Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2021
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bihor la data de 7 decembrie 2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. x S.R.L. solicitând achitarea drepturilor salariale pentru perioada 14.01.2020-09.10.2020, perioadă în care a fost angajat la această firmă în calitate de conducător de camioane de mare tonaj, plasat în Italia, la firma C. din oraşul Florenza.
Pârâta B. x S.R.L. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, solicitând respingerea pretenţiilor reclamantului, iar pe cale reconvenţională, în temeiul art. 254 din Codul muncii, constatarea faptului că în perioada executării contractului de muncă salariatul i-a produs un prejudiciu în cuantum total de 2.772,64 euro. Totodată, a solicitat admiterea compensării efectuate de unitate, din care suma de 2.182,4 euro reţinută de la reclamant, şi obligarea reclamantului pârât reconvenţional la achitarea diferenţei ramase neacoperite din prejudiciu, în cuantum de 590,24 euro, sumă ce solicită a fi actualizată cu rata inflaţiei până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 355/LM/2021 din data de 6 aprilie 2021, Tribunalul Bihor a admis excepţia necompetenţei teritoriale, declinând competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Neamţ, reţinând, în esenţă, că fiind vorba de un litigiu având ca obiect răspunderea patrimonială a salariatului, în temeiul art. 254 din Codul muncii, competenţa aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul reclamantul, potrivit art. 269 din acelaşi cod, coroborat cu prevederile art. 208-210 din Legea nr. 62/2011 şi art. 95 alin. (4) din C. proc. civ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ sub nr. x/2020 în data de 14 aprilie 2021.
Tribunalul Neamţ, la rândul său, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, reţinând aplicabilitatea dispoziţiilor de drept comun, respectiv a art. 269 alin. (2) Codul muncii şi a art. 210 din Legea nr. 62/2011, care prevăd că în materia conflictelor individuale de muncă competenţa revine instanţei de la domiciliul/sediul sau locul de munca al reclamantului.
Competenţa în materia litigiilor de muncă este reglementată expres prin dispoziţiile imperative, conţinute de art. 269 alin. (2) Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, norme în raport cu care tribunalul, luând în considerare şi dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bihor, instanţă în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are locul de muncă şi care a fost investită cu prioritate în soluţionarea litigiului.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 25 august 2021.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Bihor, competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, "Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti stabilite potrivit legii", iar alin. (2) al aceluiaşi articol stipulează că "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa".
Conform dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul". Art. 216 din acelaşi act normativ prevede că "Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ..". Nu în ultimul rând, potrivit art. 116 din C. proc. civ. reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.
Din coroborarea textelor legale mai sus enunţate rezultă că, în materia conflictelor de muncă, competenţa teritorială este alternativă, fie cea de la locul unde reclamantul îşi are domiciliul, fie cea de la locul său de muncă, reclamantul având alegerea între respectivele instanţe deopotrivă competente, opţiune care se manifestă prin învestirea uneia dintre acestea cu soluţionarea cererii de chemare în judecată.
În cauză, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Bihor reclamantul a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata unor drepturi salariale.
În situaţia conflictelor individuale de muncă, potrivit dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, normă specială care derogă de la norma de drept comun în materie, art. 269 alin. (2) Codul muncii, reclamantul are dreptul de a alege între instanţa de la locul de muncă şi cea de Ia locul unde îşi are domiciliul.
Or, în situaţia de faţă, în exercitarea drepturilor conferite prin textele de lege de referinţă anterior invocate, reclamantul a ales să învestească cu soluţionarea cererii instanţa competentă în a cărei circumscripţie îşi are locul de muncă, respectiv Tribunalul Bihor. Mai exact, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Bihor, reclamantul şi-a exercitat dreptul de a alege între cele două instanţe deopotrivă competente, fixând în mod definitiv competenţa teritorială în favoarea instanţei de la locul său de muncă.
Potrivit menţiunilor din cererea de chemare în judecată domiciliul reclamantului este în jud. Neamţ, iar locul de muncă se află în jud. Bihor. Aşadar, atât Tribunalul Bihor, cât şi Tribunalul Neamţ sunt instanţe deopotrivă competente să soluţioneze acest litigiu, în sensul prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, iar reclamantul, a ales să introducă cererea de chemare în judecată la Tribunalul Bihor.
În raport cu această opţiune procesuală, Înalta Curte constată incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 269 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003, raportate la cele ale art. 210 şi art. 216 din Legea nr. 62/2011, situaţie faţă de care competenţa de soluţionare aparţine Tribunalului Bihor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 septembrie 2021.