Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Deliberând asupra cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 680 din data de 07 decembrie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a dispus următoarele:

I. În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A., după cum urmează:

- din infracţiunea prevăzută de art. 291 din C. pen., raportat la art. 6 şi 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 257 din C. pen. 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (în varianta în vigoare la momentul săvârşirii faptei) cu aplicarea art. 5 din C. pen.

- din infracţiunile prevăzute de art. 272 alin. (1) din C. pen. (două fapte), în infracţiunea prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 257 din C. pen. 1969, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. 1969.

A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. 1969.

În baza art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 65 din C. pen. cu referire la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În baza art. 272 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 65 din C. pen. cu referire la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a aplicat pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 1 an şi 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul A. să execute, în final, pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., stabilită în condiţiile art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen.

A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 65 din C. pen. cu referire la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

II. În baza art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (2) din C. pen. 1969, în referire la art. 76 alin. (1) lit. d) din C. pen. 1969 şi art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul B., pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. 1969.

În baza art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 şi art. 74 alin. (2) din C. pen. 1969, în referire la art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. 1969 şi art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul B., pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, la pedeapsa de 2 ani închisoare.

A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. 1969.

În baza art. 33 lit. a) din C. pen. 1969 şi art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. 1969, a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul B. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.

A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. 1969.

În baza art. 81 din C. pen. 1969, a suspendat condiţionat executarea pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 82 din C. pen. 1969.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din C. pen. 1969.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 72 din C. pen., a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului B., durata reţinerii, perioada arestului preventiv şi a arestului la domiciliu, de la data de 1 martie 2016 la 30 martie 2016, inclusiv.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., a ridicat măsurile asiguratorii dispuse asupra bunurilor inculpatului B., prin ordonanţa nr. 661/P/2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

În baza art. 291 alin. (2) din C. pen., a confiscat de la inculpatul A. echivalentul în RON, la cursul BNR de la data punerii în executare, al sumei de 300.000 euro, obţinută ca urmare a săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.

În baza art. 274 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a obligat inculpaţii la plata sumei de câte 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi ai inculpaţilor, în sumă de câte 200 RON, au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, cu privire la inculpatul A. că, în perioada septembrie - decembrie 2009, a pretins direct pentru sine de la inculpatul B. suma de 300.000 euro disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive, în schimbul promisiunii îndeplinite ulterior că va interveni pe lângă martorii C., primarul comunei Chiajna şi D., directorul RA-APPS pentru a-i determina pe aceştia să asigure rezolvarea unor interese personale ale inculpatului B. la nivelul primăriei comunei Chiajna şi respectiv Regiei Autonome-Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, primind conform înţelegerii în luna decembrie 2009 suma totală de 300.000 euro.

Referitor la inculpatul B., s-a reţinut că, în perioada septembrie - decembrie 2009, s-a înţeles cu inculpatului A. să-i dea suma de 300.000 euro disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive, în schimbul promisiunii acestuia îndeplinite ulterior că va interveni pe lângă martorii C., primarul comunei Chiajna şi D., directorul RA - APPS pentru a-i determina pe aceştia să asigure rezolvarea unor interese personale ale sale la nivelul primăriei comunei Chiajna şi respectiv Regiei Autonome - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, dându-i inculpatului A. conform înţelegerii în luna decembrie 2009 suma totală de 300.000 euro.

În legătură cu pretinderea şi primirea sumei de 300.000 euro de către inculpatul A. şi "titlul" cu care această sumă a fost solicitată, instanţa de fond a apreciat a fi relevante declaraţiile inculpatului B. coroboreate cu declaraţiile martorilor E., F. şi G., apreciind ca fiind dovedit şi faptul că inculpatul B. a fost de acord să-i remită inculpatului A. suma astfel solicitată.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut că din mijloacele de probă administrate reiese că această sumă a fost pretinsă şi primită de către inculpatul A. în schimbul intervenţiei pe care acesta urma a o face la primarul comunei Chiajna şi la directorul RA-APPS în vedere rezolvării problemelor pe care inculpatul B. le avea în legătură cu cele două imobile, inculpaţii înţelegându-se să încheie cele patru contracte de împrumut, două între inculpatul B. şi martorul E., pe de o parte, şi două între acesta din urmă şi inculpatul A., pe de altă parte, pentru a ascunde adevărata natură a provenienţei respectivei sume de bani, faptele întrunind elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 din C. pen., respectiv cumpărarea de influenţă, faptă prevăzută de art. 292 din C. pen.

