Ședințe de judecată: Iulie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 856/2021

Decizia nr. 856

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2021

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 118 din data de 22 iunie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de petentul A., privind încetarea obligaţiei de a nu conduce autovehicule pe parcursul termenului de supraveghere, obligaţie impusă prin sentinţa penală nr. 50/F pronunţată la data de 3.07.2020 de Curtea de Apel Braşov.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Braşov a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 50/F pronunţată la data de 3.07.2020 de Curtea de Apel Braşov în baza art. 485 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a fost admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei, încheiat la 19.05.2020, în dosarul penal nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov relativ la inculpatul A. şi, în consecinţă, în baza art. 337 din C. pen. raportat la art. 83 din C. pen. cu aplicarea art. 480 alin. (4) din C. proc. pen. a fost stabilită pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice (faptă din data de 15.02.2020).

În baza art. 83 alin. (1) şi art. 84 alin. (1) din C. pen. a fost amânată aplicarea pedepsei de 1 an închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani.

Printre altele, în baza art. 85 alin. (2) lit. g) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatului i s-a impus obligaţia de a nu conduce autovehicule.

Sentinţa a rămas definitivă prin neapelare la data de 20.07.2020.

Potrivit dispoziţiilor art. 78 alin. (2) din C. pen., instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, atunci când apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară.

Instanţa de fond a reţinut că această condiţie nu este îndeplinită în prezenta cauză, întrucât menţinerea obligaţiei impuse petentului (fost inculpat) A. de a nu conduce autovehicule este justificată în primul rând de faptul că aspectele invocate de petent în susţinerea cererii sale sunt toate preexistente pronunţării sentinţei penale nr. 50/F din data de 3.07.2020 a Curţii de Apel Braşov.

Astfel, petentul, în calitate de inculpat la acel moment, a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei în dosarul penal nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de apel Braşov. Acesta a fost asistat de avocatul ales, atât la parchet, cât şi la instanţă, a înţeles şi a acceptat faptul că soluţia de amânare a executării pedepsei este completată de respectarea unor măsuri şi impunerea unei obligaţii.

Mai mult, petentul A. avea şi la acel moment calitatea de executor judecătoresc, tocmai acest aspect fiind cel care a atras competenţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, respectiv a Curţii de Apel Braşov.

Aşadar, s-a reţinut că petentul a încheiat acordul de recunoaştere a vinovăţiei în condiţiile respective, acceptând inclusiv impunerea obligaţiei de a nu conduce autovehicule pe durata termenului de supraveghere, deşi ştia că activitatea sa de executor judecătoresc presupune şi deplasări în alte localităţi.

Cu privire la susţinerea petentului că are domiciliul în oraşul Bălan şi face naveta la locul de muncă, în municipiul Miercurea Ciuc, instanţa de fond a precizat că şi acest aspect era preexistent încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei, acelaşi fiind domiciliul petentului şi în acel moment, după cum este menţionat atât în acord, cât şi în sentinţă. De altfel, chiar în cererea formulată s-a arătat că petentul face naveta din anul 2012.

Or, aspectele invocate în prezenta cerere nu sunt chestiuni noi, intervenite după pronunţarea sentinţei prin care a fost admis acordul de recunoaştere a vinovăţie, acestea au fost cunoscute de petent la acel moment şi, cu toate acestea, a încheiat acordul de recunoaştere a vinovăţiei în condiţiile stipulate.

De asemenea, motivele invocate nu sunt de natură a forma convingerea instanţei că nu mai este necesară menţinerea obligaţiei impuse petentului A. de a nu conduce autovehicule pe durata termenului de supraveghere.

Mai mult, infracţiunea comisă de petent, de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, are o anumită gravitate concretă.

În concluzie, s-a arătat că la momentul încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei şi la momentul analizării lui de către instanţa de fond, au fost avute în vedere fără îndoială toate componentele individualizării pedepsei, măsurile şi obligaţia impusă (în acord cu dispoziţiile art. 85 din C. pen.) asigurând cadrul complet al tratamentului sancţionator pentru fapta săvârşită.

Împotriva acestei sentinţe penale a formulat contestaţie petentul A..

În esenţă, a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei primei instanţe, şi pe cale de consecinţă încetarea obligaţiei de a nu conduce autovehicule pe parcursul termenului de supraveghere.

În susţinerea contestaţiei formulate, a precizat că a avut o atitudine cooperantă în cursul urmăririi penale, a colaborat cu organele de urmărire penală şi şi-a asumat răspunderea recunoscând fapta, procesul finalizându-se cu confirmarea acordului de vinovăţie. De asemenea, a mai arătat că s-a supus măsurilor de supraveghere şi a respectat obligaţia impusă în sarcina acestuia o perioadă mai mare de 1 an.

