Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin încheierea din data de 07 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020 s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de apelantul A. cu privire la sintagma "ridicată în acea cauză" inserată în cuprinsul art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, secţia penală a analizat cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional din perspectiva dispoziţiilor legale aplicabile în materie şi a constatat că excepţia de neconstituţionalitate invocată de revizuentul apelant A. nu îndeplineşte cumulativ condiţiile cerute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respectiv că nu este îndeplinită cerinţa existenţei unei legături cu soluţionarea cauzei.
Înalta Curte, secţia penală a reţinut că, deşi aparent, în mod corect, în acord cu jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional (Decizia nr. 651 din 01 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea Constituţională), revizuentul a invocat neconstituţionalitatea chiar a textului legal care a determinat respingerea ca inadmisibilă a cererii sale de revizuire, respectiv sintagma "ridicată în acea cauză" din cuprinsul art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., finalitatea demersului acestuia nu este de natură să producă efecte asupra situaţiei sale juridice.
Înalta Curte, secţia penală a reţinut, de asemenea, că revizuentul apelant a invocat ca temei al cererii de revizuire, Decizia nr. 236 din 02 iunie 2020, prin care s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 118 din C. proc. pen., care nu reglementează dreptul martorului la tăcere şi la neautoincriminare, este neconstituţională, însă revizuentul apelant nu s-a regăsit în situaţia în care printr-o declaraţie de martor, fără să îi fi fost aduse la cunoştinţă drepturile de a nu se autoincrimina, să relateze aspecte care să fi fost ulterior folosite în legătură cu o calitate procesuală ulterioară, de suspect sau inculpat.
Înalta Curte, secţia penală a notat, din perspectiva relevanţei şi pertinenţei asupra soluţionării cauzei, că revizuentul apelant nu justifică un interes real în promovarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa arătând că nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional.
S-a apreciat că şi în situaţia în care instanţa de contencios constituţional ar proceda la admiterea excepţiei invocate, iar apelantul ar avea posibilitatea să procedeze la formularea unei cereri de revizuire în temeiul acestui text, acest aspect nu ar putea conduce la pronunţarea unei soluţii care să îi fie favorabilă, având în vedere că aspectele invocate în cuprinsul cererii de revizuire nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile de revizuire expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. pen.
În acest context, Înalta Curte, secţia penală a constatat că în cauză nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate.
II. Împotriva încheierii din data de 07 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, inculpatul A. a formulat, în termen legal, recurs.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători la data de 27 aprilie 2021, sub nr. x/2021, fiind stabilit în mod aleatoriu, prim termen la data de 28 iunie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile recurentului A. şi ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Prin recursul formulat, recurentul A. a precizat că sintagma "ridicată în acea cauză" din cuprinsul art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. este neconstituţională, fiind contrară art. 53 alin. (1) şi (2) din Constituţia României revizuită, faţă de modul de interpretare în sensul în care oricare persoană poate beneficia de o prevedere pe care Curtea Constituţională a declarat-o neconstituţională şi poate să beneficieze de acest drept şi prin intermediul căii de retractare a revizuirii sau sunt limitate drepturile numai la persoana care a invocat-o.
Recurentul a susţinut că art. 53 alin. (1) şi (2) din Constituţia României revizuită prevede că restrângerea dreptului unei persoane pentru indreptarea erorilor judiciare săvârşite în procesele penale, în condiţiile în care acest drept este total golit de conţinut prin restrângerea acestuia, pe considerentul că nu se justifică un interes real, deşi acesta este născut din conţinutul celor învederate este actual şi este formulat în scopul de a preveni încălcarea unui drept al persoanei împotriva căreia s-a dispus o condamnare pe presupuneri şi fără să existe un subiect activ calificat, aşa cum rezultă din elementele de tipicitate ale infracţiunii de mărturie mincinoasă.
Recurentul A. a subliniat, având în vedere dispoziţiile art. 118 din C. pen. cu incidenţa Deciziei nr. 236/02.06.2020 a Curţii Constituţionale, existenţa aspectelor ce se concretizează în cele două declaraţii de suspect şi inculpat date de către acesta (declaraţia din data de 22.07.2011 în dosarul nr. x/2011, în care avea calitatea de suspect şi declaraţia dată în 24.07.2014 în dosarul nr. x/2014, în care avea calitatea de martor, dosare ce au fost reunite în dosarul nr. x/2011) şi în baza cărora s-a emis încheierea din 30.09.2014 din dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală şi Ordonanţa din data de 14.01.2015 in dosarul nr. x/2011. A arătat că nu a existat nici un temei de sesizare din oficiu al organului de anchetă de emitere a ordonanţei din 23.01.2015, fără a exista un proces-verbal de constatare a unor fapte.
Recurentul a mai arătat că prin Decizia nr. 236 din 02 iunie 2020 a Curţii Constituţionale este analizată excepţia de neconstituţionalitate a art. 118 din C. proc. pen., considerentele acesteia fiind valabile şi în ceea ce priveşte art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., acest din urmă text fiind contrar art. 53 alin. (1) şi (3) din Constituţia României revizuită, dacă se interpretează în sensul în care o persoană este condamnată în procesul penal, în baza propriilor declaraţii sau a declaraţiilor mincinoase ale altei persoane.
