Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 81 din data de 2 iunie 2020, Curtea de Apel Suceava a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul A., ca nefondată, şi a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut că prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. x/2019 la data de 18.12.2019, contestatorul A. a formulat contestaţie la executare împotriva Sentinţei penale nr. 25 din 12.03.2019, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, în Dosarul nr. x/2019, invocând, în esenţă, faptul că în mod greşit s-a reţinut că încadrarea juridică austriacă are corespondent în prevederile art. 229 alin. (2) lit. b) din C. pen. român, întrucât noţiunile de "domiciliu" şi "sediul profesional" în accepţiunea C. pen. român nu se referă la bancomate, fie ele şi plasate în incinta (holul) unei unităţi bancare.
Totodată, contestatorul a criticat şi reţinerea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. privind unitatea infracţiunii continuate, cu argumentarea că această reglementare nu este prevăzută de C. pen. austriac, solicitând, astfel, reducerea pedepsei de la 8 ani închisoare la 5 ani închisoare în raport de dispoziţiile C. pen. român.
În drept, contestatorul a arătat că cererea sa se întemeiază pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.
Evaluând cererea cu care a fost învestită, instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. poate fi făcută contestaţie la executare atunci când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare.
Curtea de apel a constatat că, în cauză, contestatorul A. nu a invocat vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută şi nici vreo împiedicare la executare, ci a criticat că natura şi durata pedepsei aplicate de autorităţile judiciare din Austria nu corespunde cu natura şi durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracţiuni similare, sens în care a solicitat adaptarea pedepsei recunoscute de către autorităţile judiciare române prin Sentinţa penală nr. 25 din data de 12.03.2019, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, în Dosarul nr. x/2019, critică ce nu poate face obiectul unei contestaţii la executare.
În acest sens, s-a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 25 din data de 12.03.2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, definitivă la data 27.03.2019 prin neapelare, Curtea de Apel Suceava a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava cu privire la transferul persoanei condamnate A., iar în baza art. 154 alin. (6) lit. a) raportat la art. 155 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, republicată, a recunoscut Sentinţa nr. 51 Hv 2/18f pronunţată de Tribunalul de Land Wiener Neustadt din Austria, la data de 7.06.2018, în dosarul 51/Hv 2/18f, definitivă la data de 12.06.2018, prin care aceasta a fost condamnată la pedeapsa de 2880 zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de furt grav şi calificat prin efracţie şi în cadrul unei asociaţii criminale, prev. de art. 127, art. 128 alin. (2), art. 129 alin. (1) cifra 1 şi 2, art. 130 alin. (2) şi art. 15 din C. pen. austriac şi a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 2880 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală menţionată, deducând, totodată, perioada executată de la 29.11.2017 la zi.
Astfel, s-a apreciat că faptele pentru care a fost condamnat cetăţeanul român A. constând în aceea că, în colaborare conştientă şi voită împreună cu făptuitorii urmăriţi B., C., D., E., F., G. şi H., respectiv împreună cu alţi complici rămaşi necunoscuţi, cu schimbarea rolurilor, a sustras 312.950 euro din aparatele de bancomat (de fiecare dată prin introducerea şi aprinderea unui amestec de gaz şi oxigen, ce a avut drept consecinţă detonarea bancomatelor) şi două autoturisme marca x (prin deşurubarea unor yale încuiate ale acestora), precum şi încercarea de a sustrage din bancomate suma de 328.000 €, cu intenţia ca prin însuşirea lor să se îmbogăţească pe nedrept pe el însuşi ori o persoană terţă, au corespondent în dreptul penal român în infracţiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) şi alin. (2) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 77 lit. a) din C. pen.
Împotriva Sentinţei nr. 81 din data de 2 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a formulat contestaţie condamnatul A., fără a motiva în scris calea de atac.
Cu ocazia dezbaterilor, în susţinerea căii de atac, condamnatul A., prin apărător ales, a criticat, în esenţă, faptul că instanţa nu a adaptat pedeapsa privativă de libertate aplicată de instanţa străină, având în vedere că faptele pentru care s-a aplicat pedeapsa de către autorităţile judiciare din Austria nu ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşite pe teritoriul României, infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 229 alin. (2) din C. pen.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 20 iulie 2020, sub nr. x/2019 şi repartizată aleatoriu completului de judecată C10, cu prim termen de judecată fixat la data de 18 septembrie 2020.
Examinând contestaţia formulată de condamnatul A., în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente:
Înalta Curte reţine că cererea dedusă judecăţii are ca obiect condamnarea contestatorului la pedeapsa de 8 ani închisoare, recunoscută de instanţa română în cadrul procedurii judiciare de recunoaştere şi punere în executare a hotărârii judecătoreşti de condamnare pronunţată de o instanţă dintr-un stat membru al Uniunii Europene.
În drept, contestatorul a invocat cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., criticând, în concret, soluţia instanţei care a recunoscut hotărârea străină în privinţa modului în care a realizat corespondenţa între faptele pentru care a fost condamnat şi norma de incriminare din legea română şi a arătat că s-a realizat o greşită calificare a acesteia, fapt ce a avut ca şi consecinţă neaplicarea dispoziţiilor ce permit adaptarea pedepsei.
Potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., "Contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri (...) c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.".
Analizând contestaţia formulată de condamnatul A., Înalta Curte constată că motivele invocate de acesta nu pot fi subsumate unei nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută sau unei împiedicări la executare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., ci pun în discuţie chiar legalitatea şi temeinicia hotărârii în baza căreia se face executarea. Astfel, contestatorul critică însăşi Sentinţa penală nr. 25 din data de 12.03.2019, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, definitivă prin neapelare, prin care instanţa a recunoscut condamnarea acestuia la pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată de autorităţile judiciare din Austria, sub aspectul corespondenţei dintre faptele pentru care acesta a fost condamnat şi încadrarea juridică a acestora potrivit legii române, solicitând, în esenţă, adaptarea pedepsei. Or, posibilitatea instanţei naţionale de a proceda la adaptarea pedepsei aplicate persoanei solicitate prin hotărârea autorităţilor judiciare străine este o chestiune de competenţa exclusivă a instanţei învestite cu recunoaşterea hotărârii pronunţate de autorităţile judiciare din statul de condamnare şi are ca premisă incompatibilitatea dintre sancţiunea aplicată prin hotărârea străină şi cea prevăzută de legea română pentru infracţiunile corespondente.
Înalta Curte subliniază că pe calea contestaţiei la executare nu se poate modifica o hotărâre rămasă definitivă, nu se poate proceda la pronunţarea unei alte soluţii, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat, stabilităţii raporturilor juridice.
Contestaţia la executare constituie un remediu procesual având ca obiect exclusiv chestiuni descoperite cu prilejul punerii în executare sau ivite în cursul executării, fiind exclusă posibilitatea de a antama pe această cale chestiuni relative la legalitatea şi temeinicia hotărârilor definitive în baza cărora se face executarea.
Ca atare, cererea formulată de contestator, prin prisma motivelor expuse, excedează limitelor în care o instanţă poate fi învestită în cursul executării şi constituie, în fapt, un apel deghizat.
Pentru aceste considerente, constatând că sentinţa penală atacată este temeinică şi legală, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei nr. 81 din data de 2 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deopotrivă, reţinând culpa procesuală a contestatorului condamnat A. în formularea prezentei contestaţii, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va dispune obligarea acesteia la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 78 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei nr. 81 din data de 2 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 78 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2020.
GGC - NN