Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 12380 din 16 noiembrie 2015, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 în dosarul nr. x/2014 (Sentinţa nr. 12380/2015 a Judecătoriei Sector 2), a fost admisă, în parte, contestaţia la executare formulată de contestatoarea A., prin preşedinte B., în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Sector 2 a Finanţelor Publice şi s-a dispus îndreptarea titlului executoriu nr. x/2014 şi a somaţiei nr. x/2014, emise de intimată în dosarul de executare nr. x.
Împotriva acestei sentinţe au formulat cerere de îndreptare, lămurire şi completare contestatoarea A., prin reprezentant legal B., şi numitul B., în nume propriu.
Prin sentinţa civilă nr. 10238 din 12 septembrie 2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 în dosarul nr. x/2014 (Sentinţa nr. 10238/2016 a Judecătoriei Sector 2), a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de contestatoarea A., prin reprezentant legal B., şi de numitul B., în nume propriu, reţinându-se că cererea de chemare în judecată soluţionată prin sentinţa nr. 12380/2015 a Judecătoriei Sector 2 a fost formulată exclusiv de contestatoarea A., prin reprezentant legal B., astfel cum rezultă atât din conţinutul acesteia, cât şi al cererii precizatoare depuse ulterior. Totodată, s-a reţinut că B. nu este parte în cauză, în nume propriu, motiv pentru care, în temeiul art. 442-444 C. proc. civ., instanţa a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de numitul B., în nume propriu.
2. Apelul şi hotărârea dată în apel
Împotriva Sentinţelor menţionate la pct. I.1, au declarat apel contestatorii B. şi A., prin reprezentant legal B..
Prin decizia civilă nr. 648 din 3 martie 2017 (Decizia nr. 648/2017 a Tribunalului Bucureşti), Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a decis următoarele: (i) a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantului B., în privinţa apelului declarat împotriva sentinţei nr. 12380/2015 a Judecătoriei Sector 2; (ii) a respins apelul declarat de apelantul B. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă; (iii) a respins, ca nefondate, apelul formulat de apelanta- contestatoare A. împotriva aceleiaşi sentinţe şi apelul formulat de apelanţii B. şi A. împotriva sentinţei nr. 10238/2016 a Judecătoriei Sector 2 şi a dispus ca onorariul avocatului din oficiu desemnat în cauză pentru apelantul B., în sumă de 263 RON, să rămână în sarcina statului.
Prin decizia civilă nr. 2877 din 15 septembrie 2017, Tribunalul Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, cererea de îndreptare, lămurire şi completare a Deciziei nr. 648/2017 a Tribunalului Bucureşti, formulată de apelantul B..
3. Recursul şi hotărârea dată în recurs
Împotriva deciziilor menţionate la pct. I.2 a formulat recurs apelantul B..
Prin decizia civilă nr. 427 din 13 septembrie 2018 (Decizia nr. 427/2018 a CA Bucureşti), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de B..
4. Contestaţia în anulare şi decizia prin care a fost soluţionată
Împotriva deciziei menţionate la pct. I.3 a formulat contestaţie în anulare recurentul B., care a fost respinsă, ca tardiv formulată, prin decizia civilă nr. 26 din 10 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie (Decizia nr. 26/2020 a CA Bucureşti).
5. Cererea de revizuire şi derularea procedurii judiciare
Împotriva deciziei menţionate la pct. I.4, contestatorul B. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 3, 5 şi 8 C. proc. civ., care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă sub nr. x/2020.
În motivarea cererii de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul a solicitat să se constate că hotărârea a cărei revizuire se solicită este potrivnică şi încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 2361 din 27 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă (Deciziei nr. 2361/2003 a CA Bucureşti) în raport de sentinţa civilă nr. 5269 din 1 iulie 2004, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti (Sentinţa nr. 5269/2004 a Judecătoriei Sectorului 2), iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă pentru soluţionarea cererii de revizuire, trebuie să se pronunţe deopotrivă şi asupra tuturor actelor false care au dus la deschiderea acestui dosar, acte a căror analizare şi anulare a fost refuzată de instanţele anterioare şi care au dus la executarea silită nedreaptă a revizuentului şi, implicit, trebuie să conducă la întoarcerea executării silite efectuate în baza lor.
