Şedinţa publică din data de 25 mai 2021
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, la 3 septembrie 2020, sub dosarul nr. x/2020, din care a fost disjunsă prezenta cauză având nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Institutul Naţional al Magistraturii, Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor Publice, cu participarea Consiliului Naţional al Combaterii Discriminării, a solicitat obligarea pârâţilor la recalcularea bursei de auditor de justiţie pentru perioada 09.01.2017-31.12.2018, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 463,5 RON, apoi prin raportare la valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 484,18 RON şi prin raportare la valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON, precum şi la plata diferenţelor dintre bursa efectiv încasată şi cea cuvenită, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se adăugă dobânda penalizatoare aferentă până la plata efectivă.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 166 din Codul muncii, art. 1535 din C. civ., precum şi Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 4988/C/2019.
Prin sentinţa civilă nr. 6376 din 17 noiembrie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
În fundamentarea acestei sentinţe, instanţa a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă drepturi echivalente drepturilor salariale şi că, la data introducerii acţiunii, reclamantul avea/are domiciliul în raza teritorială a judeţului Dolj, locul său de muncă fiind în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila.
Prin urmare, în considerarea art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 şi a art. 210 din Legea nr. 62/2011, coroborate cu dispoziţiile art. 130 din C. proc. civ., faţă de caracterul exclusiv al competenţei teritoriale în materia conflictelor de muncă, instanţa a reţinut că se impune admiterea excepţiei de necompetenţă teritorială şi declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Prin sentinţa nr. 436 din 10 februarie 2021, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi, în consecinţă, şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului ivit.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că reclamantul are calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila şi a învestit Tribunalul Bucureşti cu o acţiune având ca obiect recunoaşterea unor drepturi salariale. Totodată, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ. sunt norme de ordine publică, motiv pentru care reclamantul era îndreptăţit să sesizeze una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu Curtea de Apel Galaţi, în a cărei rază se află Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila.
Norma prevăzută de art. 127 din C. proc. civ. are incidenţă în cauză, prevalând faţă de dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, coroborat cu art. 210 din Legea nr. 62/2011, dată fiind funcţiunea normei cuprinse în C. proc. civ., şi anume aceea de înlăturare a oricărei suspiciuni de soluţionare părtinitoare a cauzei datorate calităţii părţii.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că prin acţiunea dedusă judecăţii reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Institutul Naţional al Magistraturii, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice, cu participarea Consiliului Naţional al Combaterii Discriminării, a solicitat, în esenţă, obligarea acestora la recalcularea bursei de auditor de justiţie pentru perioada 09.01.2017-31.12.2018, precum şi la plata diferenţelor dintre bursa efectiv încasată şi cea cuvenită, sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se adăugă dobânda penalizatoare aferentă până la plata efectivă.
Potrivit art. 17 din Legea nr. 303/2004, "(1) Auditorii de justiţie beneficiază de o bursă având caracterul unei indemnizaţii lunare corespunzătoare funcţiei de judecător stagiar şi procuror stagiar, în raport cu vechimea pe care o au ca auditori. (2) Bursa auditorilor de justiţie prevăzută la alin. (1) are natura şi regimul juridic al unui drept salarial şi se stabileşte pe baza indemnizaţiei brute prevăzute de lege pentru judecătorii şi procurorii stagiari, la care se vor calcula reţinerile pentru obţinerea indemnizaţiei nete, urmând a se vira obligaţia angajatorului şi a asiguraţilor la asigurările sociale de stat, precum şi obligaţia angajatorului şi a asiguraţilor privind contribuţia la asigurările sociale de sănătate. Auditorii de justiţie beneficiază de indemnizaţie şi în perioada vacanţelor. (3) Indemnizaţiile auditorilor de justiţie se plătesc din fondul prevăzut în bugetul anual aprobat al Consiliului Superior al Magistraturii. (...)".
Prin urmare, cum bursa auditorilor de justiţie are natura şi regimul juridic al unui drept salarial, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă în mod incontestabil un drept salarial, litigiul fiind asimilat unui conflict de muncă. Or, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, prevederi din care rezultă că legiuitorul a reglementat în mod imperativ competenţa teritorială pentru soluţionarea unor astfel de cauze.
Totodată, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, care completează art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.
Rezultă, aşadar, că textele de lege, prin termenii imperativi pe care îi utilizează, au instituit, în domeniul conflictelor de muncă, un caz de competenţă exclusivă, respectiv instanţa în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, locul de muncă ori, după caz, sediul. Astfel, reclamantul persoană fizică are un drept de opţiune între instanţa competentă material de la domiciliul sau reşedinţa sa şi cea competentă material de la locul de muncă sau asimilat acestuia.
Din interpretarea art. 210 din Legea nr. 62/2011 reiese că prin tribunalul de la locul de muncă al reclamantului, sau asimilat acestui loc de muncă, se înţelege tribunalul pe raza căruia se află angajatorul chemat în judecată, respectiv angajatorul de la care se solicită plata diferenţelor de drepturi băneşti.
Împrejurarea că reclamantul are calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila nu prezintă relevanţă în speţa dedusă judecăţii, în condiţiile în care prezenta cauză reprezintă un litigiu asimilat unui litigiu de muncă, iar reclamantul a înţeles să învestească instanţa de la locul asimilat locului său de muncă, respectiv Institutul Naţional al Magistraturii, care are sediul în Bucureşti şi unde, de altfel, s-au desfăşurat raporturile asimilate unor raporturi de muncă cu acest pârât.
Faţă de dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, coroborate cu cele din art. 210 din Legea nr. 62/2011, Tribunalul Bucureşti este instanţa competentă să soluţioneze pricina.
Aşa fiind, pentru motivele mai sus arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, văzând şi prevederile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 mai 2021.