Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2021
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată şi reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii Parchetul de pe Lângă Tribunalul Olt, Parchetul de pe Lângă Tribunalul Dolj, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:
- Recalcularea indemnizaţiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.10.2017 şi în continuare, şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferenţe de drepturi salariale în raport de indemnizaţiile procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. - O.U.G. nr. 27/2006);
- Repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale, reprezentat de diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare, începând cu 01.10.2017 şi în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare (prin obligarea pârâţilor la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare), sumă ce va fi actualizată indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plăţii efective.
Prin sentinţa civilă nr. 1724/14.06.2021, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, în baza art. 129, art. 130 şi art. 132 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 210 din Legea nr. 62/2011, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Vâlcea, invocată prin întâmpinare de pârâta D.I.I.C.O.T. şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, instanţa în circumscripţia căreia reclamanta îşi are locul de muncă.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că acţiunea are ca obiect recalcularea indemnizaţiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.10.2017 şi în continuare, şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferenţe de drepturi salariale în raport de indemnizaţiile procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. - O.U.G. nr. 27/2006).
S-a retinut că reclamanta îşi desfăşoară activitatea în prezent ca prim procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti.
Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.
Potrivit alin. (2)1 al aceluiaşi articol, dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, după caz.
Potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.
Faţă de dispoziţiile legale menţionate, a reţinut instanţa că, în ipoteza în care judecătorul, după caz, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul, are calitatea de reclamant, norma interzice sesizarea instanţei competente, dacă este aceea la care îşi desfăşoară activitatea sau o instanţă inferioară celei la care îşi desfăşoară activitatea, situaţie în care reclamantul are obligaţia să sesizeze una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.
Aşadar, condiţia premisă de aplicare a dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., este aceea ca judecătorul, după caz procurorul, asistentul judiciar sau grefierul, să funcţioneze la instanţa/parchetul de pe lângă instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă. Condiţia nu este îndeplinită dacă partea este judecător, după caz procuror, asistent judiciar sau grefier, la o altă instanţă/parchet de pe lângă instanţă decât cea competentă, chiar situată în raza aceleiaşi curţi de apel, intenţia legiuitorului la edictarea normei reieşind fără echivoc din referirea strictă doar la acea instanţă/parchet de pe lângă instanţă la care partea îşi desfăşoară activitatea ca judecător, după caz procuror, asistent judiciar sau grefier, şi căreia îi revine competenţa soluţionării cauzei sau competenţa de soluţionare a cauzei este a unei instanţe inferioare celei la care reclamantul îşi desfăşoară activitatea.
În cauză, s-a reţinut că reclamanta este prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Băileşti. Or, faţă de obiectul cauzei - drepturi salariale, s-a reţinut că instanţa competentă material să soluţioneze cauza este tribunalul, având în vedere dispoziţiile art. 269 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii raportat la art. 94 şi art. 95 din C. proc. civ.
Aşadar, s-a reţinut că cererea reclamantei nu este de competenţa instanţei pe lângă care funcţionează parchetul unde îşi desfăşoară activitatea şi nici de competenţa unei instanţe inferioare celei pe lângă care funcţionează parchetul unde îşi desfăşoară activitatea, motiv pentru care s-a apreciat că, în cauză, nu îşi găsesc aplicarea dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ.
Instanţa a mai reţinut că, deşi pârâţi sunt şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, nu sunt incidente dispoziţiile legale privind prorogarea legală de competenţă, având în vedere că legiuitorul a prevăzut expres în art. 127 alin. (2) 1 că operează doar în situaţia în care instanţa de judecată este pârâtă, nu şi parchetul de pe lângă instanţa competentă.
