Ședințe de judecată: Iunie | | 2023
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 1061/2021

Decizia nr. 1061

Şedinţa publică din data de 18 mai 2021

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 06.03.2020, reclamanta A. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constatarea prejudiciului cauzat de pârât reclamantei, prin expresiile verbale folosite şi atitudinea ostilă şi jignitoare manifestată faţă de aceasta şi obligarea pârâtului să îi achite suma de 500.000 RON cu titlu de pretenţii, reprezentând daune morale, pentru prejudiciul cauzat reclamantei, având în vedere dispoziţiile reglementate de art. 1357 C. civ. (cel care cauzează un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă), şi art. 1381 (orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie).

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 377 de la 23 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020 s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu intimatul B., ca neîntemeiată.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia civilă nr. 2335 din data de 26 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinţei civile nr. 377 de la 23 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatul-pârât B., având ca obiect acţiune în răspundere delictuala.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 2335 din data de 26 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă a declarat recurs reclamanta A..

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat "constatarea prejudiciului cauzat de pârât acesteia prin expresiile verbale folosite şi atitudinea ostilă şi jignitoare manifestată faţă de reclamantă şi obligarea pârâtului să îi achite suma de 500.000 RON cu titlu de pretenţii reprezentând daune morale pentru prejudiciul cauzat reclamantei, având în vedere dispoziţiile reglementate de art. 1357 C. civ. Prin cerere a invocat faptul că, pârâtul B., la momentul efectuării unei expertize topografice în cauza civilă nr. 5373/207/2016*, fiind numit expert prin încheierea de şedinţă nr. 1 din 22.01.2019 la Judecătoria Caracal şi fiind supărat de faptul că a fost recuzat după prima expertiză efectuată în cauză a avut atitudine jignitoare, ofensatoare la adresa reclamantei cu ocazia refacerii măsurătorilor în data de 4.10.2019 în localitatea Reşca, comuna Dobrosloveni jud. Olt.

Recurenta critică soluţia instanţei de apel, indicând ca temei de drept dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Mai arată că instanţa de apel a respins apelul, menţinând soluţia instanţei de fond, menţinând un punct de vedere total greşit cu privire la obiectul cererii, probele administrate şi a pronunţat o soluţie cu încălcarea pct. 6 şi 8 ale art. 488 C. proc. civ. Prin motivele de apel, reclamanta a criticat faptul că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. în sensul că, a apreciat declaraţia martorului C. ca fiind subiectivă înlăturând această declaraţie, datorită relaţiei de concubinaj dintre aceasta şi martor; pârâtul nu s-a opus la audierea martorului, cu toate că a fost întrebat şi în sala de judecată, nici instanţa nu a ridicat această obiecţie astfel că, motivarea este nelegală privind înlăturarea acestei declaraţii.

Totodată, recurenta a criticat că instanţa greşit interpretează depoziţia martorului, respectiv că acesta reproduce expresiile exact expresiile jignitoare pe care le-a adresat pârâtul reclamantei pentru că aşa le-a perceput şi aşa le-a reţinut.

Referitor la această critică, arată că instanţa de apel a făcut o motivare contradictorie: instanţa a reţinut expresii jignitoare, o atitudine ostilă a intimatului - pârât la adresa reclamantei dar, nu se poate reţine conţinutul declaraţiei având în vedere relaţia de concubinaj dintre reclamantă şi martor, aspect care putea fi sancţionat de intimat şi instanţă la momentul prezentării martorului şi nu la momentul motivării hotărârii judecătoreşti.

Referitor la motivul de nelegalitate invocat de recurentă privind încălcarea pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., se mai susţine că instanţa de apel, cu toate că reţine existenţa expresiilor jignitoare şi atitudinii ostile la adresa reclamantei din partea intimatului pârât, aplică şi interpretează total nelegal art. 1357 C. civ. şi art. 1381 C. civ.

În ceea ce priveşte prevederile art. 252 C. civ., recurenta susţine că instanţa de apel nici nu face referire la acesta, apreciind practic că nu se aplică în cauză, că insultele verbale şi de atitudine, de ignorare sau îndepărtare evidentă a reclamantei din spaţiul fizic şi moral ale efectuării expertizei nu depăşesc limitele rezonabile şi nu încalcă drepturile prevăzute de art. 252 C. civ.

Mai arată că se dă aceeaşi interpretare şi aplicare greşită cu privire la dispoziţiile art. 8 CEDO, "atacul adus onoarei şi reputaţiei persoanei trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate şi să aducă atingere exercitării de către persoană a dreptului la respectarea vieţii sale private", considerându-se că minimalizarea reclamantei prin expresiile folosite la adresa acesteia nu poate să îi aducă nicio atingere.