Privitor la infracţiunile de spălare a banilor prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, în formă continuată (două acte materiale), conform dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., infracţiuni pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii A. şi B., Înalta Curte, secţia penală a reţinut că prin semnarea celor patru contracte de împrumut fictive inculpaţii au disimulat adevărata natură a provenienţei sumei de 300.000 euro în patrimoniul inculpatului A., sumă provenită în realitate din comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă respectiv cumpărare de influenţă.

În legătură cu aceste acuzaţii, instanţa de fond a reţinut că din mijloacele de probă administrate a reieşit faptul că inculpatul A. a pretins şi primit suma de 300.000 euro în schimbul intervenţiei pe care acesta o va face la primarul comunei Chiajna şi la directorul RA-APPS în vedere rezolvării problemelor pe care inculpatul B. le avea în legătură cu cele două imobile.

Totodată, Înalta Curte a arătat că cei doi inculpaţi s-au înţeles să încheie contractele menţionate, două între inculpatul B. şi martorul E., pe de o parte, şi două între acesta din urmă şi inculpatul A., pe de altă parte, pentru a ascunde adevărata natură a provenienţei respectivei sume de bani, relevante fiind declaraţiile inculpatului B., care se coroborează cu cele ale martorului E., G. şi F., precum şi contractele nr. x/02.12.2009 şi nr. y/06.12.2009, încheiate între B. şi E., ambele în original şi contractele nr. x/02.12.2009 şi y/06.12.2009, încheiate între E. şi A., ambele în copie .

Înalta Curte, secţia penală a constatat că inculpatul A. a pretins, iar inculpatul B. a promis că îi va da acestuia suma de 300.000 euro în schimbul intervenţiei pe care o va face pe lângă primarul comunei Chiajna şi directorul RA-APPS. Ulterior, la data de 2 decembrie 2009, respectiv 6 decembrie 2009, inculpatul B. i-a predat suma de 300.000 euro, promisă inculpatului A., în două tranşe.

Totodată, Înalta Curte a apreciat că cei doi inculpaţi cunoşteau ce reprezintă aceste sume de bani, fiind solicitate şi primite, respectiv remise pentru ca inculpatul A. să intervină pe lângă primarul comunei Chiajna şi directorul RA-APPS în vedere rezolvării problemelor cu cele două imobile. În egală măsură, cei doi inculpaţi de comun acord au stabilit să îmbrace aceste "operaţiuni" sub forma unor contracte de împrumut, iar pentru a ascunde care sunt adevăratele părţi ale contractelor, cei doi inculpaţi au încheiat contractele de împrumut prin mijlocirea martorului E..

În legătură cu infracţiunile de trafic de influenţă, reţinută în sarcina inculpatului A., şi de cumpărare de influenţă, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B., infracţiuni predicat, instanţa a amintit că acestea s-au consumat în luna septembrie 2009, când suma de 300.000 euro a fost pretinsă de către inculpatul A. şi promisă de către inculpatul B., apreciind că momentul predării acesteia, în două tranşe, la datele de 2 decembrie şi 6 decembrie 2009, nu influenţează momentul consumării acestora, care este anterior, cele două infracţiuni fiind cunoscute în doctrină ca infracţiuni cu consumare anticipată.

Ca atare, Înalta Curte a apreciat ca fiind nefondată apărarea inculpatului B., în sensul că acesta nu putea săvârşi infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, întrucât nu a fost ulterioară, ci eventual concomitentă cu infracţiunile de cumpărare, respectiv trafic de influenţă.