Ulterior, la 28 mai 2020, revizuentul a depus precizări cu privire la calea de atac promovată, prin care a învederat că solicită revizuirea Deciziei nr. 26/2020 a CA Bucureşti, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 2361/2003 a CA Bucureşti în raport de sentinţa nr. 5269/2004 a Judecătoriei Sectorului 2.
La termenul de judecată din 3 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat revizuentului să precizeze explicit care este decizia a cărei revizuire o solicită, iar acesta a indicat că solicită anularea Deciziei nr. 26/2020 a CA Bucureşti, care încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 2361/2003 a CA Bucureşti şi a sentinţei nr. 5269/2004 a Judecătoriei Sectorului 2.
6. Hotărârea dată în revizuire
Prin decizia civilă nr. 1029 din 3 iunie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a decis următoarele: (i) declină competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 3 şi 5 C. proc. civ., formulată de revizuentul B. împotriva Deciziei nr. 26/2020 a CA Bucureşti, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, având în vedere dispoziţiile art. 130 alin. (2), art. 132 alin. (1) şi cu observarea normei de competenţă absolută stabilite prin dispoziţiile art. 510 alin. (1) C. proc. civ. (ii) respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulată de revizuentul B. împotriva Deciziei nr. 26/2020 a CA Bucureşti, pentru considerentele arătate în continuare.
Potrivit art. 509 alin. (2) C. proc. civ., pentru motivul de revizuire prevăzut la alin. (1) pct. 8 sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul.
În cauză, prin cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul a pretins că Decizia nr. 26/2020 a CA Bucureşti încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 2361/2003 a CA Bucureşti şi a sentinţei nr. 5269/2004 a Judecătoriei Sectorului 2.
Analizând comparativ cele trei litigii în care au fost pronunţate hotărârile invocate în susţinerea motivului de revizuire (Decizia nr. 26/2020 a CA Bucureşti, Decizia nr. 2361/2003 a CA Bucureşti şi sentinţa nr. 5269/2004 a Judecătoriei Sectorului 2), instanţa de revizuire a constatat că nu se verifică tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
Astfel, cauza finalizată prin pronunţarea Deciziei nr. 2361/2003 a CA Bucureşti a avut ca părţi pe C. şi D., în calitate de reclamanţi, şi A., din str. x, în calitate de pârâtă. Obiectul acestei pricini a constat într-o obligaţie de a face, reclamanţii pretinzând obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverinţe din care să reiasă achitarea la zi a cotelor de întreţinere aferente imobilului ocupat de ei, iar cauza cererii de chemare în judecată a fost reprezentată de prevederile art. 15 din O.G. nr. 85/2001 privind organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari.
Cauza în care a fost pronunţată sentinţa nr. 5269/2004 a Judecătoriei Sectorului 2 a avut ca părţi pe C. şi D., în calitate de reclamanţi, şi A., din str. x, în calitate de pârâtă; obiectul acestei pricini a fost reprezentat de o acţiune în constatare, reclamanţii solicitând instanţei să se constate inexistenţa obligaţiei acestora de a achita cotele de întreţinere restante pentru apartamentul nr. x situat în Bucureşti, str. x, anterior dobândirii posesiei, respectiv 4 iulie 2001, iar, în subsidiar, au solicitat să se stabilească perioada şi suma datorată de E., fostul proprietar, cu titlu de cote de întreţinere restante, în raport de dispoziţiile art. 13 din O.G. nr. 85/2001 privind organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari.
Litigiul ulterior, în care a fost pronunţată Decizia nr. 26/2020 a CA Bucureşti, în soluţionarea unei contestaţii în anulare, respinsă ca tardiv formulată, a avut ca obiect o contestaţie la executare formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Sector 2 a Finanţelor Publice, precizată la 15 ianuarie 2015, prin care s-a solicitat lămurirea şi anularea tuturor formelor de executare efectuate, desfiinţarea titlurilor executorii nr. x/2014 şi nr. y/2014, precum şi a somaţiilor nr. x/2014 şi nr. y/2014, contestatoarea invocând, în esenţă, că a formulat cale de atac împotriva amenzilor judiciare aplicate, ce fac obiectul executării silite, dar şi motive privind exclusiv oportunitatea aplicării acestora.
Temeiul juridic invocat de către contestatoare în contestaţia la executare a fost reprezentat de dispoziţiile art. 711-719 C. proc. civ. şi art. 43, art. 172 -174 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Faţă de aceste elemente ale celor trei cereri de chemare în judecată, rezultă că niciunul dintre acestea nu sunt identice, întrucât atât părţile, cât şi obiectul şi cauza juridică a acestora au fost diferite.
