Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 148/F din data de 17 august 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
S-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 21.07.2021 de Judecătoria Frankfurt Am Main pe numele persoanei solicitate A. .
S-a dispune predarea persoanei solicitate către autorităţile din Germania, cu respectarea regulii specialităţii.
S-a luat act că, în ipoteza aplicării de către autorităţile din Germania a unei pedepse cu executare, persoana solicitată doreşte să execute eventuala pedeapsă în România.
S-a dispune arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, respectiv de la data punerii în executare (măsură executorie) şi s-a dispune emiterea mandatului de arestare în vederea predării.
S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută de la data de 04.08.2021, ora 16:05 şi până la 05.08.2021 (ora pronunţării încheierii din 05.08.2021- 13:45).
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, la data de 05.08.2021 a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe, sub nr. x/2021, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare germane la data de 21.07.2021 faţă de numitul A., cetăţean român, urmărit pentru săvârşirea a două infracţiuni de spălare de bani în formă continuată în scopul obţinerii unui venit, prevăzute de art. 261 alin. (1), (2) şi 4 C. pen. german.
A fost ataşată lucrarea înregistrată sub nr. x/2021 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, ce conţine următoarele acte: ordonanţa de reţinere nr. 78/04.08.2021 a numitului A. pe o durată de 24 ore, începând de la data de 04.08.2021, ora 16:05, până la data de 05.08.2021, ora 16:05; procesul-verbal întocmit la data de 04.08.2021 de aducere la cunoştinţă a învinuirii şi a dreptului de a fi asistat de apărător; proces-verbal de încunoştinţare a unei persoane despre măsura reţinerii acestuia; prezentarea numitului în vederea audierii prin videoconferinţă; procese-verbale de identificare şi verificare a numitului A.; copia cazierului judiciar; informarea cu privire la drepturile persoanei private de libertate; proces-verbal din 05.08.2021 de accesare a datelor ECRIS din care reiese că numitul A. a fost cercetat în dosarul penal nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă judecătoria Zimnicea cu privire la comiterea infracţiunii prevăzute de art. 64 lit. k) din O.U.G. nr. 23/2008, fiind dispusă soluţia de neîncepere a urmăririi penale, fapta nu prezintă pericol social al unei infracţiuni; adresă din care reiese că numitul A. figurează cu măsura controlului judiciar din 28.08.2014 dispusă prin încheiere de Tribunalul Bucureşti.
În şedinţa publică din data de 05.08.2021, Curtea a procedat la aducerea la cunoştinţa persoanei solicitate a drepturilor pe care le are conform Legii nr. 302/2004.
Persoana solicitată, în prezenţa apărătorului, a dorit să fie audiat cu privire la măsura preventivă, conform art. 7 din Legea nr. 302/2004 modificată raportat la art. 225 alin. (7) C. proc. pen., declaraţia sa fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei.
Prin încheierea de şedinţă din data de 05.08.2021, definitivă, instanţa de fond a respins propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi, în temeiul art. 102 alin. (5) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 211 C. proc. pen. a luat faţă de persoana solicitată A. măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 30 zile, începând cu data de 05.08.2021 şi până la 03.09.2021, inclusiv (dispoziţie executorie).
La dosar a fost ataşat mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare din Republica Federală Germania împotriva numitului A., în limba germană şi tradus în limba română.
Au fost ataşate la dosarul cauzei copia fişei de cazier judiciar a numitului A., adresa emisă de Serviciul Paşapoarte Teleorman, adresa emisă de Poliţia oraşului Zimnicea, copia procesului-verbal de îndeplinire a procedurii de citare, încheierea din 28.08.2014 privind pe numitul A., Sentinţa penală nr. 2137 din 20.08.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală în Dosarul nr. x/2014, Decizia penală nr. 147/29.01.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II- a Penală, adresa emisă de Tribunalul Bucureşti cu privire la data la care a rămas definitivă Decizia penală nr. 147/29.01.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II- a Penală (aceasta rămânând definitivă la data de 29.01.2015 prin decizia Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, fără modificări).
La termenul de judecată din data de 17.08.2021, persoana solicitată A., în prezenţa apărătorului din oficiu înlocuit ulterior de apărător ales, a arătat că i-au fost aduse la cunoştinţă dispoziţiile privind regula specialităţii şi că nu renunţă la aceasta, nu are obiecţiuni privind identitatea, fiind persoana solicitată de autorităţile din Germania, nu este de acord să fie predat autorităţilor germane şi că, în ipoteza în care s-ar dispuse condamnarea la o pedeapsă în Germania, doreşte să o execute în România, nu doreşte să fie cercetat în Germania, deoarece nu se consideră vinovat, pentru că nu a deschis acel cont şi nici nu a făcut transferurile, ulterior a aflat că alte persoane s-au folosit de datele sale pentru respectivele operaţiuni.
