Asupra contestaţiei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 3 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a dispus, printre altele, respingerea, ca nefondată, a cererii formulate de partea civilă S.C. Univers S.A. privind luarea măsurii asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului A..
Pentru a dispune astfel, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că prin decizia penală nr. 587 din data de 17 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2014 (având ca obiect apelurile declarate de DIICOT, Serviciul Teritorial Craiova, inculpaţii B., C., D., A., E., F., avocat G. şi părţile civile S.C. H. S.A., S.C. Univers S.A. şi Ministerul Finanţelor Publice prin ANAF, împotriva sentinţei penale nr. 694 din data de 6 decembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2014), s-a dispus, printre altele, desfiinţarea în totalitate a sentinţei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, respectiv Tribunalului Dolj, fiind menţinute actele şi măsurile procedurale dispuse până la data de 06.12.2017.
Totodată, s-a reţinut că S.C. Univers S.A. s-a constituit parte civilă la 21 februarie 2014 împotriva inculpaţilor A., C., D. şi a părţii responsabile civilmente S.C. I. S.R.L. solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata următoarelor sume: 456.000 RON reprezentând plăţile efectuate de partea civilă în derularea contractului de pază, 100.500 RON reprezentând obligaţii fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscală prin raportul de inspecţie fiscală nr. x/22.07.2013 şi decizia de impunere nr. x din derularea contractului de prestări servicii de pază nr. x/22.01.2009 şi, respectiv, 124.622 RON reprezentând TVA debit suplimentar + majorări de întârziere + penalităţi de întârziere stabilite de inspecţia fiscală prin acelaşi raport de inspecţie fiscală la care să fie adăugată suma reprezentând actualizarea cu dobânda legală a sumelor de 456.000 RON, 100.500 RON şi 124.622 RON până la data plăţii efective.
De asemenea, instanţa supremă a reţinut că prin rechizitoriul nr. x/2011 din data de 14 iunie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Craiova a fost trimis în judecată inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi delapidare prevăzută de art. 2151 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1968.
Analizând cererea formulată de partea civilă S.C. UNIVERS S.A., instanţa supremă a făcut trimitere la dispoziţiile art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., conform cărora procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.
Totodată, s-a făcut referire la prevederile art. 249 alin. (6) din C. proc. pen., potrivit cărora măsurile asigurătorii prevăzute la alin. (5) (în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora) se pot lua, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară şi al judecăţii, şi la cererea părţii civile.
În ceea ce priveşte situaţiile care pot justifica luarea măsurii asigurătorii, prima instanţă a reţinut că acestea sunt guvernate de principiile proporţionalităţii şi necesităţii şi se subsumează scopului luării acestei măsuri.
Cu privire la condiţia necesităţii dispunerii măsurii asigurătorii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a constatat, pe de o parte, că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului A. nu fac parte din categoria acelora în care instituirea măsurilor asigurătorii este obligatorie şi că faţă de acesta nu au fost dispuse asemenea măsuri în cursul urmăririi penale.
Pe de altă parte, instanţa supremă a avut în vedere perioada îndelungată de timp care a trecut de la trimiterea în judecată a inculpatului, soluţie dispusă prin rechizitoriul nr. x/2011 din data de 14 iunie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Craiova, astfel că scopul urmărit în luarea măsurilor asigurătorii, acela de a împiedica inculpatul să înstrăineze bunurile în vederea valorificării acestora, apare la acest moment ca fiind iluzoriu în raport cu finalitatea urmărită prin luarea măsurilor asigurătorii.
Prin urmare, s-a apreciat că impunerea unei măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului apare ca nefiind oportună în cauză, dată fiind perioada îndelungată de timp care a trecut de la data trimiterii în judecată, justificarea luării unei asemenea măsuri constând în evitarea ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor, ceea ce determină ca măsura asiguratorie să fie instituită cât mai devreme în cursul urmăririi penale, pentru a împiedica inculpatul să înstrăineze bunurile sau beneficiul infracţiunii, măsurile asigurătorii din procesul penal fiind măsuri de conservare şi indisponibilizare a bunurilor mobile şi/sau imobile ale inculpatului.
