Ședințe de judecată: August | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Mandat european de arestare. Predare amânată

 

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Mandatul european de arestare

Index alfabetic: - mandat european de arestare

                                     - predare amânată

Legea nr. 302/2004, art. 58 alin. (2) lit. b)

 

În conformitate cu dispoziţiile art. 58 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004, instanţa poate dispune amânarea predării persoanei solicitate până la încetarea cauzei care a determinat amânarea, şi anume până la încetarea stării de graviditate, respectiv până la data la care minorul care se va naşte împlinește vârsta de 1 an.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 728 din 30 august 2021

 

Prin sentinţa penală nr. 155/F din 24 august 2021, pronunțată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, în  baza art. 109 cu referire la art. 104 alin. (6) și (7) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, emis la 12.05.2021 de către autoritățile judiciare germane, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de furt, tentativă de fraudă informatică și fraudă informatică, prevăzute în art. 242, art. 263 a, art. 263 alin. (2)-(6), art. 263 din C. pen. german, cu privire la persoana solicitată A. şi predarea acesteia către autorităţile judiciare germane, cu respectarea regulii specialităţii.

În baza art. 104 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea  persoanei solicitate A. pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data încarcerării.

S-a constatat că acesta a fost reţinută și arestată provizoriu de la 16.08.2021 la 24.08.2021, când, prin decizia nr. 717 din 24.08.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a desființat încheierea prin care s-a dispus arestarea provizorie și s-a luat măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile.

S-a respins solicitarea de punere în executare a mandatului european de arestare, emis  de către autoritățile judiciare germane la data de 29.03.2021.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi persoana solicitată A.

Examinând contestaţiile formulate, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Totodată, alin. (2) al aceluiaşi text de lege statuează că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Din dispoziţiile art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanţei de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz al predării pe care aceasta le invocă.

Ca atare, învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existenţa dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situaţiilor ce se constituie în motive de refuz la predare. 

 În cauză, arestarea şi predarea persoanei solicitate A. se întemeiază pe existenţa a două mandate europene de arestare emise la 12.05.2021 de Judecătoria Flensburg şi la 29.03.2021 de Tribunalul Districtual Dresda, în vederea efectuării urmăririi penale pentru săvârşirea a unui număr de 16 infracţiuni, respectiv 6 infracţiuni de furt comis în comun, tentativă de furt, tentativă de fraudă informatică şi patru cazuri de fraudă informatică în mod repetitiv şi profitabil, prev. de art. 242 (1), art. 243 (1) teza 2 nr.3+(2), art. 263 a (1)+(2), art. 263 (2)+(3) teza 2 nr.1+(4), art. 248 a din C. pen. german şi art. 242 (1)+(2), art. 263 a (1)+(2)+(3) nr.1 şi 2+(4), art. 263 (1)+(2)+(3) nr. 1 până la 5+(5)+(6) din C. pen. german.

În fapt, în esenţă, s-a reţinut că, în perioada 25.06.2019-23.01.2020, împreună cu numitul B., au furat de la trei persoane portofelul ce conţinea printre altele şi caduri bancare pe care le-au folosit, fără drept, pentru a sustrage sume de bani din conturile bancare aferente, respectiv în perioada 03.11.2018-12.02.2019 în Flensburg, Germania.

Analizând dispoziţiile legale menţionate, prin raportare la datele concrete ale cauzei, Înalta Curte apreciază întemeiată contestaţia formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi reţine că mandatul european de arestare emis la 29.03.2021 de Tribunalul Districtual Dresda pe numele persoanei solicitate îndeplineşte toate condiţiile de fond şi de formă prevăzute de lege, fiind descrise faptele pentru care este cercetată persoana solicitată, îndeplinindu-se astfel condiţia prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv aceea a descrierii circumstanţelor în care au fost comise infracţiunile, activitatea infracţională reţinută în sarcina acesteia, fiind detaliată ţinând cont de specificul fazei procesuale în care a fost emis mandatul.

În ceea ce priveşte natura şi încadrarea juridică a faptelor, astfel cum reiese din conţinutul mandatului european de arestare aflat la dosar, Înalta Curte constată că infracțiunile reținute în sarcina persoanei solicitate sunt sancționate şi de legislaţia naţională şi se regăsesc pe lista celor 32 de infracțiuni reglementate în art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, nefiind necesară verificarea îndeplinirii condiției dublei incriminări. În cauza de față, durata maximă a pedepsei care poate fi aplicată este de 10 ani închisoare, conform informațiilor comunicate de statul emitent.

În continuare, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate prevăzute în art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi observă că nu sunt întrunite nici cerințele de refuz facultativ al predării, potrivit art. 98 alin. (2) lit. c) din acelaşi act normativ, și anume atunci când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.

În acest context, Înalta Curte constată că nu există niciun motiv de respingere a solicitării autorităţilor judiciare germane privind predarea în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare emis la 29.03.2021 de Tribunalul Districtual Dresda pe numele persoanei solicitate A.

