Ședințe de judecată: Noiembrie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia a II-a civilă

Decizia nr. 1164/2021

Decizia nr. 1164

Şedinţa publică din data de 12 mai 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 24 februarie 2020, sub nr. x/2020, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II. au formulat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, cerere de chemare în judecată prin care au solicitat obligarea pârâtului la plata sumelor, actualizate cu indicele inflaţiei la data plăţii, reprezentând contravaloarea dreptului la diurnă şi a dreptului pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere pentru perioada/perioadele în care fiecare şi-a desfăşurat atribuţiile de serviciu prin detaşare în cadrul unor misiuni de menţinere a păcii, organizate de către Organizaţia Naţiunilor Unite.

În drept, reclamanţii şi-au întemeiat prezenta cerere, între altele, pe dispoziţiile art. 30 alin. (1) şi (3) coroborate cu prevederile art. 59, art. 83, art. 148 alin. (1) şi cu prevederile art. 194 C. proc. civ., art. 269 alin. (1) şi (3) Codul muncii, art. 210 din Legea nr. 62/2011, art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000.

Pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei funcţionale şi teritoriale a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Prin încheierea de şedinţă din 22 octombrie 2020, instanţa a respins excepţia necompetentei funcţionale, iar în privinţa excepţiei necompetentei teritoriale, a dispus disjungerea cererilor formulate şi formarea de noi dosare, pentru discutarea excepţiei necompetenţei teritoriale. În cazul reclamantului O. a fost format dosarul nr. x/2020.

La termenul de la 19 noiembrie 2020 Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în temeiul art. 177 C. proc. civ. a dispus anularea dispoziţiilor de la termenul de la 22 octombrie 2020 cu motivarea consemnată în încheierea dispusă în dosarul nr. x/2020 şi a repus în discuţie excepţia necompetenţei funcţionale şi măsura disjungerii, fiind respinsă excepţia necompetenţei funcţionale şi menţinută soluţia disjungerii inclusiv pentru reclamantul din prezenta cauză.

Prin sentinţa civilă nr. 6474 din 19 noiembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârât prin întâmpinare, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Suceava.

În esenţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a reţinut că la data introducerii acţiunii, reclamantul nu avea nici domiciliul şi nici locul de munca în municipiul Bucureşti. A mai reţinut că art. 210 din Legea 62/2011 a dialogului social prevede că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. A constatat că în cauză nu sunt întrunite condiţiile coparticipării procesuale active, reglementat de art. 59 C. proc. civ. şi a apreciat că, în raport de domiciliul reclamantului aflat în municipiul Suceava, competenţa de soluţionarea a cauzei revine Tribunalului Suceava.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Suceava.

La termenul de judecată de la 15 martie 2021, reclamantul O. a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Suceava, excepţie care a fost admisă prin sentinţa nr. 547 din aceeaşi dată, a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti, s-a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă, a fost suspendată judecarea cauzei şi a fost înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţa astfel ivit.

În esenţă, Tribunalul Suceava, secţia I civilă a reţinut că drepturile băneşti pretinse angajatorului Ministerul Apărării Naţionale de către toţi reclamanţii, în calitatea lor de angajaţi, acesta fiind cel care a dispus detaşarea în misiunile din afara ţării, se întemeiază pe aceleaşi temeiuri de drept. A considerat că raporturile juridice deduse judecăţii sunt similare şi există o strânsă legătură între pretenţiile acestora, fiind aplicabile prevederile art. 59 C. proc. civ.. Din acest motiv şi faţă de dispoziţiile art. 269 alin. (1) şi (3) Codul muncii, a constatat că Tribunalul Bucureşti a fost în mod corect şi legal sesizat, iar faptul că s-a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată a reclamantului, reţinându-se că acesta nu are domiciliul în municipiul Bucureşti şi formarea unui nou dosar nu putea să atragă şi consecinţa pierderii competenţei instanţei iniţial învestite.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalul Suceava, secţia I civilă s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre aceste instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Nici una din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere teritorial, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumelor, actualizate cu indicele inflaţiei la data plăţii, reprezentând contravaloarea dreptului la diurnă şi a dreptului pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere pentru perioada/perioadele în care şi-a desfăşurat atribuţiile de serviciu prin detaşare în cadrul unor misiuni de menţinere a păcii, organizate de către Organizaţia Naţiunilor Unite. Instanţa supremă mai reţine că excepţia necompetenţei teritoriale a fost admisă de instanţa iniţial învestită, după disjungerea prezentului dosar din dosarul iniţial format.

Faţă de obiectul acţiunii, se constată că sunt incidente dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul muncii şi cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, competenţa fiind alternativă: tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. Se mai constată că reclamantul este angajatul unităţii militare nr. 02418 cu sediul în municipiul Bucureşti, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la dosarul Tribunalului Suceava.

Pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, conform art. 116 C. proc. civ.. În speţă, reclamantul a ales să sesizeze Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 mai 2021.