Deliberând asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin încheierea penală nr. 96/CP din data de 4 august 2020, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, în baza art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80, art. 81, art. 91 şi art. 93 din C. proc. pen. raportat la dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (2), art. 15 alin. (1) şi art. 16 alin. (1) din Constituţia României, invocată de contestatorul A..
În baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 şi art. 351 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la dispoziţiile art. 21 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 24 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, invocată de acelaşi contestator.
Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80, art. 81, art. 91 şi art. 93 din C. proc. pen., cuprinse în încheierea penală nr. 96/CP din data de 4 august 2020, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, petentul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 18 august 2020, sub nr. x/2020.
La data de 22 septembrie 2020, recurentul A. a transmis la dosar cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu mai multe excepţii de neconstituţionalitate, iar la termenul din data de 29 septembrie 2020, a indicat oral excepţiile de neconstituţionalitate cu privire la care a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale, precizând că sunt îndeplinite condiţiile de prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Prin încheierea din data de 23 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2020, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate de recurentul A. în cauza având ca obiect recursul declarat de acelaşi recurent împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80, art. 81, art. 91 şi art. 93 din C. proc. pen., cuprinse în încheierea penală nr. 96/CP din data de 4 august 2020 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de de Apel Braşov, secţia penală.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a reţinut că, prin cererea sa, recurentul A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) şi (2), art. 80 alin. (1) şi art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. proc. civ. privind dreptul la un proces echitabil, egalitatea, dreptul la apărare, asistenţa judiciară şi reprezentarea părţilor la judecată; art. 29 alin. (5) şi art. 29, în integralitatea sa, din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a României, în ceea ce priveşte neprevederea persoanei vătămate de a beneficia de dreptul de a formula recurs la instanţa imediat superioară împotriva respingerii excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă sau din alte motive, după comunicarea acestei, şi nu în termen de 48 de ore de la pronunţare; art. 367 alin. (9) din C. proc. pen. (Legea nr. 135/2010) privind neprevederea dreptului persoanei vătămate de a beneficia de suspendarea judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate; art. 341, art. 347, art. 408, art. 425 şi art. 351 alin. (2) din C. proc. pen. (Legea nr. 135/2010) în ceea ce priveşte neprevederea dreptului persoanei vătămate de a beneficia de dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală; art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 şi art. 31 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunii, respectiv neprevederea dreptului persoanei vătămate, a victimei infracţiunii de a beneficia de dreptul de compensaţie financiară sau de avans din compensaţia financiară.
De asemenea, s-a reţinut că recurentul A. a apreciat, în esenţă, că excepţiile de neconstituţionalitate încalcă dispoziţiile art. 24 alin. (1), alin. (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), alin. (2), art. 20 alin. (1), alin. (2), art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 22 alin. (1), alin. (2), art. 23, art. 24 alin. (1), alin. (2), art. 42 alin. (1), art. 44 alin. (2), art. 58, art. 52 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1), alin. (2), art. 131 din Constituţia României, precum şi prevederile art. 2, art. 7, art. 8 şi art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului privind eliminarea discriminărilor, prevederile art. 13, art. 14, art. 17 şi altele din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Analizând condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a constatat că excepţiile de neconstituţionalitate sunt invocate de către o parte din proces (recurentul A.), într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi şi au în vedere neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale în vigoare, care nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Totodată, s-a arătat că cea de-a patra cerinţă prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respectiv legătura excepţiei invocate cu soluţionarea cauzei, reclamă o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional.
Astfel, instanţa supremă a constatat că sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate în calea de atac nu are legătură cu soluţionarea recursului ce are ca obiect dispoziţia cuprinsă în încheierea penală nr. 96/CP din data de 4 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, prin care s-a respins sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80, art. 81, art. 91 şi art. 93 din C. proc. pen.
Având în vedere faptul că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost formulată în cauza penală ce are ca obiect calea de atac a recursului prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992, s-a constatat că, în mod evident, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) şi (2), art. 80 alin. (1) şi art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. proc. civ., art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 şi art. 31 din Legea nr. 211/2004, art. 347 (privind contestaţia în camera preliminară), art. 408 (privind hotărârile supuse apelului) şi art. 425 (privind limitele rejudecării în apel) din C. proc. pen., nu are legătură cu cauza în care a fost invocată.
