Asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 200/2021 din data de 15 octombrie 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins contestaţia la executare formulată de condamnatul A., în prezent aflat în executarea unei pedepse privative de libertate în Penitenciarul Craiova Pelendava, împotriva Sentinţei penale nr. 254 din 08.12.2017 a Curţii de Apel Craiova, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 408/A pronunţată la data de 16.12.2019 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016, ca nefondată.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că prin contestaţia formulată şi înregistrată la Curtea de Apel Craiova sub nr. x/2021, condamnatul A., având în vedere dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. şi art. 10 alin. (1)1 şi 2 din Legea nr. 55/2021 şi art. 6 din C. pen., a formulat cerere de aplicare a legii mai favorabile împotriva Sentinţei penale nr. 254 din 08.12.2017 a Curţii de Apel Craiova, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 408/A pronunţată la data de 16.12.2019 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016, prin care s-a respins apelul, ca nefondat.
În motivarea contestaţiei a susţinut că, în fapt, prin Sentinţa penală nr. 254/08.12.2017 a Curţii de Apel Craiova pronunţată în Dosarul nr. x/2016 s-a dispus în baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi o) şi alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior condamnarea la doi ani închisoare cu executare şi în baza art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea disp. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din C. pen. anterior la o pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare cu executare.
De asemenea, că i s-a aplicat şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) din C. pen. anterior a contopit cele două pedepse, urmând ca pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare să fie executată în regim de detenţie.
A mai susţinut că, prin sentinţa penală mai sus menţionată s-a constatat un prejudiciu în sumă de 9.238.577 RON, recuperat în totalitate, iar împotriva acestei sentinţei a formulat apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, care a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 408/A din 16.12.2019. Totodată, a mai susţinut că în prezent, se află în executarea pedepsei privative de libertate de 3 ani şi 4 luni închisoare, fiind încarcerat la data de 16.12.2019.
A precizat că a achitat şi cheltuielile de judecată la care a fost obligat, atât prin sentinţa penală, cât şi prin decizia penală.
A mai arătat că a formulat prezenta cerere de intervenţie a legii mai favorabile în baza art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., întrucât a intervenit o lege mai favorabilă, respectiv Legea nr. 55/2021 intrată în vigoare în data de 02.04.2021, care a introdus un nou alineat la art. 10 al Legii nr. 241/2005 prin care s-a stabilit că "în cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările şi completările ulterioare. (12) Dispoziţiile prezentului articol se aplică tuturor inculpaţilor chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut la alin. (1) şi (11)", şi faţă de această modificare a solicitat să se dispună înlocuirea pedepsei închisorii cu pedeapsa amenzii şi să se dispună punerea de îndată în libertate".
Cum prejudiciul în cuantum de 9.238.577 RON a fost achitat în totalitate, a considerat că sunt aplicabile în totalitate atât dispoziţiile art. 6 din C. pen., cât şi dispoziţiile art. 10 alin. (11) şi 2 din Legea nr. 241/2005, a solicitat înlocuirea pedepsei închisorii cu cea a amenzii cu consecinţa punerii sale de îndată în libertate.
De asemenea, şi-a întemeiat cererea şi pe disp art. 6 din C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile.
În cursul judecării contestaţiei, la solicitarea instanţei, ANAF - Direcţia Generală de Executări Silite Cazuri Speciale a comunicat relaţii privind situaţia achitării prejudiciului stabilit prin Sentinţa penală nr. 254/08.12.2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova .
Analizând contestaţia la executare dedusă judecăţii, Curtea de Apel Craiova a constatat că art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. reglementează contestaţia la executare pentru ipoteza în care se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
Invocându-se ca temei legal aceste dispoziţii, pe calea contestaţiei la executare dedusă judecăţii s-a solicitat, în virtutea art. 6 alin. (3) din C. pen., înlocuirea pedepsei de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală în forma agravată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu pedeapsa amenzii, în considerarea faptului că ulterior rămânerii definitive a hotărârii a intrat în vigoare Legea nr. 55/2021 care, în opinia contestatorului, prevede exclusiv pedeapsa amenzii pentru infracţiunea de evaziune fiscală al cărei prejudiciu a fost achitat integral.
Din analiza dispoziţiilor legale invocate [art. 10 alin. (1), alin. (11) şi (12) din Legea nr. 241/2005] curtea a constatat că noutatea introdusă în primul alineat al art. 10 constă în prevederea pedepsei amenzii, alternativ cu cea a închisorii pentru infracţiunile de evaziune fiscală cu un prejudiciu care nu depăşeşte 100.000 euro, acoperit integral în cursul urmăririi penale sau al judecăţii.
Această situaţie nu se circumscrie aplicării obligatorii a legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, întrucât legea invocată ca fiind favorabilă nu prevede exclusiv pedeapsa amenzii în locul celei a închisorii aşa cum stabilesc disp. art. 6 alin. (3) din C. pen., ci pedeapsa amenzii alternativ cu închisoarea. O astfel de situaţie putea fi invocată în cadrul aplicării facultative a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive (fostul art. 15 din C. pen. de la 1969), însă de lege lata o asemenea instituţie nu mai este consacrată legislativ după intrarea în vigoare a noului C. pen.
În continuare, s-a arătat că art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 241/2005 prevede exclusiv pedeapsa amenzii doar în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală cu un prejudiciu cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii de până la 50.000 euro. Această dispoziţie nu este incidentă în speţă, contestatorul fiind condamnat pentru complicitate la o infracţiune de evaziune fiscală în formă agravată, cu un prejudiciu mai mare de 500.000 de euro [art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005].