Examinând sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că este întemeiată, în cauză, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 104 din Legea nr. 302/2004 şi nefiind incident niciun motiv de neexecutare a mandatului european de arestare dintre cele prevăzute de art. 99 din acelaşi act normativ.
Din examinarea mandatului european de arestare a reţinut că acesta se referă la următoarele (fapte din perioada 03 - 04.11.2020, presupus a fi fost comise în Frankfurt Am Main):
Suspectul şi-a pus la dispoziţie contul deschis pe numele său la B., în data de 20.10.2020, cu codul IBAN x, pentru a primi banii incriminaţi. Datele bancare ale suspectului au fost indicate drept cont destinatar pentru un magazin despre care se presupune că este fals [fake- shop] numit "C." cu sediul în Dresda. Presupusa societate C. îşi oferea spre vânzare autovehiculele de înaltă valoare pe pagina sa de internet încă activă la momentul faptei. După achitarea preţului de vânzare, nu se efectua livrarea autovehiculelor.
Adresa comercială indicată pe pagina de internet D. din Dresda există, într-adevăr. Însă în Registrul Comerţului nu există înregistrări actuale ale firmei şi Codul fiscal indicat în datele firmei este alocat altei firme.
În data de 02.11.2020, păgubitul E. a încheiat cu un presupus reprezentant al firmei C. un contract de vânzare-cumpărare a unui autovehicul F., la preţul de EUR 37.000,00. El a virat preţul de vânzare, în data de 04.11.2020, în presupusul cont bancar indicat de vânzător al firmei C., în realitate, fiind vorba despre contul mai sus al suspectului.
În datele de 03.11.2020 şi 04.11.2020 au intrat alte două viramente în valoare de EUR 40.000,00 şi EUR 14.000,00 din contul italian x al păgubitului G. în contul inculpatului de la B., viramente care indicau firma C. ca destinatar al plăţii şi plăţi parţiale pentru un H. ca destinaţie a plăţii.
Astfel, în contul inculpatului au intrat banii incriminaţi în valoare de EUR 91.000,00. Din aceste sume, el a redirecţionat plăţi în valoare de EUR 79.800,00 în contul românesc cu codul IBAN x, al cărei titulară este I..
Suspectul a păstrat pentru sine diferenţa de EUR 11.200,00, a acţionat - în calitate de autor (grad de participare)- cu intenţia de a-şi asigura un venit de durată şi de amploare prin comiterea repetată a faptei.
În drept, s-a arătat că faptele săvârşite de persoana solicitată constituie infracţiunile de spălare de bani în formă continuată în scopul obţinerii unui venit, prevăzute de art. 261 alin. (1), (2) şi 4 C. pen. german, fiind pedepsite cu închisoarea de până la 10 ani.
Infracţiunile pentru care este urmărită persoana solicitată de către autorităţile din Germania îşi au corespondentul în legislaţia penală română (infracţiunea prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a), c) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. român, în raport cu situaţia de fapt expusă în semnalare), pedeapsa aplicabilă fiind închisoarea de la 3 la 10 ani; de altfel, infracţiunea este prevăzută de art. 97 alin. (1) pct. 9 din Legea nr. 302/2004, nefiind necesară îndeplinirea exigenţelor art. 97 alin. (2) din acelaşi act normativ.
În consecinţă, Curtea a constatat că sunt îndeplinite în cauză exigenţele art. 97 din Legea nr. 302/2004, respectiv art. 2 din Decizia cadru nr. 2002/584/JAI şi că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de refuz de executare a mandatului european prevăzute de Legea nr. 302/2004.
Totodată, Curtea nu a primit apărările persoanei solicitate privind motivul de refuz facultativ al predării prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004, întrucât din datele dosarului rezultă că cercetarea penală presupune efectuarea unor acte care, în cea mai mare parte, în condiţiile în care se presupune că operaţiunile s-au efectuat prin intermediul unui cont deschis la o bancă germană, pot fi mult mai uşor şi eficient a fi efectuate de autorităţile germane.
În cauza de faţă, instanţa de fond a apreciat că, prin raportare la datele rezultând din situaţia de fapt expusă în cuprinsul mandatului european de arestare, conform art. 8 alin. (4) C. pen. român presupusa faptă este considerată a fi fost săvârşită pe teritoriul României (o sumă consistentă din banii "spălaţi" fiind presupus a fi fost viraţi într-un cont deschis pe numele unui cetăţean român, într-un cont bancar deschis la o bancă din România).
