Asupra apelului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 158/A din data de 25 mai 2021, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, printre altele, a admis în principiu contestaţiile în anulare declarate împotriva deciziei nr. 382/A din data de 17 decembrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2016, de contestatorii:
- A., numai în ceea ce priveşte cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. h) din C. proc. pen.
- B. şi C. numai în ceea ce priveşte cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. d) teza a doua din C. proc. pen., cu referire la art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.
- S.C. D. S.R.L. numai în ceea ce priveşte cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen.
Totodată, după etapa verificării admisibilităţii în principiu a contestaţiilor în anulare formulate, s-a stabilit termen la data de 6 iulie 2021, pentru soluţionarea pe fond a contestaţiilor în anulare.
Prin decizia nr. 186/A din data de 6 iulie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a dispus, printre altele, respingerea, ca nefondate, a contestaţiilor în anulare formulate de A., B. şi C. împotriva deciziei nr. 382/A din data de 17 decembrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2016.
Pentru a dispune astfel, secţia penală a instanţei supreme a reţinut că dreptul la un "proces public" garantat de art. 6 § 1 din CEDO implică în mod necesar dreptul la o "şedinţă de judecată" (Döry împotriva Suediei, pct. 37). Principiul unui proces public are o importanţă deosebită în cauzele penale, în care acuzatul trebuie, în principiu, să poate să se prezinte în primă instanţă [Tierce şi alţii împotriva San Marino, pct. 94; Jussila împotriva Finlandei (MC), pct. 40]. 164, însă o procedură care se desfăşoară în absenţa inculpatului nu este în sine incompatibilă cu art. 6 din Convenţie, atunci când acuzatul nu s-a prezentat pentru a fi audiat ori a refuzat audierea la termenele la care a fost prezent ori audierea nu a fost posibilă la unul dintre termen din considerente medicale.
Prin raportare la cazul de contestaţie în anulare invocat de către inculpata contestatoare A., prevăzut de art. 426 lit. h) din C. proc. pen., şi anume:
"când instanţa de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă", respectiv nu a procedat la audierea contestatorului, instanţa supremă a constatat că inculpata contestatoare a fost prezentă în faţa instanţei de apel la patru termene de judecată, respectiv 16 iulie 2020, 24 septembrie 2020, 28 septembrie 2020 şi 5 noiembrie 2020, iar instanţa de apel a motivat chestiunile care ţineau de posibilitatea audierii inculpatei, de la termenele respective, după cum urmează:
Poziţia procesuală a inculpatei A., în sensul că doreşte sau nu să dea declaraţii în faţa instanţei de apel a fost consemnată în încheierea de şedinţă din data de 4 iunie 2020 când, deşi absentă, apărătorul său ales, avocat E., a precizat că inculpata doreşte să dea declaraţie .
La termenul din 16 iulie 2020, prezentă în faţa instanţei de apel, inculpata nu a solicitat să fie audiată la acest termen, însă a formulat mai multe alte cereri.
La termenul din data de 24 septembrie 2020, inculpata prezentă la instanţa de apel, a formulat prin apărător ales, cerere de recuzare a întregului complet, soluţionată la aceeaşi dată, precum şi mai multe cereri de probatorii, fără însă a da declaraţie.
Totodată, s-a reţinut că în şedinţa de judecată din data de 28 septembrie 2020, în apel, inculpata A., la interpelarea instanţei, a arătat că îşi menţine poziţia procesuală de a da declaraţie în faţa instanţei de apel, rezervându-şi dreptul de a fi ascultată după administrarea tuturor probelor în cauză, şi că din cauza problemelor de sănătate determinate de tensiunea arterială şi a perioadei de timp petrecută la sediul instanţei, nu poate da declaraţii în cauză la acel termen.
De asemenea, s-a reţinut că instanţa de control judiciar, în apel, a învederat că inculpata şi-a exprimat încă de la începutul judecării cauzei în apel poziţia procesuală de a da declaraţie în cauză şi că aceasta reprezintă un drept şi nu o obligaţie, iar prezenţa apelantei la instanţă pe o perioadă mai mare de timp la termenul de judecată respectiv s-a datorat necesităţii administrării probatoriului încuviinţat în faza apelului. În consecinţă, s-a pus în vedere apelantei intimatei inculpate A. să se prezinte la următorul termen fixat în cauză, din 14 octombrie 2020, în vederea audierii în faţa instanţei de apel.
Mai mult decât atât, s-a reţinut în considerentele hotărârii contestate faptul că la termenul de judecată din 14 octombrie 2020, inculpata A. nu s-a prezentat în instanţa de apel, absenţa acesteia fiind justificată de apărătorul său ales, avocat F., prin aceea că inculpata a sosit în România la data de 9 octombrie 2020 şi a trebuit să intre în carantină, deşi efectuase testul Covid-19, conform legii române. Prin urmare, instanţă de apel, a pus în vedere apărătorului ales al apelantei intimate inculpate A. să ia legătura cu clienta sa pentru a evita situaţiile care presupun intrarea într-o nouă perioadă de carantină, astfel încât aceasta să poată să se prezinte la următorul termen de judecată, din 5 noiembrie 2020, în vederea audierii.
