Şedinţa publică din data de 20 februarie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată la 19.05.2017, reclamantul Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi A., solicitând:
- constatarea nulităţii Hotărârii nr. 245/12.04.2017 emisă de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în ceea ce priveşte recomandarea dispusă în sarcina Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale "de a asigura prin fonduri şi personal angajat implementarea legislaţiei care asigură drepturile persoanelor cu dizabilităţi";
- exonerarea MMJS de la asigurarea de fonduri şi personal angajat pentru implementarea legislaţiei care asigură drepturile persoanelor cu dizabilităţi;
- suspendarea executării hotărârii atacate până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Hotărârea nr. 245/12.04.2017, reţinând ca aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a dispus în sarcina Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale "recomandarea să asigure prin fonduri şi personal angajat implementarea legislaţiei care asigură drepturile persoanelor cu dizabilităţi".
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 4560 din 24 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia nulităţii cererii şi inadmisibilităţii ca neîntemeiate.
A respins cererea formulată de reclamantul Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi A., ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile recurate a formulat recurs reclamantul, invocând cazul de casare prev. de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Recurentul a arătat că înţelege să critice soluţia instanţei de fond pentru aplicarea greşită a legii, solicitând instanţei de control judiciar să examineze cauza, în principal, sub următoarele aspecte:
Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale nu este autorul "discriminării" invocată de petent, deoarece actele normative menţionate de petent, au fost adoptate de Guvernul României şi de către Parlamentul României, iar ministerul, nefiind autoritate legiuitoare, nu are competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală. Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale potrivit atribuţiilor stipulate în mod expres în H.G. nr. 12/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale nu are în atribuţii să asigure prin fonduri şi personal angajat implementarea legislaţiei care asigură drepturile persoanelor cu dizabilităţi.
A invocat dispoziţiile H.G. nr. 12/2017, O.U.G. nr. 86/2014, Legii nr. 448/2006, H.G. nr. 245/2017, prezentând atribuţiile recurentului-pârât şi intimatului-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, care decurg din actele normative respective .
A mai arătat că la o scurtă analiză a obiectului Hotărârii nr. 245/12.04.2017 emisă de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării prin raportare la dispoziţiile O.U.G. nr. 137/2000, se poate constata că soluţionarea acestei Hotărârii excede competenţei Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Dacă s-ar admite că, pe calea controlului jurisdicţional întemeiat de art. 20 alin. (3) din O.U.G. nr. 137/2000, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării poate să constate existenţa unor situaţii discriminatorii ce îşi au izvorul direct în conţinutul unor norme legale, hotărârea Consiliului ar putea avea ca efect încetarea aplicabilităţii acestor dispoziţii şi chiar aplicarea prin analogie a unor alte texte de lege, care nu se referă la persoana sau grupul social discriminate.
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu are competenţa de a recomanda ori impune, sub sancţiune adoptarea sau modificarea unui act normativ sau a unor dispoziţii legale, nici de a interfera în competenţele Curţii Constituţionale, sub aspectul art. 16 privind principiul nediscriminării.
În virtutea textelor constituţionale, Parlamentul şi Guvernul, prin delegare legislativa, în condiţiile art. 115 din Constituţie, au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală.
A mai arătat recurentul că Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale nu este autorul "discriminării" invocată de petent, deoarece actele normative menţionate de petent, au fost adoptate de Guvernul României şi de către Parlamentul României, iar ministerul nefiind autoritate legiuitoare, nu are competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generala.
Pentru toate argumentele menţionate, a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinţei Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, iar pe fond admiterea acţiunii.
4. Apărările formulate în cauză
Intimaţii-pârâţi nu au formulat întâmpinare.
II. Soluţia instanţei de recurs
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte, examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, urmează a o admite, pentru următoarele considerentele:
Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în condiţiile expres prevăzute de lege, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.
Aceste norme imperative instituie în sarcina recurentei obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
Instanţa de control judiciar învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la unul din cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
În cauză, recurentul-reclamant nu a formulat motive de recurs la adresa sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia .
Prin sentinţa recurată a fost respinsă cererea formulată de recurentul- reclamant de anulare a Hotărârii nr. 245/12.04.2017 emise de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în ceea ce priveşte recomandarea dispusă în sarcina Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale "de a asigura prin fonduri şi personal angajat implementarea legislaţiei care asigură drepturile persoanelor cu dizabilităţi".
