Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 1 iulie 2002, Fundația N.S. Piatra Neamț a solicitat, în numele și pentru reclamantul S.I., anularea deciziei nr. 76 din 30 ianuarie 2002, emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 367/2001 din cadrul Casei Județene de Pensii Neamț și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii a arătat că reclamantul, împreună cu familia sa și cu alți membri ai comunității romilor, a fost deportat în localitatea Bug din Transnistria, ca urmare a măsurilor discriminatorii luate de regimul generalului Antonescu, în anii 1940, fiind supuși muncii forțate, suferind de foame și frig.
A susținut că, deși deportarea a cca. 4.000 de romi în Transnistria este un fapt istoric de notorietate, ale cărei consecințe prejudiciabile pentru cei în cauză, sunt cunoscute, pârâta a refuzat să-i recunoască statutul de persecutat etnic.
A arătat că, ulterior depunerii cererii, a obținut dovezi cu privire la situația sa de deportat, pe care le-a prezentat Comisiei de specialitate din cadrul Casei Județene de Pensii Neamț, în luna august 2003.
Ca urmare, prin hotărârea nr. 76 din 14 august 2003, pârâta i-a recunoscut calitatea de persoană persecutată etnic, pentru o perioadă de 2 ani (iulie 1942 - iulie 1944), începând cu data de 1 septembrie 2003.
În această împrejurare, reclamantul și-a completat acțiunea, în sensul modificării noii hotărâri, numai cu privire la data acordării drepturilor, ca fiind 1 ianuarie 2002, în loc de 1 septembrie 2003, cum a stabilit comisia.
În cauză, a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantului, Partida Romilor Social Democrată din România, invocând pasivitatea Comisiei de specialitate din cadrul Casei Județene de Pensii Neamț, în sensul că nu a făcut aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 189/2000, neconsultând intervenienta, la primirea cererii, deși aceasta exista ca organizație etnică legal constituită.
Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 71 din 27 ianuarie 2004, a admis acțiunea, astfel cum a fost precizată, a anulat în întregime decizia nr. 76 din 30 ianuarie 2002 și a modificat în parte hotărârea nr. 76 din 14 august 2003, emise de pârâtă, în sensul că drepturile se acordă reclamantului, începând cu data de 1 ianuarie 2002, în loc de 1 septembrie 2003; a menținut celelalte dispoziții ale hotărârii nr. 76/2003; a admis cererea de intervenție formulate de Partida Romilor Social Democrată din România.
Instanța a reținut că deși, ca urmare a dovezilor prezentate, pârâta, prin hotărârea nr. 76 din 14 august 2003, a recunoscut calitatea de persoană persecutată etnic, în favoarea reclamantului, totuși nu și-a revocat decizia inițială, de respingere a cererii acestuia.
A mai reținut ca, emițând cea de-a doua hotărâre, comisia s-a considerat învestită cu o nouă cerere în august 2003, data la care au fost de fapt depuse dovezile în sprijinul cererii formulată de reclamant, în decembrie 2001.
Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta, criticând soluția instanței, ca fiind nelegală, numai sub aspectul datei de început a acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea recursului a susținut că Fundația Umanitară N.S. Neamț, în sprijinul cererii reclamantului, a depus probatoriul, abia în luna august 2003, astfel că drepturile reglementate de Legea nr. 189/2000, au fost corect acordate, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost dovedită calitatea de persecutat etnic, respectiv 1 septembrie 2003.
Examinând hotărârea atacată, în raport cu critica formulată, actele dosarului și normele legale incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind deportată.
Dovada încadrării în situațiile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori.
Reclamantul a făcut dovada, în condițiile legii, că îndeplinește cerințele pentru a beneficia, în perioada iulie 1942 - iulie 1944, de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, împrejurare, de altfel, confirmată de pârâtă, prin emiterea deciziei nr. 76 din 14 august 2003.
Cât privește data de început a acordării drepturilor, se constată că în mod corect instanța, în considerarea caracterului reparator și dispozițiilor imperative ale legii, a dispus acordarea acestora din luna următoare celei în care s-a depus cererea inițială, respectiv de la 1 ianuarie 2002, chiar dacă probatoriul a fost completat ulterior, astfel încât critica adusă sentinței nu poate fi reținută.
În consecință, față de considerentele arătate, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Neamț împotriva sentinței civile nr. 71 din 27 ianuarie 2004, a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2005.