În şedinţa de judecată din apel de la data de 5 noiembrie 2020, având în vedere menţiunile făcute de medicul instituţiei raportat la faptul că inculpata A. revenise în ţară pentru o perioadă de 72 de ore, instanţa de apel, pentru a-i respecta dreptul la un proces echitabil şi a-i da posibilitatea de a participa la şedinţa de judecată şi de a lua cunoştinţă de aspectele dezbătute pe parcursul ei (audierea martorei şi toate celelalte măsuri dispuse cu respectarea principiilor oralităţii şi contradictorialităţii), i-a permis acesteia accesul în sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Sala Paşilor Pierduţi, însă cu respectarea anumitor obligaţii impuse de situaţia sanitară generată de pandemie, respectiv să păstreze o distanţă de minimum 5 metri faţă de orice altă persoană (parte în cauză sau personal al instanţei), recomandându-i, totodată, şi efectuarea unui test Covid-19 la o perioadă de 8 zile de la data întoarcerii în România, motiv pentru care Înalta Curte s-a aflat în imposibilitatea obiectivă de a proceda la audierea inculpatei la acest termen de judecată.
Cu toate acestea, instanţa supremă a iterat apărătorului ales al apelantei intimate inculpate A., avocat F., că, pentru a permite părţilor să aprecieze în legătură cu posibilitatea de a participa la soluţionarea cauzei, date fiind condiţiile impuse de pandemie, prin încheierea din 14 octombrie 2020, au fost fixate toate termenele care se vor acorda în cauză, respectiv cele din datele de 5 noiembrie, 10 noiembrie, 11 noiembrie şi 13 noiembrie 2020. De asemenea, s-a subliniat faptul că audierea inculpatei în faţa instanţei de apel constituie o posibilitate conferită de normele procedurale, şi nu o obligaţie, iar dacă apelanta se va prezenta la următorul termen de judecată, se va proceda la audierea acesteia. Totodată, a reamintit aceluiaşi apărător ales că, la termenul anterior, i s-a pus în vedere clientei sale să evite situaţiile care presupun intrarea în carantină, astfel încât aceasta să se prezinte în vederea audierii.
Având în vedere cele susţinute de apărătorul ales al apelantei inculpate, potrivit cărora clienta sa, la următorul termen de judecată, se va afla în carantină, indiferent dacă rămâne în ţară sau pleacă în Belgia, secţia penală a Înaltei Curţi i-a adus la cunoştinţă că acestea sunt aspecte asupra cărora inculpata a apreciat atunci când a decis să facă deplasarea în Belgia, că instanţa a comunicat părţilor termenele de judecată pentru a le permite acestora să hotărască în legătură cu posibilitatea de a participa la soluţionarea cauzei date fiind condiţiile impuse de pandemie şi că, faţă de cererile formulate anterior de apelantă în cauză, într-o situaţie similară, acesta este singura în măsură să întreprindă demersurile necesare care să îi permită, în condiţii de siguranţă şi cu respectarea normelor legale, participarea la judecata apelului.
Prin urmare, în apel, s-a pus în vedere apelantei intimate inculpate A. să se prezinte la următorul termen acordat în cauză, din 10 noiembrie 2020, în vederea audierii.
În acest sens, apelanta intimată inculpată a ales să nu se prezinte la termenul de judecată din 10 noiembrie 2020, apărătorul său ales învederând că, pentru a evita intrarea în carantină, aceasta a rămas în Belgia, motiv pentru care a solicitat acordarea unui termen rezonabil pentru ca inculpata să se poată deplasa la instanţă în vederea audierii, susţinând că aceasta este în prezent în stare gravă de sănătate şi se află în repaus la pat.
Pe cale de consecinţă, secţia penală a instanţei supreme a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpata A. având în vedere că instanţa de apel a comunicat încă din luna septembrie 2020 calendarul şedinţelor de judecată, astfel încât părţile să aibă posibilitatea de a-şi gestiona activităţile aşa încât să poată fi prezente la termenele fixate.
Prin urmare, în raport cu cele învederate anterior, indicate expres în decizie şi confirmate de actele dosarului, similar instanţei de apel, s-a constatat că nu s-a putut proceda la audierea apelantei intimate inculpate A. în faza apelului, deoarece audierea nu a fost legal posibilă, astfel încât instanţa a apreciat contestaţia în anulare formulată de contestatoare ca fiind nefondată.
Împotriva deciziei nr. 186/A din data de 6 iulie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2021, contestatoarea A. a formulat apel, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 6 septembrie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public, precum şi cele ale apărătorului ales al apelantei contestatoare A. fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Examinând apelul declarat, cu prioritate în ceea ce priveşte aspectul admisibilităţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată calea de atac ca fiind inadmisibilă, urmând a o respinge ca atare pentru următoarele considerentele:
În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a apelului este condiţionată de exercitarea acesteia potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale " Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepţiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispoziţiilor art. 8 din aceeaşi lege "Hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."
În conformitate cu dispoziţiile art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.
De asemenea, Completul de 5 Judecători reţine că potrivit art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., "sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel definitivă".
Raportând dispoziţiile legale incidente la cauza dedusă judecăţii, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că a fost sesizat cu apelul declarat de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 186/A din data de 6 iulie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2021, hotărâre definitivă, prin care s-a dispus, printre altele, respingerea, ca nefondate, a contestaţiilor în anulare formulate de A., B. şi C. împotriva deciziei nr. 382/A din data de 17 decembrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2016.
În condiţiile în care calea de atac a apelului a fost exercitată împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, o asemenea procedură este inadmisibilă. În situaţia contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
În consecinţă, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, a principiului unicităţii căilor de atac reglementate de lege şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, şi din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru aceste considerente, şi având în vedere faptul că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecător va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 186/A din data de 6 iulie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2021, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., apelanta contestatoare va fi obligată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 186/A din data de 6 iulie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă apelanta contestatoare la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 septembrie 2021.