Ședințe de judecată: Septembrie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 2180/2021

Decizia nr. 2180

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2021

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 14 iunie 2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A., B., C. şi D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003, anularea Deciziei nr. 353/24.02.2010 a vicepreşedintelui ANRP şi, consecutiv, anularea Hotărârii nr. 1839/27.10.2014 emisă de Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au invocat dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 290/2003 şi art. 17 alin. (6) din H.G. nr. 57/2008.

În motivarea acţiunii, au arătat că actele contestate nu le-au fost comunicate, luând cunoştinţă despre conţinutul celor două înscrisuri doar cu ocazia comunicării acestora în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Cluj, la data de 17.05.2019.

Prin întâmpinare, pârâta Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003 a formulat concluzii de respingere a acţiunii, ca inadmisibilă. Pe cale de excepţie, a invocat necompetenţa materială a Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, solicitând declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei civile a aceleiaşi instanţe, în baza art. 8 teza a II-a din Legea nr. 164/2014, modificată prin Legea nr. 212/2018.

Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat, prin întâmpinare, excepţia tardivităţii introducerii cererii de chemare în judecată, iar, pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

2. Hotărârea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale

Prin sentinţa civilă nr. 2433 din 19 noiembrie 2019, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale funcţionale a jurisdicţiei de contencios administrativ, invocată de pârâta Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003 şi a declinat competenţa funcţională de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea secţiei civile din cadrul Tribunalului Cluj.

În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut că art. 8 alin. (5) din Legea nr. 290/2003, text pe care reclamanţii şi-au fundamentat cererea şi care viza controlul judecătoresc al hotărârilor date de ANRP în condiţiile Legii nr. 554/2004, a fost abrogat de Legea nr. 164/2014. Tot astfel, art. 8 din Legea nr. 164/2014 a fost modificat expres prin Legea nr. 212/2018, act în vigoare încă din data de 08.08.2018, prin care se statuează că "deciziile de validare/invalidare ale Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor pot fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare. Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acţiunii".

Or, câtă vreme Decizia ANRP nr. 353/24.02.2010 atacată vizează "reanalizarea, în vederea revocării" a Hotărârii nr. 95/2008, iar Hotărârea nr. 1839/27.10.2014 dispune tocmai revocarea Hotărârii nr. 95/2008, acestea cad sub incidenţa art. 8 din Legea nr. 164/2014, atrăgând astfel competenţa de soluţionare a secţiei civile.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Cluj, secţia civilă sub nr. x/2019*.

La data de 12 iunie 2020, s-a formulat cerere de intervenţie în interes propriu având acelaşi obiect ca cererea principală, de către E. (moştenitoarea defunctului F.), G. şi H. (moştenitori ai defunctei I.), ce a fost admisă în principiu la data de 2 octombrie 2020.

3. Judecata la Tribunalul Cluj, secţia civilă şi hotărârea acestei instanţe:

Prin sentinţa civilă nr. 444 din 02 octombrie 2020, Tribunalul Cluj, secţia civilă a admis excepţia tardivităţii şi, în consecinţă, a respins ca tardivă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003, precum şi cererea de intervenţie formulată de intervenienţii E., G. şi H..

4. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Cluj:

Prin decizia civilă nr. 23 din 4 februarie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii A., B., D. şi de intervenienţii E., G. şi H. împotriva sentinţei civile nr. 444 din 02 octombrie 2020 a Tribunalului Cluj, pe care a menţinut-o.

5. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă au declarat recurs reclamanţii şi intervenienţii, criticând-o pentru nelegalitate. Au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu consecinţa admiterii apelului, respingerea excepţiei de tardivitate şi trimiterea cauzei spre judecare în fond Tribunalului Cluj.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 9 aprilie 2021 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 8.

În motivarea recursului s-a arătat că prin decizia atacată instanţa de apel a respins apelul considerând, în esenţă, că, în raport de data la care recurenţii au luat la cunoştinţă efectiv de conţinutul actelor atacate (în viziunea lor, greşit reţinându-se data de 17.05.2018 în hotărâre, în loc de 17.05.2019), acţiunea acestora înregistrată la 14.06.2019 este introdusă peste termenul de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Având în vedere natura actelor atacate - administrative, curtea a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, care prevăd că "Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz".

Or, au susţinut recurenţii, pentru stabilirea corectă a termenului de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este necesar să se observe că despre conţinutul deciziilor atacate aceştia au luat cunoştinţă efectiv la data de 17.05.2019, cu ocazia comunicării dosarului administrativ în cadrul litigiului înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. x/2018, comunicare realizată în condiţiile art. 170 C. proc. civ.. De altfel, instanţa de apel a reţinut în mod eronat că această comunicare/luare la cunoştinţă ar fi avut loc la data de 17.05.2018, când aceasta a avut loc în anul 2019.