Pe de altă parte, Înalta Curte, secţia penală a arătat că ambii inculpaţi pot fi autori ai infracţiunii de spălare a banilor, în varianta prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, chiar dacă aceştia sunt şi autori ai infracţiunilor din care au provenit sumele de bani "spălate" prin operaţiunea descrisă anterior. În acest sens a fost reţinută decizia nr. 16/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală potrivit căreia subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile poate fi şi subiect activ al infracţiunii de spălare de bani.

Privitor la forma de participaţie penală cu care cei doi inculpaţi au săvârşit infracţiunea de spălare a banilor, Înalta Curte a reţinut că aceştia au comis infracţiunea în calitate de coautori, fiecare dintre ei contribuind prin acte de executare directe şi nemijlocite la comiterea respectivei infracţiuni.

În ceea ce priveşte infracţiunile de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen. (două fapte), pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., Înalta Curte a reţinut că, din probele administrate, a rezultat, dincolo de orice dubiu, că inculpatul A. a încercat, prin corupere, să îi determine pe martorii G. şi F., ce fuseseră citaţi la DNA ca martori, să facă declaraţii mincinoase, promiţându-le în schimb, că după ce va ajunge primar al Sectorului 5 Bucureşti, le va da un spaţiu în care să îşi deschidă o clinică dentară, fiind trimis în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni de influenţarea declaraţiilor.

Analizând faptele săvârşite de către inculpatul A., prin raportare şi la considerentele deciziei nr. 368/2017 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte a apreciat că acestea întrunesc elementele de tipicitate ale unei infracţiuni unice de influenţarea declaraţiilor prevăzută de art. 272 din C. pen. cu reţinerea art. 35 alin. (1) din C. pen.

Faţă de acestea, Înalta Curte, în temeiul art. 386 din C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din două infracţiuni de influenţarea declaraţiilor prevăzută de art. 272 din C. pen., reţinute în sarcina inculpatului A., într-o singură infracţiune de influenţarea declaraţiilor prevăzută de art. 272 din C. pen. în formă continuată, reţinând şi dispoziţiile ar. 35 alin. (1) din C. pen.

Împotriva sentinţei penale nr. 680 din data de 07 decembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2016 au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie şi apelanţii inculpaţi A. şi B., cauza fiind înregistrată pe rolul instanţei supreme, Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2018.

Apelantul A., criticând sentinţa penală pentru netemeinicie şi nelegalitate a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admiterea apelului cu consecinţa desfiinţării sentinţei instanţei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru cazul de nulitate absolută reprezentat de art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În subsidiar, în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. a solicitat desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în camera preliminară, pentru reverificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, ca urmare a constatării nelegalităţii reluării urmăririi penale, în ceea ce priveşte faptele reţinute în sarcina inculpatului A..

Într-un al doilea subsidiar, în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a solicitat desfiinţarea sentinţei apelate şi pronunţarea unei soluţii de achitare pentru infracţiunea de trafic de influenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., pentru infracţiunea de spălare a banilor, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., pentru infracţiunea de influenţare a declaraţiilor, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen.

Cu privire la prima solicitare, a arătat că judecătorul care s-a pronunţat în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii în condiţiile vechiul cod, cu privire la măsuri preventive sau la administrarea de probe, într-o cauză care are strânsă legătură cu cea de faţă, devine incompatibil să exercite funcţia de judecător atât în procedura de cameră preliminară cât şi ca judecător de fond. În acest sens a făcut referire la dosarul de urmărire penală nr. 126/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie - din 12.08.2010 care a fost înaintat Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală unde, judecătorul de fond, care face parte şi din compunerea prezentului complet de judecată, a admis în principiu cereri de eliberare provizorie sub control judiciar formulate de E. şi H. (inculpaţi în acea cauză), a încuviinţat probe şi a efectuat acte de cercetare judecătorească, existând astfel, în opinia apelantului, posibilitatea formării unei opinii care creează premisele unei stări de incompatibilitate.

Referitor la nelegalitatea reluării urmării penale pentru faptele reţinute în sarcina inculpatului A., a susţinut, în esenţă, că prin ordonanţa nr. 53/C1/2016 din 1.03.2016 a fost infirmată, în parte, ordonanţa de clasare nr. 168/P/2016 şi s-a dispus redeschiderea şi reluarea urmăriri penale în ceea ce priveşte faptele de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă. A considerat că astfel, în dosarul nr. x/2015, toate mijloacele de probe au fost nelegal administrate.