7. Recursul declarat împotriva hotărârii date în revizuire
Împotriva deciziei menţionate la pct. I.6, revizuentul B. a declarat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3-8 C. proc. civ., pentru criticile arătate în continuare.
Se invocă excepţia perimării acţiunii efectuate în baza unor numeroase acte false şi excepţia autorităţii de lucru judecat a Deciziei nr. 2361/2003 a CA Bucureşti. În susţinere, sunt enumerate diverse acte juridice (acte de vânzare-cumpărare, hotărâri judecătoreşti, acte de executare, adrese ale asociaţiei de proprietari, procese-verbale, ordonanţe ale procurorului etc.), sunt expuse diverse situaţii de fapt şi de drept şi se solicită să se constate nulitatea deciziei civile nr. 2610 din 10 ianuarie 2020, a Deciziei nr. 427/2018 a CA Bucureşti, a Deciziei nr. 648/2017 a Tribunalului Bucureşti şi a deciziei civile nr. 2877 din 15 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Sunt formulate următoarele critici: (i) În mod nereal A. a fost citată ca intimată, deşi a avut calitatea de contestator şi parte vătămată în dosarul nr. x/2014 şi în mod greşit s-a menţionat că B. nu este parte în cauză şi că ar fi declarat recurs în contradictoriu cu A.. (ii) În mod greşit s-a reţinut că s-a solicitat, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., anularea Deciziei nr. 26/2020 a Curţii de Apel Bucureşti. Astfel fiind, instanţa nu a soluţionat problema autorităţii de lucru judecat a Deciziei nr. 2361/2003 a CA Bucureşti în raport cu sentinţa nr. 5269/2004 a Judecătoriei Sectorului 2. (iii) În mod greşit, prin Decizia nr. 26/2020 a CA Bucureşti, a fost respinsă, ca tardivă, contestaţia în anulare.
Recurentul argumentează că Decizia nr. 2361/2003 a CA Bucureşti are autoritate de lucru faţă de sentinţa nr. 5269/2004 a Judecătoriei Sectorului 2, în dosarele respective fiind îndeplinită tripla identitate de părţi, cauză şi obiect.
Hotărârea nu este motivată în ceea ce priveşte inadmisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1), pct. 1, 3, 5 şi 8 C. proc. civ.
Recurentul invocă şi următoarele: excepţia perimării acţiunii de executare silită; excepţia tardivităţii executării silite de către F.; excepţia nulităţii tuturor actelor false şi tuturor hotărârilor luate în baza unor numeroase documente false, atât în dosarele civile cât şi în cele penale; excepţia de neconstituţionalitate a cercetărilor şi actelor de urmărire penală în dosarul nr. x/2008; excepţia de neconstituţionalitate a art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. d) din C. proc. pen. din 1968 şi a deciziei penale nr. 128/2014 pronunţată în baza acestor dispoziţii inexistente; excepţia de neconstituţionalitate a hotărârilor pronunţate cu încălcarea art. 24 şi art. 52 din Constituţie, prin refuzul instanţei de a soluţiona toate cererile prevăzute de art. 5-16, 19-22, 248, 254-255, 258, 292-298, 301-308, 413-415, 416, 420-421, 442-446 din C. proc. pen. excepţia de neconstituţionalitate a refuzului instanţei de a analiza şi de a se pronunţa asupra actelor false şi asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, precum şi a refuzului de a sesiza organele de urmărire penală.
În continuare, recurentul expune critici referitoare la dosarul penal nr. x/2008 şi la procedura de executare silită, formulează acuzaţii penale şi solicită instanţei să se pronunţe asupra tuturor cererile şi excepţiilor invocate şi asupra legalităţii fiecărui act ataşat la dosar şi să detalieze susţinerile privind legalitatea acestor acte.
II. Derularea procedurii judiciare
1. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018
În cauză, se aplică procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 C. proc. civ., întrucât: (i) prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 - care a intrat în vigoare la data de 21 decembrie 2018 - a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ. din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; (ii) conform art. 24 din C. proc. civ. din 2010, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare"; (iii) prezentul dosar a fost început la 6 noiembrie 2014, astfel că îi sunt aplicabile dispoziţiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, începând cu data de 21 decembrie 2018.