Prin urmare, în raport de data de 17.05.2019, acţiunea înregistrată la data de 14.06.2019 este înlăuntrul termenului de 30 zile prevăzut de art. 17 din H.G. nr. 57/2008 şi de art. 8 alin. (5) din Legea nr. 290/2003; ambele instanţe au reţinut ca dată de referinţă data de 17.05.2018, când în realitate este vorba de 17.05.2019, şi, din această cauză, raţionamentul a fost unul vădit eronat.

Recurenţii au mai arătat că, prin art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se marchează momentul de la care începe să curgă termenul de 1 an, şi anume, de la data comunicării actului pentru persoanele direct vizate de actul administrativ, iar pentru persoanele cărora nu le este adresat actul administrativ cu caracter individual, de la data cunoaşterii efective de către acestea a conţinutului actului în discuţie (ICCJ, S.cont.adm. fiscal, Dec. 1847/9.04.2017).

În speţă, instanţa de apel a reţinut corect că o comunicare a acestor acte nu a fost realizată formal, însă a considerat că, fiind acte administrative, sunt incidente dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv ipoteza luării la cunoştinţă.

Or, această ipoteză este aplicabilă terţilor vătămaţi prin acte administrative adresate altor subiecţi de drept, şi nu destinatarilor.

Conţinutul dosarului administrativ comunicat de intimata ANRP relevă fără putinţă de tăgadă că niciuna din deciziile atacate nu a fost comunicată recurenţilor în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

Mai susţin că instanţa de apel a constatat că recurenţii au luat cunoştinţă despre conţinutul Deciziei nr. 353/2010 cu ocazia soluţionării dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, însă această decizie nu a fost comunicată odată cu întâmpinarea pentru a se putea face apărări pe marginea ei. O comunicare efectivă nu a avut loc niciodată mai devreme de 17.05.2019, în dosarul nr. x/2018. De altfel, în cuprinsul acţiunii formulate de ANRP, înregistrată sub nr. x/2018 la Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, este doar amintită această decizie, nefiind depusă la dosarul cauzei sau comunicată odată cu cererea de chemare în judecată. Acţiunea din dosarul nr. x/2018 a fost trimisă spre comunicare antecesorilor intervenienţilor în luna mai 2018 în condiţiile în care aceştia erau decedaţi de la data de 6.08.2010, respectiv 24.03.2016, astfel că nu se poate considera că aceştia ar fi avut cunoştinţă efectiv de conţinutul actelor atacate, fiind lipsiţi de capacitate procesuală de folosinţă. Aceste aspecte au fost invocate cu ocazia judecării apelului în dosarul nr. x/2018, Decizia nr. 353/2010 nefiind opozabilă moştenitorilor sub niciun aspect.

6. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 9 aprilie 2021, sub nr. x/2019*, fiind repartizată aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 8.

Prin rezoluţia completului din 13 aprilie 2021, s-a dispus comunicarea cererii de recurs către intimatele-pârâte, cu menţiunea că au obligaţia de a depune întâmpinare în termenul legal de 30 de zile de la primire.

7. Apărările formulate în cauză:

Prin întâmpinarea formulată, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pârâta Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003 a invocat inadmisibilitatea recursului în raport de dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 9/1998, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 şi art. 8 din Legea nr. 164/2014.

Recurenţii nu au depus răspuns la întâmpinările formulate în cauză.

Prin rezoluţia din 24 mai 2021, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la 16 septembrie 2021.

8. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

Analizând cu prioritate, în raport de dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului astfel cum a fost invocată de intimata Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003, Înalta Curte constată că se impune respingerea acestei apărări.

Astfel, prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 9/1998 (privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940) nu sunt incidente în cauză, cererea formulată de reclamanţi şi intervenienţi având ca obiect anularea unor acte emise în procedura Legii nr. 290/2003 (privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947).

S-a susţinut de către intimată faptul că hotărârea atacată este definitivă, nefiind supusă recursului, aspect ce rezultă din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 şi art. 8 din Legea nr. 164/2014.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.

Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998, precum şi al Legii nr. 290/2003 prevede, la art. 8, că deciziile de validare/invalidare ale Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor pot fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare. Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acţiunii.

Dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 290/2003 în forma în vigoare la data emiterii actelor contestate, invocate ca temei de drept de către recurenţi, statuau în sensul că hotărârile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

De asemenea, art. 17 alin. (6) din H.G. nr. 57/2008 privind modificarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006 prevedea că deciziile vicepreşedintelui sunt supuse controlului judecătoresc conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.

În cauză, cererea de chemare în judecată având ca obiect anularea Deciziei nr. 353/24.02.2010 a vicepreşedintelui ANRP şi, consecutiv, anularea Hotărârii nr. 1839/27.10.2014 emisă de Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003, formulată în baza prevederilor Legii nr. 290/2003, a fost înregistrată pe rolul instanţei civile de fond la 14 iunie 2019, dată la care erau în vigoare dispoziţiile C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010.