Nu în ultimul rând, în această perioadă, s-a confruntat cu foarte multe dificultăţi datorită acestei obligaţii, pe de o parte din cauza faptului că nu a putut face faţă obligaţiilor zilnice familiale, iar pe de altă parte, având calitatea de executor judecătoresc, deplasarea sa pe teren este îngreunată, întrucât are domiciliul în oraşul Bălan şi sediul profesional în Miercurea-Ciuc şi în fiecare zi trebuie să facă naveta apelând la mijloace de circulaţie alternative.

Totodată, a susţinut că a fost nevoit să cedeze mai multe dosare în favoarea altor colegi, deoarece nu s-a putut deplasa la locul executării, în timp util, astfel şi situaţia financiară a fost grav afectată, care şi aşa suferea modificări din cauza pandemiei, punând în pericol chiar asigurarea unui nivel de trai adecvat familiei.

La dosar s-a ataşat răspunsul nr. x/11.05.2021 întocmit de Serviciul de Probaţiune Harghita şi fotocopiile cererilor de executare silită aferente dosarelor de executare silită nr. 36 şi 37/2021.

Examinând contestaţia formulată de petentul A., în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte va determina coordonatele normative aplicabile în cauză, respectiv: dispoziţiile art. 87 alin. (1) din C. pen., potrivit cărora dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente, instanţa dispune modificarea obligaţiilor în mod corespunzător, pentru a asigura persoanei supravegheate şanse sporite de îndreptare; alin. (2) al aceluiaşi text de lege prevede că instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, atunci când apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară.

Înalta Curte notează suplimentar că Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, prevede în art. 48 alin. (1) următoarele:

"(1) În situaţia în care, pe parcursul termenului de supraveghere, consilierul de probaţiune constată că se impune modificarea conţinutului unora dintre obligaţiile stabilite în sarcina persoanei supravegheate, impunerea unor noi obligaţii sau încetarea executării unora dintre cele dispuse, sesizează instanţa de executare, potrivit art. 87 din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Sesizarea instanţei poate fi făcută şi de către judecătorul delegat cu executarea, la cererea persoanei supravegheate sau a persoanei vătămate, după consultarea raportului întocmit de consilierul de probaţiune."

Aşadar, dispoziţiile legale anterior menţionate prevăd posibilitatea modificării condiţiilor de executare a pedepsei a cărei aplicare a fost amânată, în sensul impunerii unor noi obligaţii, sporirii sau diminuării condiţiilor de executare a celor existente sau încetarea executării unora dintre obligaţii, dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care să justifice modificarea condiţiilor de executare şi, totodată, prin schimbarea dispusă să se asigure condamnatului şanse mai mari de îndreptare. Referitor la schimbarea condiţiilor de executare, în cazul pedepsei a cărei aplicare a fost amânată, este esenţial ca pe parcursul termenului de supraveghere să survină motive care să conducă la concluzia că unele din obligaţiile impuse iniţial nu mai sunt necesare.

Totodată, din interpretarea dispoziţiilor legale anterior citate rezultă că executarea obligaţiilor la care persoana condamnată a fost supusă pe perioada termenului de supraveghere poate înceta mai înainte de împlinirea termenului fixat prin hotărâre dacă se apreciază că executarea în continuare a acestora nu mai este necesară.

În atare condiţii, în prezenta cauză, Înalta Curte urmează a analiza dacă în legătură cu obligaţia de a nu conduce autovehicule pe parcursul termenului de supraveghere impusă petentului A. prin hotărârea de condamnare definitivă (sentinţa penală nr. 50/F din data de 03 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, definitivă prin neapelare), au apărut temeiuri care să conducă la concluzia că această obligaţie nu mai este necesară.

În analiza demersului menţionat, instanţa reţine că amânarea aplicării pedepsei constituie o măsură de individualizare a pedepsei, atunci când instanţa apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei pentru o perioadă determinată. Totodată, instanţa are în vedere că individualizarea pedepsei, în modalitatea amânării aplicării pedepsei, decurge din încrederea acordată condamnatului că, aflat sub influenţa unor măsuri de supraveghere, o perioadă de timp, scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia.

Deopotrivă, Înalta Curte are în vedere totuşi că obligaţiile şi măsurile de supraveghere impuse prin hotărârea de condamnare nu au caracter fix, legiuitorul prevăzând posibilitatea, ca în ipoteza intervenirii unor schimbări care nu existau la momentul luării hotărârii de condamnare, instanţa de judecată să efectueze o nouă individualizare asupra conţinutului amânării aplicării pedepsei a cărei executare a fost suspendată.

Evaluând contestaţia formulată de petentul A., prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a situaţiei evocate în cuprinsul cererii, Înalta Curte apreciază că motivele invocate constituie temeiuri pentru încetarea obligaţiei de a nu conduce autovehicule pe parcursul termenului de supraveghere de 2 ani.