Astfel, instanţa supremă s-a referit şi la decizia nr. 629 din data de 8 octombrie 2015, prin care Curtea Constituţională a statuat că "sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancţiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecinţă a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârşite, neavând, aşadar, caracter punitiv, ci eminamente preventiv."
De altfel, prin instituirea sechestrului, proprietarul acestor bunuri pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini, măsura afectând, aşadar, atributul dispoziţiei juridice şi materiale, pe întreaga durată a procesului penal, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Totodată, Curtea Constituţională a reţinut că sechestrul asigurător poate afecta şi atributele de usus şi fructus, atunci când bunurile sechestrate trebuie ridicate în mod obligatoriu şi predate pentru păstrare unor instituţii de specialitate. Aşadar, interzicerea până la soluţionarea definitivă a cauzei, a transferului, distrugerii, transformării, înstrăinării, deplasării bunurilor asupra cărora s-a instituit sechestrul, asumarea temporară a custodiei sau controlului asupra acestor bunuri afectează dreptul de proprietate nu numai al suspectului, inculpatului ori persoanei responsabile civilmente, dar şi al terţilor proprietari ai acestor bunuri şi care nu au calitatea de parte în procesul penal. (par. 30-33 din decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015; par. 34 din decizia nr. 181din 29 martie 2018, precit.)
Mai mult decât atât, s-a reţinut că, prin efectul lor, măsurile asigurătorii garantează executarea obligaţiilor cu caracter patrimonial şi acordarea despăgubirilor civile. Luarea măsurilor asigurătorii nu se substituie, totuşi, acoperirii pagubei, instanţa de judecată trebuind să oblige prin hotărâre judecătorească pe inculpat la repararea pagubei produse prin infracţiune dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege
În acelaşi timp, s-a reţinut că instituirea unei măsuri asigurătorii obligă instanţa să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura se dispune, ca modalitate de asigurare a interesului general, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporţionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii). Or, la luarea măsurii sechestrului trebuie respectată exigenţa de proporţionalitate a măsurii asigurătorii cu scopul urmărit.
Pentru aceste motive, prima instanţă a apreciat că cererea formulată de partea civilă S.C. Univers S.A. privind luarea măsurii asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului A. este nefondată.
Împotriva dispoziţiei de respingere, ca nefondate, a cererii privind luarea măsurii asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului A., cuprinse în încheierea din data de 3 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2014, partea civilă S.C. Univers S.A. a formulat contestaţie, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 6 septembrie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public, cele ale apărătorului ales al contestatoarei părţi civile S.C. Univers S.A., precum şi cele ale apărătorului ales al intimatului A. fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
La data de 1 septembrie 2021, contestatoarea parte civilă S.C. Univers S.A., prin apărător ales, a transmis, prin e-mail, o cerere prin care a învederat faptul că înţelege să îşi retragă calea de atac declarată împotriva dispoziţiei de respingere, ca nefondate, a cererii privind luarea măsurii asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului A., cuprinse în încheierea din data de 3 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2014.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, având în vedere, pe de o parte, cererea contestatoarei parte civilă S.C. Univers S.A. în sensul retragerii contestaţiei ce formează obiectul prezentei cauze, în raport cu dispoziţiile art. 4251 alin. (3) teza finală raportat la cele ale art. 415 alin. (2) din C. proc. pen., aceasta reprezentând manifestarea sa unilaterală de voinţă, iar, pe de altă parte, că exercitarea oricărei căi de atac este guvernată de principiul disponibilităţii, astfel că partea sau participantul care a exercitat o cale de atac, fie ordinară, fie extraordinară, poate să procedeze la retragerea acesteia până la închiderea dezbaterilor, va lua act de declaraţia de retragere a contestaţiei formulate de partea civilă S.C. Univers S.A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca nefondate, a cererii privind luarea măsurii asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului A., cuprinse în încheierea din data de 3 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2014.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatoarea parte civilă va fi obligată la plate sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea contestaţiei formulate de partea civilă S.C. Univers S.A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca nefondate, a cererii privind luarea măsurii asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului A., cuprinse în încheierea din data de 3 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2014.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatoarea parte civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 septembrie 2021.