Instanţa împărtăşeşte punctul de vedere al instanţei de fond cu privire la riscurile participării la expertiză, la contradicţiile ce pot apare şi la faptul că sunt exprimate păreri contrare în această situaţie. Instanţa de apel îşi însuşeşte punctul de vedere al instanţei de fond privind libera exprimare dar interpretând şi aplicând greşit dispoziţiile legale cu privire la atingerea demnităţii, imaginii şi stimei de sine a unei persoane.

Recurenta afirmă că, drept consecinţă a atitudinii jignitoare a pârâtului a resimţit din plin şi faptul că imaginea reclamantei ca om şi ca avocat, a fost intens afectată, iremediabil, în faţa familiei sale (concubin şi tatăl acestuia).

În mod greşit instanţa aprobă astfel de comportament al pârâtului, susţinând că este inevitabil la astfel de ocazii să se ajungă la situaţii tensionate dar, în cauza de faţă situaţia tensionată a fost generată şi întreţinută exclusiv de către pârâtul expert care a început proferarea de jigniri, ofense, continuând pe tot parcursul desfăşurării expertizei.

Totodată instanţa nu a reţinut că reclamanta era avocat în acea situaţie şi a fost efectiv îngrădită în a-şi exercita profesia. Toate acţiunile pârâtului i-au creat reclamantei o stare emoţională negativă şi deosebit de gravă cu privire la activitatea sa ca avocat şi nu în ultimul rând ca om şi ca femeie; apelativele, gesturile şi toată atitudinea pârâtului B. a depăşit din toate punctele de vedere comportamentul civilizat şi mai ales cerut de funcţia pe care o avea acesta în momentele respective.

Instanţa de apel nu a avut în vedere conţinutul întâmpinării formulate de pârât, unde se observă aceeaşi manieră de jignire constantă la adresa reclamantei, în principal prin nerecunoaşterea adevărului şi realităţii în desfăşurarea evenimentelor şi mai mult prin afirmaţiile total neadevărate privind un presupus comportament al reclamantei pe parcursul desfăşurării expertizei.

Arată că nu a promovat această cerere pentru un profit nemeritat şi nici pentru că ar fi fost frustrată de respingerea cererii de recuzare adresată Judecătoriei Caracal, respingerea unei cereri formulată în postura de avocat îi dă dreptul la căi legale de acţionare. Instanţele de fond şi apel fac afirmaţii greşite respectiv că, nemulţumirile cu privire la expertiză se concretizau cu obiecţiuni la raportul de expertiză: opinia recurentei este că, nu s-a înţeles sau s-a privit subiectiv obiectul şi soluţionarea cauzei, jignirile aduse reclamantei se pot rezolva pe această cale şi nu prin obiecţiuni la raportul de expertiză.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 12 mai 2021 sub nr. 2162, pârâtul B. a depus întâmpinare la recursul formulat de reclamanta A. prin care a solicitat respingerea acţiunii din dosarul nr. x/2020 ca nefondată şi lipsită de temei.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Din perspectiva invocării motivului de nelegalitate reglementat de prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., se susţine o contradicţie în motivarea deciziei deoarece instanţa ar fi reţinut expresii jignitoare şi o atitudine ostilă a pârâtului la adresa reclamantei, dar nu a reţinut cele relatate în contextul audierii martorului în cauză.

În ceea ce priveşte critica formulată de recurenta reclamantă, privind incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care invocă faptul că există contradicţie în motivarea deciziei atacate, Înalta Curte va reţine caracterul nefondat al acesteia.

Pentru a fi incident acest motiv de nelegalitate, este necesar ca hotărârea să nu cuprindă motivele pe care se întemeiază sau să cuprindă motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Or, în cauză, decizia cuprinde în considerente situaţia de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Instanţa de apel reţine în mod just în considerentele deciziei că fără temei s-a susţinut de reclamantă că a fost înlăturată declaraţia martorului sub aspectul celor petrecute la locul convocării pentru efectuarea expertizei, în apel nefiind criticat că pârâtul s-ar face vinovat de alte acţiuni cu caracter ofensator, dovedite cu declaraţia martorului şi nevalorificate în cauză cu depăşirea cadrului legal. Se mai consemnează în considerentele deciziei recurate că, într-adevăr, au fost privite cu rezerve susţinerile martorului privind efectele pe care incidentul l-a avut asupra reclamantei şi că depoziţia acestuia prezintă un oarecare subiectivism, în contextul în care cei doi au o relaţie apropiată de 23 de ani. Însă aceste considerente nu pot fi reţinute ca fiind contradictorii, aşa cum acreditează recurenta, neputând fi identificate motive de nelegalitate care să afecteze legalitatea deciziei sub aspectul motivării acesteia.

