Asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 04 decembrie 2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2019 5.1 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 311 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că prin cererea formulată, contestatorul A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 311 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, arătând, în esenţă, că articolul vizat prevede că, în procedura de cameră preliminară, pentru cauzele judecate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doar unul dintre cei trei judecători care formează completul de judecată intră în componenţa instanţei de cameră preliminară şi se pronunţă, inter alia, asupra legalităţii rechizitoriului astfel încât ceilalţi doi judecători, deşi compun instanţa de judecată, nu au niciun rol în procesul decizional din cadrul procedurii de cameră preliminară.
Examinând actele dosarului, instanţa a reţinut că, din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a exigenţelor de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege.
Înalta Curte a arătat că, în cauză, excepţia de neconstituţionalitate invocată vizează textul art. 311 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, potrivit căruia:
"Procedura de judecată în cameră preliminară se desfăşoară de un judecător din completul prevăzut la art. 31 alin. (1) lit. a)", iar cea din urmă menţionată prevedere arată că, în cauzele penale date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, "completul de judecată este format din 3 judecători".
În continuare, s-a arătat că textul criticat pentru neconstituţionalitate stabileşte faptul că, în etapa procesuală a camerei preliminare, în situaţia particulară a cauzelor penale în primă instanţă, date, prin lege, în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de cameră preliminară este unul dintre cei trei judecători prevăzuţi de art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Cu alte cuvinte, în cauzele menţionate, judecata fondului se realizează, nu de către un complet format dintr-un singur judecător, cum este cazul dosarelor de competenţa instanţelor obişnuite, ci de către un complet colegial, format din trei judecători, în condiţiile în care doar unul dintre aceştia a îndeplinit rolul de judecător de cameră preliminară, soluţionând etapa procesuală a camerei preliminare.
În acest context, s-a arătat că, prin raportare la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională a identificat două condiţii pentru stabilirea legăturii excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei, condiţii care trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ: aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014).
Instanţa a mai arătat că excepţia de neconstituţionalitate trebuie să aibă construcţia unei argumentări a neconstituţionalităţii textului de lege invocat, iar rezultatul final al excepţiei de neconstituţionalitate să poată fi valorificat în cauza penală cu efect concret asupra situaţiei petentului.
În acest sens, Înalta Curte, analizând sesizarea, a constatat că excepţia a fost invocată în faza de cameră preliminară, însă nu în faţa judecătorului de cameră preliminară învestit cu soluţionarea cauzei în fond, ci în faţa completului de doi judecători de cameră preliminară, în procedura contestaţiei privind cererile şi excepţiile invocate în faza camerei preliminare, iar articolul a cărui neconstituţionalitate este invocată priveşte, aşa cum s-a arătat mai sus, judecarea fazei de cameră preliminară de către un singur judecător de cameră preliminară.
Astfel, Înalta Curte a arătat că decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune, pe de o parte existenţa unei legături directe între norma contestată şi soluţia ce urmează a se da în cauză, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia Curţii Constituţionale în proces, aceasta trebuind să aibă efecte asupra conţinutului hotărârii judecătorului.
În consecinţă, având în vedere şi faptul că deciziile Curţii Constituţionale au efect doar pentru viitor, Înalta Curte, Completul de 2 Judecători de cameră preliminară a apreciat că o eventuală decizie a Curţii Constituţionale, prin care s-ar stabili neconstituţionalitatea art. 311 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, nu ar putea produce niciun efect asupra parcursului prezentei cauze, atât sub aspectul soluţionării etapei procedurii camerei preliminare, cât şi în privinţa modului de rezolvare a fondului cauzei.
În aceste condiţii, Înalta Curte, constatând că în prezenta speţă nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 311 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Împotriva încheierii din data de 04 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019 5.1 a formulat, în termen procedural, recurs contestatorul A., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 15 decembrie 2020 sub nr. x/2020, în cauză fiind stabilit termen la data de 25 ianuarie 2021.
În argumentarea căii de atac formulate, recurentul a susţinut, în scris, faptul că excepţia de neconstituţionalitate invocată priveşte o dispoziţie legală aflată în vigoare, ce nu a fost declarată neconstituţională printr-o decizia anterioară a Curţii Constituţionale.