Deopotrivă, Înalta Curte reţine că, în cauza pendinte, respectând rigorile legii, prima instanţă a verificat temeinic îndeplinirea condiţiilor care legitimează punerea în executare a celui de-al doilea mandat european de arestare emis de Judecătoria Flensburg, la 12.05.2021, pe numele persoanei solicitate, faţă de care autorităţile judiciare germane au dispus arestarea preventivă, persoana căutată fiind suspectă de săvârşirea a unui număr de 6 infracţiuni de tentativă de furt, tentativă de fraudă informatică şi 4 cazuri de fraudă informatică în mod repetitiv şi profitabil, prev. de art. 242 (1)+(2), art. 263 a (1)+(2)+(3) nr.1 şi 2+(4), art. 263 (1)+(2)+(3) nr. 1 până la 5+(5)+(6) din C. pen. german.

Astfel, Înalta Curte reţine că faptele pentru care se solicită persoana urmărită au corespondent în legislaţia română, fiind astfel îndeplinită condiţia prevăzută în art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 şi fac parte dintre cele 32 de infracțiuni reglementate în art. 97 alin. (1) din Legea nr.302/2004.

De asemenea, Înalta Curte constată că infracţiunile sancţionate de C. pen. german cu pedepse privative de libertate au o durată maximă mai mare de 3 ani închisoare, nefiind supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, şi, prin urmare, faptele persoanei solicitate dau drept la predare, iar pe fond, cererea este întemeiată.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată, pe de o parte, că nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz la predare, prevăzute în mod expres şi limitativ în art. 99 alin. (1) lit. a)-c) şi alin. (2) din Legea nr. 302/2004, iar pe de altă parte, că persoana solicitată nu a ridicat obiecţiuni cu privire la identitatea sa.

Astfel se reţine că, în cuprinsul dispoziţiilor art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, sunt reglementate cazurile în care autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, iar la alin. (2) al aceluiaşi articol sunt enumerate cazurile ce constituie motive opţionale de refuz al executării mandatului european de arestare.

În raport cu aspectele învederate, Înalta Curte reţine că în mod judicios prima instanţă a apreciat că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate şi nu sunt întrunite nici cerinţele de refuz facultativ al predării, potrivit art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Înalta Curte aminteşte că din dispoziţiile art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanţei de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la eventualele motive de refuz a predării. Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existenţa dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situaţiilor ce se constituie în motive de refuz la predare. În acest fel, se pune în practică principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanţa română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

Având în vedere aceste considerente, în mod corect, instanţa de fond a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de Judecătoria Flensburg, la 12.05.2021, pe numele persoanei solicitate A.

Cu toate acestea, Înalta Curte reţine că potrivit art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, predarea poate fi amânată atunci când, persoana extrădată este gravidă sau are un copil mai mic de un an. În acest caz, predarea se amână până la încetarea cauzei care a determinat amânarea, astfel încât predarea să fie posibilă.

Sub acest aspect, se are în vedere că, aşa cum rezultă din actele dosarului, persoana solicitată A. este însărcinată în 36 săptămâni, urmând să nască la începutul lunii următoare (potrivit susţinerilor contestatoarei), starea de arest putând pune în pericol atât sănătatea persoanei solicitate, cât şi a fătului.

În aceste circumstanţe, punând în balanţă interesul superior al minorului şi cel urmărit prin emiterea mandatului european de arestare, constând în aducerea imediată în faţa autorităţilor judiciare din Germania, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că, la acest moment, interesul minorului ce urmează să se nască este prioritar.

Ca atare, în temeiul art. 58 alin. (2) lit. b) din Legea nr.302/2004, Înalta Curte constată că se impune amânarea predarii persoanei solicitate, până la încetarea cauzei care a determinat amânarea, şi anume până la încetarea stării de graviditate, respectiv până la data la care minorul care se va naşte împlinește vârsta de 1 an.

Totodată, faţă de împrejurarea că în cauză s-a dispus arestarea iniţială pe o perioadă de 30 de zile a persoanei solicitate A., în vederea predării către autorităţile judiciare din Germania, în baza mandatului european de arestare emis la 12.05.2021, măsura preventivă dispusă de instanţa de fond urmează a fi revocată de Înalta Curte, iar persoana solicitată va fi pusă în libertate, dacă nu este reţinută, arestată sau deţinută în altă cauză, urmând a se dispune arestarea sa, în vederea predării, pe o perioadă de 23 de zile, de la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.

În concluzie, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 104 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 302/2004, în baza dispoziţiilor art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., raportat la art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte, între altele, a admis contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 155/F din 24 august 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală.

A desfiinţat, în parte ,sentinţa penală contestată şi rejudecând:

În baza art. 104 alin. (5) raportat la art. 109 din Legea nr. 302/2004, republicată, a dispus punerea în executare şi a mandatului european de arestare, emis la 29.03.2021 de Tribunalul Districtual Dresda – Germania, pe numele persoanei solicitate A.

În baza art. 112 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, a dispus amânarea predării persoanei solicitate A. până la data încetării stării de graviditate, respectiv până la data la care minorul care se va naşte împlinește vârsta de 1 an.

A dispus punerea în libertate de îndată a persoanei solicitate A., dacă nu este reținută sau arestată în altă cauză.

A dispus arestarea provizorie, în vederea predării, pe o perioadă de 23 de zile, a persoanei solicitate A., mandatul urmând să fie pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei contestate.