndoială trebuie să profite celui acuzat, conform principiului in dubio pro reo.

Or, dispoziţiile art. 99 alin. (1) din C. proc. pen. stabilesc, ca o consecinţă a principiului prezumţiei de nevinovăţie, faptul că în acţiunea penală sarcina probei aparţine procurorului.

Titularul acţiunii penale, căruia îi incumbă sarcina probei, este obligat, în virtutea principiului ei incumbit probatio qui dicit, non qui negat, să prezinte în faţa instanţei toate probele necesare.

Date fiind aceste argumente, curtea a constatat în legătură cu acuzaţia analizată că ceea ce este cert, este remiterea sumei de 10.000 RON, conform contractului încheiat la data de 16.03.2012 între societatea martorului (SC HH. SRL, în calitate de sponsor) şi GG. (în calitate de beneficiar), reprezentată de A. şi că din relaţiile furnizate de II. la data de 23.05.2012 SC HH. SRL a transferat de două ori câte 5000 de RON în contul GG., justificarea plăţii fiind contract de sponsorizare.

În aceste condiţii, curtea a apreciat că sunt incidente disp. art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., în sensul că se impune achitarea inculpatului pentru săvârşirea acestei infracţiuni de luare de mită, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, remiterea sumei de 10.000 RON, neavând nicio legătură cu atribuţiile de serviciu ale inculpatului.

Referitor la subsidiarul apelului declarat de apelantul - inculpat şi la criticile din apelul parchetului, cu privire la cuantumul pedepsei principale şi modalitatea de executare a acesteia, printre altele, curtea a considerat că pentru a asigura un just echilibru între nevoile societăţii şi drepturile inculpatului nu poate decât să considere că se impune reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. ("împrejurări legate de fapta comisă care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului") ale cărei efecte sunt prev. de art. 76 alin. (1) din C. pen. ce constau în reducerea limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită cu o treime, în aceste condiţii devenind aplicabile şi disp. art. 79 alin. (3) din C. pen.

Astfel, s-a precizat că, pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată de judecătorul fondului apare ca fiind incorect individualizată, chiar dacă este o pedeapsă minimă, a cărei majorare în sensul cerut de parchet nu se impune, dar care a fost redusă de curte la 2 ani şi 6 luni închisoare.

În sprijinul concluziei de mai sus, curtea a pronunţat o soluţie de achitare pentru fapta de luare de mită din luna mai 2012, cuantumul sumei totale a cărei confiscare a dispus-o potrivit art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen. rap. la art. 289 alin. (3) din C. pen. şi la art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., respectiv suma de 3250 euro (sumă ce va fi plătită în echivalent în RON la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României la data plăţii efective) şi suma de 11.800 RON, modalitatea de comitere a faptelor, prin primirea/acceptarea tacită a sumelor de bani ce au făcut obiectul majorităţii actelor materiale reţinute în sarcina inculpatului şi în privinţa cărora acesta nu a condiţionat actul medical, banii fiind daţi de aparţinătorii pacienţilor minori după efectuarea actului medical, fără ca inculpatul să le pretinde aşa ceva, fiind primiţi/acceptaţi uneori după mai multe insistenţe din partea celor care dădeau mita şi după exprimarea refuzului inculpatului de a-i primi/accepta, perioada de timp care a trecut de la data faptelor, care nu poate fi ignorată, raportat la atenuarea impactului social al acestor fapte, precum şi toate celelalte circumstanţe personale ale inculpatului şi care nu îl caracterizează ca fiind o persoană cu predilecţie infracţională, dimpotrivă îl prezintă ca fiind un om integrat în societate, care nu a încălcat legea penală, până la acest moment, care s-a dovedit a fi util societăţii şi care poate fi în continuare un adevărat sprijin şi ajutor pentru cei defavorizaţi de soartă din perspectiva stării de sănătate.