În consecinţă, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) raportat la art. 132 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 269 din Legea nr. 53/2003 raportat la art. 94 şi art. 95 din C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Vâlcea invocată din oficiu şi, având în vedere că reclamanta are locul de muncă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Băileşti, aflat în circumscripţia Tribunalului Dolj, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, care, prin sentinţa nr. 2777/2021 din 21.09.2021, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, invocată din oficiu; a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă. Totodată, a constatat ivit un conflict negativ de competenţă între Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, drept pentru care a suspendat din oficiu orice altă procedură cu privire la prezenta cauză şi a înaintat dosarul instanţei în drept să hotărască asupra conflictului, şi anume Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a decide astfel, Tribunalul Dolj a reţinut următoarele:
Cazul cererii în care judecătorul/grefierul/procurorul este parte, reglementat de art. 127 C. proc. civ., nu are corespondent în codul anterior şi reglementează situaţia particulară a litigiilor în care este implicat un judecător/grefier/procuror, în calitate de reclamant ori de pârât.
În situaţia în care judecătorul/grefierul/procurorul are calitatea de reclamant, acesta nu poate sesiza instanţa competentă, dacă este aceea la care judecătorul/grefierul/procurorul îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia. Acesta are alegerea între mai multe alte instanţe dintre cele indicate de legiuitor.
Pe de altă parte, alin. (1) al art. 127 C. proc. civ. foloseşte imperativul "va sesiza", în timp ce alin. (2) arată că "poate sesiza"; a apreciat instanţa că legiuitorul a avut în vedere o obligaţie a reclamantului în ipoteza de la alin. (1) şi o facultate a acestuia în ipoteza de la alin. (2). În ambele ipoteze, însă, finalitatea învestirii unei instanţe aparţine subiectului.
Astfel, dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., deşi au denumirea marginală de "competenţă facultativă", obligă reclamantul, în raport de calitatea sa de angajat/persoană care funcţionează în cadrul instanţei competente să soluţioneze cauza, să sesizeze una din instanţele de acelaşi grad din raza unei curţi de apel învecinate.
În cauză, reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia instituită de art. 127 C. proc. civ. şi a sesizat o instanţă învecinată cu instanţa de care aparţine parchetul în care îşi desfăşoară efectiv activitatea - Parchetul de pe lângă Judecătoria Băileşti, respectiv Tribunalul Vâlcea.
Instanţa apreciază că art. 127 alin. (1) C. proc. civ. este aplicabil în speţă, deşi reclamanta are calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Băileşti, având în vedere că noţiunea de "instanţă competentă să soluţioneze cauza" a fost definită prin decizia Curţii Constituţionale nr. 290/2018, iar finalitatea textului este de a evita cazurile de bănuială legitimă care duceau la formularea de cereri de strămutare.
Astfel, Curtea Constituţională prin decizia nr. 290/2018 a concluzionat la pct. 46 că, "drept consecinţă a constatării neconstituţionalităţii sintagmei "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea"din cuprinsul dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. se impune constatarea neconstituţionalităţii şi a sintagmei "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza"din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât, pentru aceleaşi considerente, şi aceasta din urmă este de natură a aduce atingere principiului imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie".
Curtea Constituţională a reţinut la pct. 22 că "interesul ocrotit prin norma legală este unul general, şi anume apărarea prestigiului şi a imparţialităţii justiţiei, garanţie instituţională a dreptului la un proces echitabil, prin care sunt oferite părţii adverse dintr-un litigiu pârghiile necesare pentru înlăturarea oricăror suspiciuni care ar plana asupra imparţialităţii instanţei la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul".
S-a concluzionat la pct. 30 că "dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ. au drept scop asigurarea climatului de imparţialitate şi obiectivitate necesar soluţionării cauzelor în conformitate cu legea şi adevărul şi instituie un mecanism mai simplu, mai eficient şi mai energic decât cel al strămutării, reglementarea corespunzând totodată principiului accesului liber la justiţie şi exigenţelor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul părţii la "o instanţă independentă şi imparţială"(în acest ultim sens a se vedea Decizia nr. 49 din 17 februarie 2015".