Mai mult decât atât, secţia penală a Înaltei Curţi a subliniat faptul că recurentul a invocat neconstituţionalitatea unor dispoziţii din C. proc. civ. în materii în care există dispoziţii specifice în C. proc. pen., şi anume art. 90 alin. (1), (2) şi (3) din C. proc. civ. (asistenţa judiciară), art. 80 din C. proc. civ. (reprezentarea părţilor în judecată), art. 13 din C. proc. civ. (dreptul la apărare), art. 6 din C. proc. civ. (dreptul la un proces echitabil), normele procedurale fiind de strictă interpretare şi aplicare şi guvernate de reguli proprii.
Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate şi soluţionarea cauzei ce are ca obiect examinarea recursului formulat împotriva unei dispoziţii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, deoarece aspectele de neconstituţionalitate invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial, care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate.
Deopotrivă, s-a constatat că nu există un interes al recurentului în cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 şi art. 351 alin. (2) din C. proc. pen., din moment ce o solicitare similară i-a fost deja admisă prin încheierea penală nr. 96/CP din data de 4 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, iar conform art. 29 din Legea nr. 47/1992 această dispoziţie este definitivă.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi art. 367 alin. (9) din Codul de de procedură penală (suspendarea judecăţii), prima instanţă a constatat că prin aceasta se urmăreşte modificarea sau/şi completarea legii, atribut care este în competenţa exclusivă a legiuitorului, astfel încât aspectele invocate depăşesc limitele controlului de constituţionalitate.
În aceste condiţii, s-a considerat că excepţiile de neconstituţionalitate invocate direct în faţa instanţei de recurs nu întrunesc condiţia de a avea legătură cu cauza în care au fost invocate, ce are ca obiect recursul împotriva dispoziţiei cuprinse în încheierea Curţii de Apel Braşov, secţia penală, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o altă excepţie de neconstituţionalitate.
II. Împotriva încheierii din data de 23 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, a formulat recurs, în termen legal, recurentul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2020, cu prim termen de judecată fixat în mod aleatoriu la data de 14 decembrie 2020, când au avut loc şi dezbaterile.
Prin calea de atac promovată, recurentul A. a criticat dispoziţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate, apreciind că sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condiţiile de admisibilitate a acesteia astfel cum sunt prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.
În esenţă, recurentul a susţinut că excepţiile de neconstituţionalitate au fost invocate în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti, că titularul cererii de sesizare are calitatea de parte în acel proces, că obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate vizează o lege/ordonanţă/dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare ori care, deşi nu mai este în vigoare, continuă să producă efecte juridice, că normele a căror neconstituţionalitate se invocă au legătură cu soluţionarea cauzei, iar prevederile invocate, ce fac obiectul excepţiei, nu au mai fost supuse controlului de constituţionalitate.
Examinând recursul formulat de recurentul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiţii, şi anume: să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care acesta participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menţionat prevăzând doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".
În ceea ce priveşte primele trei condiţii prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în acord cu instanţa de fond, constată că acestea sunt îndeplinite.
Astfel, excepţiile au fost invocate de recurentul A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, respectiv dosarul nr. x/2020, vizează neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale în vigoare, iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Însă, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.
Prioritar examinării în concret a acestei condiţii, a cărei îndeplinire a fost susţinută de recurent în calea de atac, se impun a fi prezentate anumite consideraţii generale asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.
Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.
Sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a controla constituţionalitatea prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.
Judecătorul cauzei nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii legale atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate a excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia ridicată.
În aplicarea acestor dispoziţii legale, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.
Astfel, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmăreşte o modificare sau completare a actului normativ.
Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
Pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale şi care sunt implicaţiile declarării neconstituţionalităţii acestor dispoziţii asupra finalizării cauzei.
Totodată, în jurisprudenţă, s-a reţinut că o cerere de declarare a unui text neconstituţional bazată pe un interes trecut sau eventual, ori pe salvgardarea legii, în general, nu îndeplineşte cerinţa prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, reţine că excepţiile de neconstituţionalitate invocate de recurentul A., ce privesc dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) şi (2), art. 80 alin. (1) şi art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. proc. civ., cele ale art. 29 alin. (5) şi art. 29, în integralitatea sa, din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cele ale art. 367 alin. (9), art. 341, art. 347, art. 408, art. 425 şi art. 351 alin. (2) din C. proc. pen., precum şi cele ale art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 şi art. 31 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunii, au fost ridicate în calea de atac a recursului declarat împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 80, art. 81, art. 91 şi art. 93 din C. proc. pen., cuprinsă în încheierea nr. 96/CP din data de 4 august 2020, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Braşov, secţia penală.