Referitor la motivul de nelegalitate invocat de recurentă privind încălcarea pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., se susţine că instanţa de apel, cu toate că reţine existenţa expresiilor jignitoare şi atitudinii ostile la adresa reclamantei din partea pârâtului, aplică şi interpretează total nelegal art. 1357 C. civ. şi art. 1381 C. civ. Motivul invocat nu este fondat.

În contextul operaţiunii de interpretare şi aplicare a prevederilor legale, în mod corect instanţa de apel a stabilit că replicile adresate reclamantei de către pârât nu pot fi considerate atingeri aduse reputaţiei sale profesionale, prin deteriorarea percepţiei celorlalţi asupra sa, a onoarei şi demnităţii acesteia.

Reluând analiza îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale în cauză, instanţa de recurs apreciază că, în mod corect, au statuat instanţele fondului că expresiile adresate reclamantei nu au potenţialul intrinsec şi efectul concret de a leza imaginea şi demnitatea reclamantei. Astfel, afirmaţiile pârâtului nu se constituie într-o formă de înjosire a recurentei şi, în consecinţă, nu afectează demnitatea sau onoarea sa.

În consecinţă, în acord cu instanţele anterioare, instanţa de recurs apreciază că, în cauză, nu există o faptă ilicită, în absenţa unui limbaj licenţios şi imputării unor fapte ce ar putea constitui verdicte de vinovăţie şi a relei-credinţe, nu reprezintă o chestiune ilicită, nu este de natură a fi încadrată în definiţia faptei ilicite, neaducând atingere normelor dreptului obiectiv, cum, în mod nefondat, pretinde recurenta.

Curtea a constatat că toate aceste afirmaţii au fost făcute în contextul efectuării unei expertize judiciare, participanţii la expertiză manifestând opinii divergente şi îndoieli privind lipsa de imparţialitate din partea expertului. Se mai reţine că pârâtul, în calitate de expert, a adresat reclamantei, avocat al părţilor, anumite expresii, însă acestea nu au atins nivelul de gravitate cerut pentru a fi considerate atingeri ale exercitării drepturilor invocate de reclamantă, care să fie sancţionate prin acordarea de daune materiale.

Aşa cum corect a consemnat şi prima instanţă, expresiile pârâtului nu au dus la diminuarea încrederii în reclamantă din partea persoanei care o angajase ca avocat sau a altor persoane, fiind astfel interpretate şi aplicate în mod just prevederile art. 1357 şi 1381 C. civ., contrar celor susţinute de recurentă.

Cum îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale reglementată de art. 1357 C. civ. - fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între fapta imputată şi prejudiciu şi vinovăţia - trebuie să fie cumulativă, constatând inexistenţa faptei ilicite, analiza celorlalte condiţii devine superfluă în cauză.

Prin prisma aceluiaşi motiv de nelegalitate, se mai invocă greşita aplicare a prevederilor art. 315 C. proc. civ., susţinere ce nu are însă temei legal. Instanţa de apel a procedat la o corectă aplicare a prevederilor menţionate, reţinând că, deşi martorul are calitatea de concubin al reclamantei, interdicţia de audiere a acestuia fiind una relativă, art. 315 C. proc. civ. permite audierea cu condiţia să existe acordul expres sau tacit al părţii adverse, acord întrunit în cauză.

De asemenea, curtea de apel consideră că instanţa de fond nu a pornit de la ipoteza că simpla relaţie de concubinaj a părţilor ar conduce automat la lipsa de obiectivitate a martorului şi ar conduce la înlăturarea acestei probe, ci a dat cuvenita apreciere declaraţiei acestuia în context, statuând în mod întemeiat că relaţia de concubinaj de lungă durată între martor şi reclamantă poate fi cauzatoare de erori în receptarea realităţii de către martor.

În ceea ce priveşte criticile recurentei privind interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 252 C. civ., precum şi a dispoziţiilor art. 8 CEDO, acestea nu pot fi primite. Prin critica formulată, se consideră că instanţa de apel nici nu face referire la art. 252 C. civ., apreciind practic că nu se aplică în cauză, însă susţinerea referitoare la nepronunţarea instanţei de apel asupra dispoziţiilor art. 252 C. civ. nu poate fi analizată în cadrul procesual al prezentului recurs, fiind formulată omisso medio.

Cu privire la celelalte prevederi, Noul C. civ. reglementează cu caracter extins dreptul la viaţă privată, în acord cu dispoziţiile constituţionale şi ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, precum şi cu jurisprudenţa instanţei de contencios european al drepturilor omului, care formează împreună un bloc de convenţionalitate, obligatoriu pentru instanţe şi instituţiile statului.