2. Procedura de filtrare a recursului
Prin încheierea din 18 ianuarie 2021, completul de filtru a analizat, în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi a dispus comunicare acestuia către părţi.
Prin încheierea din 12 aprilie 2021, completul de filtru a luat în examinare, în temeiul art. 493 alin. (5)-(6) C. proc. civ., admisibilitatea în principiu a recursului şi, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecata pe fond la 17 mai 2021.
III. Considerentele instanţei de recurs
1. Cu privire la cererea de suspendare a judecăţii cauzei formulată de recurentul B. Niculae
În ceea ce priveşte cererea recurentului de suspendare a judecăţii, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, întrucât în cauză nu s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale, iar soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate nu se circumscrie ipotezei reglementate de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. pentru a fundamenta o măsura procesuală solicitată.
Pe de altă parte, în speţă, este supusă recursului hotărârea de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire pentru neîndeplinirea condiţiilor referitoare la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. d) din C. proc. pen. din 1968 nu au nicio legătură cu soluţionarea cauzei în actualul stadiu procesual.
2. Cu privire la recurs
În actualul cadru procesual, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate de o secţie civilă a Înaltei Curţi prin care a fost respinsă o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., conform căruia:
"Art. 509. - (1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:
8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri."
De esenţa motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este ca hotărârile definitive potrivnice să fie pronunţate în cauze diferite, în privinţa cărora să existe tripla identitate de părţi, cauză, obiect, pentru a se putea verifica respectarea autorităţii de lucru judecat.
Criticile recurentului referitoare la faptul că în mod greşit s-ar fi reţinut că cererea de revizuire vizează Decizia nr. 26/2020 a Curţii de Apel Bucureşti şi nu ar fi fost analizată autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 2361/2003 a CA Bucureşti în raport cu sentinţa nr. 5269/2004 a Judecătoriei Sectorului 2, sunt neîntemeiate. Contrar susţinerilor respective, din considerentele hotărârii date în revizuire, rezultă cu evidenţă faptul că, subsumat motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa a analizat îndeplinirea condiţiilor pentru admisibilitatea revizuirii în privinţa hotărârilor menţionate de recurentul-revizuent, şi anume: Decizia nr. 26/2020 a CA Bucureşti, Decizia nr. 2361/2003 a CA Bucureşti şi sentinţa nr. 5269/2004 a Judecătoriei Sectorului 2.
Principala critică a recurentului, susceptibilă a forma obiectul analizei în actualul stadiu procesual, este cea referitoare la faptul că instanţa de revizuire în mod greşit a reţinut că nu este îndeplinită cerinţa triplei identităţi - de părţi, cauză şi obiect - între litigiile în care au fost pronunţate hotărârile invocate în susţinerea motivului reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Raportat la criticile menţionate, este avut în vedere faptul că, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cu referire la litigiile cărora le sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, aplicabilă cauzei în virtutea art. 3 din Legea nr. 76/2012 având în vedere menţiunile de la pct. II.1 din prezenta decizie, în cazul cererii de revizuire întemeiate pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate şi nu decide care dintre hotărârile în discuţie este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanţa se pronunţă asupra identităţii de părţi, obiect şi cauză în procesele soluţionate prin hotărârile comparate" (Decizia nr. 536 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 21 octombrie 2020, paragraful 17).
În aceste condiţii, întemeiat s-a reţinut şi s-a argumentat în considerentele hotărârii atacate că, în privinţa celor trei litigii în care au fost pronunţate hotărârile invocate în susţinerea motivului de revizuire prevăzut de art. 508 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (Decizia nr. 26/2020 a CA Bucureşti, Decizia nr. 2361/2003 a CA Bucureşti şi sentinţa nr. 5269/2004 a Judecătoriei Sectorului 2), nu se verifică tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
Sub acest aspect, reluarea în cuprinsul prezentelor considerente a argumentelor expuse de instanţa de revizuire în urma analizei efectuate cu privire la identitate de părţi, obiect şi cauză în privinţa litigiilor în care au fost pronunţate Decizia nr. 26/2020 a CA Bucureşti, Decizia nr. 2361/2003 a CA Bucureşti şi sentinţa nr. 5269/2004 a Judecătoriei Sectorului 2, aspecte prezentate la pct. I.6 din prezenta decizie, ar avea caracter superfluu, atât timp cât, prin criticile din recurs, nu sunt combătute elementele celor trei litigii vizând părţile, obiectul şi cauza celor trei litigii.