Curtea, la reţinerea disp. art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. a observat şi împrejurarea că inculpatul nu este un om cu o stare materială mult peste medie, urmarea comiterii unor astfel de fapte, fiind o persoană modestă, cu un nivel de trai obişnuit, mediu, firesc pentru cineva cu statutul său social, fără nimic extravagant sau neobişnuit în viaţa de zi cu zi, ceea ce denotă că prin săvârşirea infracţiunilor din prezenta cauză nu şi-a constituit o sursă permanentă şi ilicită de venituri menită să-i ofere anumite oportunităţi de care altfel nu ar fi beneficiat.

Toate aceste elemente de individualizare analizate prin prisma disp. art. 74 din C. pen. au justificat, pe deplin, în opinia Curţii, aplicarea unei pedepse de 2 ani şi 6 luni închisoare, care, de altfel, nu este o pedeapsă minimă, cuantumul minim fiind de 2 ani închisoare.

În acelaşi sens, Curtea a apreciat şi în ceea ce priveşte modalitatea de executare a acestei pedepse cu singurul amendament că în opinia instanţei de control judiciar termenul de supraveghere maxim de 4 ani stabilit de judecătorul fondului trebuie redus la 3 ani, atât cât permit disp. art. 92 alin. (1) din C. pen., în raport cu cuantumul pedepsei principale.

În mod similar, obligarea inculpatului la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii pe o perioadă maximă de 120 de zile, ca şi obligarea acestuia de a urma două programe de reintegrare socială, apar ca fiind excesive şi nejustificate, în raport, cu toate elementele de individualizare analizate anterior, dar în primul rând de persoana inculpatului şi vârsta acestuia, motiv pentru care curtea a procedat la reducerea numărului zilelor de muncă la 60 de zile şi la obligarea inculpatului de a urma un singur program de reintegrare socială.

În contextul celor menţionate referitoare la persoana inculpatului şi la situaţia sa actuală urmarea inculpării în cauza de faţă, curtea a considerat că obligarea acestuia cu titlu de pedeapsă complementară la publicarea hotărârii de condamnare pe cheltuiala proprie este o măsură inutilă şi excesivă, nejustificată de datele speţei.

Astfel, având în vedere circumstanţele personale care îl caracterizează pe inculpat, conduita pozitivă avută anterior săvârşirii faptelor, posibilităţile acestuia de îndreptare, pedeapsa şi modalitatea de executare a pedepsei aleasă de prima instanţă constituie un avertisment suficient de sever, de natură a îndeplini şi funcţia de resocializare a pedepsei.

Deşi în aparenţă activitatea infracţională s-a desfăşurat pe o durată de peste 4 ani (mai 2012 - decembrie 2016) şi cel mai probabil ar fi continuat în lipsa intervenţiei organelor judiciare, timp în care inculpatul a pretins şi/sau a primit sume de bani semnificative cu ocazia acordării de îngrijiri medicale unor categorii vulnerabile de pacienţi (copii), folosind mijloace apte să ascundă adevăratul scop al primirii acestora, respectiv prin încheierea unor acte de donaţie sau sponsorizare pentru diferite cauze, sumele de bani rămânând însă la dispoziţia inculpatului, în realitate perioada infracţională a vizat doar anul 2016, iar caracterul ilicit, penal al acesteia nu poate înlătura caracterul de obicei al unor astfel de comportamente pe care nu inculpatul, prin activitatea sa le-a generat, sau le-a promovat.

În aceste condiţii, curtea a apreciat că soluţia dispusă de prima instanţă privind aplicarea pedepsei amenzii pe lângă pedeapsa închisorii este exagerată şi netemeinică, întrucât dispoziţiile art. 62 din C. pen., nu pot fi aplicate automat, fiind dispoziţii facultative aplicabile în anumite circumstanţe.

În situaţia de faţă, sumele de bani ce se reţine că au fost primite sau pretinse cu titlu de mită reprezintă obiectul material al infracţiunii, neechivalând cu folosul urmărit, cele două noţiuni având o existenţă distinctă, nefiind sinonime.