În acest context, la pct. 32, Curtea reţine că legiuitorul a urmărit să scoată această categorie specială de cereri, în care un judecător este parte în proces, de sub incidenţa aplicării strămutării procesului civil pe motiv de bănuială legitimă cu privire la lipsa de imparţialitate a judecătorilor din cauza calităţii părţilor, eventualul disconfort al părţii judecător creat prin ieşirea acestor cauze din circumscripţia curţii de apel trebuind a fi minimalizat în considerarea principiului imparţialităţii justiţiei şi a intereselor legitime ale celeilalte părţi. Astfel, indiferent dacă competenţa de soluţionare a unor astfel de cauze revine judecătoriei, tribunalului sau chiar curţii de apel, acestea vor fi soluţionate de instanţe de acelaşi grad din circumscripţia unei curţi de apel învecinate, măsura fiind mult mai energică decât în cazul strămutării, unde o eventuală admitere a cererii ar conduce la învestirea doar a unei instanţe de acelaşi grad din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel, putând da naştere în aplicarea normelor legale unor situaţii neprevăzute la edictarea acestora.
Aceste considerente ale Curţii Constituţionale îşi găsesc aplicare şi în prezenta cauză, în care reclamanta este prim procuror în cadrul Judecătoriei Băileşti şi pârâţi sunt Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul pe de lângă Tribunalul Dolj.
Faţă de considerentele expuse, având în vedere că reclamanta a înţeles să învestească Tribunalul Vâlcea cu soluţionarea prezentei cauze, instanţa a constatat că, în aplicarea dispoziţiilor legale speciale, derogatorii de la dispoziţiile comune în materie, în temeiul legal oferit de art. 127 C. proc. civ. coroborat cu considerentele deciziei nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale, dar şi în baza principiului disponibilităţii consacrat de art. 9 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Vâlcea.
Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competenţă, constată şi reţine următoarele:
Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Vâlcea şi Tribunalul Dolj - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.
Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.
Cu titlu prealabil, instanţa supremă reţine că, în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.
Acţiunea are ca obiect obligarea Parchetului de pe Lângă Tribunalul Olt, Parchetului de pe Lângă Tribunalul Dolj, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.10.2017 şi în continuare, şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferenţe de drepturi salariale în raport de indemnizaţiile procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. - O.U.G. nr. 27/2006), precum şi la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale, reprezentat de diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare, începând cu 01.10.2017 şi în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare (prin obligarea pârâţilor la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare), sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plăţii efective.
Aşadar, reclamanta a învestit instanţa cu un litigiu de muncă.
Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (2), "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care îşi acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii."
Conform art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ., dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau pârât.
Se reţine că Legea nr. 310/2018 a modificat dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prin extinderea sferei de aplicare a textului legal, în sensul că este incidentă competenţa facultativă nu numai atunci când magistratul are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, ci şi atunci când cererea este de competenţa unei instanţe inferioare celei la care magistratul îşi desfăşoară activitatea.
În speţă, reclamanta este prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Băileşti, iar competenţa aparţine, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă.
Prin urmare, având în vedere că reclamanta nu îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să soluţioneze cauza, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte decizia nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale, se constată că aceasta nu se aplică şi în speţa de faţă, întrucât la data înregistrării acţiunii pe rolul Tribunalului Vâlcea - 02 noiembrie 2020, art. 127 alin. (1) C. proc. civ. fusese modificat prin Legea nr. 310/2018, iar considerentele acesteia nu vizează situaţia din cauza pendinte.
Totodată, nici dispoziţiile art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ. nu sunt aplicabile, întrucât acestea vizează calitatea de parte în proces a instanţei de judecată, or în cauză calitatea de pârât o au Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, care nu fac parte din categoria instanţelor de judecată, dispoziţiile articolului precitat fiind de strictă interpretare.
Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ. competenţa de soluţionare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Dolj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 octombrie 2021.