II. Prin decizia penală nr. 62 din data de 18 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018, cu majoritate, s-a dispus:

Admiterea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de apelantul-inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 680 din data de 07 decembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2016.

A fost desfiinţată, în parte sentinţa apelată şi în rejudecare:

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a III-a, a fost încetat procesul penal faţă de intimatul inculpat B. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen., ca urmare a decesului inculpatului.

În baza art. 25 alin. (3) prin raportare la art. 397 alin. (3) din C. proc. pen. s-a dispus desfiinţarea următoarelor înscrisuri:

- contractul de împrumut nr. x/2.12.2009 încheiat între B. şi E.;

- contractul de împrumut nr. x/02.12.2009 încheiat între E. şi A.;

- contractul de împrumut nr. x/06.12.2009 încheiat între B. şi E.;

- contractul de împrumut nr. x/06.12.2009 încheiat între E. şi A.;

- antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/21.04.2010 la I. şi J. şi

- antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/21.04.2010 la I. şi J..

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei în primă instanţă cu privire la inculpatul B. au rămas în sarcina statului.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de apelantul-inculpatul A. rămân în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelantul inculpat A. şi intimatul inculpat B., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 217 RON, a rămas în sarcina statului.

Analizând criticile invocate de inculpatul A., instanţa de apel, făcând o analiză a materialului probator administrat în cauză, a reţinut că în cauză rezultă, în mod cert, că inculpatul A., în perioada septembrie- decembrie 2009 a pretins pentru sine de la inculpatul B. suma de 300.000 euro disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive, în schimbul promisiunii îndeplinite ulterior că va interveni pe lângă primarul comunei Chiajna şi directorul RA-APPS pentru a-i determina pe aceştia să asigure rezolvarea unor interese personale ale inculpatului B. la nivelul acestor instituţii, primind conform înţelegerii, în luna decembrie 2009 suma mai sus arătată, că datele de 2 decembrie 2009, respectiv 6 decembrie 2009, având aceeaşi rezoluţie infracţională, a încheiat în calitate de împrumutat cu martorul E. două contracte de împrumut cu caracter fictiv, prin care a disimulat adevărata natură a provenienţei sumei ante menţionate, în condiţiile în care aceasta provenea din săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă reţinută în sarcina sa şi cumpărare de influenţă reţinută în sarcina inculpatului B., respectiv că în data de 9 decembrie 2015 a încercat să determine martorii F. şi G. să facă declaraţii mincinoase în prezenta cauză, prin corupere, în sensul punerii la dispoziţia acestora a unui spaţiu comercial cu titlu gratuit situat pe raza municipiului Bucureşti unde aceştia să deschidă o clinică dentară.

Aspectele arătate nu au fost reţinute de instanţa de control, care a constatat că, în cauză,nu sunt întrunite condiţiile de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. a) raportat la art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., deoarece legea procesuală penală nu sancţionează ipoteza descrisă de către acesta, fiind vorba de cauze distincte. Dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Bucureşti nu are legătură cu faptele pentru care a fost trimişi în judecată şi condamnaţi inculpaţii B. şi A., acesta vizând trimiterea în judecată a inculpaţilor E. şi H. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În cauză instanţa de control judiciar a apreciat că poate fi reţinută nelegalitatea urmăririi penale în dosarul nr. x/2015, măsura de redeschidere a urmăririi penale şi de reluare a urmăririi penale dispuse prin Ordonanţa nr. 51/Cl/2016 din 1.03.2016 fiind confirmată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin încheierea din 7.04.2016 dispusă în dosarul x/2016 Or, trimiterea în judecată a inculpaţilor A. şi B. a avut loc la data de 21 martie 2016, moment anterior momentului confirmării redeschiderii dosarului x/2016

De altfel, obiectele celor două dosare de urmărire penale sunt distincte, neexistând identitate de obiect, cauză şi inculpaţi, aceste aspecte fiind reţinute şi în cuprinsul încheierii nr. 288 din 7 aprilie 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2016 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Referitor la criticile aduse sub aspectul netemeiniciei condamnării invocate de inculpatului A., instanţa de control judiciar a constatat că nu poate fi reţinută cu privire la acesta circumstanţa atenuantă legală a provocării raportat la infracţiunea de influenţare a declaraţiilor martorilor F. şi K., critici ce trebuiau a fi formulate în procedura de cameră preliminară.