Împotriva sentinţei civile nr. 444 din 02 octombrie 2020 pronunţată de Tribunal Cluj, secţia civilă, părţile au avut deschisă calea de atac a apelului, care a fost exercitată în cauză, fiind soluţionată prin decizia civilă nr. 23 din 4 februarie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, obiect al recursului pendinte.

Din coroborarea prevederilor legale sus citate, rezultă că decizia civilă nr. 23 din 4 februarie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă este susceptibilă de recurs, fiind pronunţată în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri pentru care nu este reglementată, prin lege specială, numai calea de atac a apelului.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge excepţia inadmisibilităţii recursului.

Cu privire la fondul recursului, Înalta Curte reţine că cererea formulată de autorul recurenţilor în temeiul Legii nr. 290/2003 a fost înregistrată la data de 2 octombrie 2003, sub nr. x, la Comisia judeţeană Bacău pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, competenţa de soluţionare a acesteia fiind declinată la Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, unde a primit nr. 6810/6326/8.03.2007.

Această cerere a fost soluţionată iniţial prin Hotărârea nr. 95/20.03.2008 de către Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, a Legii nr. 290/2003 şi a Legii nr. 393/2006, fiind aprobată solicitarea înregistrată sub nr. x/8.03.2007, cu propunerea de acordare compensaţii băneşti pentru bunurile deţinute de fostul proprietar, autorul recurenţilor, abandonate pe teritoriile cedate, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace de la Paris din 10 februarie 1947.

Conform art. 8 alin. (2) din Legea nr. 290/2003, în forma în vigoare la data adoptării Hotărârii nr. 95/20.03.2008, "Comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 primesc, verifică şi rezolvă cererile de atribuire în natură ori pentru acordare de despăgubiri sau compensaţii, după caz. Hotărârile privind recunoaşterea drepturilor, acordarea despăgubirilor sau/şi a compensaţiilor se dau în termen de cel mult 6 luni de la înregistrarea cererilor. Hotărârile se adoptă cu majoritatea voturilor membrilor comisiei şi se comunică Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, precum şi solicitantului".

Potrivit art. 17 alin. (4) lit. h) din H.G. nr. 57/2008 privind modificarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1120/2006, Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în situaţia în care constată încălcarea prevederilor legii, precum şi a normelor metodologice adoptate în aplicarea sa, propune reanalizarea actelor administrative emise în aplicarea acestui act normativ de către comisiile judeţene sau a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, decizia motivată a vicepreşedintelui urmând a se comunica comisiilor judeţene sau a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. În baza raporturilor administrative ierarhice, vicepreşedintele poate solicita comisiilor revocarea actelor administrative emise, în situaţia în care constată încălcarea prevederilor legale în vigoare.

În temeiul dispoziţiilor legale sus arătate, prin Decizia nr. 353/24.02.2010 vicepreşedintele ANRP a dispus reanalizarea, în vederea revocării, a actului administrativ emis de Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, a Legii nr. 290/2003 şi a Legii nr. 393/2006 - Hotărârea nr. 95/20.03.2008, întrucât a apreciat că nu s-a făcut dovada refugiului pentru autorul recurenţilor, nici cea a vocaţiei succesorale de către părţile reclamante.

Prin Hotărârea nr. 1839/27.10.2014, Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, a Legii nr. 290/2003 şi a Legii nr. 393/2006 a dispus revocarea Hotărârii nr. 95/20.03.2008, acest act administrativ putând fi contestat în termen de 15 zile de la comunicare, conform art. 8 alin. (3) din Legea nr. 290/2003, în vigoare la data emiterii hotărârii, care prevede că " În termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulţumit de hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face contestaţie la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003".

La data de 30.07.2018, în temeiul art. 6 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 a fost emisă Hotărârea nr. 2260, prin care Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, a Legii nr. 290/2003 şi a Legii nr. 393/2006 a respins cererea nr. x/8.03.2007 şi a propus neacordarea compensaţiilor băneşti pentru bunurile solicitate prin cerere, hotărâre despre care se face menţiunea că a fost comunicată recurenţilor.

În raport de dispoziţiile legale sus menţionate, Înalta Curte constată că solicitantul nemulţumit de hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 este persoana care poate face contestaţie la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

Prin H.G. nr. 57/2008, Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 care funcţionează în cadrul ANRP, precum şi vicepreşedintelui ANRP i-au fost conferite de către legiuitor atribuţii care stabilesc o procedură distinctă de dispoziţiile actului normativ în exercitarea căruia a fost emis, respectiv Legea nr. 290/2003 - art. 8 alin. (4) şi (5), care prevăd:

"4) În termen de cel mult 60 de zile, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestaţiile şi le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. Hotărârea se comunică comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 şi solicitanţilor. (5) Hotărârile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare".