Or, aşa cum a apreciat şi instanţa de fond, se constată că aspectele invocate de recurent în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale fac referire la neconstituţionalitatea unor dispoziţii din legi speciale (Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunii) şi instituţii reglementate de C. proc. pen. şi C. proc. civ. care nu au aplicabilitate şi nici relevanţă în ce priveşte soluţia ce poate fi pronunţată în calea de atac a recursului, exercitat potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, împotriva încheierii penale anterior menţionate.
Aşadar, având în vedere că dispoziţiile legale pretins neconstituţionale nu prezintă relevanţă în soluţionarea respectivei căi ordinare de atac, nefiind de natură a produce un efect concret în judecarea recursului formulat împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 80, art. 81, art. 91 şi art. 93 din C. proc. pen., cuprinsă în încheierea nr. 96/CP din data de 4 august 2020 a Curţii de Apel Braşov, lipsind astfel legătura cu cauza, cerinţă obligatorie impusă de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că nu se impune sesizarea instanţei de contencios constituţional.
De asemenea, se constată că prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 şi art. 351 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul nu justifică un interes legitim având în vedere că textele de lege anterior menţionate au făcut obiectul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulate în dosarul nr. x/2020, cerere ce a fost admisă prin încheierea penală nr. 96/CP din data de 4 august 2020, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Braşov, secţia penală. Or, din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, rezultă că încheierea prin care se admite cererea de sesizare a instanţei de control constituţional are caracter definitiv.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) - dreptul la un proces echitabil, art. 13 alin. (1) şi (2) - dreptul la apărare, art. 80 alin. (1) - reprezentarea părţilor în judecată şi art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. proc. civ. - asistenţa juridică, similar celor stabilite de instanţa de fond, Completul de 5 Judecători al instanţei supreme constată că recurentul a invocat neconstituţionalitatea unor dispoziţii din C. proc. civ., în condiţiile în care acestea au corespondent în C. proc. pen.. Or, având în vedere prevederile art. 2 alin. (2) din C. proc. civ., potrivt cărora dispoziţiile acestui cod se aplică şi în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare, se constată că nici această excepţie nu prezintă relevanţă în soluţionarea cauzei în care a fost invocată, din moment ce dispoziţiile din C. proc. civ., pretins neconstitutionale, nu au aplicabilitate în speţă.
Referitor la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi art. 367 alin. (9) din C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, apreciază că obiecţiunile formulate nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituţionalitate apte să provoace un examen al conformităţii normei legale cu legea fundamentală a României.
Astfel, se observă că, în concret, criticile formulate de recurentul A. cu privire la dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 tind la modificarea acestora, în sensul ca termenul de 48 de ore în care se poate exercita calea ordinară de atac a recursului să înceapă să curgă din momentul comunicării încheierii, ci nu din momentul pronunţării, aşa cum prevede forma actuală a textului de lege.
Totodată, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (9) din C. proc. pen., se constată că recurentul urmăreşte modificarea acestora, în sensul prevederii exprese a suspendării judecării cauzei până la soluţionarea, de către Curtea Constituţională, a excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, neputând modifica sau completa textele legale supuse controlului.
Modificarea sau completarea legii este atributul exclusiv al legiuitorului, Curtea Constituţională neavând o astfel de competenţă.
Ca atare, raportat la prevederile art. 146 din Constituţia României şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituţională verifică constituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare atunci când este ridicată o excepţie de neconstituţionalitate a acestora în faţa unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial, şi faţă de faptul că, în speţă, excepţiile invocate nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituţionalitate, ci de reformare legislativă, remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nefiind folosit de recurent în scopul şi finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, apreciază că un asemenea demers este inadmisibil, astfel cum, în mod corect, a constatat şi prima instanţă.
Faţă de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 23 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2020, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 23 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 decembrie 2020.