Or, dispoziţiile art. 62 din C. pen. condiţionează posibilitatea aplicării pedepsei amenzii pe lângă pedeapsa închisorii de poziţia subiectivă a autorului, care este motivat să acţioneze de un anumit folos. Cum în speţă nu se poate susţine că inculpatul procedând în maniera descrisă în rechizitoriu şi reţinută de ambele instanţe a avut un astfel de scop, aplicarea pedepsei amenzii pe lângă pedeapsa închisorii, se impune a fi înlăturată, cu atât mai mult, cu cât, în opinia curţii este exagerat de mare şi nu corespunde criteriilor de individualizare prev. de art. 74 din C. pen., aplicate la cazul concret.

Totodată, curtea a considerat necesară şi reducerea perioadei pentru care inculpatului i-a fost interzisă exercitarea unor drepturi ca pedeapsă complementară, de la 5 ani, la 2 ani.

Cu privire la pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului de a exercita profesia de medic în sistemul public de sănătate, contestată de către inculpat, curtea a apreciat necesară menţinerea acestei interdicţii pe o durata de 2 ani, aşa cum s-a precizat, dată fiind împrejurarea că fapta de luare de mită a fost săvârşită de inculpat în exercitarea competenţelor sale de cadru medical în sistemul public de sănătate, astfel că înlăturarea acestuia doar din mediul public de sănătate este în acord şi cu dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 253/2013.

Drept urmare, în situaţia de faţă, nu există niciun fundament pentru înlăturarea acestei interdicţii sau pentru extinderea ei la sistemul privat de sănătate, motiv de apel pe care, de altfel parchetul nu l-a mai susţinut, atâta timp cât s-a reţinut că faptele au fost săvârşite doar în cadrul sistemului public.

În ceea ce priveşte aplicarea cumulativă a pedepselor complementare prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. g) şi k) din C. pen., motiv de apel al inculpatului, curtea a considerat că prima instanţă a reţinut corect că, întrucât aplicarea pedepsei complementare este obligatorie în cazul infracţiunii de luare de mită, iar fapta a fost săvârşită în realizarea unui serviciu de interes general într-o unitate medicală din sistemul public de sănătate, se impune interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. g) şi k) din C. pen. (dreptul de a exercita profesia de medic în sistemul public de sănătate şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public).

Din fişa postului inculpatului A., a rezultat că acesta este medic, şef secţie la Spitalul YY. şi organizează şi răspunde de întreaga activitate în secţia pe care o conduce, oferă pacienţilor asistenţă medicală competentă conform cu pregătirea sa şi modul de funcţionare a secţiei.

Faptul că în cuprinsul dispoziţiilor art. 289 alin. (1) din C. pen., interzicerea exercitării dreptului de a exercita profesia de medic în sistemul public de sănătate este prevăzută alternativ cu interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, nu poate exclude aplicarea ambelor pedepse complementare, însă, nu din perspectiva obligativităţii lor, fiind evident că obligatorie este aplicarea numai a uneia din ele, ci din perspectiva aprecierii judecătorului cauzei, în raport cu disp. art. 67 alin. (1) din C. pen., instanţa considerând necesară aplicarea unor astfel de pedepse, distinct faţă de obligativitatea instituită de textul de lege incriminator în coroborare cu disp. art. 67 alin. (2) din C. pen.

III. Împotriva Deciziei penale nr. 430/A din data de 30 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat recurs în casaţie inculpatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 16 iunie 2021, când s-a stabilit termen la data de 16 septembrie 2021, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În motivarea acestui caz de recurs în casaţie, s-a arătat că starea de fapt reţinută de instanţa de apel pentru a pronunţa soluţia de condamnare nu corespunde tipicităţii modalităţii de incriminare, sub aspectul elementului material al infracţiunii de luare de mită.

În acest context, a susţinut că, instanţa de apel a dispus condamnarea sa pentru o infracţiune în formă continuată, dar pentru aceasta era necesar ca, în motivarea deciziei pronunţate, instanţa de apel să fi abordat în mod individual fiecare dintre actele componente şi să argumenteze întrunirea elementului material al infracţiunii de luare de mită în fiecare caz în parte, potrivit art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969.

