Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Încheierea nr. 49 din data de 28 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021, a fost respinsă contestaţia privind durata procesului penal formulată de contestatorul A., cu privire la Dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Suceava, ca inadmisibilă.
S-a reţinut, în esenţă, că A. a formulat contestaţie privind durata procesului penal cu privire la Dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Suceava la data de 15 decembrie 2020, având ca obiect cererea de revizuire, după pronunţarea Sentinţei penale nr. 267 din data de 13.07.2020.
Prin urmare, nefiind îndeplinită condiţia existenţei unui proces penal în curs, dosarul fiind soluţionat în luna iulie 2020, în baza art. 4885 C. proc. pen., Curtea de apel a respins, ca inadmisibilă, contestaţia privind durata procesului penal formulată de petentul A., cu privire la Dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Suceava.
II. Împotriva Încheierii nr. 49 din data de 28 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021, petentul A. a exercitat calea de atac a contestaţiei.
Prin Decizia penală nr. 307 din data de 7 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021 a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii penale nr. 49 din data de 28 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, secţia penală, a reţinut, în esenţă, că petentul A. a formulat contestaţie împotriva încheierii prin care, în procedura reglementată de art. 4881 din C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia privind durata procesului penal formulată cu privire la Dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Suceava, secţia penală.
Potrivit dispoziţiilor art. 4886 alin. (7) din C. proc. pen., încheierea prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa soluţionează contestaţia nu este supusă niciunei căi de atac.
Constatând că în cauză, petentul A. a declarat contestaţie împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, Înalta Curte, secţia penală, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată împotriva Încheierii nr. 49 din data de 28 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
III. Împotriva Deciziei penale nr. 307 din data de 07 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, petentul A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, la data de 4 iunie 2021, sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu, la data de 28 iunie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Înalta Curte, Completul de 5 judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovată de petentul A., constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
Din perspectiva principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţia României, precum şi a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv a exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Astfel, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora cu respectarea dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare şi cazurile în care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
În prezenta cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, a fost sesizată cu recursul formulat de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 307 din 7 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021 prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii penale nr. 49 din data de 28 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021.
Conform dispoziţiilor art. 4251 alin. (7) din C. proc. pen., contestaţia se soluţionează prin decizie, care nu este supusă nici unei căi de atac.
Prin urmare, hotărârea prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de către A. are caracter definitiv, nefiind susceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare.
C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor. Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că, în cauză, petentul A. a exercitat calea de atac a recursului, cale de atac care nu mai este prevăzută în actuala reglementare a C. proc. pen., împotriva unei hotărâri definitive, aspect de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalităţii, respectiv a principiului unicităţii căilor de atac şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate şi, din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de considerentele ce preced, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 307 din data de 7 aprilie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 307 din data de 07 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iunie 2021.
GGC - GV