Pe planul interpretării şi aplicării dispoziţiilor convenţionale, instanţa de recurs apreciază că examinarea cauzei a fost corect realizată din perspectiva încălcării art. 8 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

În ceea ce priveşte dreptul la viaţa privată, Curtea Europeană a statuat, în jurisprudenţa sa, că noţiunea de viaţă privată cuprinde elemente care se raportează la identitatea unei persoane, cum ar fi numele, imaginea, integritatea sa fizică şi morală; garanţia oferită de art. 8 din Convenţie fiind destinată, în principal, să asigure dezvoltarea, fără ingerinţe din afară, a personalităţii fiecărui individ în relaţiile cu semenii. Aşadar, există o zonă de interacţiune între individ şi terţi care, chiar şi într-un context public, aparţine "vieţii private" (a se vedea hotărârea Von Hannover c. Germaniei, par. 50). De asemenea, s-a statuat că "dreptul la apărarea reputaţiei este un drept care, în calitate de element al vieţii private, este legat de art. 8 din Convenţie" (a se vedea cauza Chauvy şi alţii c. Frantei, par. 70).

Totodată, s-a arătat că trebuie găsit un echilibru între libertatea de exprimare şi dreptul la viaţa privată, care cade sub incidenţa art. 8, echilibru care impune tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de comiterea afirmaţiilor denigratoare. În acest sens, instanţa europeană a statuat, în cauza Sipos c. României, că, "îi revine Curţii sarcina de a stabili dacă statul, în contextul obligaţiilor pozitive care decurg din art. 8 din Convenţie, a administrat un just echilibru intre protecţia dreptului reclamantei la reputaţia sa, element constituent al dreptului la protecţia vieţii private, şi libertatea de exprimare protejată la art. 10 (Petrina, par. 36; Von Hannover c. Germaniei, par. 70). Astfel, Curtea Europeană a considerat că "obligaţia pozitivă care decurge din art. 8 din Convenţie trebuie să se aplice în cazul în care afirmaţiile susceptibile să afecteze reputaţia unei persoane depăşesc limitele criticilor acceptabile din perspectiva art. 10 din Convenţie" (Petrina, par. 39).

Plecând de la premisa că noţiunea de viaţă privată este o noţiune autonomă, ce nu poate fi supusă unei definiri exhaustive, s-a afirmat că aceasta are un conţinut care variază, în funcţie de epoca la care se raportează, de societatea în care individul trăieşte şi chiar de apartenenţa acestuia la un anumit grup social. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în interpretarea evolutivă a dispoziţiilor art. 8, a apreciat, în jurisprudenţa sa, că viaţa privată are două componente structurale - viaţă privată intimă, raportată la sfera intimă a individului şi viaţă privată socială, respectiv dreptul persoanei de a stabili şi dezvolta relaţii cu semenii săi. Dreptul la protecţia reputaţiei este un drept protejat de art. 8 din Convenţie ca parte a dreptului la respectarea vieţii private [Axel Springer AG împotriva Germaniei, pct. 83; Chauvy şi alţii împotriva Franţei, pct. 70; Pfeifer împotriva Austriei, pct. 35; Petrina împotriva României, pct. 28; Polanco Torres şi Movilla Polanco împotriva Spaniei, pct. 40]. 133. Pentru ca art. 8 să fie aplicabil, atacul asupra reputaţiei unei persoane trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate şi să aducă atingere exercitării de către o persoană a dreptului la respectarea vieţii sale private [Bédat împotriva Elveţiei, pct. 72; Medžlis Islamske Zajednice Brčko şi alţii împotriva Bosniei şi Herţegovinei, pct. 76; Denisov împotriva Ucrainei, pct. 112]. Această cerinţă se referă atât la reputaţia socială, cât şi la cea profesională .

Drept urmare, se reţine că, valorificând jurisprudenţa CEDO, instanţele de fond au considerat în mod corect că, pentru a fi incident art. 8, atacul adus onoarei şi reputaţiei unei persoane trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate şi să aducă atingere exercitării de către o persoană a dreptului la respectarea vieţii sale private, condiţii neîndeplinite în prezenta cauză.

Celelalte susţineri din memoriul de recurs privind interpretarea depoziţiei martorului, aprobarea de către instanţe a comportamentului pârâtului, sau cele privind ignorarea calităţii de avocat în acea situaţie a reclamantei, conţinutul întâmpinării formulate de pârât,(unde s-ar observa aceeaşi manieră de jignire constantă la adresa reclamantei), precum şi cea legată de reţinerile instanţei de fond în sensul că nemulţumirile cu privire la expertiză se puteau concretiza în obiecţiuni la raportul de expertiză nu pot conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate, fiind susţineri de fapt ce nu pot fi supuse cenzurii de legalitate în faţa instanţei de recurs.

Pentru argumentele expuse, instanţa de recurs apreciază că normele interne şi cele convenţionale au fost corect interpretate şi aplicate în litigiul dedus judecăţii, astfel încât nu este fondat motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Drept urmare, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 2335 din data de 26 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 2335 din data de 26 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 mai 2021.