Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 931/2005

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2005.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de sesizare nr. 36 din 14 aprilie 2003, Direcția de Control Financiar Ulterior a Camerei de Conturi Dâmbovița, pentru descărcarea de gestiune a Primăriei comunei Aninoasa, a sesizat Colegiul jurisdicțional Dâmbovița, solicitând stabilirea răspunderii persoanelor vinovate de producerea unui prejudiciu, constând în contravaloare indemnizație consilier local; plăți făcute în baza unor titluri executorii; contravaloare cheltuieli transport și venituri nerealizate; contravaloare convorbiri telefonice; contravaloare lucrări reparații; avans numerar; contravaloare consum carburanți și penalități de întârziere.

Prin sentința nr. 35 din 6 mai 2003, Colegiul jurisdicțional Dâmbovița a dispus restituirea cauzei, la procuror, pentru a se lămuri care este numărul persoanelor răspunzătoare, și dacă acestea răspund pentru toate punctele reținute prin actul de control sau numai pentru o parte, precum și pentru a se verifica legalitatea completului care a examinat raportul asupra conturilor.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs jurisdicțional, Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi Dâmbovița.

Recursul a fost admis de secția jurisdicțională a Curții de Conturi, prin decizia nr. 454 din 9 septembrie 2003, care a casat sentința și a trimis cauza, în vederea continuării judecății, aceleiași instanțe.

S-a reținut că măsura restituirii are un caracter excepțional și nu se poate dispune decât în anumite condiții.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, Primăria comunei Aninoasa, care a apreciat că măsura restituirii este justificată în esență, de lipsa numai a Directorului adjunct al Direcției de Control Financiar Ulterior.

Recursul nu este fondat.

Colegiul jurisdicțional Dâmbovița, în temeiul dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, republicată și modificată, a dispus restituirea cauzei cu care a fost învestit, la procuror, pentru completarea actului de sesizare.

S-a reținut pentru aceasta, că nu rezultă cu certitudine numărul persoanelor vinovate și mai ales, dacă ele răspund pentru toate capetele de acuzare reținute în raport. S-a mai reținut că acest raport nu a fost examinat de un complet legal constituit.

Or, în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, numai în situația în care instanța nu poate judeca cauza sau judecarea acesteia s-ar face cu mare întârziere, datorită actului de sesizare care nu este complet, se poate dispune restituirea.

În speță, urmează a se constata că nu s-a făcut dovada unei astfel de situații.

Persoanele răspunzătoare de producerea pagubei, precum și prejudiciul la care acestea urmează să fie obligate, urmează să fie stabilite de instanță, pe baza probelor pe care părțile le vor administra, și nu numai pe baza raportului de control, care prin el însuși constituie cel mult o probă.

În ce privește completul care a examinat raportul, în conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, acesta este format din directorul direcției, directorul adjunct, șeful de serviciu și un controlor financiar, altul decât cel care a efectuat controlul.

Absența unui membru din acest complet, nu numai că nu este sancționat de legiuitor, dar prin ea însăși nu constituie motiv de restituire, instanța putând cel mult să se considere nelegal învestită și să respingă actul de sesizare.

Astfel fiind, urmează a se aprecia că recursul declarat de Primăria comunei Aninoasa nu este fondat și în consecință urmează a fi respins.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge recursul declarat de Primăria Comunei Aninoasa, județul Dâmbovița, împotriva deciziei nr. 454 din 9 septembrie 2003, a secției jurisdicționale a Curții de Conturi a României.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2005.