Asupra recursului de faţă, analizând actele dosarului, constată următoarele:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 1229 din 1 iulie 2020, a respins excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire, invocată de către intimată, precum şi cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 172/A/26.02.2019, pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
În motivare, s-a reţinut că identitatea de obiect care trebuie să caracterizeze cele două litigii, în care au fost pronunţate hotărârile aflate în pretinsă contradicţie, include nu numai obiectul material (pretenţia concretă), ci şi dreptul subiectiv civil care poartă asupra acestui obiect. Din această perspectivă, temerea revizuentului, căruia i s-a recunoscut pe cale judiciară dreptul de proprietate asupra terenului situat în Baia Mare, B-dul x, nr. 44, jud. Maramureş, derivă din faptul că, atât timp cât prin decizia atacată cu revizuire s-a stabilit calitatea S.C. B. S.A., de constructor de bună-credinţă asupra clădirilor edificate pe terenul său, aceasta ar presupune, în mod implicit, că societăţii i-ar fi fost recunoscută şi calitatea de titular al unui drept de superficie, pe care decizia anterioară i-a negat-o.
Or, analiza efectuată în cauză a demonstrat că între constructorul de bună-credinţă şi titularul dreptului de superficie nu se poate pune semnul echivalenţei; de altfel, dacă cele două noţiuni ar avea acelaşi sens, legea nu le-ar defini prin instituţii de drept diferite.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs revizuentul A., solicitând admiterea acesteia, casarea deciziei recurate şi admiterea cererii de revizuire, în sensul constatării existenţei hotărârilor potrivnice definitive, date de instanţe de acelaşi grad, invocând drept motive de nelegalitate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. civ.
În susţinerea motivelor de recurs, s-a arătat că în cele două dosare s-au pronunţat soluţii contradictorii, care nu se pot pune simultan în practică şi autoritatea de lucru judecat invocată în raport cu cele două cauze a fost analizată superficial, prin aplicarea eronată a normelor de drept material.
Prin întâmpinarea depusă la 1 martie 2021, intimata a invocat excepţia nulităţii recursului, având în vedere că, deşi formal, cererea de recurs este motivată în drept, în realitate, prin argumentele pe care se sprijină, recursul vizează rejudecarea fondului, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Completul de filtru, prin încheierea din 12 aprilie 2021, a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, actul fiind comunicat recurentului, iar prin încheierea din 17 mai 2021 a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimată.
Examinând decizia recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele şi criticile formulate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă (…) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
Dispoziţiile legale citate, invocate de recurent drept temei al cererii formulate în faţa instanţei de revizuire, reglementează posibilitatea revizuirii dacă există hotărâri potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
În speţă, însă, se constată că decizia a cărei anulare se cere prin cererea de revizuire nu încalcă autoritatea lucrului judecat, în raport cu hotărârile judecătoreşti invocate de recurent ca fiind potrivnice celei ce face obiectul revizuirii.
Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de revizuire, se constată că, în procesele soluţionate prin pronunţarea deciziei civile nr. 73/A/08.02.2019 a Tribunalului Maramureş , secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a sentinţei civile nr. 220/14.02.2012 a Tribunalului Maramureş, secţia I civilă, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2591/R/24.05.2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă) şi a deciziei civile nr. 133/27.04.2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, ipoteza potrivniciei hotărârii atacate cu acestea nu poate fi identificată, întrucât obiectul proceselor a fost diferit.
Astfel, prin decizia nr. 172/A/26.02.2019, pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins apelul declarat de către revizuent împotriva sentinţei civile nr. 2122/07.03.2017 şi s-a admis cererea reconvenţională, constatându-se calitatea pârâtei (intimată în prezenta cauză) de constructor de bună-credinţă asupra celor două clădiri.
În dosarul nr. x/2012, în schimb, Judecătoria Baia Mare, prin sentinţa civilă nr. 8177 din 18 noiembrie 2015, irevocabilă prin decizia nr. 133 din 27 aprilie 2017 a Curţii de Apel Cluj, nu a analizat îndeplinirea sau nu a condiţiilor prevăzute de art. 582 din C. civ., anume dacă cel care a ridicat-o a fost sau nu constructor de bună sau rea-credinţă şi, pe cale de consecinţă, dacă se impune sau nu desfiinţarea acesteia, iar celelalte două hotâriri potrivnice - decizia civilă nr. 73/A din 8 februarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2016 a Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi sentinţa civilă nr. 220/14.02.2012 a Tribunalului Maramureş, secţia I civilă, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2591/R/24.05.2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă au avut ca obiect anulare contract de vânzare-cumpărare, respectiv revendicare teren.
Privite comparativ, nefiind îndeplinită condiţia identităţii de obiect între litigiile în care au fost pronunţate hotărârile în discuţie, în mod corect a reţinut instanţa de revizuire că cele două decizii nu pot fi considerate potrivnice şi nu este încălcată autoritatea de lucru judecat a celei din urmă, în sensul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Toate aceste argumente, pentru care cererea de revizuire a fost respinsă, se regăsesc, expuse amplu, în considerentele deciziei atacate, instanţa de revizuire analizând temeinic condiţiile de admisibilitate a cererii şi prezentând pe larg, în mod clar şi detaliat motivele pentru care acestea nu sunt îndeplinite în cauză. De aceea, instanţa de recurs constată că nu pot fi primite criticile recurentelor nici sub aspectul aplicării eronate a argumentelor expuse în susţinerea cererii de revizuire.
Dezlegările date problemelor de drept în considerente, precum şi situaţiile de fapt stabilite beneficiază de autoritate de lucru judecat în anumite condiţii.
Considerentele unei hotărâri prin care instanţa interpretează texte de lege la modul general, efectuează analize teoretice ale stărilor de fapt, fără a lămuri direct drepturile părţilor în cauză, nu intră în puterea de lucru judecat.
Faţă de cele prezentate, constatând că nu sunt întemeiate motivele şi criticile formulate de recurent, decizia atacată fiind legală, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 1229 din 1 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică din 14 iunie 2021.