Asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrată, sub nr. x/2021, contestaţia formulată de persoana extrădată A. împotriva sentinţei penale nr. 96/F din 7 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021.
Prin sentinţa anterior menţionată, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen., s-a admis contestaţia la executare, formulată de Biroul Executări penale al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Astfel, s-a constatat ivită o împiedicare la predarea către autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii a persoanei extrădate A., soluţie dispusă prin sentinţa penală nr. 51/F/1.03.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2020, hotărâre rămasă definitivă prin decizia penală nr. 267/26.03.2021, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2020, convenită pentru data de 12.05.2021.
Totodată, s-a menţinut măsura arestării, în vederea predării, a persoanei extrădate.
În memoriul cuprinzând motivele de contestaţie, contestatorul persoană extrădată A. a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, motiv pentru care, în vederea soluţionării excepţiei invocate, s-a procedat la formarea dosarului asociat nr. x/2021
Prin încheierea din data de 20 mai 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, formulată de contestatorul persoană extrădată A..
Pentru a dispune astfel, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că cererea de sesizare a instanţei de control constituţional trebuie să îndeplinească cumulativ anumite condiţii şi anume: să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
În aceste condiţii, s-a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de către contestatorul persoană extrădată A., prin apărător ales, în faţa unei instanţe judecătoreşti şi vizează dispoziţii dintr-o lege în vigoare, care nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Însă, în acest context, s-a reţinut şi faptul că admisibilitatea cererii impune îndeplinirea cumulativă şi a cerinţei ca excepţia invocată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, legătură ce trebuie să aibă semnificaţie cu privire la soluţia ce ar putea fi dată fondului litigiului, inclusiv din perspectiva interesului pe care partea îl justifică.
Astfel, s-a reţinut că partea care invocă excepţia trebuie să urmărească împiedicarea unei judecăţi şi a pronunţării unei soluţii în ceea ce o priveşte, care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională.
Totodată, s-a reţinut că decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul penal, ceea ce presupune existenţa unei legături directe între norma legală contestată şi soluţia ce urmează a se pronunţa în cauză.
Nu în ultimul rând, instanţa supremă a făcut trimitere la dispoziţiile art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, a căror neconstituţionalitate a fost invocată de către contestatorul persoană extrădată A., dispoziţii legale care au următorul conţinut:
"În cazul în care curtea de apel constată că sunt îndeplinite condiţiile de extrădare, hotărăşte admiterea cererii de extrădare, dispunând totodată menţinerea stării de arest provizoriu în vederea extrădării, până la predarea persoanei extrădate, conform art. 57."
Prin urmare, secţia penală a Înaltei Curţi a apreciat că aceste prevederi legale nu au aplicabilitate în cauza în care au fost invocate, întrucât hotărârea de extrădare a contestatorului persoană extrădată A. este definitivă, având autoritate de lucru judecat, iar prin acea hotărâre s-a dispus menţinerea arestării persoanei extrădate, până la predare.
În consecinţă, o eventuală decizie a Curţii Constituţionale prin care s-ar constata neconstituţionalitatea textului art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, nu ar putea influenţa soluţia în prezenta cauză, în etapa procesuală în care aceasta se află.
În concluzie, prima instanţă a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate invocată de contestatorul persoană extrădată A. nu respectă cerinţa de admisibilitate reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la existenţa legăturii excepţiei cu soluţionarea cauzei.
Împotriva încheierii din data de 20 mai 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2021, contestatorul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 6 septembrie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public, cele ale apărătorului ales al recurentului contestator, precum şi ultimul cuvânt al acestuia fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Examinând recursul formulat de contestatorul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că acesta este nefondat şi va fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:
a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;
b) activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;
c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
d) dispoziţiile criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menţionat prevăzând doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".
În ceea ce priveşte primele trei condiţii prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că acestea sunt îndeplinite. Astfel, excepţia a fost invocată de contestatorul A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (dosarul nr. x/2021), are în vedere neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale în vigoare (art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004), iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Însă, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.
Prioritar examinării în concret a acestei condiţii, se impun anumite consideraţii generale asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.
Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.
Sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a controla constituţionalitatea prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.
Judecătorul cauzei nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii legale atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate a excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia ridicată.
În aplicarea acestor dispoziţii legale, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.
Astfel, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmăreşte o modificare sau completare a actului normativ.
Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
Totodată, cu referire la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă.
În acest sens, se reţine că prin Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curţii Constituţionale, (paragraful18) s-a statuat că "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului.
În examinarea îndeplinirii legăturii normei legale ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reţine că, recurentul contestator a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 (care privesc una dintre soluţiile ce pot fi pronunţate în cazul unei cereri de extrădare, respectiv admiterea acesteia şi totodată, obligativitatea instanţei de a dispune menţinerea stării de arest provizoriu în vederea extrădării, până la predarea persoanei extrădate), în propria cale de atac ce are ca obiect contestaţia declarată de persoana extrădată A. împotriva sentinţei penale nr. 96/F din 7 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021, hotărâre, prin care s-a dispus, printre altele, menţinerea măsurii arestării persoanei extrădabile, în vederea predării.
De asemenea, se constată că hotărârea prin care s-a dispus extrădarea recurentului contestator are caracter definitiv, dobândind astfel autoritate de lucru judecat, hotărâre prin care s-a dispus totodată, şi menţinerea măsurii arestării, în vederea predării, constatându-se că persoana extrădabilă, a fost reţinută şi arestată provizoriu, în vederea extrădării.
Având în vedere şi etapa procesuală în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, Completul de 5 Judecători al instanţei supreme apreciază că soluţionarea excepţiei invocate cu referire la procedura de menţinere a stării de arest provizoriu în vederea extrădării, până la predarea persoanei extrădate, nu poate avea o influenţă directă cu privire la soluţionarea cauzei, neexistând o legătură efectivă între excepţia de neconstituţionalitate invocată şi modalitatea de soluţionare a cauzei, care să determine necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional.
În atare condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că cererea de sesizare a instanţei de control constituţional nu respectă cerinţa de admisibilitate reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la existenţa legăturii excepţiei cu soluţionarea fondului cauzei.
Faţă de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva încheierii din data de 20 mai 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul contestator va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit interpretului de limbă engleză se va suporta din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva încheierii din data de 20 mai 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit interpretului de limbă engleză se suportă din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 septembrie 2021.