Ședințe de judecată: Noiembrie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia a II-a civilă

Decizia nr. 1259/2021

Decizia nr. 1259

Şedinţa publică din data de 19 mai 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 15 iunie 2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., să anuleze decizia de concediere nr. 63 din 4 mai 2020, să repună părţile în situaţia anterioară concedierii, să o oblige pe pârâtă la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate de la 12 mai 2020 şi până la reintegrarea efectivă, precum şi la plata drepturilor salariale neachitate în cuantum de 9600 RON. A solicitat cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 577 din 29 ianuarie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Constanţa.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că litigiul a fost declanşat de reclamant în temeiul art. 231 din Codul muncii, faţă de obiectul cauzei fiind un litigiu de muncă.

În continuare, instanţa a reţinut că, în baza art. 269 din Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii; astfel, conform alin. (2) al aceluiaşi articol, "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul", iar potrivit art. 210 din Legea 62/2011, "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, instanţa a reţinut că reclamantul a dedus judecăţii un conflict de muncă în sensul prevederilor art. 231 Codul muncii.

Din înscrisurile depuse la dosar, instanţa a reţinut că la data formulării cererii de chemare în judecată reclamantul avea domiciliul în Municipiul Constanţa, nefiind depuse precizări sau înscrisuri din care să rezulte că la acel moment reclamantul ar avea reşedinţa sau locul de muncă în Bucureşti.

Astfel, având în vedere că la data formulării cererii de chemare în judecată domiciliul reclamantului se afla în Municipiul Constanţa, judeţul Constanţa, în conformitate cu dispoziţiile art. 269 Codul muncii instanţa a apreciat că aparţine Tribunalului Constanţa competenţa teritorială în soluţionarea cauzei.

Având în vedere considerentele de fapt şi de drept expuse, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată şi, în temeiul art. 129 - art. 132 C. proc. civ., raportat la art. 269 din Codul muncii şi la art. 210 din Legea nr. 62/2011, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă sub nr. x/2020, iar prin sentinţa civilă nr. 1744 din 26 aprilie 2021 s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Constanţa, invocată din oficiu, s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Bucureşti, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă în soluţionarea cererii, s-a suspendat din oficiu cauza şi s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul Constanţa a reţinut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat, în principal, anularea deciziei de concediere nr. 63 din 4 mai 2020.

Din interpretarea prevederilor art. 269 din Codul muncii şi ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, instanţa a reţinut că, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competenţa teritorială este una alternativă (fie cea de la locul unde îşi are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia - de regulă sediul angajatorului), reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

În cauza de faţă, instanţa a constatat că, deşi domiciliul reclamantului este situat în Constanţa, sediul pârâtului este situat în Bucureşti (neexistând probe în sens contrar). Având în vedere faptul că, raportat la dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, reclamantul a ales să sesizeze Tribunalul Bucureşti, acesta este competent din acest punct de vedere, reclamantul A., prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Bucureşti, învestind în mod legal această instanţă şi fixând în mod definitiv competenţa în favoarea acesteia.

În aceste condiţii, constatând că litigiul este de competenţa Tribunalului Bucureşti, Tribunalul Constanţa a apreciat că nu este competent teritorial să soluţioneze cererea dedusă judecăţii.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competenţă, constată şi reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces, condiţie îndeplinită în cauză.

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamant priveşte un conflict de muncă, aspect reţinut de ambele instanţe, iar potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, competenţa teritorială în cazul acestor litigii aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa reclamantul.

Legea dialogului social nr. 62/2011, prin art. 210, statuează regula că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Se constată astfel că prin dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, normă specială intrată în vigoare ulterior Codului muncii, s-a realizat o derogare de la prevederile art. 269 alin. (2) Codul muncii în legătură cu competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă în care reclamant este angajatul, fiind reglementată o competenţă alternativă în favoarea instanţei de la locul de muncă sau a instanţei de la domiciliul reclamantului.

Înalta Curte mai reţine şi că art. 216 din Legea nr. 62/2011 prevede că, "dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ..".

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 cu cele ale art. 116 C. proc. civ., rezultă că, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, reclamantul are dreptul la alegere între instanţa de la locul unde îşi are domiciliul şi cea de la locul său de muncă, opţiunea reclamantului exercitându-se la momentul sesizării instanţei.

În cauza de faţă, domiciliul reclamantului este în Constanţa, conform menţiunilor din cererea de chemare în judecată, iar locul de derulare a raporturilor de muncă se afla în Bucureşti, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar de către reclamant, motiv pentru care atât Tribunalul Bucureşti, cât şi Tribunalul Constanţa, erau deopotrivă competente în soluţionarea cauzei.

Or, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Bucureşti, reclamantul şi-a exercitat dreptul de a alege între cele două instanţe deopotrivă competente, fixând în mod definitiv competenţa teritorială în favoarea instanţei de la locul său de muncă.

Pentru acest motiv, faţă de prevederile art. 130 alin. (3) şi (4), Tribunalul Bucureşti, ca primă instanţă sesizată de reclamant, nu mai putea să hotărască, nici din oficiu, nici la cererea unei părţi, declinarea competenţei în favoarea instanţei de la domiciliul reclamantului.

În raport de aceste considerente, în temeiul art. 135 din C. proc. civ. Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 mai 2021.