De asemenea, s-a reţinut că nici dispoziţiile art. 10 alin. (11) din acelaşi act normativ nu sunt de natură să producă vreun efect favorabil asupra situaţiei juridice a condamnatului, potrivit acestora, "în cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările şi completările ulterioare.
În acest context, instanţa de fond a apreciat că soluţia încetării procesului penal ca efect al incidenţei unei cauze de nepedepsire este în sine incompatibilă cu faza execuţională a hotărârii, în care procesul penal este deja finalizat prin hotărâre definitivă, neputându-se înceta ceea ce nu este în curs.
Drept urmare, a considerat a fi irelevantă din perspectiva aplicării art. 6 din C. pen. apariţia după condamnarea definitivă, a unei legi penale noi care introduce o cauză de nepedepsire, soluţia legislativă neavând niciun efect asupra sancţiunilor definitiv aplicate, ci poate fi valorificată doar în procesele în curs, potrivit art. 5 din C. pen.
Ca atare, s-a apreciat că aspectele invocate cu referire la cauza de nepedepsire invocată vizează strict acest moment procesual final - pronunţarea hotărârii definitive, ceea ce face şi mai evidentă concluzia că ea nu poate fi aplicabilă în cursul executării hotărârii.
În plus, chiar dacă ar fi legal posibilă aplicarea unei cauze de nepedepsire intervenită după judecarea definitivă a cauzei, curtea a apreciat că niciuna din condiţiile prevăzute de dispoziţia legală sus citată nu sunt îndeplinite: deşi prejudiciul produs prin comiterea faptei a fost achitat integral, achitarea nu a vizat şi majorarea de 20%, iar momentul achitării integrale nu se plasează în intervalul stabilit de legiuitor (în cursul urmăririi sau al judecăţii, până la rămânerea definitivă a hotărârii) ci ulterior acestuia, după condamnarea definitivă, aşa cum rezultă din relaţiile comunicate de ANAF, ultima plată fiind realizată la 09.10.2020 .
Împotriva Sentinţei penale nr. 200/2021 din 15 octombrie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în termene procedural, a formulat contestaţie condamnatul A., motivele fiind expuse în partea introductivă a hotărârii.
Înalta Curte, examinând contestaţia declarată, constată că aceasta este nefondată, având în vedere următoarele considerente:
Contestaţia la executare reprezintă o procedură jurisdicţională de rezolvare a situaţiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale.
Înalta Curte aminteşte că pe calea unei contestaţii la executare nu se pot invoca aspecte ce ţin de judecata pe fond a cauzei, ci doar aspecte care privesc executarea hotărârilor.
Potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., atunci când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei trebuie să cuprindă situaţiile intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în care, fie pedepsele nu se mai execută (în caz de amnistie, prescripţia executării pedepsei, graţierea, decesul persoanei condamnate), fie intervin modificări în sensul micşorării cuantumului pedepselor ce urmează a fi puse în executare sau care se execută.
În cauză, criticile contestatorului privesc aplicabilitatea dispoziţiilor art. 6 din C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 55/2021, prin raportare la faptul că prejudiciul cauzat prin infracţiunea comisă a fost achitat până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 55/2021 privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscal: "În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depăşeşte 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică pedeapsa cu amenda.", iar cele două noi alineate, alin. (11) şi (12), au următorul cuprins: (11) "În cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările şi completările ulterioare", iar (12) prevede că "Dispoziţiile prezentului articol se aplică tuturor inculpaţilor chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut la alin. (1) şi (11)."
Înalta Curte constată că, prin Sentinţa penală nr. 254/08.12.2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 408/A din 16.12.2019 a Înaltei Curţi, inculpaţii, printre care şi contestatorul A. au fost obligaţi, în solidar, la plata sumei de 9.238.577 RON, reprezentând prejudiciu cauzat prin fapta comisă.
În speţa de faţă, condamnatul A. a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., solicitând şi ca, prin intermediul acestui mijloc procesual să se dispună înlocuirea pedepsei închisorii cu pedeapsa amenzii, cu consecinţa punerii sale de îndată în libertate.
Aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, Înalta Curte constată că în cauză nu este incident cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. Astfel, cuantumul prejudiciului depăşeşte limita maximă de 50.000 euro prevăzută de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, aceste dispoziţii legale nefiind incidente în cauză, condamnarea vizând infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005.
De asemenea, cu referire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 10 alin. (11) din acelaşi act normativ instanţa supremă reţine că prejudiciu a fost achitat ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, aşa cum reiese din cuprinsul adresei AJFP Mehedinţi nr. 464/18.01.2021, Sentinţa penală nr. 254 din 08.12.2017 a Curţii de Apel Craiova, care face obiectul prezentei contestaţii la executare rămânând definitivă prin Decizia penală nr. 408/A a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data 16.12.2019.
Nu în ultimul rând, se constată că nu a fost achitată şi majorarea de 20% din baza de calcul, precum şi dobânzile şi penalităţile, pentru a putea fi analizată, chiar şi de principiu, eventuala incidenţă a acestor prevederi legale
Având în vedere cele expuse, Înalta Curte, constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, aşa încât, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 200/2021 din data de 15 octombrie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Conform art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 200/2021 din data de 15 octombrie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09 decembrie 2021.
GGC - GV