Recurentul a solicitat a se dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. cu privire la sintagma "ridicată în acea cauză", să se constate neconstituţionalitatea acestui text dacă se interpretează în sensul în care numai persoanei care a ridicat-o într-un proces îi este aplicabilă în cursul procesului penal şi nu pot beneficia de aceste prevederi persoane aflate într-o situaţie similară.
Recurentul A. a arătat că a contestat decizia nr. 249/F/2017 a Curţii de Apel Bucureşti, însă prin decizia penală nr. 131/A/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu opinie majoritară, a fost admisă calea de atac a apelului doar sub forma de executare a pedepsei în condiţiile în care presupusul autor al faptei, subiect activ calificat nu a fost identificat în peste 10 ani de cercetări.
Prin urmare, recurentul a solicitat admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., respectiv a sintagmei "ridicate în acea cauză", în caz contrar fiind încălcat principiul conform cărui toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi nimeni nu este mai presus de lege şi expresia latină cu caracter de principiu de drept "erga omnes".
Analizând recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 07 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reţine că, potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, revine Curţii Constituţionale.
Conform dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată cu modificările şi completările ulterioare, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Excepţia de neconstituţionalitate astfel cum este reglementată în cuprinsul dispoziţiilor anterior menţionate, este un mecanism creat cu scopul de a garanta supremaţia Constituţiei în cadrul procedurilor judiciare, prin intermediul ei exercitându-se controlul de constituţionalitate a posteriori şi asigurându-se accesul părţilor la jurisdicţia constituţională.
Aşadar, instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate, nu realizează un control al constituţionalităţii propriu-zise a prevederilor legale contestate, ci doar apreciază asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor cerinţe ce trebuie îndeplinite cumulativ:
- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;
- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale;
- existenţa unei legături dintre norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului.
Din perspectiva aceloraşi dispoziţii legale, instanţele judecătoreşti au apreciat, în mod constant, că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmăreşte o modificare sau completare a actului normativ.
Înalta Curte, Completul de 5 Judecători subliniază că scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiată pe o dispoziţie neconstituţională.
Referitor la condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că recurentul A. a invocat în faţa Înaltei Curţi, secţia penală, excepţia de neconstituţionalitate ce vizează sintagma "ridicată în acea cauză" inserată în cuprinsul art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., prevedere care nu a fost constatată ca neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Însă pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.
În privinţa examenului legăturii cu cauza, prin Decizia nr. 591 din data de 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 916 din 16 decembrie 2014, Curtea Constituţională a reţinut că "legătura cu soluţionarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului".
Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că obiectul cauzei în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate îl reprezintă apelul formulat de A. împotriva sentinţei penale nr. 215/F din data de 06 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală prin care s-a respins ca inadmisibilă în principiu, cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 249/F din 22 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală.
În ceea ce priveşte examenul legăturii excepţiei formulate cu soluţionarea cauzei, analizată din perspectiva argumentelor învederate de către recurent, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reţine că recurentul a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiei legale - sintagma "ridicată în acea cauză" din cuprinsul art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., considerând ca fiind neconstituţională soluţia legislativă care limitează cazul de revizuire doar la cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.
În susţinerea cererii au fost invocate dispoziţiile art. 118 din C. proc. pen., prin prisma Deciziei nr. 236 din 02 iunie 2020 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 597 din 08 iulie 2020 prin care Curtea Constituţională a constatat că "soluţia legislativă cuprinsă în art. 118 din C. proc. pen., care nu reglementează dreptul martorului la tăcere şi la neautoincriminare, este neconstituţională".
Însă recurentul A. nu s-a aflat în situaţia unui mecanism coercitiv incompatibil cu dreptul la un proces echitabil, în sensul în care printr-o declaraţie de martor, fără să i se aducă la cunoştinţă dreptul la tăcere şi la neautoincriminare, a relatat aspecte care să fi fost folosite în legătură cu o altă calitate de suspect sau inculpat.
Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate, impune justificarea unui interes de către autorul cererii. Stabilirea acestui interes se face de către instanţa de judecată, pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport cu procesul în care a intervenit şi a efectului pe care decizia Curţii Constituţionale îl produce în soluţionarea procesului principal, respectiv asupra conţinutului hotărârii ce se va pronunţa în cauză.
Critica unui text de lege ca fiind neconstituţional nu poate fi analizată formal, ci trebuie verificată condiţia prealabilă a interesului născut şi actual, fiind necesar a se aprecia că, în mod real, soluţionarea aspectului neconstituţional al textelor conduce la respectarea dreptului părţii în conformitate cu dispoziţiile Constituţiei României.
Se constată, în acord cu Înalta Curte, secţia penală, că şi în situaţia în care Curtea Constituţională ar admite excepţia invocată, nu s-ar ajunge la o soluţie favorabilă dacă s-ar formula o cerere de revizuire în temeiul acestui text, în condiţiile în care aspectele invocate în cererea de revizuire nu pot fi încadrate în nici unul dintre cazurile reţinute în cuprinsul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. pen.
Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că recurentul A. nu justifică un interes real al soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate formulate, nefiind îndeplinită cerinţa legăturii dintre norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă.
Faţă de argumentele expuse anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 07 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2020 prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la sintagma "ridicată în acea cauză" inserată în cuprinsul art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 07 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2020 prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la sintagma "ridicată în acea cauză" inserată în cuprinsul art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iunie 2021.