Asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea C. pen. din data de 5 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de petenta A. împotriva încheierii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2020.
Împotriva încheierii C. pen. din data de 5 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, contestatoarea inculpată A. a formulat contestaţie în anulare.
Prin decizia nr. 464 din data de 11 mai 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea inculpată A. împotriva încheierii C. pen. din data de 5 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Pentru a dispune astfel, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că potrivit art. 431 din C. proc. pen. cu denumirea marginală Admiterea în principiu: (1) Instanţa examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, fără citarea părţilor. (2) Instanţa, constatând că cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.
Astfel, s-a apreciat că, din examinarea sistematică şi coroborată a dispoziţiilor art. 431 din C. proc. pen. şi art. 432 din C. proc. pen., rezultă că hotărârea prin care se respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare, în procedura admiterii în principiu, este definitivă.
De asemenea, instanţa supremă a făcut trimitere la decizia nr. 5/HP din 4 martie 2015 (publicată în M.Of. nr. 248 din 10 aprilie 2015), prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a statuat că:
"În concepţia C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive nesupuse căii de atac a apelului. Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 431 şi cele ale art. 432 din C. proc. pen.: a) dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare şi, în cadrul acestor dispoziţii cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunţate în cadrul procedurii de examinarea admisibilităţii în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunţate; b) spre deosebire dispoziţiile legale menţionate, prin art. 432 din C. proc. pen. a fost reglementată procedura de judecare a contestaţiei în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu, iar dispoziţiile alin. (4), potrivit cărora «Sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă», sunt integrate în economia acestui text de lege.
Prin urmare, s-a apreciat că aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu".
Totodată, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare şi, în cadrul acestor dispoziţii cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunţate în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunţate.
Prin urmare, s-a subliniat caracterul definitiv al hotărârii prin care instanţa respinge ca inadmisibilă în principiu contestaţia în anulare.
Totodată, instanţa supremă a constatat că împotriva încheierii pronunţate în procedura admisibilităţii în principiu, respinsă ca inadmisibilă, legea nu prevede posibilitatea exercitării niciunei căi de atac (apel sau contestaţie), calea de atac fiind dată de lege.
Mai mult decât atât, având în vedere şi obiectul cauzei în care s-a pronunţat încheierea a cărei anulare se solicită, au fost avute în vedere de instanţa supremă şi dispoziţiile art. 341 alin. (8) din C. proc. pen. conform cărora încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) şi alin. (71) este definitivă.
Împotriva deciziei nr. 464 din data de 11 mai 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2021, contestatoarea A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 6 septembrie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de contestatoare, constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale "Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepţiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispoziţiilor art. 8 din aceeaşi lege "Hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."
Mai mult decât atât, Completul de 5 Judecători al instanţei supreme reţine că noul C. proc. pen. nu mai prevede calea ordinară de atac a recursului, fiind reglementate doar două grade de jurisdicţie.
În cauză, contestatoarea A. a exercitat calea de atac a recursului împotriva deciziei nr. 464 din data de 11 mai 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2021, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de aceeaşi contestatoare împotriva încheierii C. pen. din data de 5 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Prin urmare, se constată că, în speţa de faţă, contestatoarea A. a exercitat calea de atac a recursului, cale de atac care nu mai este prevăzută în actuala reglementare a C. proc. pen., împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, a principiului unicităţii căilor de atac reglementate de lege şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, şi din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 464 din data de 11 mai 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2021, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurenta contestatoare va fi obligată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 464 din data de 11 mai 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 septembrie 2021.