Astfel, în opinia recurentului, toate elementele constitutive ale infracţiunii ce rezultă din norma de incriminare trebuiau să se regăsească în mod explicit în starea de fapt reţinută de instanţa de apel raportat la fiecare acţiune din structura infracţiunii continuate, aspect ce nu se regăseşte în motivarea Curţii de Apel Bucureşti.

Cu referire la elementul material al infracţiunii de dare de mită, a arătat că instanţa de apel a reţinut în sarcina sa primirea, respectiv pretinderea unor sume de bani.

Cu privire la acţiunile de primire, reţinute la actele materiale de la pct. 1 - 14, a susţinut că instanţa de apel a invocat declaraţia din data de 11.12.2016 dată în Dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, având ca obiect soluţionarea propunerii de arestare preventivă a inculpatului, însă a conturat, în mod nelegal aceste acte materiale pe baza declaraţiei invocate, de vreme ce aceasta a fost dată în procedura de soluţionare a unei propuneri de arestare preventivă prevăzută de art. 225 din C. proc. pen., având astfel doar un caracter procedural şi semnificând doar un pas obligatoriu de urmat pentru a se putea înainta în procedura de soluţionare a propunerii.

Pe cale de consecinţă, a susţinut că instanţa de apel a argumentat în mod eronat întrunirea elementului material al infracţiunii de luare de mită aferent faptelor de la pct. 1 - 14 prin prisma declaraţiei antemenţionate, cu atât mai mult cu cât în faţa instanţei de apel inculpatul a dat o declaraţie amplă prin care a răspuns la toate acuzaţiile ce i-au fost aduse şi care constituie mijloc de probă.

Cu privire la actele materiale de primire de la pct. 15 - 18 (R., S., T., U.), a arătat că instanţa de apel a reţinut că probele administrate în cauză confirmă executarea de către inculpat a actelor materiale de primire de sume de bani în legătură cu actele medicale constând în consultaţii ori intervenţii chirurgicale, analizând sumar existenţa elementului material constând în primire, în condiţiile în care, în motivarea deciziei recurate se reţine că, în unele cazuri sumele de bani nu au fost remise în mod direct, ci prin aşezarea banilor pe biroul inculpatului sau prin introducerea în buzunarul halatului, lipsind elementul de predare/înmânare a banilor, condiţie esenţială de care depinde întrunirea acţiunii de primire din structura elementului material al infracţiunii de luare de mită.

Totodată, a susţinut că de esenţa primirii este acceptarea banilor sau foloaselor necuvenite, iar nerespingerea nu poate semnifica o acceptare tacită, aşa cum reiese din considerentele primei instanţe. A nu respinge, care este o atitudine omisivă, nu înseamnă a accepta.

Cu privire la acţiunile de pretindere a arătat că prima instanţă a admis faptul că inculpatul nu a pretins cele trei sume de bani, însă conturează elementul material al infracţiunii prin prisma Deciziei nr. 19/04.06.2015 a instanţei supreme, iar instanţa de apel a invocat caracterul deghizat al donaţiilor, în considerarea aceleiaşi decizii, care vizează situaţia primirii unor donaţii pentru sine, ceea ce nu e cazul în speţă.

În acest context, a susţinut şi că acţiunea care constituie elementul material al infracţiunii de luare de mită trebuie să satisfacă mai multe condiţii, dintre care aceea ca banii sau foloasele pretinse sau primite să fie necuvenite, însă sumele de bani acordate cu titlu de donaţie nu pot fi apreciate ca având un caracter necuvenit, banii fiind găsiţi în spital în biblioraftul dedicat exclusiv donaţiilor.

Concluzionând, a solicitat să se constate că starea de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel, nu conturează elementul material al infracţiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., cu consecinţa admiterii cererii de recurs în casaţie formulate.

Prin încheierea de şedinţă din data de 16 septembrie 2021, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. şi s-a acordat termen pentru data de 14 octombrie 2021.