Potrivit art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 "(2) Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: (...) e) când mandatul european de arestare se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României."
Astfel cum s-a reţinut şi prin Decizia penală nr. 4055/12.11.2020 pronunţată de ICCJ, secţia Penală (cauză identificată pe site-ul www.x.ro) acest motiv de refuz de executare a mandatului european de arestare are un caracter facultativ:
"Motivul de refuz al executării mandatului european de arestare reglementat în art. 88 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 - privitor la cazul când mandatul european de arestare se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României - reprezintă un motiv opţional de refuz al executării, instanţa română nefiind obligată să refuze executarea (...)".
Nu în ultimul rând, instanţa de fond nu a primit apărările persoanei solicitate vizând fondul cauzei instrumentate de autorităţile judiciare din Germania, întrucât, din analiza coroborată a dispoziţiilor art. 97, art. 98, art. 99 din Legea nr. 302/2004, rezultă că statul de executare poate refuza predarea doar în anumite cazuri, expres şi limitativ prevăzute, cazuri ce nu includ aspecte vizând fondul cauzei instrumentate de autorităţile judiciare ale statului solicitant, emitent al mandatului european de arestare. Prin urmare, statului de executare nu îi revine competenţa de a examina aspecte ce vizează fondul cauzei.
Faţă de cele reţinute, constatând că persoana solicitată este cea care a fost prezentată în faţa instanţei de către parchet şi că nu este incident niciun motiv de refuz al predării, Curtea a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Împotriva acestei sentinţe penale, în termen legal, persoana solicitată A. a formulat contestaţie.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 23.08.2021, fiind stabilit termen pentru soluţionare la data de 31.08.2021, iar cu prilejul dezbaterilor de la acest termen s-au luat concluziile apărării contestatorului şi ale parchetului asupra contestaţiei de faţă, acestea fiind redate pe larg în cuprinsul practicalei prezentei decizii.
Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Alin. (2) al aceluiaşi text de lege statuează că, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
Prin urmare, mandatul european de arestare este un instrument al cooperării judiciare internaţionale în materie penală, care răspunde nevoii statelor membre de a reacţiona prompt la stimulii infracţionali, în vederea realizării scopurilor Uniunii Europene.
Din dispoziţiile art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanţei de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz al predării pe care aceasta le invocă.
Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identitatea persoanei solicitate, existenţa dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situaţiilor ce se constituie în motive de refuz la predare. În acest fel, se pune în practică principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanţa română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.
În speţă, respectând rigorile legii, prima instanţă a verificat temeinic îndeplinirea tuturor condiţiilor care legitimează punerea în executare a mandatului european de arestare având referinţa dosarului x emis de Judecătoria Frankfurt Am Main, la data de 21.07.2021, faţă de persoana solicitată A., în vederea cercetării acesteia pentru săvârşirea a două infracţiunii de spălare de bani în formă continuată în scopul obţinerii unui venit, prevăzute de art. 261 alin. (1), (2) şi (4) din C. pen. german, constând în aceea că în perioada 03.11.2020 - 04.11.2020, a primit în contul bancar deschis la data de 20.10.2020 pe numele său la B. din Germania mai multe sume de bani care au fost transferate de persoanele vătămate aparent către beneficiarul societatea C. în scopul achiziţionării de autovehicule, fără ca acestea din urmă să fie livrate, sumă de 91.000 euro fiind ulterior transferată într-un cont în România.
Deopotrivă, a constatat în mod corect că infracţiunile ce formează obiectul mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară solicitantă au corespondent în legislaţia românească în infracţiunea prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a), c) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., fiind astfel îndeplinită condiţiei dublei incriminări.
Pe de altă parte, în respectarea dispoziţiilor art. 104 din Legea nr. 302/2004, republicată, instanţa de fond a procedat la identificarea persoanei solicitate, iar după comunicarea către aceasta a mandatului european de arestare, i-a adus la cunoştinţă drepturile prevăzute de art. 106, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. Întrucât persoana solicitată nu a consimţit la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare, susţinând că nu se face vinovată de săvârşirea faptei cercetate în Germania, instanţa a făcut aplicarea art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, republicată, procedând la audierea părţii în limitele prevăzute de textul de lege precitat.
Ulterior, procedând la examinarea aspectului invocat de persoana solicitată ca şi potenţial motiv de refuz la predare, respectiv, lipsa vinovăţiei sale în comiterea faptei anchetate de autorităţile judiciare germane, instanţa de fond a constatat în mod just că acesta nu se circumscrie niciunuia dintre motivele de refuz al executării mandatului expres şi limitativ prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004, republică.