Astfel, potrivit celor stipulate în răspunsul nr. x/11.05.2021 întocmit de Serviciul de Probaţiune Harghita rezultă că modalitatea de raportare a persoanei la programul de supraveghere a fost una adecvată până în prezent, că întregul comportament al persoanei pe durata supravegherii a fost unul conform condiţiilor prevăzute de lege, impuse de instanţă şi verificate de serviciul de probaţiune, iar referitor la obligaţia pe care o are de respectat, aceea de a nu conduce autovehicule pe parcursul termenului de supraveghere, s-a adus la cunoştinţă faptul că îi este dificilă o asemenea restricţie, mai ales în ceea ce priveşte activitatea profesională pe care o desfăşoară.

Totodată, perioada de aproximativ 1 an şi 3 luni din durata termenului de supraveghere de 2 ani în care petentul A. a executat obligaţia de a nu conduce autovehicule pe parcursul termenului de supraveghere a fost suficientă pentru ca instanţa de judecată să aibă convingerea că executarea în continuare a acestei obligaţii nu mai este necesară, neexistând riscul de fugă a condamnatului în sensul că acesta nu s-ar mai supune executării celorlalte măsuri şi obligaţii impuse în sarcina sa prin hotărârea definitivă de condamnare şi astfel nu s-ar mai realiza reeducarea sa.

Durata executată până în acest moment coroborată cu respectarea întocmai a tuturor obligaţiilor impuse de instanţă, precum şi a programului de supraveghere, astfel cum a fost stabilit de Serviciul de Probaţiune, demonstrează faptul că a conştientizat consecinţele negative ale faptei sale şi nu există riscul reiterării acesteia, iar continuarea executării obligaţiei de a nu conduce autovehicule pe parcursul termenului de supraveghere ar putea face ca pedeapsa efectiv executată să depăşească limitele de proporţionalitate ce trebuie să existe între comportamentul ilicit adoptat de petent şi consecinţele pe care acesta este obligată să le îndure.

Deloc de neglijat este şi împrejurarea că prin O.M.J. nr. 4130/C/09.08.2021, petentul şi-a pierdut funcţia de executor judecătoresc, aspect în considerarea căruia se reţine că riscul de reluarea a conduitei infracţionale este unul destul de scăzut, persoana fiind nevoită să apeleze la mijloace de circulaţie alternative pentru deplasarea, în alte localităţi decât cele situate în municipiul Miercurea-Ciuc, în interes personal.

Raportând efectele aplicării interdicţiei prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. g) din C. pen. asupra situaţiei personale a inculpatului, Înalta Curte constată că în prezent măsura depăşeşte nivelul de proporţionalitate şi echitate pe care trebuie să-l aibă orice măsură sancţionatorie.

În opinia Înaltei Curţi, la acest moment al executării pedepsei, un rol important îl are şi reintegrarea socială a petentului prin intermediul desfăşurării unei activităţi potrivite cu pregătirea şi competenţa sa profesională, pentru a-i da astfel posibilitate să-şi câştige în mod licit mijloacele financiare necesare unui trai decent.

De aceea, în condiţiile în care petentul are posibilitatea de a desfăşura în mod efectiv o muncă licită, faţă de evoluţia de care acesta a dat dovadă în cursul executării pedepsei de până în prezent, Înalta Curtea apreciază ca fiind corectă soluţia de încetare a obligaţiei de a nu conduce autovehicule pe parcursul termenului de supraveghere.

Pentru aceste motive, Înalta Curte în baza dispoziţiilor art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. va admite contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 118/F din data de 22 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Penală, în dosarul nr. x/2021.

Se va desfiinţa sentinţa penală contestată şi, rejudecând, se va admite cererea formulată de contestatorul A. şi, în temeiul art. 87 alin. (2) din C. pen., dispune încetarea executării obligaţiei ca pe durata termenului de supraveghere să nu conducă autovehicule, conform dispoziţiilor art. 85 alin. (2) lit. g) din C. pen., astfel cum aceasta a fost impusă prin sentinţa penală nr. 50/F din data de 03 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat, vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 118/F din data de 22 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Penală, în dosarul nr. x/2021.

Desfiinţează sentinţa penală contestată şi, rejudecând, admite cererea formulată de contestatorul A. şi, în temeiul art. 87 alin. (2) din C. pen., dispune încetarea executării obligaţiei ca pe durata termenului de supraveghere să nu conducă autovehicule, conform dispoziţiilor art. 85 alin. (2) lit. g) din C. pen., astfel cum aceasta a fost impusă prin sentinţa penală nr. 50/F din data de 03 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală în dosarul nr. x/2020.

Cheltuielile judiciare avansate de către stat, rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2021.