Şedinţa publică din data de 6 septembrie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin Decizia nr. 6293 din 25 noiembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 623 din 06 februarie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, ca inadmisibilă.
În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa de revizuire a reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivinice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
Astfel, invocarea normei de drept citate, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.
Autoritatea de lucru judecat este reglementată de dispoziţiile art. 430 C. proc. civ., potrivit cărora:
"(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre".
Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii de lucru judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, atât în ceea ce priveşte efectul negativ, cât şi cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 C. proc. civ.
În ceeea ce priveşte condiţia identităţii de părţi, obiect şi cauză, pornind de la scopul acestui caz de revizuire, anume evitarea contradicţiilor dintre hotărârile judecătoreşti, Înalta Curte a reţinut că aceasta reprezintă o cerinţă care valorifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiaşi judecăţi, în condiţiile identităţii de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ. - "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".
În cauză, nu se poate reţine contradictorialitatea de hotărâri, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sub aspectul identităţii de obiect, cauză şi părţi.
Verificând hotărârile deduse analizei - respectiv decizia civilă nr. 623 din 06 februarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, şi decizia civilă nr. 2973/2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti -, Înalta Curte a apreciat că obiectul, respectiv pretenţia concretă dedusă judecăţii şi părţile celor două litigii nu au fost aceleaşi. Or, lipsa de identitate raportată fie şi la un singur element dintre cele trei, faţă de care se apreciază autoritatea de lucru judecat, este de natură să atragă inadmisibilitatea revizuirii.
În cadrul hotărârii suspuse revizuirii, Înalta Curte a analizat, deopotrivă, îndeplinirea, în speţă, a condiţiilor pentru aplicarea efectului pozitiv al lucrului judecat, prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecăţii în mod incidental şi dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi (res iudicata pro veritate habetur).
Într-o astfel de situaţie, efectul pozitiv al lucrului judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanţei, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care opreşte o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză).
Cu alte cuvinte nu îi este permis unei instanţe de revizuire să se transforme în instanţă de recurs şi să cenzureze modalitatea în care o altă instanţă a dat efect sau nu autorităţii de lucru judecat în forma sa pozitivă. Odată ce o instanţă s-a pronunţat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluţii se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare şi nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 pct. 8 C. proc. civ., în care instanţa este chemată să statueze ea însăşi asupra incidenţei acestei instituţii şi nu să cenzureze o judecată anterioară.
Instanţa de revizuire a apreciat că, în realitate, prin demersul său, situat în afara dispoziţiilor procedurale în materie, revizuentul a pus în discuţie dezlegări definitive, intrate în autoritatea de lucru judecat, nesocotind faptul că revizuirea se constituie într-un remediu extraordinar, care sancţionează încălcări procedurale grave şi nu într-o nouă cale de atac deschisă controlului de legalitate.
Promovarea revizuirii, în contextul menţionat, periclitează însăşi securitatea raporturilor juridice, de vreme ce este contestată, altfel decât pentru motive strict prevăzute de lege, o hotărâre definitivă intrată ea însăşi în autoritatea de lucru judecat, astfel cum s-a statuat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei" (hotărârea Mitrea împotriva României).
De asemenea, Curtea, în alte decizii de speţă (Cauza Iordan Iordanov şi alţii contra Bulgariei), a statuat asupra faptului că divergenţele de jurisprudenţă nu pot juditifica o intervenţie prin intermediul căilor extraordinare de atac, prin care să se desfiinţeze hotărâri judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat.
Mai mult, instanţa de revizuire a reţinut că nu s-a pronunţat nicio hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care să se fi constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale prin decizia civilă a cărei revizuire se solicită.
Cererea de revizuire formulată în cauză este, astfel, inadmisibilă, situându-se, prin modalitatea în care este dedusă judecăţii, în afara sistemului legal al căilor de atac şi tinzând la periclitarea securităţii raporturilor juridice, prin contestarea unei hotărâri definitive, intrate ea însăşi, în autoritatea de lucru judecat.