Or, în acord cu instanţa fondului, Înalta Curte constată că invocarea de către persoana solicitată a nevinovăţiei sale ca urmare a faptului că nu s-ar fi aflat pe teritoriul Germaniei, în perioada 03.11.2020 - 04.11.2020, nu poate constitui motiv de refuz la predare întrucât nu se regăseşte printre cazurile limitativ prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată.
În cadrul procedurii punerii în executare a mandatului european de arestare, instanţa naţională nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate vizând fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea faptelor penale ce fac obiectul mandatului, după cum nu are nici competenta de a se pronunţa cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară solicitantă sau cu privire la oportunitatea arestării părţii dispusă în statul străin.
În caz contrar, s-ar încălca principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce ce stă la baza executării mandatului european de arestare emis de o autoritate judiciară competentă potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Chestiunea adusă în discuţie de persoana solicitată A. urmează a fi însă evaluată de autorităţile judiciare din Germania, singurele competente să stabilească dacă persoana solicitată a participat sau nu la săvârşirea infracţiunii descrise în cuprinsul mandatului european de arestare, pretins comise pe teritoriul statului străin.
În ceea ce priveşte susţinerea contestatorului persoană solicitată potrivit căreia în cauză ar fi incident cazul de refuz al predării prevăzut de dispoziţiile art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004, întrucât în mod greşit prima instanţă a reţinut că persoana solicitată ar fi săvârşit faptele şi ar fi exercitat acte materiale în Germania, în realitate, actele materiale reţinute în sarcina contestatorului ar fi fost efectuate în România, Înalta Curte apreciază, în acord cu prima instanţă, că pentru buna desfăşurare a cercetărilor în cauză şi a judecăţii este necesară predarea acesteia către autorităţile judiciare din Germania, deoarece activitatea infracţională a fost desfăşurată pe teritoriul german.
Astfel, se constată că dispoziţiile art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 prevăd că instanţa română poate refuza executarea mandatului european de arestare atunci când acesta se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României, însă, situaţiile prevăzute de art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 constituie motive facultative de refuz pentru autoritatea judiciară română (legiuitorul utilizând expresia poate refuza) şi nu motive obligatorii, astfel că instanţa română poate dispune executarea mandatului european de arestare, chiar în lipsa acordului persoanei solicitate dacă apreciază că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru aceasta. Mai mult, întrucât sunt descrise fapte referitoare la o sumă consistentă din banii "spălaţi" fiind presupus a fi fost viraţi într-un cont deschis pe numele unui cetăţean român, într-un cont bancar deschis la o bancă din România, motivul opţional de refuz prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004, care face trimitere la dispoziţiile art. 96 alin. (2) din acelaşi act normativ, nu este incident în cauză, iar, aspectele invocate de persoana solicitată pentru a justifica refuzul la predare (că nu este vinovat de săvârşirea faptelor de care este acuzat, nu a deschis acel cont sau că nu a făcut transferurile, ulterior a aflat că alte persoane s-au folosit de datele sale pentru respectivele operaţiuni), nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile prevăzute expres şi limitativ de prevederile art. 98 din Legea nr. 302/2004, şi, ca atare, criticile apărării cu privire la acest aspect nu pot fi primite.
În concluzie, reţinând, în baza propriului examen, şi că în speţă nu este incident vreunul dintre motivele de refuz al executării mandatului european de arestare, prev. de art. 99 alin. (1) şi (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
Aşadar, se constată că instanţa de fond a analizat mandatul european de arestare, reţinând îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi a dispus în mod corect arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile, de la data punerii în executare, inclusiv, aceasta reprezentând singura măsură oportună pentru buna desfăşurare a procedurii de executare şi recunoaştere a mandatului european de arestare, ce are la bază principiul recunoaşteri şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
Înalta Curte aminteşte că în cadrul procedurii de executare a mandatului european de arestare, în cazul unei soluţii de admitere, prin sentinţa prin care instanţa se pronunţă asupra executării mandatului european de arestare, se dispune întotdeauna arestarea persoanei solicitate în vederea predării, o atare dispoziţie fiind în concordanţă cu natura acestui mijloc specific de cooperare internaţională. Predarea, ca o consecinţă directă a admiterii sesizării privind punerea în executare a mandatului european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate, căci numai astfel organele de poliţie însărcinate cu executarea hotărârii definitive de extrădare pot proceda la reţinerea şi remiterea acesteia către autorităţile judiciare ale statului solicitant.
Pe cale de consecinţă, pentru motivele arătate, constatând neîntemeiate criticile formulate, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 110 alin. (2) şi art. 111 din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 148/F din data de 17 august 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 1012 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 148/F din data de 17 august 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1012, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 august 2021.
GGC-GR