IV. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul în casaţie declarat de inculpatul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, aşadar, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi care se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

Faţă de criticile formulate de recurent, respectiv că instanţa de apel a dispus condamnarea sa pentru o infracţiune în formă continuată, dar pentru aceasta era necesar ca, în motivarea deciziei pronunţate, instanţa de apel să fi abordat în mod individual fiecare dintre actele componente şi să argumenteze întrunirea elementului material al infracţiunii de luare de mită în fiecare caz în parte, potrivit art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969, astfel că toate elementele constitutive ale infracţiunii ce rezultă din norma de incriminare trebuiau să se regăsească în mod explicit în starea de fapt reţinută de instanţa de apel raportat la fiecare acţiune din structura infracţiunii continuate iar acest aspect ce nu se regăseşte în motivarea Curţii de Apel Bucureşti, Înalta Curte constată că excedează analizei instanţei de recurs în casaţie, aspectul neputând fi valorificat în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 din C. proc. pen., legiuitorul statuând asupra analizei nelegalităţilor comise de instanţele de fond şi nu asupra modului în care instanţa de apel a înţeles să motiveze hotărârea atacată.

De altfel, în cadrul unui recurs în casaţie pot fi analizate criticile cu privire la legalitatea unei hotărâri judecătoreşti definitive, iar cele cu privire la modul în care o hotărâre definitivă a fost adoptată sau cu privire la conţinutul acesteia pot face obiectul unei alte căi de atac.

O altă critică a privit faptul că acţiunile de primire, reţinute la actele materiale de la pct. 1 - 14 au fost conturate în mod nelegal de instanţa de apel, deoarece au avut la bază declaraţia din data de 11.12.2016 dată în Dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, având ca obiect soluţionarea propunerii de arestare preventivă a inculpatului A..

În acest sens, Înalta Curte reţine, pe de-o parte că în analiza actelor materiale de la pct. 1 - 14, instanţa de apel nu s-a întemeiat singular pe declaraţia inculpatului din data de 11.12.2016 prin care a recunoscut un număr de 14 acte materiale, din totalul de 21, ci că această declaraţie de recunoaştere a inculpatului s-a coroborat cu denunţurile şi declaraţiile martorilor-denunţători, declaraţiile martorilor, acte medicale, procesele-verbale de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, înscrisurile aflate la dosar, procesele-verbale de percheziţie domiciliară şi planşele fotografice anexate şi înregistrările audio-video efectuate cu ocazia percheziţiei domiciliare; iar, pe de altă parte, că acest motiv vizează, în esenţă, o reanalizare a probelor.

De altfel, dacă existenţa faptelor este sau nu susţinută din punct de vedere probator este o împrejurare ce excedează examenului ce poate fi efectuat de instanţa învestită cu judecarea recursului în casaţie, deoarece Înalta Curte nu poate, conform legii, să administreze probe cu privire la situaţia de fapt, limitându-se la a constata că fapta, în modalitatea în care a fost reţinută de către curtea de apel, întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii pentru care au fost formulate acuzaţii.

Într-o altă critică, cu privire la actele materiale de primire de la pct. 15 - 18 (R., S., T., U.), s-a arătat că instanţa de apel a analizat sumar existenţa elementului material constând în primire, reţinând că nu au fost remise în mod direct, ci prin aşezarea banilor pe biroul inculpatului sau prin introducerea în buzunarul halatului, lipsind elementul de predare/înmânare a banilor, condiţie esenţială de care depinde întrunirea acţiunii de primire din structura elementului material al infracţiunii de luare de mită, de esenţa primirii fiind acceptarea banilor.

Înalta Curte reţine că, în cazul infracţiunii de luare de mită, fapta se realizează prin una dintre cele trei modalităţi alternative: pretindere, primire sau acceptarea promisiunii unor bani sau altor foloase care nu i se cuvin subiectului activ, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Astfel, fiind o infracţiune de pericol, infracţiunea de luare de mită se consumă în momentul săvârşirii acţiunii sau inacţiunii incriminate, respectiv în momentul pretinderii sau primirii banilor sau foloaselor necuvenite ori în momentul în care făptuitorul acceptă promisiunea unor astfel de foloase, nefiind obligatoriu ca actul de serviciu sau actul contrar îndatoririlor de serviciu să fie efectiv realizat.