Prima instanţă a reţinut că prin Hotărârea nr. 245/12.04.2017, emisă în dosarul nr. x/2016, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a hotărât următoarele:
- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Instituţia Primarului Sectorului 5 Bucureşti;
- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale;
- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi;
- a stabilit hotărât că neasigurarea accesibilizării trotuarelor de pe trecerile de pietoni reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) şi (4), art. 10 lit. h) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, coroborat cu dispoziţile art. 9, art. 19 şi art. 20 din Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010, respectiv art. 6 lit. e), art. 9 alin. (1) lit. b), art. 62 alin. (1) şi art. 64 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;
- a recomandat Instituţiei Primarului Municipiului Bucureşti să accesibilizeze trotuarele în termen de şase luni pe teritoriul municipiului Bucureşti, totodată să invite în comisiile de recepţie a lucrărilor ce influenţează respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi pe lângă Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţia Socială şi reprezentanţii Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România respectiv reprezentanţii Organizaţiei Naţionale a Persoanelor cu Handicap din România;
- a recomandat Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale să asigure prin fonduri şi personal angajat implementarea legisIaţiei care asigură drepturile persoanelor cu dizabilităţi;
- a recomandat Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială să verifice în mod periodic accesibilizarea trotuarelor şi să aplice sancţiuni menite să descurajeze autorităţile publice locale care nu respectă legislaţia;
- a recomandat Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi să-şi exercite atribuţiile de control şi să informeze Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială în situaţia în care constată nereguli (spre exemplu o autoritate omite să includă reprezentanţii lor în comisiile de recepţie a lucrărilor ce influenţează respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi);
Instanţa de fond a reţinut că recomandarea adresată reclamantului "să asigure prin fonduri şi personal angajat implementarea legislaţiei care asigură drepturile persoanelor cu dizabilitate" este legală, având în vedere faptul că, potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 12/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, "Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale realizează politicile naţionale, corelate cu cele la nivel european şi internaţional, în domeniul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, îndeplinind rolul de autoritate de stat, strategie şi planificare, reglementare, sinteză, coordonare, monitorizare, inspecţie şi control".
Cu privire la competenţa CNCD, instanţa de fond a reţinut că pârâtul CNCD a constatat faptul că neasigurarea accesibilizării trotuarelor de la trecerile de pietoni creează o deosebire pe criteriul dizabilităţii, care are ca efect restrângerea exercitării în condiţii de egalitate a dreptului la mobilitate al persoanelor cu dizabilităţi locomotorii. De asemenea, a mai constatat faptul că autorităţile responsabile au avut un comportament pasiv, care a produs efecte ce au defavorizat în mod nejustificat persoanele cu dizabilităţi locomotorii, fapta fiind faptă de discriminare în înţelesul prevederilor art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.
Din interpretarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 18 şi art. 19 din O.G. nr. 137/2000, instanţa de fond a considerat că pârâtul CNCD avea competenţa de a da o asemenea recomandare.
Prin Decizia nr. 997/2008, Curtea Constituţională a constatat că "în vederea îndeplinirii rolului său de garant al respectării şi aplicării principiului nediscriminării, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este chemat să vegheze, printre altele, inclusiv asupra modului în care este respectat acest principiu în conţinutul actelor normative. În acest sens, acest organ poate constata existenţa unor prevederi de lege discriminatorii şi îşi poate exprima opinia în ceea ce priveşte armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative cu principiul nediscriminării".
Instanţa de fond a constatat incidenţa disp art. 3 şi art. 4 din H.G. nr. 12/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, dispoziţii care vizează funcţiile şi atribuţiile acestei instituţii.
Prin recomandarea adresată reclamantului de a asigura prin fonduri şi personal angajat implementarea legislaţiei care asigură drepturile persoanelor cu dizabilităţi nu au fost stabilite obligaţii cu caracter patrimonial în sarcina acestui reclamant, ci s-a recomandat o măsură necesară în vederea preîntâmpinării încălcării principiului nediscriminării şi al tratamentului egal. Astfel, instanţa de fond a apreciat că recomandarea dată nu excede competenţei reclamantului, cu atât mai mult cu cât, conform dispoziţiilor legale menţionate mai sus, reclamantul are atribuţia de a monitoriza şi evalua modul de implementare a politicilor şi strategiilor în domeniului protecţiei persoanelor cu dizabilităţi.
Recurentul-reclamant a reluat prin cererea de recurs situaţia de fapt a cauzei, însă nu a formulat critici efective pentru care hotărârea instanţei de fond este nelegală.
În motivele de recurs nu se regăsesc niciun fel de critici cu privire la sentinţa recurată, susţinerile din recurs fiind practic reluate din susţinerile formulate în faza primei instanţe, fără a se arăta în concret în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, deşi cererea de recurs trebuie să vizeze, pentru motive de nelegalitate, argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
Recurentul-reclamant se limitează la reluarea susţinerilor invocate la fond, fără să combată pentru nelegalitate raţionamentul instanţei şi să formuleze, astfel, critici susceptibile de examinare în recurs, la adresa hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că, deşi dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, formularea de critici circumscrise cazurilor de casare, de natură a evidenţia nelegalitatea hotărârii, prezentul recurs reprezintă un recurs formal, prin care nu se aduc niciun fel de critici efective de nelegalitate hotărârii recurate.
În consecinţă, pentru neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, a nulităţii recursului.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale împotriva sentinţei civile nr. 4560 din 24 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal. Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie 2020.