Astfel, prin acest act normativ autoritatea administrativă a fost abilitată să exercite un control de legalitate asupra hotărârii obţinute în baza Legii nr. 290/2003, în baza raporturilor administrative ierarhice, independent de existenţa unei contestaţii formulate împotriva hotărârii ori de rămânerea definitivă a acesteia.

Ca atare, în speţă, intervenţia vicepreşedintelui ANRP şi solicitarea revocării hotărârii de acordare a compensaţiilor persoanelor vizate de dispoziţiile legii s-a realizat în temeiul art. 17 lit. h) din H.G. nr. 57/2008, prin Decizia nr. 353/24.02.2010, pentru care norma juridică impune doar obligaţia comunicării deciziei în cauză către comisiile judeţene sau a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

Prin urmare, posibilitatea contestării acestui act nu poate fi legată de respectarea termenului prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, doar hotărârile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 fiind supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ.

Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor propune vicepreşedintelui soluţionarea contestaţiilor îndreptate împotriva hotărârilor comisiilor judeţene sau a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, soluţionează aceste contestaţii prin emiterea unei decizii motivate a vicepreşedintelui, care se comunică comisiilor judeţene sau a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, cât şi solicitanţilor, în această situaţie deciziile putând fi atacate, prin formularea unei acţiuni adresate unei instanţe de judecată.

Cât priveşte Hotărârea nr. 1839/27.10.2014, Înalta Curte constată că Legea nr. 290/2003 a reglementat posibilitatea atacării acestui act, prin formularea unei contestaţii la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în termen de 15 zile de la comunicare, împrejurare nedovedită în litigiul pendinte de către intimate.

În cauză, instanţa de apel a considerat că o comunicare a actelor contestate nu a fost realizată formal, însă fiind acte administrative, este aplicabil art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care prevede că "Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz". În opinia curţii, textul legal impune ca actul administrativ să fie atacat cel mult în termen de un an de la data luării la cunoştinţă sau de la comunicare, iar în speţă este incidentă ipoteza luării la cunoştinţă, nu cea a comunicării.

Împotriva hotărârii din apel au formulat recurs doar reclamanţii şi intervenienţii, Înalta Curte fiind obligată a ţine seama de dispoziţiile art. 502 cu referire la art. 481 C. proc. civ., întrucât părţilor care au exercitat calea de atac nu li se poate crea în analiza recursului o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care consimt expres sau în cazurile prevăzute de lege, ceea ce nu s-a dovedit.

Se reţine astfel, că, în cauză, s-a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, însă o corectă interpretare a textului de lege este în sensul că termenul de contestare curge pentru beneficiari de la comunicarea formală a actului administrativ - Hotărârea nr. 1839/27.10.2014, iar, în speţă, nu s-a făcut dovada unei atare comunicări.

Potrivit legii, termenul de decădere de un an se calculează începând de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, în funcţie de obiectul acţiunii şi de titularul acesteia.

Prin introducerea sintagmei "data luării la cunoştinţă", legiuitorul a avut în vedere tocmai momentul de la care curge termenul de decădere pentru acţiunile formulate de terţii vătămaţi printr-un act administrativ adresat altor subiecte de drept, împrejurare de fapt care nu poate fi asimilată datei comunicării actului, în raport de care se calculează curgerea acestui termen pentru persoanele direct vizate de actul administrativ.

Or, în speţă, având calitatea de subiecţi cărora li se adresează actul respectiv, recurenţilor trebuia să li se comunice acest act.

Din acest motiv, se impune casarea deciziei recurate, potrivit art. 488 pct. 5 C. proc. civ., urmând a se reanaliza excepţia tardivităţii contestării Hotărârii nr. 1839/27.10.2014 prin prisma prevederilor legale care cuprind dispoziţii procedurale ce se aplică în faza administrativă de contestare a hotărârilor Comisiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, respectiv a hotărârilor emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, având în vedere faptul că reclamanţii şi intervenienţii s-au prevalat de dispoziţiile Legii nr. 290/2003, lege cadru care, în forma în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat, prevedea, în art. 8, o astfel de procedură administrativ-jurisdicţională specială, cu parcurgerea unor etape strict reglementate.

Celelalte critici, care vizează momentul la care recurenţii ar fi luat cunoştinţă de conţinutul actelor contestate nu vor fi cenzurate de instanţa de recurs în raport de considerentele avute în vedere pentru trimiterea dosarului spre rejudecare, conform art. 497 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D. şi de intervenienţii E., G. şi H. împotriva deciziei nr. 23 din 4 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului.

Admite recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D. şi de intervenienţii E., G. şi H. împotriva deciziei nr. 23 din 4 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 octombrie 2021.