Or, instanţa de apel, referitor la faptele de la punctele 15 - 18, (15. R., 16. S., 17. T., 18. U.) din rechizitoriu, respectiv la actele materiale de primire de bani de la aparţinătorii pacienţilor în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, după efectuarea actului medical, a reţinut că probatoriul administrat în cursul urmăririi penale (declaraţiile martorilor denunţători, înregistrările în mediul ambiental, înscrisuri referitoare la consultarea pacienţilor, procesele-verbale de percheziţie efectuată în cabinetul comun al cadrelor medicale din cadrul secţiei de Ortopedie Pediatrică a Spitalului YY., dar şi în biroul inculpatului) şi în cursul cercetării judecătoreşti pe fond şi în apel (reaudierea unor martori) confirmă dincolo de orice dubiu executarea de către inculpat a actelor materiale de primire de sume de bani în legătură cu actele medicale constând în consultaţii ori intervenţii chirurgicale. Totodată, instanţa de apel a făcut o analiză a modului în care banii erau primiţi, concluzionând că, deşi inculpatul nu pretindea în mod direct, sau explicit acele sume de bani, sau că nu condiţiona actul medical de primirea banilor, această împrejurare nu înlătură caracterul penal al faptelor sale.

În acelaşi timp, apărarea susţine că nu sunt îndeplinite condiţiile privind elementul material al laturii obiective sub aspectul pretinderii sau primirii banilor. Astfel, în opinia apărării, faptul că banii au fost aşezaţi în plic pe birou sau în halat, demonstrează că nu a existat o predare, o înmânare a banilor, condiţie esenţială de care depinde întrunirea acţiunii de primire. Totodată, apărarea a menţionat că inculpatul refuza primirea banilor, astfel că respingerea nu poate însemna o acceptare tacită aşa cum a reţinut instanţa de apel, deoarece a nu respinge, care este o atitudine omisivă, nu înseamnă a accepta.

Înalta Curte reţine că, deşi, din actuala reglementare a fost eliminată una din modalităţile de executare constând în nerespingerea unei promisiuni, acceptarea promisiunii se poate realiza expres sau tacit. Astfel, acceptarea tacită echivalează cu nerespingerea promisiunii primite de făptuitor.

De altfel, în momentul în care nerespingerea unei promisiuni ia o formă evidentă, concretă, palpabilă, care poate fi dovedită, ea se transformă practic în acceptare şi în această modalitate poate reprezenta elementul material al infracţiunii de luare de mită.

În acest sens, se observă că modalitatea de comitere a faptelor reţinută de instanţa de apel este prin pretindere indirectă şi prin primire şi acceptare tacită.

Totodată, apărarea a arătat, cu privire la acţiunile de pretindere, că prima instanţă a admis faptul că inculpatul nu a pretins cele trei sume de bani, însă conturează elementul material al infracţiunii prin prisma Deciziei nr. 19/04.06.2015 a instanţei supreme, iar instanţa de apel a invocat caracterul deghizat al donaţiilor, în considerarea aceleiaşi decizii, care vizează situaţia primirii unor donaţii pentru sine, ceea ce nu e cazul în speţă.

În acest context, a susţinut şi că acţiunea care constituie elementul material al infracţiunii de luare de mită trebuie să satisfacă mai multe condiţii, dintre care aceea că banii sau foloasele pretinse sau primite să fie necuvenite, însă sumele de bani acordate cu titlu de donaţie nu pot fi apreciate ca având un caracter necuvenit, banii fiind găsiţi în spital în biblioraftul dedicat exclusiv donaţiilor.

Înalta Curte constată că, sub acest aspect, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut caracterul deghizat al donaţiilor care a reieşit din declaraţiile martorilor denunţători, rezultând, totodată, că inculpatul a procedat la o tergiversare a acordării îngrijirilor medicale necesare copiilor martorilor, pentru ca după discuţiile avute cu părinţii şi după acceptarea de către aceştia a plăţii unor sume de bani cu titlu de donaţie pentru spital sau pentru publicarea unor cărţi, materiale ştiinţifice, la solicitarea şi la sugestia inculpatului, problemele anterioare vizând consultaţiile şi intervenţiile chirurgicale amânate să se rezolve într-un termen foarte scurt.