În ceea ce priveşte legătura excepţiei cu soluţionarea cauzei, a arătat că aceasta vizează compunerea completului de judecată în primă instanţă în procedura de cameră preliminară, în speţă, că doar un judecător (din cei trei care compun completul de judecată) desfăşoară faza de cameră preliminară şi că a fost invocată în cadrul acestei proceduri, fiind astfel îndeplinită şi cea de a treia condiţie prevăzută de art. 29 alin. (alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Petentul a susţinut că în cauză au fost valorificate prevederile legale ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, acestea producându-şi efectele juridice.
Argumentele invocate în scris au fost susţinute de apărătorul contestatorului la termenul din 25 ianuarie 2021, acestea împreună cu concluziile reprezentantului Ministerului Public fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii, motiv pentru care nu vor fi reluate.
Examinând actele dosarului şi hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată nefondat recursul formulat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, se observă că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume:
- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
În ceea ce priveşte primele trei condiţii, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepţia a fost invocată de către contestatorul A., într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 311 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Excepţia de neconstituţionalitate fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, înseamnă că invocarea ei impune justificarea unui interes. Stabilirea acestui interes se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, impunându-se ca decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.
Cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu. Irelevanţa este situaţia în care o excepţie de neconstituţionalitate nu are legătură cu cauza în care a fost invocată, aşadar nu este pertinentă pentru soluţionarea litigiului.
În ceea ce priveşte admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa, în virtutea atributului de verificare a condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, mai înainte de trimiterea spre judecare la Curtea Constituţională a excepţiei, trebuie să examineze pertinenţa acesteia. Analiza pertinenţei excepţiei nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional.
Totodată, condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în rezolvarea cauzei, nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei, ci impune o analiză riguroasă.
Din interpretarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, rezultă că legătura dintre prevederea legală a cărei neconstituţionalitate se invocă şi modul de soluţionare a cauzei trebuie să fie evidentă şi de natură a produce consecinţe directe asupra soluţiei ce urmează a fi dată în cauză, în eventualitatea admiterii excepţiei de neconstituţionalitate. Aceasta deoarece instrumentul excepţiei a fost pus de legiuitor la îndemâna părţilor pentru ca acestea, în raport cu interesele lor, să beneficieze de un control de constituţionalitate a acelor prevederi legale care au un rol hotărâtor asupra modului de soluţionare a cauzei, iar nu a oricărei dispoziţii legale ce poate fi incidentă în desfăşurarea unui proces penal.
Totodată, examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenţei unui interes procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, incidenţa acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanţei şi pertinenţei asupra soluţionării cauzei. Instanţa de judecată în faţa căreia s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate nu are competenţa examinării acesteia, ci se limitează exclusiv la analizarea pertinenţei excepţiei, în sensul unei legături cu soluţionarea cauzei şi a îndeplinirii celorlalte cerinţe legale.
Completul de 5 Judecători constată că recurentul contestator a criticat dispoziţiile art. 311 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora "procedura de judecată în cameră preliminară se desfăşoară de un judecător din completul prevăzut la art. 31 alin. (1) lit. a)", ce vizează compunerea în fond, în procedura de cameră preliminară. Ca urmare, nemulţumirea petentului vizează modalitatea de constituire a completului care verifică, potrivit art. 342 şi urm. din C. proc. pen., competenţa şi legalitatea sesizării instanţei, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, însă a omis să evoce acest aspect în faţă instanţei de fond şi a completului faţă de care critica acea compunere numerică.
Totodată, instanţa supremă constată că excepţia a fost invocată în etapa procesuală subsecventă, în faza contestaţiei, în faţa completului de doi judecători de cameră preliminară.
Raportându-se la cele anterior expuse, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, apreciază că textul prevăzut la art. 311 din Legea nr. 304/2004 nu are, în mod real, legătură cu soluţionarea contestaţiei formulate în temeiul dispoziţiilor art. 347 din C. proc. pen., deoarece criticile aduse dispoziţiilor art. 311 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, nu privesc procedura ori compunerea completului în faza procesuală a contestaţiei.