2. Cererea de recurs
Împotriva deciziei menţionate la punctul 1, a declarat recurs revizuentul A., în susţinerea motivelor de recurs fiind invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5-8 C. proc. civ.
În esenţă, recurentul-revizuent critică hotărârea pronunţată de instanţa de revizuire pentru că aceasta din urmă nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, care ar fi fost invocată de Comisia de Experti de Medicina Muncii, şi reiterează apărări de fond.
Recurentul-revizuent invocă încălcarea dreptului la un proces echitabil şi a principiului contradictorialităţii, indicând, în susţinerea acestor apărări, dispoziţiile art. 6, art. 8, art. 13, art. 22, art. 137, art. 224, art. 245, art. 247 şi art. 248 C. proc. civ., şi susţine că instanţa de revizuire nu i-ar fi acordat cuvântul cu privire la această excepţie.
În continuare, recurentul invocă "excepţia inadmisibilităţii întâmpinării, precum şi a tuturor probelor solicitate şi administrate" de Comisia de Experti de Medicina Muncii, întrucât aceasta nu mai era funcţională din data de 01.01.2017.
Totodată se invocă faptul că, în cadrul revizuirii, s-a solicitatea admiterea cererii inclusiv în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ., indicându-se jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, respectiv Hotărârea din data de 15 iulie 1970, pronunţată în cauza nr. 41 - 69, hotărârile pronunţate în cauzele nr. 509 - 1993, nr. 367 - 1995 şi nr. 249 - 2011.
3. Întâmpinarea
Prin întâmpinarea depusă la data de 14 mai 2021, intimata Direcţia de Sănătate Publică Dolj a invocat: (i) pe cale de excepţie, în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., anularea recursului formulat de recurentul A., ca nemotivat; (ii) pe fond, respingerea recursului declarat, pentru considerentele de mai jos.
În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, se arată că, deşi recurentul indică temeiurile de drept reprezentate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5-8 C. proc. civ., motivările formulate de acesta nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, respectiv pentru motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.
Pe fond, intimata Direcţia de Sănătate Publică Dolj a solicitat respingerea recursului, dat fiind faptul că, prin cererea de recurs formulată, recurentul nu formulează veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, ci reia aceleaşi motive folosite în cadrul dosarelor anterioare şi, mai ales, pe cele analizate judicios prin Decizia nr. 623 din 06 februarie 2020, a cărei revizuire a fost solicitată.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, dispoziţiile care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute, în mod expres, de lege.
Astfel, rolul instanţei de revizuire a fost acela de a dezbate, în baza dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., admisibilitatea cererii de revizuire şi faptele pe care se intemeiază.
Prin urmare, în cadrul revizuirii, se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se pun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni care ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte de ordin procedural vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.
În speţă, instanţa de revizuire a pronunţat hotărârea atacată cu respectarea regulilor de procedură, în urma analizării, cu prioritate, a condiţiilor de admisibilitate a cererii de revizuire.
II. Considerentele Înaltei Curţi
În temeiul art. 248 alin. (1) şi art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului pentru lipsa motivării.
În ceea ce priveşte motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sunt incidente dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), raportat la art. 489 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.:
"Art. 486 - Cererea de recurs
(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: […]
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;
(…)
(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
Art. 489 - (1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).
(2) Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."
Înalta Curte constată că susţinerile formulate de recurent prin cererea de recurs nu răspund exigenţelor dispoziţiilor legale citate, întrucât, în motivare, nu se aduce nicio critică hotărârii recurate - sub aspectul soluţionării cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 şi pct. 10 din C. proc. civ., cu judecarea căreia a fost învestită instanţa supremă -, care ar putea fi încadrată într-unul din motivele de casare.
În consecinţă, este incidentă sancţiunea nulităţii recursului, prevăzută de art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2), raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimata Direcţia de Sănătate Publică Dolj, prin întâmpinare, şi va anula recursul ca nemotivat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 6293 din 25 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 septembrie 2021.