Ședințe de judecată: Noiembrie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia a II-a civilă

Decizia nr. 1723/2021

Decizia nr. 1723

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Teleorman, secţia Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale şi contencios administrativ şi fiscal sub numărul x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Constanţa, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: obligarea pârâtului la plata diferenţelor de drepturi salariale lunare rezultate în urma aplicării coeficientului de multiplicare 19 (faţă de coeficientul de multiplicare de care a beneficiat, respectiv 13,5), începând cu data de 09.04.2015, precum şi în continuare până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare; obligarea pârâtului la plata sumei de bani datorate cu titlu de actualizare cu rata inflaţiei a fiecărei diferenţe lunare de drepturi salariate, accesoriu calculat începând cu ziua următoare scadenţei fiecărei obligaţii lunare de plată şi continuând până la plata diferenţelor de drepturi (debit principal) litigioase; obligarea pârâtului la plata sumei de bani datorate cu titlu de dobândă legală penalizatoare calculată asupra diferenţelor lunare de drepturi salariale rezultate în urma actualizării cu rata inflaţiei începând cu ziua următoare scadenţei fiecărei obligaţii lunare de plată şi continuând până la plata către subsemnatul a diferenţelor de drepturi (debit principal) litigioase; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Prin sentinţa civilă nr. 332/2020 din 11 mai 2021, Tribunalul Teleorman, secţia Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale şi contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Constanţa.

În esenţă, Tribunalul Teleorman a reţinut că nu este competent teritorial să judece acţiunea formulată de reclamantul A., judecător în cadrul Judecătoriei Constanţa, în raport cu dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ., conform cărora:, (1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii."

S-a mai constatat că reclamantul A. este judecător în cadrul Judecătoriei Constanţa, nu în cadrul Tribunalului Constanţa, sens în care nu sunt aplicabile dispoziţiile speciale prevăzute de art. 127 din C. proc. civ.

Potrivit art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul Muncii raportat la art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, competenţa de soluţionare a prezentei cauze aparţine Tribunalului Constanţa, având în vedere domiciliul indicat de reclamant, respectiv judeţul Constanţa.

De asemenea,a reţinut Tribunalul Teleorman, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică, în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Constanţa.

La termenul de judecată din 11 august 2021, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale, pe care a admis-o prin sentinţa civilă nr. 3132 din 25 august 2021, a declinat competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

În esenţă, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a reţinut că în cuprinsul art. 127 alin. (1) şi alin. (2)1 C. proc. civ. legiuitorul foloseşte sintagma "poate sesiza" şi defineşte astfel un caz de competenţă teritorială alternativă sau facultativă, iar reclamantul are alegerea între două instanţe deopotrivă competente.

Totodată, reţine dispoziţiile Deciziei nr. 290/2018, pronunţată de Curtea Constituţională prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă. Curtea a statuat că "prin aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. doar ipotezei judecătorului care are calitatea de pârât, şi nu şi la ipoteza la care instanţa de judecată ar avea această calitate, dispoziţiile legale nu îşi ating scopul pentru care au fost reglementate. Legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege. Dar atunci când decide să uzeze de acest beneficiu, apreciind că nu va avea parte de un proces echitabil judecat de o instanţă imparţială, legea nu îi poate interzice accesul la acest mecanism pe motiv că partea pârâtă este chiar instanţa competentă să îi judece cauza şi nu doar un judecător din cadrul acesteia. Legiuitorul a reglementat acest beneficiu în considerarea calităţii de judecător a părţii pârâte, însă, cu atât mai mult cu cât parte pârâtă este chiar instanţa de judecată, legea ar trebui să acorde dreptul de opţiune părţii reclamante, mai ales că în viziunea legiuitorului exercitarea unei acţiuni de competenţa de soluţionare a instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea este de natură să nască suspiciuni în privinţa modului de soluţionare a litigiului tocmai de colegii acestuia."

Având în vedere că raţiunea art. 127 C. proc. civ. este tocmai de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei, iar calitatea de angajat al Judecătoriei Constanţa l-a determinat pe reclamant să se adreseze altei instanţe decât cea care ar fi fost în mod normal competentă teritorial în baza dreptului comun, instanţa este ţinută să respecte caracterul obligatoriu al Deciziei mai sus menţionate, în sensul că nu se poate bloca accesul reclamantului la norma care prevede posibilitatea sesizării uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa pârâtă.

Mai reţine instanţa, în conformitate cu art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în cazul încălcării normelor de competenţă teritorială, în afară de cea exclusivă, excepţia de necompetenţă de ordine privată poate fi invocată numai de către pârât şi numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Prin urmare, instanţa nu poate să invoce din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale, întrucât, potrivit art. 129 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa în această situaţie este de ordine privată, şi nici reclamantul, deoarece art. 130 alin. (4) C. proc. civ. prevede că, dacă necompetenţa nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanţă necompetentă nu va putea cere declararea necompetenţei.

Valorificând statuările obligatorii expuse de instanţa supremă de contencios constituţional, Tribunalul Constanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale în soluţionarea cauzei şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Teleorman.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Teleorman competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Tribunalul Teleorman, secţia Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale şi contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Nici una din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu un litigiu de muncă, având ca obiect drepturi salariale, solicitate de reclamant, judecător la Tribunalul Constanţa, care este instanţa iniţial sesizată cu soluţionarea cauzei şi deţine şi calitatea de pârât.

Pentru a determina competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, instanţa supremă va avea în vedere dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi alin. (2)1 C. proc. civ., dispoziţii legale care reglementează competenţa facultativă de soluţionare a litigiilor în care părţile au calitatea de judecător sau de instanţă de judecată, fie că sunt reclamanţi sau pârâţi.

În conformitate cu aceste dispoziţii legale, în cazul cererii introduse de către un judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau împotriva unei instanţe de judecată, competenţa de soluţionare aparţine uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Astfel cum a statuat Curtea Constituţională în considerentele Deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, "competenţa facultativă are caracter de noutate în legislaţia procesual civilă, neregăsindu-se în C. proc. civ. din 1865. Prin reglementarea acesteia s-a urmărit crearea unui mecanism mai simplu, mai eficient şi mai energic decât cel al strămutării procesului, legea creând un drept al părţii de a proceda la alegerea unei alte instanţe pentru soluţionarea cauzei, fără să mai fie necesară sesizarea unei instanţe superioare spre a se pronunţa asupra cererii de strămutare. Prevederile art. 127 C. proc. civ. au drept scop asigurarea climatului de imparţialitate şi de obiectivitate necesar soluţionării cauzelor în conformitate cu exigenţele art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul părţii la "o instanţă independentă şi imparţială".

Prin dispozitivul aceleiaşi decizii a Curţii Constituţionale s-a stabilit că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă, soluţie care a fost reflectată în alin. (2)1 al art. 127 din acelaşi cod, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018.

În prezenta cauză, în calitate de pârât a fost chemat Tribunalul Constanţa, astfel că instanţa competentă să judece cauza se stabileşte în raport de noţiunea extinsă pe care Curtea Constituţională a dat-o sintagmei de judecător din art. 127 C. proc. civ., incluzând şi instanţa de judecată, în scopul asigurării imparţialităţii obiective.

În temeiul textelor de lege mai sus menţionate, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Teleorman, instanţă judecătorească de acelaşi grad cu Tribunalul Constanţa, aflată în circumscripţia Curţii de Apel Constanţa, învecinată Curţii de Apel Bucureşti.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 septembrie 2021.