În fapt, se constată că, prin criticile formulate, recurentul-revizuent tinde să obţină o rejudecare a fondului litigiilor deduse judecăţii, examinare ce excedează specificului revizuirii, cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, în cadrul căreia, în virtutea principiului res judicata, "instanţa [...] nu examinează temeinicia hotărârii atacate şi nu decide care dintre hotărârile în discuţie este cea judicioasă" (Decizia Curţii Constituţionale nr. 536 din 2 iulie 2020, paragraful 17).
În actualul stadiu procesual delimitat de art. 513 alin. (6) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., atât instanţa de revizuire, cât şi instanţa de recurs sunt limitate, de principiu, conform art. 513 alin. (3) C. proc. civ., la verificarea condiţiilor de admisibilitate a cererii de revizuire, neavând competenţa de a realiza o examinare a aspectelor ce ţin de fondul litigiului în care au fost pronunţate hotărârile invocate în cererea de revizuire.
Or, se constată că, prin criticile expuse în recurs într-o manieră nesistematizată şi deghizat sub forma aparentă a unor cereri procedurale, recurentul-revizuent repune în discuţie şi tinde să obţină o reapreciere cu privire la toate cererile pe care le-a formulat în succesiunea căilor de atac exercitate, cereri care vizează fondul litigiului, împrejurare care depăşeşte limitele actualului stadiu procesual.
Astfel, spre exemplu, în cadrul prezentului recurs supus limitelor reglementate de art. 513 alin. (6) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 şi art. 513 alin. (3) C. proc. civ., nu pot forma obiectul analizei criticile referitoare la acuzaţiile penale (care sunt de competenţa altor organe judiciare), legalitatea ori temeinicia unor hotărâri judecătoreşti (cum sunt cele referitoare la respingerea, ca tardivă, a contestaţiei în anulare, prin Decizia nr. 26/2020 a CA Bucureşti), stabilirea cadrului procesual în alte litigii, la procedura de executare silită, la cererile şi excepţiile invocate cu privire la toate actele din dosarele în care au fost pronunţate hotărârile criticate ori cele referitoare la excepţiile de neconstituţionalitate privind dispoziţii de procedură penală ori hotărâri judecătoreşti în materie penală.
Criticile recurentului vizând nemotivarea hotărârii, analizate prin prisma motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sunt nefondate.
Pe de o parte, se reţine că soluţia de declinare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti a competenţei de soluţionare a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 3 şi 5 C. proc. civ., nu este supusă niciunei căi de atac, potrivit art. 132 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora "dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac".
Pe de altă parte, susţinerile referitoare la nemotivarea soluţiei date cererii de revizuire întemeiate pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu pot fi primite, întrucât, aşa cum rezultă din analiza hotărârii atacate şi din expunerea considerentelor acesteia (pct. I.6 din prezenta decizie), decizia pronunţată în revizuire respectă cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., conţinând "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor". În sensul acestor dispoziţii procedurale, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv, întrucât o hotărâre care nu evocă reţinerile ei constituie o dispoziţie arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil. Aceasta nu înseamnă, însă, că instanţa este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte decizia recurată, astfel că nu se poate reţine incidenţa motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
În sensul celor expuse, sunt edificatoare considerentele Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a reţinut că obligaţia pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanţelor naţionale de a-şi motiva deciziile nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument (de exemplu, hotărârile pronunţate în cauzele Perez împotriva Franţei şi Van der Hurk împotriva Olandei,din 19 aprilie 1994), iar noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (de exemplu, hotărârile din cauzele Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997 şi Albina împotriva României, din 28 aprilie 2005). Or, decizia ce formează obiectul recursului răspunde acestor exigenţe.
În acest context, se cuvine a fi reiterat faptul că instanţei nu îi revine sarcina exorbitantă de a răspunde tuturor susţinerilor şi criticilor formulate de recurentul-revizuent, atât în revizuire, cât şi în prezentul recurs, cu privire la aspecte care excedează limitele cadrului procesual reglementat de art. 513 alin. (3) şi (6) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul B. Niculae.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de suspendare a judecăţii cauzei formulată de recurentul B. Niculae.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul B. Niculae împotriva Deciziei nr. 1029 din 3 iunie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 mai 2021.