În aceste condiţii, instanţa de apel a conchis că nu se poate susţine că respectivele plăţi au fost benevole sau că au reprezentat adevărate donaţii pe care legea le permite potrivit disp. art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2003, în interpretarea din Decizia nr. 19/04.06.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În acelaşi timp, instanţa de apel a evidenţiat, în cuprinsul hotărârii atacate, că probatoriul administrat confirmă existenţa actelor materiale de pretindere, respectiv primire a unor sume de bani de către inculpat în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Totodată, s-a precizat de instanţa de apel, în legătură cu actele materiale de "primire", că inculpatul A., cu toate că formal refuza iniţial primirea banilor cu titlu de mită, ulterior îşi însuşea aceste sume de bani, astfel cum rezultă din procesul-verbal de redare a înregistrărilor ambientale-video din 26.10.2016, 01.12.2016, 05.12.2016, precum şi că acesta conştientiza caracterul ilegal al primirii banilor de la părinţii pacienţilor minori.

De altfel, cu privire la actele materiale de pretindere şi ulterior primire a banilor, sub forma unor donaţii deghizate, în raport cu V., W., toate din anul 2016, instanţa de apel a menţionat caracterul deghizat al donaţiilor ce reiese şi din împrejurarea că sumele de bani date de V., 1350 euro şi de W., 1000 euro, au fost găsite la percheziţia domiciliară la biroul inculpatului A. din cadrul Spitalului YY. în plicuri, exact la fel cum erau ţinute şi celelalte sume de bani primite direct cu titlu de mită.

Totodată, s-a precizat că primirea sumelor de bani, obiect material al actelor materiale de mai sus, nu poate fi socotită donaţie şi din următoarele considerente: sumele de bani au fost solicitate înainte de prestarea actului medical prin exercitarea chiar şi a unei presiuni minime asupra unei persoane aflată într-o stare de vulnerabilitate faţă de inculpat; inculpatul a fost cel care a avut iniţiativa dării sumei de bani respective şi nu aparţinătorul pacientului; nu s-a încheiat un contract de donaţie valabil între pacient şi spital, ci doar un înscris olograf; banii nu au intrat în patrimoniul spitalului, ci au fost opriţi de inculpat; inculpatul a folosit sau urma să folosească banii respectivi în interes personal.

Recursul în casaţie nu poate repune în discuţie constatările jurisdicţiilor anterioare cu privire la fapte. Instanţa care judecă un recurs în casaţie este obligată să ţină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, repunerea în discuţie a situaţiei soluţionate definitiv prin alte hotărâri, nefiind posibilă, în raport, cu natura juridică a căii extraordinare de atac exercitate.

În acelaşi timp, Înalta Curte reţine că recurentul a invocat doar formal nelegalitatea hotărârii atacate, în realitate criticile acestuia vizând netemeinicia raţionamentului instanţei de apel, care a răspuns în considerentele hotărârii asupra tuturor aspectelor legate de tipicitatea infracţiunii de luare de mită.

Prin urmare, criticile menţionate în susţinerea recursului în casaţie nu vizează aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac, ci reprezintă critici ce ţin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanţa de apel a reţinut, pe baza probelor din dosar, condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de luare de mită.

Înalta Curte constată că prin criticile aduse hotărârii definitive, recurentul nu a evidenţiat elemente de nelegalitate, ci a solicitat o reinterpretare a probelor, prin prisma unor critici comune cu cele formulate cu titlu de apărări în fond şi cu titlu de motive de apel.

Or, această situaţie implică o reanalizare a situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator, chestiuni care nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate în art. 438 din C. proc. pen.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 430/A din data de 30 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2017.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 430/A din data de 30 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 octombrie 2021.

GGC - GV