Completul de 5 Judecători arată că scopul invocării excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiată pe o dispoziţie neconstituţională.
Premisa sesizării instanţei constituţionale o constituie, aşadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepţia urmăreşte, în mod real şi efectiv, să obţină concursul Curţii, în considerarea şi în limitele stricte ale competenţei sale constituţionale.
Dispoziţiile art. 347 alin. (4) din C. proc. pen., prevăd expres că obiectul contestaţiei este constituit, cel mult, din suma problematicii dezbătute contradictoriu în faţa completului de fond. Ca o condiţie de admisibilitate, nu pot fi invocate sau ridicate cereri sau excepţii noi, altele decât cele invocate sau ridicate şi dezbătute în faţa judecătorului de cameră preliminară, în procedura desfăşurată în faţa instanţei sesizate cu rechizitoriu.
Ca urmare, având în vedere şi faptul că deciziile Curţii Constituţionale au efect doar pentru viitor, dar şi condiţia de admisibilitate desluşită anterior, Completul de 5 Judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie apreciază că, şi în ipoteza în care sesizarea ar fi admisă de către Curtea Constituţională a României, aceasta, de plano nu ar putea produce efecte asupra soluţionării cauzei, opunându-se un fine de neprimire ce nu cade în cenzura instanţei de contencios constituţional.
Or, în condiţiile în care remediul procesual al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit de contestatorul A. în concordanţă cu finalitatea sa, respectiv armonizarea normelor criticate cu legea fundamentală, cu aplicabilitate directă asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată în cauză, instanţa supremă apreciază că, în mod corect a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, soluţia dispusă prin încheierea recurată fiind, în aceste limite, legală.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că dispoziţia legală considerată neconstituţională a mai fost supusă controlului de constituţionalitate în faţa instanţei de contencios constituţional, iar petentul nu a evocat argumente eficiente modificării jurisprudenţei anterioare a instanţei de control judiciar, aspect ce susţine, încă o dată, caracterul formal al cererii sale în prezenta cauză.
Astfel, prin Decizia nr. 718 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 5/05.01.2021, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 311 din Legea nr. 304/2004.
În considerentele deciziei anterior menţionate, instanţa de contencios constituţional a reţinut, în esenţă, următoarele:
"Deşi este în interesul înfăptuirii actului de justiţie ca acelaşi judecător care a verificat atât competenţa şi legalitatea sesizării, cât şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală să se pronunţe şi pe fondul cauzei - pentru asigurarea unui regim procedural unitar cât priveşte camera preliminară în cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului, curţii de apel, respectiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - legiuitorul a reglementat ca procedura de judecată în cameră preliminară să se desfăşoare de un judecător din complet, în acord cu dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1), fiecare dintre cei trei judecători ai completului, competent să judece cauzele penale în primă instanţă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind compatibil să exercite funcţia de judecător de cameră preliminară, în aceste cauze." (parag. 82)
"În vederea respectării dreptului la un proces echitabil şi a continuităţii completului de judecată este necesar însă ca hotărârea judecătorească, actul final şi de dispoziţie al instanţei prin care se soluţionează cu autoritate de lucru judecat litigiul dintre părţi, să fie rezultatul activităţii de deliberare la care să participe judecătorii care au calitatea de membri ai completului în faţa căruia a avut loc dezbaterea. Cu alte cuvinte, aprecierea preliminară a cauzei, în speţă, verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală de către judecătorul de cameră preliminară poate fi efectuată de un membru al completului de trei judecători - competent a soluţiona cauzele penale în primă instanţă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - determinant fiind însă ca aprecierea finală în cauză să se facă în urma deliberării membrilor completului care au participat la dezbateri, în condiţiile art. 393 din C. proc. pen., şi să se bazeze pe elementele dosarului şi pe dezbaterile din şedinţa de judecată la care judecătorii completului au luat parte." (parag. 83)
Pentru argumentele prezentate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva încheierii din data de 04 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019 5.1.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul contestator, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva încheierii din data de 04 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019 5.1.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul contestator, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 80 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 ianuarie 2021.
GGC - GV