Or, prin încheierea nr. 449 din 6 iunie 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Judecătorul de cameră preliminară a respins, ca nefondate, cererile şi excepţiile invocate de inculpatul B., a constatat legalitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu rechizitoriul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţi, inculpatul A. înţelegând să nu formuleze cereri sau excepţii.

În ce priveşte netemeinicia condamnării inculpatului A., Înalta Curte, Completul de 5 judecători a constatat că instanţa de fond a făcut o justă evaluare a împrejurărilor cauzei, astfel încât pedeapsa aplicată inculpatului A. a fost bine dozată, avându-se în vedere în procesul de individualizare judiciară a pedepsei toate criteriile generale prevăzute de C. pen., instanţa realizând o proporţie între gradul de pericol social concret al infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului şi pedeapsa aplicată.

În cauză, reţinându-se cu autoritate de lucru judecat situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor A. şi B. instanţa de control judiciar a constatat că impune restabilirea situaţiei anterioare infracţiunii, cu consecinţa legală a desfiinţării contractului de împrumut nr. x/2.12.2009 încheiat între B. şi E., contractului de împrumut nr. x/02.12.2009 încheiat între E. şi A., a contractului de împrumut nr. x/06.12.2009 încheiat între B. şi E., a contractului de împrumut nr. x/06.12.2009 încheiat între E. şi A., respectiv antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/21.04.2010 la I. şi J. şi antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/21.04.2010 la I. şi J.

III. Împotriva deciziei penale 62 din data de 18 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018, la data de 18 iunie 2020 inculpatul A. (prin apărător ales, avocat L.) a formulat cerere de recurs în casaţie.

În motivarea căii de atac, recurentul inculpat a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Circumscris cazului de casare prevăzut de art. 437 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. recurentul inculpat A., în esenţă, a arătat că soluţia instanţei de apel este nelegală, întrucât, în cauză, fapta pentru care s-a dispus condamnarea sa nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare.

Astfel, inculpatul a arătat că, potrivit art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 infracţiunea de spălare de bani constă în ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni.

Criticând soluţia pronunţată de instanţa de control judiciar recurentul a susţinut că, în mod greşit s-a stabilit că, în cauză, prin semnarea contractelor de împrumut inculpaţii A. şi B. au disimulat adevărata natură a provenienţei sumei de 300.000 euro în patrimoniul inculpatului A., sumă provenită din comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă.

Astfel, recurentul inculpat A. a susţinut că încheierea contractului de împrumut nu este un act apt de a ascunde sau disimula adevărata provenienţă a sumelor primite cu titlu de trafic de influenţă.

În speţă, cum rezultă şi din descrierea faptelor reţinute de instanţa de apel, în garantarea restituirii împrumutului, inculpatul A. a fost de acord să încheie antecontracte de vânzare-cumpărare cu inculpatul B., ulterior fiind de acord cu transmiterea dreptului de proprietate prin darea în plată, în contul sumei împrumutate.

Prin urmare, apare ca fiind evident că, prin încheierea contractelor de împrumut inculpatul nu a avut în vedere ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei banilor, astfel că nu se poate vorbi despre un scop preexistent, ci cel mult se poate aprecia asupra intenţiei cumpărătorului de influenţă cu privire la obţinerea unei garanţii de recuperare a banilor în condiţiile în care intervenţia nu se materializa.

Aşadar, a susţinut inculpatul, actul prin care se stinge datoria nu este unul fictiv, ci este reprezentat de chiar hotărârea judecătorească în temeiul căreia inculpatul B. a primit în schimbul banilor împrumutaţi cele două apartamente, fiind lipsită de sens împrejurarea reţinută de instanţă potrivit căreia inculpatul A. a urmărit ascunderea originii ilicite a sumei de bani.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reţine că, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa lor a operat dezincriminarea.

În calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna şi exclusiv, la starea de fapt reţinută cu titlu definitiv în decizia instanţei de apel, instanţa supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reţinute ori suportul lor probatoriu.

Cu privire la lipsa concordanţei dintre situaţia de fapt reţinută şi tipicitatea obiectivă şi subiectivă a infracţiunii se reţine că scopul recursului în casaţie este verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Prin urmare, instanţa trebuie să plece în analiza tipicităţii obiective şi subiective a infracţiunii de la situaţia de fapt reţinută de către instanţele de fond şi de apel, neputând să analizeze pertinenţa şi concludenţa probelor administrate în cauză ori suficienţa acestora.

În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor formulate în recurs în casaţie, Înalta Curte notează că starea de fapt reţinută prin decizia recurată, raportat la săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 constă, în esenţă, în aceea că în datele de 02 decembrie 2009, respectiv 06 decembrie 2009 inculpatul a încheiat în calitate de împrumutat, cu martorul denunţător E., două contracte de împrumut cu caracter fictiv, primul (nr. 1/02.12.2009) pentru suma de 200.000 euro şi cel de-al doilea pentru suma de 100.000 euro, prin care a disimulat adevărata natură a provenienţei în patrimoniul său a sumei de 300.000 de euro, care provenea din săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă reţinute în sarcina sa şi cumpărare de influenţă reţinută în sarcina inculpatului B..

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani:(...) " b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni."

De asemenea, se reţine că pentru existenţa infracţiunii de spălare a banilor este necesar să se stabilească că bunurile dobândite, deţinute sau folosite provin din săvârşirea de infracţiuni şi că autorul cunoştea această împrejurare.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că în speţă aceasta cerinţă este îndeplinită, ne aflăm neechivoc în prezenţa infracţiunii predicat, săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă fiind stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanţa de apel.

Astfel, s-a statuat că inculpatul cunoştea provenienţa infracţională a sumei de bani spălate obţinută din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă reprezintă o chestiune de fapt care a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanţa de apel şi nu mai poate fi pusă în discuţie pe calea recursului în casaţie.

Examinând motivele formulate în susţinerea cererii de recurs în casaţie instanţa constată că aspectele învederate reprezintă critici ce ţin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanţele au reţinut, pe baza probelor din dosar, vinovăţia şi participaţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea sa.

În concret, inculpatul reluând apărări formulate şi în faţa instanţei de apel, aspecte care nu privesc erori de drept, a susţinut că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor din perspectiva faptului că încheierea contractelor de împrumut nu au avut ca scop ascunderea sau disimularea adevăratei provenienţe a sumelor primite cu titlu de trafic de influenţă, contractele menţionate fiind reale, iar nu simulate, motiv pentru care nu pot realiza elementul material al infracţiunii de spălare a banilor.

Aşadar, ceea ce critică recurentul este caracterul simulat al contractelor de împrumut prin care s-a asigurat remiterea produsului infracţiunii de trafic de influenţă, aspect de fapt tranşat definitiv de instanţa de apel şi care nu poate face obiectul analizei în calea de atac a recursului în casaţie întrucât presupune în mod necesar reanalizarea probatoriului administrat.

În ce priveşte motivele suplimentare expuse în cursul dezbaterilor, Înalta Curte, Completul de 5 judecători subliniază că, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa de recurs este îndrituită să examineze cauza nu numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie. Aşadar, alte motive decât cele cuprinse în cererea introductivă şi care nu au făcut obiectul examinării în procedura de admitere în principiu, conform art. 440 din C. proc. pen. nu pot face obiectul analizei recursului în casaţiei pe fond, fiind tardiv formulate.

Prin urmare, criticile formulate de recurentul inculpat nu pot fi primite de către Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constatând că, motivele invocate în susţinerea cazului de casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu vizează aspecte de legalitate a hotărârii atacate.

Or, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, pe fond, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători va respinge, nefondată, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 62 din data de 18 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat în sumă de 80 RON va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 62 din data de 18 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat în sumă de 80 RON rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 noiembrie 2020.